Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului, Editura Corint

Noutatea lunii august la Corint Istorie: Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului

Fragment în avanpremieră:

Capitolul 1

Cine este Aleksei Navalnîi?

„Nu vă este teamă?”

Lui Aleksei Navalnîi i se pune această întrebare în timp ce se îmbarcă la bordul avionului Pobeda („Victoria”), zbo- rul DP936, pe aeroportul Berlin Brandenburg. Este duminică, 17 ianuarie 2021.1

Avionul este plin ochi cu jurnaliști dornici să-l însoțească pe Navalnîi – activistul anticorupție și politicianul din opoziție, în vârstă de 44 de ani – înapoi acasă. Urcând la bordul avionu- lui, împreună cu soția sa, avocatul și secretara de presă, Navalnîi vede o mare de smartphone-uri pregătite să surprindă și să transmită în direct momentul. Toată lumea e cu ochii pe ei. Navalnîi este optimist. Dar cu siguranță are motive să se teamă. Oamenii legii din Rusia avertizaseră mai devreme că va fi reținut la întoarcerea în Rusia, sub acuzația de nerespectare a termenilor eliberării condiționate pentru condamnarea de fraudă din 2014. Se confrunta cu ani de închisoare.

Era un miracol simplul fapt că Navalnîi putea să urce în avion pe picioarele lui. Ultima oară când făcuse asta fusese la Tomsk, în Siberia, pe 20 august 2020, pentru ceea ce ar fi tre- buit să fie un drum obișnuit de întoarcere la Moscova. Lucra atunci la investigarea afacerilor unor oficialități și politicieni municipali din Tomsk. De asemenea, fusese în campanie alături de forțele de opoziție, în alegerile regionale și locale din 13 septembrie – sperând să-și asigure victoria în sondaje împotriva candidaților susținuți de autorități.

Dar, în timpul zborului, lucrurile au început s-o ia razna. Lui Navalnîi i s-a făcut rău, în cele din urmă a ajuns să urle din cauza unei dureri care părea să-l chinuie. Potrivit unuia dintre pasageri, Navalnîi „nu spunea nimic – doar țipa”. O stewardesă a întrebat dacă există vreo persoană cu pregătire medicală la bord. A apărut o asistentă medicală care, împreună cu personalul de bord, i-a administrat primul ajutor – și a încercat să-l mențină conștient pe Navalnîi.

Pilotul a decis să aterizeze de urgență la Omsk – la aproximativ 750 km vest de Tomsk, dar tot în Siberia – în ciuda unei misterioase amenințări cu bombă la aeroport. Navalnîi a fost scos pe targă din avion și dus cu o ambulanță la spitalul de urgență.

Purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîș, a declarat că singurul lucru pe care l-a mâncat sau l-a băut Navalnîi în acea zi a fost ceai negru dintr-un pahar de plastic la aeroport, înainte de îmbarcare – și că acesta ar fi putut fi otrăvit. Navalnîi era, după câte se părea, un bărbat puternic, fără probleme cunoscute de sănătate, care nu fuma și bea doar ocazional – iar acesta nu era deloc profilul cuiva căruia să i se facă rău brusc.

Iarmîș se temea de ceva cunoscut foarte bine de toți cei ce urmăresc politica din Rusia. În anii anteriori, și alte personalități care criticaseră politica de la Kremlin se îmbolnăviseră brusc și în mod cu totul misterios – și circulaseră bănuieli puternice că ar fi fost otrăviți. În același timp, Navalnîi își făcuse mulți dușmani în urma investigațiilor sale privind corupția elitelor – oameni de afaceri, politicieni locali, înalte oficialități. Lista potențialilor suspecți era lungă.

La sosirea la spital, se pare că Navalnîi a primit diagnosticul inițial de „otrăvire psihodisleptică acută”. A fost pus pe ventilație artificială, i s-a indus coma medicală și i s-a administrat atropină. Starea sa a fost descrisă drept „gravă, dar stabilă”. Procesele medicale normale își urmau cursul.

Dar apoi lucrurile au început să ia o întorsătură de-a dreptul bizară.

Spitalul a început să se umple cu forțe de ordine, unii dintre ei în haine civile. Și au început să-i confiște efectele personale ale lui Navalnîi, a povestit Iarmîș.

Atunci când avionul în care se aflase Navalnîi a ajuns în cele din urmă la Moscova, forțele de ordine așteptau să urce la bordul aeronavei. Le-au cerut pasagerilor care stătuseră cel mai aproape de Navalnîi în timpul zborului să rămână pe loc, iar ei i-au debarcat pe ceilalți. Acest lucru i s-a părut ciudat unuia dintre călători: „La acel moment, cazul nu părea unul criminal… [și totuși] oficialii de securitate în mod clar socoteau incidentul a fi de natură criminală”.

La Omsk, soția lui Navalnîi, Iulia, întâmpina dificultăți să ajungă la soțul ei – deoarece, potrivit autorităților spitalului, el nu-și dăduse consimțământul explicit ca să fie vizitat de soție. Iar doctorii au început să comunice mai puțin legat de starea de sănătate a lui Navalnîi, cu echipa acestuia, care a vrut să-l mute în Germania pentru tratament. La 21 august – adică la o zi după spitalizarea lui Navalnîi – la Omsk a aterizat un avion pregătit să-l ducă pe Navalnîi la Spitalul Charité din Berlin.

Un incident ciudat a fost de asemenea povestit de Ivan Jdanov – un asociat apropiat al lui Navalnîi – și de Iulia Naval- naia. Aceștia au afirmat că, în timpul unei conversații cu șeful spitalului, o polițistă a spus că „s-a găsit” o substanță pericu- loasă atât pentru Navalnîi, cât și pentru cei din jurul acestuia. Însă a refuzat să spună despre ce substanță e vorba, pe motiv că este o informație confidențială a anchetei.

În aceeași zi, un ziar național rus a publicat o știre de sen- zație. Citând surse anonime, ziarul susținea că personalul forțelor de ordine îl urmărise pe Navalnîi la Tomsk. Fusese acesta otrăvit? Sursele afirmau că nu au fost constatate „contacte inutile sau suspecte, care să poată fi puse în legătură cu otrăvirea”. Povestea a fost îndeobște interpretată ca fiind o scurgere de informații controlată de la Serviciul Federal de Securitate (FSB) rusesc, cu scopul de a se distanța de incident.

Între timp, medicii din Omsk și-au revizuit diagnosticul inițial. Acum spuneau că Navalnîi suferea efectele unei grave afecțiuni metabolice, nu efectele otrăvirii. Medicul-șef al spitalului declara că acest lucru „este posibil să fie provocat de o scădere bruscă a glicemiei în avion, care a dus la pierderea cunoștinței”. Doctorii mai spuneau acum și că substanța gă- sită în mostrele luate de pe mâinile și părul lui Navalnîi era un component industrial obișnuit și ar putea proveni de pe paharul de plastic. Și cu toate acestea, acum erau de părere că starea lui Navalnîi era „instabilă”, și că nu ar fi bine să fie dus cu avionul în Germania.

Medicul personal al lui Navalnîi vedea un motiv evident:

„[Ei] așteaptă trei zile, ca să nu mai rămână deloc urme de otravă în corp”23. Iulia Navalnaia a apelat direct la Vladimir Putin, cerându-i permisiunea să-și ducă soțul cu avionul în străinătate. După rezistența inițială, medicii germani au primit permisiunea de a ajunge la Navalnîi – și au spus că starea de sănătate a acestuia îi permite să zboare la Berlin. Și medicii ruși și-au dat consimțământul, afirmând că starea bolnavului fu- sese „stabilizată”. Avionul a decolat de la Omsk cu Navalnîi pe 22 august.

La două zile după sosirea la Berlin, medicii germani au afirmat că, după părerea lor, Navalnîi fusese otrăvit cu un inhibitor de colinesterază – o substanță care interferează cu sistemul nervos. Acesta ar fi putut proveni dintr-un pesticid obișnuit – sau o neurotoxină. Această știre, așadar, a crescut suspiciunile care implicau statul rus.

Oficialitățile ruse dădeau însă înapoi în fața celor care le acuzau. „DE CE am face asta? Și într-un mod atât de neîndemânatic și nereușit?” – așa a postat pe Twitter unul dintre diplomații de top ruși la Organizația Națiunilor Unite, pe 24 august. La începutul lunii septembrie, purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat – camera inferioară a parlamentului rus – susținea că reacția Occidentului la „așa-zisa” otrăvire nu reprezenta nimic altceva decât „o acțiune planificată împotriva Rusiei, cu scopul de a impune noi sancțiuni și a încerca să împiedice dezvoltarea țării”.

Între timp, autoritățile politice din Rusia nu păreau să se grăbească deloc să cerceteze incidentul. Poliția de transporturi regională – departe de a fi un organism important de impunere a legii – a realizat o „anchetă preliminară”. Hotelul din Tomsk la care fusese cazat Navalnîi a fost cercetat de ofițeri de poliție și FSB, dar presa locală a menționat că acest lucru a durat doar „vreo două zile”. Asociații lui Navalnîi interogați de poliție considerau că totul vădea lipsa de acțiune – sau mai rău, o mușamalizare.

Pe 2 septembrie, cancelarul german Angela Merkel a declarat că era „fără urmă de îndoială” faptul că Navalnîi fusese otrăvit cu o neurotoxină din grupul noviciok – descoperire confirmată ulterior de Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice. Era același tip de neurotoxină folosit împotriva lui Serghei și a Iuliei Skripal la Salisbury, Anglia, în martie 2018 – atac în legătură cu care guvernul britanic afirmase că este „cu o probabilitate copleșitoare” ordonat de președintele Putin.

Ca și în cazul acestui episod de otrăvire de mai înainte, reacția internațională la otrăvirea lui Navalnîi s-a auzit din ce în ce mai tare, fiind tot mai critică la adresa statului rus. Merkel a afirmat că otrăvirea a ridicat „chestiuni foarte serioase, la care numai guvernul rus poate – și trebuie să răspundă”. În replică, autoritățile ruse au afirmat în repetate rânduri că așa-zisa dovadă de otrăvire a fost descoperită în Germania – fiind, așadar, de datoria autorităților germane să coopereze cu Rusia și să prezinte dovada care să confirme.

În plus, în presa fidelă statului rus, au apărut o serie de povești care contestau acuzațiile internaționale. Unele dintre ele puneau la îndoială chiar faptul că ar fi fost vorba de vreo otrăvire – un jurnalist rus a scris o carte întreagă pe tema asta. Alții au afirmat că, admițând chiar otrăvirea lui Navalnîi, nu a fost folosit noviciok. Așa susținea chimistul Leonid Rink, care lucrase el însuși la programul noviciok – și chiar, potrivit propriei mărturisiri, vânduse doze din această substanță unor grupuri criminale, în anii 1990. Navalnîi nu ar fi putut fi otrăvit cu această neurotoxină, pentru că, dacă ar fi fost, afirma Rink, Navalnîi ar fi mort deja. Însă un alt chimist care a participat la crearea noviciok-ului a declarat că simptomele pe care le suferise Navalnîi coincid cu cele cauzate de otrăvirea cu această neurotoxină.

Potrivit unei alte teorii, deși ar fi putut fi folosit noviciok-ul, totuși acesta nu a fost administrat în Rusia, ci în Germania. Această versiune era vehiculată de Andrei Lugovoi, parlamentar rus și principalul suspect în asasinarea fostului agent FSB Aleksandr Litvinenko, cu poloniu-210, la Londra, în anul 2006. Până pe 7 septembrie, Navalnîi a ieșit din comă, după o recuperare incredibil de rapidă. A fost externat pe 23 septembrie și apoi a rămas în Pădurea Neagră pentru refacere.

Au trecut câteva luni. Navalnîi s-a restabilit, puțin câte puțin. În altă parte, alții erau ocupați cu investigarea otrăvirii lui. Cum s-a făcut acest lucru – și de către cine?

Pe 14 decembrie, Bellingcat – un grup de jurnalism de investigație on-line – a publicat rezultatele descoperirilor anchetelor realizate împreună cu un partener rus, The Insider, și în colaborare cu CNN și Der Spiegel. Potrivit acestora, Navalnîi fusese otrăvit de către o echipă de asasini din cadrul FSB – o „unitate clandestină specializată în folosirea substanțelor otrăvitoare” – care îl urmărise de mai mulți ani și care probabil că încercase să-l otrăvească și mai înainte.

Mergând pe urmele scurgerilor de înregistrări telefonice și ale manifestărilor în timpul zborului, ancheta a urmărit depla- sările acestor agenți operativi FSB – care adesea coincideau incredibil cu traiectoria deplasărilor lui Navalnîi.

Dacă lucrurile fuseseră senzaționale până în acest punct, curând au devenit ireale. Pe 21 decembrie, Navalnîi a făcut publică o înregistrare video a unui apel telefonic care avusese loc chiar înainte de a fi publicată ancheta celor de la Bellingcat. În această înregistrare, Navalnîi vorbea cu cineva despre care ancheta spunea că a fost implicat în încercarea de asasinare a lui – și anume Konstantin Kudriavțev. Dându-se drept un asistent al fostului șef al FSB, Navalnîi a reușit să-l facă pe Kudriavțev să dezvăluie detalii ale operațiunii. „Lenjeria intimă… partea din interior… zona inghinală” – acolo a fost plasat noviciok-ul, spunea Kudriavțev.

Și mai multe acuzații directe erau aduse acum Kremlinului. În replică, Putin glumea pe 17 decembrie că, dacă FSB ar fi vrut să-l omoare pe Navalnîi, „și-ar fi făcut treaba”. Pentru unii, aceasta nu semăna deloc cu o respingere a acuzațiilor, dar autoritățile ruse și-au negat vehement orice implicare. Însă, în același timp, au dat dovadă de minim interes în a descoperi cine era responsabil de fapt. N-a fost inițiată nicio anchetă penală.

Potrivit unuia dintre vechii colaboratori ai lui Navalnîi, acesta „a devenit din ce în ce mai convins de implicarea lui Putin în otrăvirea sa” și, prin urmare, „din ce în ce mai concentrat pe încercarea de a-l da în vileag”. Pe lângă apelul telefonic cu una dintre persoanele care se presupune că l-au otrăvit, acest lucru a însemnat și să sape mai adânc în acuzațiile la adresa corupției lui Putin – ale bogăției sale, care se bănuiește a fi ascunsă. Iar aceasta a reprezentat o schimbare evidentă din partea lui Navalnîi: potrivit unui asociat apropiat, „Aleksei spunea mereu că atunci când vom scrie despre Putin, va fi ultima noastră investigație” – acest lucru va constitui încălcarea unei linii roșii și va atrage mânia președintelui.

Navalnîi și-a anunțat planul de a reveni în Rusia pe 13 ianuarie 2021. A afirmat că nu s-a pus niciodată problema să nu se mai întoarcă: nu se hotărâse să părăsească Rusia, ci ajunsese în Germania în urma unei încercări de a fi ucis. Nu se întorcea din exil, ci pur și simplu își încheia călătoria întreruptă spre Moscova, începută pe 20 august 2020, la Tomsk.

*

Navalnîi și-a croit drum pe lângă mulțimea de jurnaliști din zborul Pobeda Airlines, pe 17 ianuarie, și și-a ocupat locul alături de soție. În timpul zborului spre est, spre Moscova, și-au omorât vremea urmărind „Rick și Morty” – un serial animat de comedie american. Contrastul cu greutatea momentului nu putea să fie mai puternic de-atât.

Cine este Aleksei Navalnîi?

Întoarcerea lui Navalnîi în Rusia în ianuarie 2021 a fost întâmpinată cu multe comentarii maniheiste – cele două forțe duale fiind albul și negrul, binele și răul, Navalnîi și Putin. Acest gen de scenariu în care puterile antagoniste sunt puse în pereche constituie un șablon în comentariul occidental la adresa Rusiei – o posibilă reminiscență după logica politică binară din timpul Războiului Rece. Sau face parte dintr-o tradiție mai îndelungată, „înstrăinând” Rusia ca pe un tărâm întunecat și misterios, în care dictatorii conduc peste masele subjugate – viziune modelată de ideologie, dar și de ignoranță. Totuși, povestea aceasta simplă a început să aibă probleme.

Din ianuarie, Amnesty International l-a declarat pe Navalnîi „prizonier al conștiinței”. Însă, câteva săptămâni mai târziu, ONG-ul specializat în drepturile omului a revocat această decizie, lucru care a derutat lumea, căci văzuseră în Navalnîi un erou fără cusur, care-l înfruntă pe Putin. Decizia Amnesty se lega de comentarii din trecut ale lui Navalnîi, care, potrivit concluziilor organizației, „susțineau ura ce constituie o instigare la discriminare, violență și ostilitate”.

Dincolo de aceste evaluări morale generale, Navalnîi era comparat și cu personaje istorice. Reportajele din mass-media erau condimentate cu încercări de a-l compara pe Navalnîi cu oameni atât din Rusia, cât și de peste hotare. Este un Nelson Mandela sau un Aleksandr Soljenițîn al Rusiei zilelor noastre? Însă aceste comparații mai mult ascund decât dezvăluie. Navalnîi este Navalnîi. Iar dorința de a găsi comparații și paralelisme ar putea, de fapt, să dezvăluie cât de puține lucruri se știu despre el în afara Rusiei.

Pentru a-l înțelege mai bine, avem nevoie să mergem – puțin – la începutul începutului.

Navalnîi înainte de Navalnîi

Aleksei Navalnîi s-a născut pe 4 iunie 1976 la Butîn, un sat la vest de Moscova. Tatăl lui a fost ofițer în armata rusă, iar mama, contabilă. În copilăria lui, familia lui Navalnîi se muta adesea dintr-un loc în altul, dintr-un oraș militar în altul, unde era chemat tatăl lui.

Nu toți cei din familia lui Navalnîi susțineau din toată inima sistemul sovietic. Tatăl lui asculta Vocea Americii; bunica lui îl urâse din tot sufletul pe Lenin. Iar familia lui Navalnîi a avut ocazia să constate la prima mână eșecurile majore ale sistemuui: tatăl lui venea din Ucraina, iar tânărul Navalnîi își petrecea cele mai multe vacanțe de vară în satul bunicii de lângă Cernobîl. A încetat să mai meargă acolo când regiunea a devenit de nelocuit, în anul 1986.

Când Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, în 1991, Navalnîi avea 15 ani. URSS nu-i lăsase prea multe amintiri plăcute: atunci când vorbea despre aceasta, își amintea mai ales cozile la produsele de bază. Își mai amintea și ipocrizia membrilor de partid comunist: aceștia lăudau cel mai tare sistemul, dar erau în același timp cei care se uitau cu cea mai mare invidie spre Occident. În spatele idealurilor, Uniunea Sovietică pe care a cunoscut-o Navalnîi nu era, după părerea lui, nimic altceva decât ipocrizie – doar „trucuri și scamatorii”.

Prin urmare, Navalnîi nu-și făcea iluzii legate de comunism. Era fan al muzicii rock și urmărea emisiuni de televiziune celebre, critice la adresa sistemului sovietic. Toate acestea, a mărturisit Navalnîi, i-au oferit tânărului prima identitate politică. „La 17 ani, mi se părea că vederile mele politice erau deja formate. Și mi le afirmam cu mândrie față de oricine”. Navalnîi era liberal.

Cuvântul „liberal” denumește lucruri diferite, în contexte diferite – folosirea acestuia în SUA, de exemplu, diferă considerabil de semnificația termenului în Marea Britanie. În Rusia anilor 1990, cuvântul îi desemna pe cei care doreau să transforme țara într-o economie liberă de piață și să instaureze democrația bazată pe statul de drept, pe linia Occidentului. Liberalii însă, în ciuda dezacordurilor dintre ei, aveau totuși în comun scopul principal – și cu toții erau cu înverșunare antisovietici.

Detaliile erau atunci mult mai complicate. Unii liberali erau la putere, alții în opoziție. Unii se numeau „liberali”, alții „democrați”. Unii erau tehnocrați, alții intelectuali sau activiști locali. Unii se pronunțau în favoarea unei tranziții treptate la capitalism, alții susțineau o „terapie de șoc” radicală. Unii aveau principii democratice, alții erau de părere că Rusia avea nevoie de o mână forte ca să reușească tranziția la democrație liberală și la capitalism.

În tinerețe, Navalnîi a susținut tipul radical de liberalism. L-a sprijinit pe Boris Elțin – primul președinte al Rusiei – și echipa acestuia de reformatori. După cum a recunoscut el însuși, Navalnîi a fost de acord cu reformele economice ale lui Elțin, în ciuda suferințelor pe care acestea le-au provocat în rândurile celor mai vulnerabile persoane. Au fost puține lucruri care nu i-au convenit în tendințele autoritare în administrația lui Elțin. Însă mai târziu a regretat această susținere – și a realizat că reformatorii semănaseră germenii regimului autoritar al lui Putin.

În 1993, imediat după absolvirea școlii, Navalnîi a intrat la Universitatea Rusă a Prieteniei între Popoare (RUDN) de la Moscova, ratând admiterea la cea mai prestigioasă universitate din țară, Universitatea de Stat din Moscova. A studiat dreptul și apoi a obținut încă o diplomă – în valori mobiliare și tranzacții bursiere. La RUDN, afirmă Navalnîi, a început să aibă îndoieli cu privire la liberalism – și să vireze spre naționalism.

Partidele politice liberale din Rusia erau deja în declin la acel moment. Iar lui Navalnîi i se părea că „proiectul liberal” nici nu mai era pe placul oamenilor. De ce? Pentru că liberalii pe stil rus erau, pentru el, chiar mai liberali din punct de vedere social decât omologii lor europeni – mai ales în privința chestiunii imigrației.

Chiar dacă Navalnîi avea vederi politice puternice și urmărea știrile, la acest moment nu era activist. La universitate, el era de părere că prioritatea sa era „să primească o educație, să-și găsească o slujbă și să se îmbogățească rapid”. A început să muncească de tânăr, pe când era încă student. Primul lui loc de muncă a fost la Aeroflot Bank; apoi s-a mutat la o companie de dezvoltare imobiliară. „Lucrând acolo, am învățat din interior cum se fac lucrurile, cum se construiesc companiile intermediare, cum se mută banii de colo-colo”, i-a povestit el jurnalistei Iulia Ioffe, în 2011.

La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000, Navalnîi lucra ca avocat și agent de bursă, punând bazele câtorva afaceri, care i-au permis să câștige sume de neconceput pentru majoritatea rușilor. În „lunile bune” făcea între 4 000 și 5 000 de dolari americani. Și părinții lui Navalnîi au intrat în rândurile noii clase de mijloc în anii 1990, devenind proprietarii unei fabrici de coșuri împletite, în regiunea Moscova.

Navalnîi are o educație bună și a citit mult. Însă, după cum a subliniat scriitorul Keith Gessen*, „el nu provine din rândurile intelectualilor”. Din capul locului, ofițerii militari de carieră – ca tatăl lui Navalnîi – nu sunt socotiți intelectuali în Rusia. Dar stilul Navalnîi îl și scoate în evidență:

Navalnîi este extrem de inteligent, coerent, și chiar un bun scriitor… însă nu are acea manieră specială de politețe, elocvență, chibzuință [care sunt asociate cu intelectualii]… Nu e niciun fel de profunzime ascunsă, niciun dialog interior pe care să încerce să-l rafineze, atunci când vorbește. Ceea ce spune reflectă întocmai ceea ce gândește; la el, ce e-n gușă și-n căpușă.

În același timp, Navalnîi pare pătruns de un sentiment puternic de convingere morală. Iar multe dintre sloganurile lui stau mărturie pentru acest lucru. Subtitlul blogului său era mai demult „bătălia finală dintre bine și starea de neutralitate”, și de obicei își încheie filmările video de pe YouTube cu replica: „Abonați-vă la canalul nostru. Aici spunem adevărul.” După otrăvirea sa în 2020, Navalnîi a fost întrebat „unde este puterea?” – o replică dintr-un film rusesc al anilor 1990. Iar el a răspuns, fără să clipească măcar, ca eroul din film: „Puterea stă, desigur, în adevăr. Vă rog să mă scuzați dacă acest lucru pare atât de trivial, însă puterea stă în adevăr și în încrederea în sine.”

Navalnîi este politician. De-a lungul anilor, a cultivat o imagine publică – una care duce cu gândul la politicienii democrați, de centru-dreapta, din Occident.

Este familist – ba chiar unul tradiționalist. Deși nu este un creștin practicant, totuși Navalnîi este creștin ortodox. Este căsătorit din 2000 cu Iulia Navalnaia (născută Abrosimova); s-au cunoscut cu câțiva ani înainte, într-o vacanță în Turcia. Iulia are studii de economie internațională, dar a lucrat doar o scurtă perioadă. Apoi a rămas să se ocupe de casă și de cei doi copii ai lor, Daria (născută în anul 2001) și Zahar (născut în 2008). Se consideră „soție de politician” – și nu a avut niciodată ambiții publice personale.

În ciuda portretului său de familie tradițional – și a conservatorismului său autoprofesat – Navalnîi are vederi progresiste departe de poziția majorității. De exemplu, susține căsătoria între persoane de același sex – o măsură extrem de nepopulară în Rusia.