Nebunul alb de Allex Truscă, Editura Quantum Publishers – recenzie

Nebunul alb

Allex Trușcă

Editura Hoffman, 2016

Editura Quantum, 2017

Nr. pagini: 221

Genul: Fantasy, paranormal

Cine este Allex Trușcă? După cum singur se descrie, ”Allex este un om ca oricare, ce se trezește în fiecare dimineață dorindu-și să se fi culcat mai devreme și promițându-și că în seara urmatoare nu o să mai piardă timpul. Muncește, așteaptă weekend-ul ca și ceilalti. Dar stai, asta nu e totul. Allex reușește cumva să aibă timp să și viseze, să-și imagineze. Și-ți garantez că are muuultă imaginatie.   

Totalizând, aș putea să mă descriu ca IT-ist, visător.”

Iar latura sa de visător l-a îndemnat să scrie. Și bine face, căci scrie bine. Are un stil proaspăt, vioi, cursiv, și ”muuultă imaginatie”.

”Nebunul alb” este romanul său de debut, o carte care m-a surprins în mod plăcut. Îmbină realul cu supranaturalul, împletește vise, premoniții, elemente paranormale, un strop de filosofie și magie într-o poveste fantastică plină de aventuri, în care creaturi mitice se înfruntă, având la bază clasica temă între bine și rău, lumină și întuneric. Un basm frumos pentru cei mari…

Cartea este structurată în șase părți, intitulate simbolic: Trezirea; Simfonia răului; Uniți putem învinge, singuri murim; Îngeri și vrăjitoare; Oameni și vrăjitoare; Și totusi există speranța.

Vă place șahul și fantasy-ul? Care e legătura? Citiți ”Nebunul alb” și veți afla. Înfruntarea personajelor are loc în mutări de șah. Iar miza jocului e foarte mare, după cum veți vedea.

Să-l cunoaștem pe personajul principal al cărții, Erin.

Erin este un tânăr plecat departe, în Cetate, să devină învățat, dar, peste ani, dorul îl aduce înapoi la casa părintească, pe meleagurile natale. Dorul de părinți și fascinația irezistibilă față de un loc anume, care îi obseda gândurile de ani de zile: luminișul din pădure unde se afla ”statuia acelui Înger cu aripile semideschise, cu sabia în mână și cu privirea aceea tristă.”

Statuie care devine la rândul ei personaj în carte.

Odată cu întoarcerea acasă, au început visele: Călăreți Fantomă, demoni din ceruri, vrăjitori, necromanți, armate de soldați morți și înviați, călugări și exorciști se înfruntau într-o bătălie, un joc sinistru pe o tablă de șah, care se termină tragic, de fiecare dată, de șapte ori la rând…

”Hoarde întregi formate din neființe, vrăjitori ai întunericului și Călăreți Fantomă se revărsau pe străzi, distrugând totul în cale.”

Iar Erin se afla de fiecare dată acolo, văzând totul cu proprii ochi, participând la luptă, și fiind învins.

Firul acțiunii urmărește, pe de o parte visele, cu bătăliile descrise acolo, iar pe de altă parte, încercările lui Erin de a descoperi ce e cu acele vise, erau premoniții, sau el chiar putea să facă ceva pentru a schimba sensul deznodământului acelor lupte? Se știa un simplu om, neputincios…

În fața statuii Îngerului cu aripile semideschise, are o revelație care l-a cutremurat:

”Atunci revăzu totul. Era spadasinul care lupta pentru Rege și Cetate, era cavalerul care își făcea drum cu lancea și securea printre rândurile de neființe, era Exorcistul care spulbera în Templu acei călăreți de fum, era Vrăjitorul care plutea spre mijlocul armatei inamice, mistuindu-i în focul care izbucnise din adâncul sufletului, era Asasinul tăcut care se târa prin mlaștini, aruncând cuțite mortale spre cercurile Necromanților. De fiecare dată un altul, dar mereu el. De fiecare dată un luptator, dar un alt fel. De fiecare dată același scop, dar alte arme. De fiecare dată, indiferent cum ar fi luptat, deznodământul era același, fusese învins.”

Un loc încărcat de semnificații, unde va găsi multe răspunsuri la întrebările ce-l nelinișteau este, deloc întâmplător, Marea Bibliotecă, privită ca a doua casă a lui Erin, iar un personaj semnificativ este Bătrânul Bibliotecar.

”Făcu un efort uriaș să împingă ușa care se deschise cu zgomot, de parcă nimeni nu o mai deschisese de ani. Acolo, în mijlocul unei încăperi cu boltă înaltă  și cu făclii pe toți pereții, era el, Bătrânul Bibliotecar, care chiar semăna cu picturile de pe pereții templului din sătucul în care copilărise.

– Bine ai venit, tânărul meu prieten! Începusem să îți simt lipsa. De când ai plecat, nu a mai trecut nimeni pe aici, nici măcar tânăra noastră prietenă, cu pisica ei ciudată.”

Despre cine era vorba?

Despre un alt personaj, pe care Erin îl întâlnise pe holurile Bibliotecii, Zaira – o ființă micuță, cu ochi mari și negri, care mergea tot timpul însoțită de pisica ei neagră, Fortuna – o întâlnire premonitorie, ”de parcă se cunoșteau de o mie de ani”, de parcă se cunoscuseră într-o altă viață, iar gândul la ea îi rămăsese imprimat undeva, într-un colț al minții. Ce rol avea Zaira în poveste, rămâne de văzut…

Lucrurile încep să se pună în mișcare odată cu pătrunderea lui Erin pe un coridor interzis al Bibliotecii, unde ”lângă lumină, cu coperți de piele acoperită cu fire de aur, era o Carte.”

”Nu știa că destinul său fisese să ajungă la carte și că el trebuia să decidă dacă o va deschide sau nu. Nu știa că el va avea un rol important în bătălia ce va să vină. Nu știa că, undeva, departe, Bătrânul aflase că Erin deschisese cartea și zâmbea satisfăcut. Nu știa nici că pe tabla mare de șah cu figuri ciudate, acum acoperită de fire prăfuite de pânză de păianjen, lângă pionii albi, începea să se contureze figura unui Nebun.”

Mi se pare semnificativ faptul că răspunsurile la întrebări ce par fără răspuns se găsesc între filele unei Cărți, în Marea Bibliotecă. În acest sens, citatul meu preferat din carte este cel legat de cărți și ceea ce reprezintă ele:

”Cărțile au suflet, știi? Și la fel ca și oamenii, ele se deschid cu adevărat doar în fața celor cărora își doresc să le descopere, celor care stăruiesc să le înțeleagă. Poate că trebuie să le citești de zece ori și, de fiecare dată, vei găsi un alt sens…”

Foarte adevărat…

”În cartea aceea ciudată erau descrise șase bătălii. Toate avuseseră ca rezultat distrugerea lumii în care trăia el. În toate bătăliile, un puternic Necromant își ducea armata spre victorie, indiferent unde se dădea lupta finală. Și, mult mai înfricoșător, bătăliile erau descrise exact așa cum le visase.”

În acest timp, într-o altă parte a lumii, Răul începuse să pună stăpânire pe pământ. Răul, definit în multe feluri, dar având același înțeles de neacceptat.

Suntem martorii trezirii unui Necromant, slujitorul Stăpânului Întunericului, după o mie de ani de repaos.

”Era trezit pentru a șaptea oară șă facă ceea ce știa el mai bine: să distrugă, să tortureze, să devoreze sufletele victimelor sale.”

Și, în colțul acela de lume, a început urgia: necromanții au trezit armate de morți vii, ce adunau tot mai multe suflete nevinovate și le transformau în ceva malefic, soldați ai Întunericului pentru bătălia ce avea să vină.

Ideea m-a dus cu gândul la bătălia din ”Stăpânul inelelor”, unde de asemenea erau convocate spiritele celor din Lumea cealălaltă, dar acolo, cu totul surprinzător, de partea ”bună” a luptei.  Încă o idee asemănătoare este cea cu ”inelul” de pe mâna scheletică a stăpânei acestuia, ce sălășluia în adâncurile Lacului Negru. Inelul, ce odată ajuns în posesia Necromantului, îi va da puterea să cheme Călăreții Umbră.

Acțiunea se derulează în continuare pe două planuri, puse cumva în oglindă: pe de o parte se adună forțele răului, pe de cealaltă parte, forțele binelui. Se formează armatele ce vor sta față în față pe tabla de șah a sorții în bătălia finală.

Vom cunoaște personaje noi, care îl vor însoți pe Erin și îi vor sta alături.

Vom afla povestea Îngerului cu aripile semideschise, Aelyus, ce se îndrăgostise cândva de o muritoare.

Cartea oferă reinterpretarea unor legende și mituri, și pune adevăruri vechi de când lumea, într-o altă perspectivă: mitul creației și Creatorului, al lui Adam și Eva, al îngerilor căzuți, al iubirilor imposibile dintre muritori și nemuritori, și al pedepselor divine. Autorul are o imaginație debordantă, iar cartea sa ne solicită să facem la rândul nostru un exercițiu de imaginație.

Nu vă spun mai multe, rămâne să descoperiți singuri deznodământul poveștii. Sper că v-ați făcut o idee despre această carte pe care aș putea-o caracteriza drept un basm, pe care l-am citit cu plăcere. Cred că nu greșesc dacă spun că este în același timp o parabolă foarte reușită.

Sper ca povestea să continue și să se dezvolte, ca și roman de debut este foarte promițător, iar finalul lasă loc de o urmare, după părerea mea.

Mi-au plăcut în mod deosebit micile perle de înțelepciune cu care e presărată povestea:

”Tu alegi ce vei face și, chiar dacă  te crezi mic, află că fiecare hotarâre pe care un om o ia, nu îl afectează numai pe el, ci și pe cei din jur, poate oameni pe care nu i-ai cunoscut sau nu îi vei cunoaște vreodată și, până la urmă, un gest mic poate schimba o lume…”

”Teama de a eșua, de a rata sau a pierde ceea ce-ți dorești, e mult mai periculoasă și mai dureroasă decât orice. Unii trăiesc cu teama asta toată viața. De fapt, ei nu trăiesc, doar supraviețuiesc…”

”E cea mai grea luptă, atunci cînd sufletul se luptă cu mintea. E cea mai grea luptă, pentru că indiferent cine învinge, nu știi dacă ai învins sau ai pierdut.”

Și un citat plin de înțelesuri, care mi-a plăcut în mod deosebit:

„Cei care încearcă, pierd sau câștigă, dar au sufletul împăcat. Dacă vor câștiga, sufletul lor va crește prin bucuria de a-și fi realizat dorința, visul sau simplul lucru material, pe care și-l doreau și, poate, la un moment dat, le era frică să creadă că îl pot obține. Atunci își vor da seama că sunt mai puternici și vor pleca spre alte vise și dorințe. Vor lupta neîncetat și, îmboldiți de victoriile anterioare, vor lupta mai cu putere. Dacă vor pierde, sufletul lor se va întări, vor cădea în genunchi, dar vor ști că viața nu e mereu dreaptă și că vor mai avea și alte bătălii. O bătălie nu înseamnă totul. Întotdeauna vor mai urma și altele, important este ca, la sfârșitul vieții, să ai mai multe bătălii câștigate decât pierdute.”

Mulțumim autorului Allex Trușcă pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români