Negustorul de manuscrise de John Grisham, Editura RAO – recenzie

18

Negustorul de manuscrise

(Camino Island – 2017)  

John Grisham

Editura RAO

 Nr.pagini: 304

An apariție: 2018

Un thriller care îți dezvăluie dedesubturile traficului de manuscrise rare 

O bandă de hoți pune la cale un furt spectaculos dintr-o cameră de valori aflată la subsolul Bibliotecii Firestone de la Universitatea Princeton.
Prada este neprețuită, însă universitatea a asigurat-o pentru 25 de milioane de dolari. Bruce Cable este proprietarul unui magazin de carte, însă câștigă bani buni ca negustor de cărţi rare şi ediţii princeps, cochetând uneori cu piața neagră a cărților și a manuscriselor furate. Mercer Mann este o tânără romancieră care suferă din pricina lipsei de inspirație. Ea este abordată de o femeie elegantă și misterioasă care încearcă să o implice într-o poveste periculoasă, dar captivantă. O sumă considerabilă de bani o convinge pe Mercer să accepte o misiune sub acoperire, astfel că se infiltrează în cercul de prieteni al lui Bruce Cable.
”Un amestec plin de farmec între o misiune de spionaj și o aventură de-o vară, în mijlocul căruia se afla un personaj cu două fețe.” – The Sunday Times
”O intrigă captivantă, care vă va îndemna să devorați fiecare capitol și vă va face să vă întrebați dacă nu cumva sunteți complice la acest jaf perfect.” – Heat
”Grisham ne prezintă un roman șarmant, de o inteligență fină, într-o proză delectabilă.” – The Times
”Un roman incitant… proaspăt… și care dă dependență” – USA Today

Negustorul de manuscrise îți oferă o lectură savuroasă, reușind să te captiveze de la prima până la ultima pagină. John Grisham este un maestru incontestabil al thrillerelor, fiecare roman al său fascinându-te cu o intrigă inedită, bine susținută. Grisham acordă o mare atenție la detalii, astfel că de multe ori ai impresia că vizualizezi aievea întâmplările descrise în carte.
Negustorul de manuscrise te introduce în lumea cărților rare, o lume a colecționarilor înrăiți, dispuși să ofere sume colosale pentru a intra în posesia unui exemplar unic. Inevitabil, existând o asemenea cerere foarte tentantă, au apărut și hoții de manuscrise și cărți rare, dornici să se îmbogățească peste noapte dintr-o singură tranzacție.
Intriga cărții pornește de la ideea unui asemenea jaf. O bandă de cinci bărbați, conduși de Denny, un fost membru în forțele speciale aeropurtate, care devenise infractor după ce fusese dat afară din armată, au pus la cale furtul celor cinci manuscrise ale romanelor scrise de F. Scott Fitzgerald – Dincoace de paradis, Marele Gatsby, Ultimul magnat, Blândețea nopții și Cei frumoși și blestemați, care fuseseră donate de Scottie, fiica scriitorului și singurul lui urmaș, Bibliotecii Firestone de la Princeton.
Furtul, spectaculos și extrem de minuțios pregătit în cele mai mici detalii, a decurs fără incidente. Însă o mică picătură de sânge rămasă la locul faptei i-a condus rapid de cei de la FBI la doi dintre făptași, care au fost arestați a doua zi. Ahmed, specialistul în computere al bandei, a fugit imediat din țară. Intrând în panică, Denny l-a anihilat pe cel de-al cincilea membru al bandei, un infractor evadat care de fiecare dată când fusese prins făcuse înțelegeri cu procurorii, trădându-și coechipierii. Mai mult, simțind că FBI-ul îi sufla în ceafă, Denny s-a grăbit să scape de manuscrise, fiind tras pe sfoară în stil mare. Turbat de furie, Denny a reușit, apelând la tortură, să afle numele persoanei în posesia căruia ar fi ajuns manuscrisele: Bruce Cable, proprietarul unui librar renumit din Santa Rosa, de pe insula Camino.
La aceeași concluzie, apelând la cu totul alte metode, ajunseseră și detectivii societății de asigurări. Manuscrisele fuseseră asigurate de Universitatea Princeton pentru suma de douăzeci și cinci de milioane de dolari. Dezideratul universității nu era atât să-și încaseze substanțiala despăgubire, cât să-și recupereze manuscrisele, care erau neprețuite.
Este foarte interesant de urmărit modul în care procedează o societate de asigurări. Decât să plătească imensa despăgubire de douăzeci și cinci de milioane de dolari, era preferabil să cheltuiască sume mult mai mici în cadrul unei anchete proprii pentru a descoperi unde se afla prada. În plus, față de FBI care trebuia să respecte litera legii, neputând interveni în lipsa unui mandat, detectivii societății de asigurare acționau în zona ”gri”, iar după ce obțineau informațiile dorite pentru rezolvarea cazului, alertau FBI.
Astfel a fost cooptată Mercer Mann, o tânără romancieră în vârstă de treizeci și unu de ani, ale cărei opere fuseseră apreciate de critici, dar avuseseră un succes modest la public. În momentul în care Elaine, reprezentanta companiei de asigurări, a contactat-o, Mercer nu se afla în cea mai bună perioadă a vieții sale. Mama ei era internată de ani de zile într-un spital de psihiatrie, cu tatăl ei, care se recăsătorise, avea o relație rece, pe sora ei mai mare, căsătorită și cu doi copii, o vedea extrem de rar, iar Tessa, bunica ei, pe care o adorase de când era mic copil, murise.
De altfel, din cauza bunicii fusese și contactată. Tessa avusese o casă pe insula Camino, unde Mercer își petrecuse toate vacanțele în copilărie și adolescență. După moartea acesteia, casa revenise copiilor acesteia în părți egale. Mercer avea astfel pretextul ideal de a petrece o perioadă pe insulă în casa bunicii, chipurile pentru a-și recăpăta inspirația necesară scrierii noului ei roman, timp în care putea aduna informații prețioase despre locul unde s-ar fi putut găsi prețioasele manuscrise.
În schimbul micului ei spionaj, lui Mercer i s-ar fi achitat suma de 61000 de dolari pe care aceasta o datora pentru studiile făcute, plus încă o sută de mii de dolari virați în cont, jumătate la începutul misiunii, jumătate la sfârșit. Oferta era mult prea tentantă pentru a nu fi luată în seamă.
Mercer era falită și tocmai fusese anunțată că postul de profesor universitar pe care  era angajată urma să fie desființat. În plus, copleșită de problemele personale, nu-și mai găsea nicio inspirație pentru scris, depășind cu mai bine de trei ani termenul la care trebuia să își predea noul roman. Astfel, deși principiile morale o îndemnau să refuze, propriile nevoi au împins-o să accepte târgul.
Bruce Cable este un anti-erou fascinant, șarmant și deosebit de inteligent.
Pasiunea pentru cărțile vechi îi venise pe neașteptate. În anul 1996, pe când Bruce avea douăzeci și trei de ani, tatăl lui, cu care nu se înțelesese niciodată, murise pe neașteptate, lăsându-i moștenire suma de 300.000 de dolari, rămasă dintr-un fond constituit de o rudă de demult. În schimb, prin testament, toate celelalte bunuri fuseseră donate Universității Emory. Domnul Cable nutrise înălțătoarea părere că banii lui trebuiau investiți în educație, și nu lăsați copiilor lui pentru a fi risipiți, deși, la rândul lui, își trăise întreaga viață risipind banii câștigați de altcineva. Înainte ca executorul testamentar să facă inventarul bunurilor donate, Bruce a reușit să sustragă din biblioteca tatălui lui optsprezece cărți rare, dintre care patru ediții princeps semnate de autori.
Intrarea neplănuită a lui Bruce Cable în lumea cărților rare debutase spectaculos. Afundându-se în studiul acestui domeniu a constatat că valoarea cărților sustrase era de aproximativ 200.000 de dolari. Totuși, nu s-a grăbit să le vândă, pentru a nu stârni bănuieli, învățând curând că în afaceri răbdarea era esențială.
Încântat de provocările noului domeniu descoperit, Bruce a cumpărat un spațiu pe insula Camino pe care l-a transformat într-un magazin de carte, investindu-și tot timpul și energia dezvoltării acestuia. Convinși de insistențele lui, editorii și reprezentanții de vânzări au inclus insula Camino pe lista locurilor unde puteau să-și lanseze cărțile. Bruce a devenit membru al Asociației Americane a Librarilor (A.A.L.), implicându-se din plin în cauzele, discuțiile și comitetele acesteia. În 2005, după nouă ani pe baricade, Bruce Cable a fost ales în Comitetul Director al A.A.L.
Mi-a plăcut mult cum a descris autorul munca unui librar pasionat în comerțul cu amănuntul.
Bruce avea o adevărată vocație pentru această meserie. Înainte ca un autor să-și lanseze o carte în magazinul lui, Bruce citea tot ce publicase acesta.
”Citea cu ferocitate și, cu toate că prefera romane scrise de autori în viață, oameni pe care îi putea cunoaște, promova, apropia și urmări, devora cărți cu biografii, de autoinstruire, de bucate, istorii – orice, absolut orice. Măcar atâta lucru putea face. Îi admira pe toți cei care scriau și, dacă vreunul își rezerva timp să îi viziteze magazinul și să ia masa de seară cu el, atunci el voia să poată discuta despre opera lui.”
Bruce citea în permanență, până dincolo de miezul nopții, dimineața devreme și în timpul zilei, rezemat de o sculptură în mărime naturală a căpeteniei indienilor Timucuan, sorbind espresso nonstop, stând cu un ochi pe pagină și cu celălalt asupra ușii. Își saluta clienții, discuta cu ei și le recomanda cărți, își oferea ajutorul la bar sau la casa de marcat când era aglomerat în magazin, după care revenea la locul lui preferat de citit. Susținea că citea în medie patru cărți pe săptămână și nimeni nu-i punea la îndoială spusele. Dacă o vânzătoare nu citea cel puțin două cărți pe săptămână, nu primea postul.
Cu timpul, ajunsese un ”nume” în industria vânzărilor cu amănuntul. Autorii se băteau pentru a-și lansa cărțile în magazinul lui, știindu-se faptul că Bruce avea un talent nemaipomenit în a mobiliza oamenii. Reușeau să se vândă în număr mare până și cărțile mai puțin comerciale. În plus, era oricând dispus să ofere un ajutor unui autor aflat la început de drum.
Deși știi că este un escroc, nu poți să nu-l simpatizezi.
Ajunsă pe insulă, Mercer a descoperit o întreagă comunitate de scriitori, cu toții arătându-se dornici să o integreze în cadrul lor. Cu toții trecuseră cel puțin o dată prin marea problemă a unui scriitor: e mai ușor să scrii o carte, decât să o vinzi…
La prima petrecere dată de două scriitoare excentrice, Mercer l-a cunoscut pe Bruce, simțindu-se fermecată, fără voia ei, de felul lui dezinvolt și prietenos, precum și de vasta lui cultură în domeniul cărților. Mercer a simpatizat-o de la prima vedere și pe Noelle, soția lui Bruce, care deținea un cochet magazin de antichități în apropierea magazinului de carte al acestuia.
Cu cât se prelungea șederea pe insulă, Mercer se simțea tot mai atașată de acea comunitate.
Când Noelle a plecat la Paris pentru a-și face aprovizionarea cu marfă, Mercer a descoperit că zvonurile conform cărora Bruce și Noelle aveau o căsătorie deschisă erau perfect adevărate. Bruce i-a dezvăluit faptul că Noelle avea un amant stabil la Paris, iar pe insulă fiecare dintre ei era liber să aibă din când în când o aventură, cu consimțământul celuilalt. Deși puțin descumpănită de acel stil de viață, Mercer nu poate rezista seducției lui Bruce, având o aventură pasională de un weekend cu acesta.
Când, la sfârșitul weekendului, Mercer a avut dovada indubitabilă că manuscrisele se aflau în pivnița lui Bruce, a fost pusă în fața unei mari dileme morale: să dezvăluie informația și să-l distrugă pe Bruce, la care începuse deja să țină, sau să tacă și să devină complicea lui?
”Distrugerea pe care era pe cale să o declanșeze era mult mai importantă decât banii care stăteau la baza ei. Adevărul era că îl plăcea pe Bruce Cable – îi plăceau zâmbetul lui frumos și purtarea dezinvoltă, aspectul atrăgător, garderoba lui unică, spiritul și inteligența, admirația lui față de scriitori, priceperea lui de amant, prezența lui printre alții, prietenii și reputația sa, precum și farmecul lui, care părea uneori magnetic. În secret, se simțea emoționată să se afle atât de aproape de el, să facă parte din cercul lui de prieteni intimi și, da, să fie încă una din femeile de pe lunga lui listă. Datorită lui, în acele șase săptămâni se distrase mai mult decât în ultimii șase ani.”
Trădarea ei ar fi adus prejudicii uriașe mai multor persoane. Poate Bruce merita ceea ce i se putea să i se întâmple, dar nu același lucru meritau angajatele lui, prietenii lui, nici măcar Noelle.
Pe de altă parte, pentru Tessa, bunica ei, nu existau zone gri. Ce era drept era drept, ce era rău era rău. Minciuna era un păcat, iar cuvântul dat trebuia respectat, indiferent de consecințe sau neplăceri.
Vă las să descoperiți singuri în carte cum va decide Mercer să procedeze.
În tot acest timp, Denny și un aliat al acestuia ajunseseră și ei pe insulă.
Finalul ne rezervă o răsturnare spectaculoasă de situație, plus încă o surpriză în epilog. Se pare că jaful perfect chiar poate exista, deși nu chiar pentru cine se pregătește…
Un thriller incitant, cu o intrigă deosebit de captivantă, pe care vi-l recomand cu drag!

Am menționat cartea în Top 10 cărți thriller și de mister care ne-am dori să fie ecranizate

Cartea Negustorul de manuscrise de John Grisham a fost oferită pentru recenzie de Editura RAO

Cărțile autorului John Grisham pot fi comandate din librăriile online raobooks.comelefant.rolibris.ro, carturesti.rolibrarie.net, emag.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți John Grisham

Listă cărți John Grisham

About Author

18 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Captivantă recenzia! Stilul lui Grisham este unul captivant si intriga surprinzătoare.

  2. O recenzie frumoasă, detaliată și foarte convingătoare, îmi doresc și eu să citesc cartea, mai ales că îmi place foarte mult cum scrie John Grisham.

  3. Mirela Nenciu on

    Mi-a plăcut recenzia foarte mult și cu siguranță o să comand cartea! Felicitări Tyna și mulțumesc pentru recomandare!

  4. O recenzie care îmi place foarte mult! Este un plus si subiectul, care mă atrage. Îți mulțumesc pentru recomandare!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: