Nebunie în aer, zbor cu parapanta! 

Nebunie în aer, zbor cu parapanta!

Vi s-a întâmplat vreodată să vă doriți să faceți ceva nebunesc dar să nu aveți curaj?? Mie, da!!!

Nu sunt o persoană aventuroasă de felul meu, dar, uneori, îmi place să îmi depășesc limitele, de aici și spiritul de aventură 😉. Da, știu, este o contradicție 😏🙂! Dar…

După vârsta de 30 de ani am învățat să privesc viața cu alți ochi. Am învățat să mă privesc pe mine însămi altfel, să am grijă de sufletul meu, să îmi ascult instinctele, să mă bucur de tot ce îmi oferă viața, cu bune, cu rele. Uneori îmi ating obiectivele, alteori nu. Dar orice eșec îl văd ca pe o nouă provocare 🙂. Da, uneori sunt dură cu mine însămi, deși nu ar trebui 😒. Dar, pe de altă parte, din orice eșec pot învăța ceva!! Iar eu prefer să văd lucrurile astfel 🙂.

Știți ce am mai învățat după vârsta de 30 de ani? Că este mult mai bine să faci ceva sau să încerci decât să nu întreprinzi nimic, să regreți sau să-ți pară rău că ai lăsat să treacă șansa pe lângă tine.

Un astfel de regret îl am de acum doi ani, atunci când Mihai, soțul meu, a avut șansa să zboare cu motoparapanta. Am plecat din Bacău la Zărnești, județul Brașov, pentru acest eveniment și tot drumul soțul s-a rugat de mine să o fac și eu. Dar am refuzat complet. Dădeam aceleași răspunsuri: nu este de mine, îmi este frică 😒. Desigur, era de înțeles frica mea ținând cont că, dintotdeauna, am avut rău de înălțime. Și vorbesc foarte serios!! Ca să mă înțelegeți, acasă, nu eu spăl geamurile, ci soțul, iar când o face îmi dârdâie picioarele ori de câte ori îl văd pe pervazul ferestrei, în exterior 🤦‍♀️.

Cu toate acestea, nu voiam să recunosc, nici față de soț, dar nici față de mine însămi, că îmi doream nespus de mult să zbor cu motoparapanta. Nu am făcut-o! Iar de atunci am purtat acest regret în suflet. De ce? Pentru că nu am avut curaj să îmi înving teama.

Sunt convinsă că sunt persoane care vor spune că am făcut bine că nu am zburat, așa cum vor fi altele care vor spune că nu am făcut bine. Nu asta contează pentru mine! Ci, doar ceea ce sufletul meu știe! Așa cum am mai spus-o, undeva adânc, sălășluia regretul.

Dar viața mi-a oferit o nouă șansă 😍😍!!

Anul acesta, în concediu de odihnă, soțului i s-a oferit ocazia să zboare cu parapanta 😃. Nu a fost, însă, nimic planificat. Locația de unde trebuia să zboare era în județul Hunedoara, sat Clopotiva, comuna Râu de Mori 😉, la aproximativ 120 de km distanță de Ampoița, județul Alba, locul unde se afla campingul unde eram cazați.

La ora 10 AM era planificată întâlnirea cu instructorul, așa că ne-am trezit de dimineață pregătiți pentru aventură: soțul în aer, eu pe pământ 😃. Eeee, dar sufletul meu deja clocotea!!! Și, desigur, al meu drag soț, mi-a aruncat pastila 😃😃: „nu vrei să zbori și tu?” Ce credeți că i-am răspuns??? Desigur, un NU răspicat!!!

Dar, la fața locului, ceva s-a întâmplat cu mine! Ce anume? Nu știu exact! În mintea mea a încolțit deja ideea de a zbura și eu😍. Cum așa? Pur și simplu, brusc, mi-am adus aminte de zborul cu motoparapanta ratat și de regretul pe care l-am purtat mereu în suflet. Iar ca ideea să se cimenteze și mai mult, am întâlnit o doamnă trecută de cincizeci de ani care venise de la o distanță de aproape 200 de km, doar pentru a zbura cu parapanta, a doua oară!! Și atunci mi-am spus: „trebuie să îți învingi teama Mirela, nu poți rata și această șansă”.

Întotdeauna am avut sprijinul lui Mihai în ceea ce mi-am propus să fac, mai ales când era vorba de aventuri „mărețe”, și de data aceasta, la fel a fost. M-a încurajat și mi-a insuflat încredere! Astfel, am decis să sar eu prima, iar el ultimul 😉.

Dar pentru asta a trebuit să trăiesc câteva emoții greu de descris. Cum așa? Am ratat decolarea de două ori 😔. Era cât p’aci să renunț!! Eram debusolată complet. Unde la început eram încântată și dornică de aventură, cele două ratări m-au făcut să dau înapoi. Atât instructorul, cât și Mihai, mi-au repetat într-una că nu e vina mea. Pur și simplu, nu aveam vânt propice pentru decolare, plus că terenul era plin cu denivelări.

În sufletul meu se dădea o luptă aprigă: pe de o parte nu voiam să renunț, dar, pe de altă parte, nici să încerc la nesfârșit. Totul până în trei ori, mi-am zis. Deviza mea și în viața de zi cu zi 😉. Bună? Rea? Nu știu!

 Încurajată de Mihai, am inspirat adânc și mi-am spus: „a treia oară e cu noroc”, „hai că poți, Mirela!”.

Și… am reușit!!! Eeeee! Am făcut-o și pe asta!!! Nu îmi vine a crede nici acum! Parcă trăiesc un vis!!! Am zburat cu parapanta!!!😍😍 Parcă sunt un copil mic care se bucură de jucăria favorită😃!! Știu, reacționez copilărește, dar pentru mine este o mare realizare. Sunt atât de fericită!!!! 🤩 💝

Dar peripețiile nu s-au terminat!! 🤪 După cum se observă în videoclip, jumătate din timpul zborului am stat încordată 🤦‍♀️. Mă țineam de curelele hamului atât de strâns încât la un moment dat mă dureau degetele, iar privirea îmi era numai în sus. Mă uitam doar la cer. Stupid, nu??!! Dar v-am spus că am rău de înălțime 😒. Îmi era frică! Chiar îmi era!! Însă, a trebuit să îmi fac curaj, să încep să mă relaxez și să mă bucur de priveliște. Putin câte puțin și treptat, dar am reușit. Nu a decurs totul foarte bine, dar pentru prima dată eu zic că este un câștig 🙂.

Dumnezeule!!! Nu vă puteți închipui ce senzații minunate am trăit în aer!!! Nu am cuvinte să descriu cu exactitate propriile trăiri. Pentru o clipă am simțit că timpul se oprește în loc. M-am simțit liberă ca pasarea cerului. Aveam impresia că puteam atinge cerul. Era suficient să întind mâna… bine, bine, nu am făcut-o dar senzația exista. Privind de sus în jos, totul mi se părea atât de minuscul. Oamenii, așezămintele umane. Totul în jur!

Era uimitor! Cum simțeam bătaia vântului, cum auzeam suflul său, cum totul se învârtea cu mine!!

Iar ca aventura să fie și mai senzațională, rotirile în aer făcute de către instructor m-au aruncat pe culmile extazului 🤩. Nu îmi venea a crede că totul este aievea!!! Pe de o parte simțeam teamă, pe de altă parte doream să nu se termine. Poate pare de neînțeles! Dacă vreodată veți avea curaj să faceți acest pas, veți înțelege, însă, ce am vrut să spun.

Dar cum lucrurile au și o finalitate, zborul meu cu parapanta, se apropia de final. Pentru mine a fost la fel de palpitant ca și la decolare 😃. Să vezi cum te apropii cu repeziciune de pământ, să simți cum te suflă vântul din spate, să simți din nou pământul sub picioarele tale! Te încearcă toate stările. De la uimire la conștientizare, de la teamă la bucurie. Un amalgam de emoții!  

Sângele încă clocotea în mine 😉😃. Îmi tremurau picioarele, dar de data aceasta nu de frică. Nu știu dacă adrenalină era de vină sau sentimentul că sunt cu picioarele pe pământ îmi provoca exaltare. Poate puțin din amândouă. Dar eram fericită!!! Aterizasem, dar mie tot nu îmi venea a crede ce tocmai se întâmplase 🤪.

AM ZBURAT CU PARAPANTA!!! BRAVO MIE! 👋

Un cadou minunat la 44 de ani! 💝 La anul când voi împlini 45 de ani ce va mai fi?  Nu știu! Mă gândesc că voi avea timp să prind curaj și să sar cu parașuta 🤣 🤣. Sau poate nu!! 🤪 Rămâne de văzut!

Și uite așa v-am spus povestea mea plină cu năbădăi! Nebunie în aer, zbor cu parapanta! 💝

Până data viitoare, vă țuc pe obrăjiori! 😘

P. S.: Mihai m-a amenințat că nu mai spală el geamurile!!! 🤣🤣🤣

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii