Ne vedem ieri de Rachel Lynn Solomon, Editura Nemira – recenzie

Ne vedem ieri

(See You Yesterday – 2022)

Rachel Lynn Solomon

Editura Nemira

Colecția Young Adult

Traducere: Simona Tatu

Nr. de pagini: 400

An apariție: 2023

Rachel Lynn Solom este o scriitoare apreciată pentru poveștile ei emoționante, scrise cu multă sensibilitate.

Temele pe care le abordează în cărțile sale sunt identitatea, relațiile și dezvoltarea personală, atingând subiecte precum sănătatea mintală, sexualitatea și cultura.

Are fler pentru captarea emoțiilor complexe și a relațiilor nuanțate, fie că sunt romantice, de prietenie sau de familie.

După experiența haotică a liceului, Barrett sperase că va avea parte de un nou început, dar totul merge prost din prima zi de facultate. Când se trezește a doua zi, își dă seama perplexă că trăiește din nou ziua anterioară. Află că nu e singura în situația asta – Miles este blocat de luni bune în bucla temporală.

După ce încercările ei eșuează, acceptă să lucreze cu el pentru a găsi o cale de ieșire. Împreună explorează partea misterioasă a universității și se aventurează în călătorii provocatoare și romantice. Pe măsură ce se îndrăgostesc unul de celălalt, ei se întreabă: ce se va întâmpla cu relația lor dacă vor ajunge în sfârșit la ziua de mâine?

Cum ar fi să trăiești prima zi de facultate la nesfârșit?

– Vorbesc serios. M-aş putea trezi în aceeaşi zi de o mie de ori, iar fiecare ar fi diferită datorită ţie. Fiecare ar fi extraordinară. Datorită ţie.

– Te iubesc, zic eu şi mă încearcă imediat o senzaţie de bine. Şi promit că te voi iubi şi mâine.

„De la autoarea romanului Today Tonight Tomorrow sosește această poveste magică, emoțională și romantică.” – Publishers Weekley

Ne vedem ieri de Rachel Lynn Solomon este o comedie dulce, romantică și amuzantă, cu doi protagoniști adorabili, prinși amândoi într-o buclă temporală.

Tema cărții m-a atras încă de la început întrucât mi-a adus aminte de un film care mi-a plăcut foarte mult – Ziua cârtiței, evocat, de altfel, de mai multe ori în carte.

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Barrett Bloom, o tânără care a avut parte de multe dezamăgiri în liceu. Pasionată de jurnalism, ea a scris un articol pentru revista școlii, în care a demascat o fraudă cu note trucate obținute de componenții echipei de tenis, care tocmai obținuseră mai multe victorii la rând în competițiile sportive. Urmarea a fost că respectivii sportivi au fost exmatriculați și și-au pierdut bursele, iar Barrett și-a atras oprobriul atât elevilor cât și profesorilor. Răzbunarea nu a întârziat să apară, iar Barrett a căzut victimă planului de seducție al lui Cole, neștiind că acesta era fratele unuia dintre sportivi. După o noapte fierbinte petrecută la un hotel, după balul de absolvire, Barrett s-a trezit a doua zi ținta ironiilor, după ce Cole s-a lăudat la toată lumea că a dezvirginat-o, creând și un hashtag – #debloomed.

Barrett spera că facultatea îi va oferi șansa unui nou început, însă prima zi, 21 septembrie, decurge catastrofal.

Mai întâi, descoperă că noua ei colegă de camera era Lucie, fosta ei colegă de liceu, cu care fusese cândva bună prietenă, dar care îi întorsese spatele după acel articol, iubitul ei de atunci fiind unul dintre sportivi.

Cursul de fizică pentru începători, de la care avea intenția să se retragă, reușește să îi crească nivelul de iritare. Miles, un tânăr student asiatic, reușește să o facă să se simtă incomod, provocând-o în fața întregii săli să răspundă la o întrebare pusă de profesoarea de fizică, la care ea nu știa răspunsul.

Nici interviul pentru a fi primită în echipa de jurnalism nu a decurs prea bine.

Însă adevărata catastrofă s-a produs seara, când Barrett s-a dus la o petrecere a unei frății, unde a reușit să dea foc din greșeală întregii clădiri.

A doua zi, primul gând al lui Barrett a fost să verifice rețelele de socializare pentru a vedea impactul faptelor sale din seara precedentă, constatând cu stupoare că nu era nimic consemnat, asta pentru că… s-a trezit tot în data de 21 septembrie!

Evenimentele păreau să se producă la indigo. Disperată, căutând o cale de ieșire din bucla temporală, Barrett încearcă să schimbe mai multe lucruri. Degeaba! Următoarea zi se trezește tot pe 21 septembrie.

Avea să o aștepte însă o altă surpriză colosală. Miles, studentul agasant pe care îl cunoscuse în prima zi la cursul de fizică, era și el prins în aceeași buclă temporală, dar în care el petrecuse deja 61 de zile!

Neputând trece peste resentimentele inițiale, Barrett refuză la început propunerea acestuia de colaborare. Dar, după ce eșuează câteva zile la rând în încercările ei solitare, Barrett nu are încotro și își calcă pe mândrie, căutându-l pe Miles pentru a face echipă.

Urmează un șir de întâmplări care mai de care mai trăsnite și mai haioase prin care cei doi încearcă bariera timpului în care erau blocați, încercând fie să devină mai buni, fie să se distreze la maxim, fie să se răzbune, fie să-și realizeze un vis…

Deși ziua de 21 septembrie părea să decurgă la nesfârșit, mai multe schimbări s-au produs. Barrett a început să-l vadă cu alți ochi pe Miles, descoperind noi și noi fațete surprinzătoare ale caracterului acestuia, îndrăgostindu-se de el tot mai mult pe zi ce trecea. De asemenea, Barrett a descoperit că Lucie nu era scorpia intrigantă pe care o credea și că stricarea prieteniei lor s-a produs din cauza unor neînțelegeri.

Surprinzător, când cei doi descoperă o posibilă cale de scăpare din acea buclă temporală, Miles se opune. Existența lumilor paralele fiind în afara legilor cunoscute ale universului, nimeni nu ar fi putut garanta care versiune din Barrett și Miles ar fi trecut a doua zi.

Evenimentele se precipită în ultima parte a cărții, autoarea reușind să ne dea mai multe emoții.

Vă invit să descoperiți singuri în carte toate întâmplările prin care trec cei doi protagoniști, precum și deznodământul acestei cărți captivante, pe care o recomand cu drag!

Fragment din carte:

„Undeva, se aude o alarmă.

Îmi sună imediat familiar, deși n-o mai auzisem din iunie. O oprisem pe perioada verii, iar cu câteva zile înainte de a mă muta la cămin am ascultat un timp îndelungat fiecare ton de alarmă în parte înainte să o aleg pe cea pe care am folosit-o tot timpul de când am telefonul acesta. Insistentă, dar nu foarte intruzivă. Repetitivă, dar nu enervantă. Genul acela de alarmă pe care mă surprind fredonându-l câteodată, convinsă că este o melodie adevărată.

Și… sună în continuare.

Mă rostogolesc și bâjbâi după telefon pe noptieră. Doar că… nu e noptiera mea de la casa din Mercer Island, cea din lemn pe care am găsit-o împreună cu mama într-un magazin vintage și ne-am îndrăgostit de ea, cu picioarele curbate și cu marginile festonate. Suprafața e mai fină. Mai rece.

Olmsted, îmi spun și, într-o secundă, amintirile mă inundă cu viteză. Într-un final, apăs cu degete leneșe butonul de snooze. Inima îmi bubuie în piept, întredeschid un ochi, clipesc de câteva ori și observ cu coada ochiului data de pe ecranul telefonului.

Joi.
Joi.
22 septembrie, 7:15. 7: 16 acum, din moment ce mi-a luat atât de mult timp să găsesc butonul de snooze.

Mă trezesc cu o smucitură, simt o amețeală în cap pentru că mă ridic prea rapid, nu sunt încă pregătită să sărbătoresc. Amintirea zilei de ieri e estompată. Se stinsese lumina, iar liftul începuse să coboare… iar apoi nimic. Gol.

Am nevoie de mai multe dovezi. Pentru că oamenii de știință buni trebuie să-și testeze ipotezele, derulez prin aplicația de știri, conturi de social media, calendare.

Joi.
Joi.
Un genial, superb, magic nenorocit de joi.

Alarma răsună din nou și, Dumnezeule, ce sunet măreț mi se pare!

Ar trebui să fie coloana sonoră pentru filme. Să se scrie simfonii întregi.

Opresc alarma pe bune de data aceasta și strâng telefonul la piept, fără să-mi pot stăvili un rânjet când simt curgându-mi prin vene cea mai dulce relaxare. Pentru câteva momente prelungi, respir doar. Savurez. Desfătându-mă.

A funcționat.

Răspunsul a fost tot timpul acesta, sub noi în sensul cel mai propriu.

Când îmi iau ochelarii de pe birou, văd că celălalt pat e ocupat, iar părul roșcat al lui Lucie este revărsat peste pernă. Dacă ea n-ar fi aici, aș pune muzică la maximum, m-aș ridică din pat dansând și aș deschide larg fereastra ca să trag în piept aerul rece al zilei de joi.

S-a făcut aproape șapte și jumătate, iar cursul meu de joi începe la… trecuse atât de mult timp, încât trebuie să mă uit în orar… ora zece. Dar nu mai vreau să zăbovesc în pat nicio secundă în plus. Îmi rețin un chicot când îmi dau seama că azi e în sfârșit ziua de naștere a lui Miles și mă întreb dacă am timp suficient să găsesc niște baloane înainte de primul curs. Azvârl deoparte așternuturile și mă îndrept către dulap, întinzând instinctiv mâna către jeanșii mei perfect-imperfecți.
Când mi-i trag în sus pe picioare și peste șolduri, se desprinde primul nasture.”

Cartea Ne vedem ieri de Rachel Lynn Solomon poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira