Delicatese Literare
Recenzii

Nebunie de-o vara de Tracy Brogan, Editura Litera, Colectia Blue Moon – recenzie

Nebunie de-o vara (Crazy Little ThingNebunie de-o vara

Tracy Brogan

Editura Litera

Colectia Blue Moon

Traducere: Andreea Florescu

Nr. pagini 304

1. Nebunie de-o vară – Crazy Little Thing – 2012
2. The Best Medicine – 2014
3. Love Me Sweet – 2015
3.5. Jingle Bell Harbor – 2015
Sadie Turner nu e obsedată de control, ci doar… ordonată. Iar când soțul o înșală, dând peste cap lumea ei extrem de echilibrată, Sadie își ia copiii și pleacă într-o vacanță la casa de pe lac a mătușii ei, sperând să se relaxeze și să uite de bărbați. De toți bărbații. Dar excentrică mătușa Dody are alte planuri: e hotărâtă s-o vadă pe Sadie că se distrează – cu Desmond, vecinul cel nou și sexy. Înalt, bronzat, musculos și iubit de copii, Desmond e un adevărat „coșmar“. Trebuie să aibă totuși un defect, e bărbat până la urmă, se gândește Sadie, hotărâtă să păstreze distanța. Dar pe măsură ce timpul trece, atracția dintre cei doi devine tot mai puternică, iar viața lui Sadie, din ce în ce mai complicată…
Nebunie de-o vară e atât de amuzantă și de sexy; am râs în hohote.“ USA Today
Nebunie de-o vara de Tracy Brogan e o adevărată pastilă de bună dispoziție, o carte cu personaje de-a dreptul pitorești, plină de replici spumoase și situații pline de haz!
Autoarea are un umor demențial, m-a făcut să râd în hohote la câteva pasaje. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Sadie Turner, iar încercarea de a-i urmări logica este o încercare extremă, întocmai ca și cum te-ai urca într-un montaigne russe dintr-un parc de distracții. Acum te conduce într-o direcție ca mai apoi, fără nicio avertizare, te răsucește brusc la 90% sau chiar 180%, stârnindu-ți ilaritatea.
Sadie tocmai divorțase, după ce, după mulți ani de suspiciuni, primise dovada indubitabilă că soțul ei Richard, un prezentator carismatic de știri, o înșela.
”… căsnicia noastră s-a topit cum se topește pe limbă sarea de pe marginea unui pahar cu margarita, lăsând în urmă gustul acrișor a ceva ce la început fusese dulce, dar a sfârșit prin a fi amar.”
În urma divorțului, Sadie primise custodia copiilor – fiica ei Paige de șase ani și fiul ei Jordan de patru ani, precum și casa în care locuiseră împreună până atunci. Bulversată emoțional și dorind să stea o perioadă izolată de întreaga lume, dar mai ales de bărbați, Sadie a decis să petreacă vacanța de vară la casa de pe plajă a mătușii ei, Dody, sora mamei ei.
Spre deosebire de sora ei, mama lui Sadie, care era din cale afară de rațională, cinică și acrită, Dody era un monument de optimism și bună dispoziție, cu o inimă de aur, zăpăcită, excentrică și cu o poftă  de viață molipsitoare.
Din cale afară de băgăcioasă, Dody avea cu totul alte planuri pentru Sadie, scop în care își chemase ambii fii, Jasper și Fontaine, în ajutor, iar aceștia, plini de entuziasm ca și mama lor, au răspuns imediat la apel, instalându-se și ei în casa de pe plajă a lui Dody pe perioada verii.
Jasper era un bucătar chef de succes, Sadie neputându-se abține să nu comenteze în sinea ei că probabil vărul ei își alesese această meserie dintr-un instinct de supraviețuire, ținând cont de talentele lui Dody sau, mai curând, de lipsa totală a acestora, în bucătărie.
Fontaine este un personaj delicios de amuzant. Designer de interior, gay și cu o inimă de aur, Fontaine nu se poate abține să nu uneltească încontinuu alături de mama lui pentru a-i aduce viața lui Sadie pe făgașul care considerau ei că ar fi normal.
Ceea ce urmează în continuare e demn de o comedie a erorilor.
Dody se împiedică de mașinuța lui Jordan și își sparge capul, iar Sadie, alergând să-l aducă pe bătrânul doctor de familie să o ajute, descoperă că acestuia îi ținea locul pe perioada verii un scoțian sexy și cumsecade, Desmond McKnight, pe care ea îl remarcase de ceva timp pe când acesta își făcea alergările zilnice pe plajă.

Lui Dody i se aprind beculețele imediat, încropind la repezeală un plan de a-i cupla pe Sadie și pe Des, pretinzând a doua zi că se simțea rău doar pentru a-l determina pe Des să vină în vizită.
”- Chiar te rog să treci pe la noi, Des, dragule. M-aș simți mult mai bine dacă ai face-o. Am avut niște amețeli ușoare în seara asta.
Eu mi-am dat ochii peste cap. Își folosea vocea îngânată a la Elizabeth Taylor. Și avea amețeli ușoare doar pentru că Fontaine îi dăduse un martini cvadruplu. Ce prefăcută! Singurul motiv pentru care voia să vină era ca să încerce să mă combine cu el.”
Fără voia ei, Sadie se simte tot mai atrasă de Des, care părea un bărbat de-a dreptul perfect, amabil, bine făcut, mereu binedispus și cu un lipici extraordinar la copii, care îl adorau de-a dreptul. Sadie, plină de scepticism în urma dezamăgirilor trăite, încerca să reziste cu greu magnetismului acestuia, însă cu detașamentul de șoc format din mătușa și verii ei nu avea nicio șansă, aceștia împingând-o cu mult avânt în brațele bunului doctor.
Aranjată din cap până în picioare de Fontaine, care nu a lăsat la voia întâmplării nici un amănunt, Sadie merge la o întâlnire la cină împreună cu Des, care se poartă fermecător cu ea, emoționând-o dar și stârnindu-i amintiri triste în același timp.
”Pe drumul scurt către restaurant am încercat să nu mă gândesc la ce-i făcea vântul părului meu atent coafat, alegând în schimb să mă entuziasmez în privința faptului că Des îmi deschisese portiera mașinii când plecaserăm de la Dody. Richard nu-mi ținuse vreo ușă nici măcar când eram în travaliu. Era prea preocupat ca nu cumva să mi se rupă apa în Lexusul lui.”
”Ah, ce cavaler! Dacă ar fi fost o băltoacă în drum, ar fi acoperit-o cu pelerina lui? O, stai. Nu purta nicio pelerină. Nu mai contează.
Totuși gândul m-a făcut să zâmbesc.
– Ce-i așa amuzant? a întrebat el.
– O, nimic. Sunt doar fericită că am găsit un loc de parcare atât de bun.
El a ridicat privirea înspre strada aproape pustie.
– Aha!”
Seara începută atât de idilic este ruinată brusc în momentul în care în restaurant apare o tânără atrăgătoare care îl cunoștea pe Des iar acesta face greșeala ”catastrofală” de a o prezenta pe Sadie doar ca pe o vecină, stârnindu-i gelozia acesteia și provocându-i o criză irațională de plâns. Argumentele, perfect logice de altfel, pe care Des i le expune a doua zi o fac pe Sadie să intre în pământ de rușine dar asta nu o împiedică defel să facă gafe peste gafe în continuare, pe care Des i le iartă pe toate pe rând, cu o răbdare de-a dreptul dumnezeiască.
”M-am așezat lângă el, uimită de răbdarea pe care mi-o arăta. Se pare că, în timp ce eu citeam Cum să ieși la întâlniri, ghidul începătorului, el citise Cum să ieși la întâlniri cu începătorii.
După multe peripeții, cei doi ajung în sfârșit să petreacă o noapte de pasiune împreună, pe care Sadie și-o rememorează cu multă nostalgie și satisfacție a doua zi.
”Noaptea trecută fusese senzațională. Și nu doar prima oară, care fusese cam pe grabă. (Nu din vina lui, având în vedere cum îl lăsasem mai devreme.) A doua oară a fost perfecțiune pură, cum e plutitul pe o saltea gonflabilă acoperită cu blană de nurcă, în timp ce mănânci ciocolată elvețiană și primești un masaj la picioare de la Bradley Cooper. Atât de bine a fost. A treia oară, deja obosisem, așa că am făcut-o în stilul unei dimineți leneșe de duminică, când nu ai nimic de făcut decât să stai în pat și să aștepți să treacă timpul. Uitasem că sexul poate fi chiar distractiv. Distracție pură.”

Lucrurile erau însă departe de a fi tranșate între cei doi. Destinul avea să-i mai pună la mai multe încercări. Spre sfârșitul cărții este un episod foarte emoționant, care te face să conștientizezi fragilitatea vieții și că trebuie să te bucuri la maxim de fiecare clipă trăită…
Sfârșitul cărții este unul foarte optimist, lăsându-te cu multă căldură și speranță în suflet! Abia aștept să apară și următoarele cărți din această superbă serie!
”El mi-a zâmbit, gropițele lui adâncindu-se în lumina lunii.
I-am întors zâmbetul, gândindu-mă cum viața care se așternea dinaintea mea era plină de atâtea posibilități minunate.
Luna era sus pe cer, noaptea neagră, însă, pe dinăuntrul meu, eu eram cea mai radioasă fată din lume.”

Am menționat cartea în Top 10 cărți contemporane care m-au făcut să râd

Cărțile autoarei Tracy Brogan pot fi comandate pe elefant.ro, carturesti.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro

 

 

 

 

17 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *