
Nestemata pierdută de Raluca Butnariu, Editura Librex Publishing – lansare carte
Editura Librex lanseaza cartea Nestemata pierdută, scrisă de Raluca Butnariu
Editura Librex anunta aparitia unui historical romance plin de pasiune, “Nestemata pierdută” (554 pg.) scris de Raluca Butnariu, autoare ce a reușit să zugrăvească, în cele 14 romane publicate, universuri de care zeci de mii de cititori s-au îndrăgostit. Printre romanele de dragoste scrise de Raluca Butnariu se numără: Trandafirul scoțian, Când dragostea ucide, Privilegii, Deziluzii, Umbra Nopții, Regăsire, Văpaia Soarelui și Fără regrete.
Nestemata pierdută este o poveste plină de senzualitate și pasiune, într-o epoca a gloriei, a eleganței și a onoarei. O poveste tulburătoare despre alegeri dureroase, sacrificiu, loialitate, prietenie și încredere.
O poveste tulburătoare despre alegeri dureroase, sacrificiu, loialitate, prietenie și încredere.
O poveste despre cruzime, temeri și renunțări. O poveste despre curaj, bunătate și speranță.
Murise pe pământ străin, servindu-și țara cu curaj, devotament și onoare. Murise, jertfindu-și viața pentru a pune capăt unui război care scăldase întreaga Europă în sânge și teroare. Murise pentru rege și gloria Regatului Unit... iar zvonul acela fusese crezut de către toți cei care-l cunoscuseră și-l iubiseră.
Theodore William Davenport, cel de al IX-lea conte de Averly, pierise într-o ambuscadă în Paris, iar trupul lui nu fusese recuperat niciodată. Coroana pierduse mai mult decât un erou – pierduse o Nestemată, iar amintirea acesteia se odihnea la Marcham sub o lespede grea din marmură, care fusese așezată peste un mormânt gol.
După șapte ani de captivitate, Rubinul este salvat și adus în Anglia, la Kensinghton. Însă ceea ce a trăit la Carcassonne este imposibil de uitat. În sufletul lui, mutilat de ororile îndurate în Turnul Inchiziției, nu mai există loc decât pentru amărăciune, furie și ură. Bântuit de demonii trecutului, unica lui dorință este să-și găsească torționarul și să-l facă să plătească pentru toate crimele pe care acesta le-a săvârșit.
Dar totul are un preț...
Dincolo de toate, este povestea de iubire dintre Theodore Davenport și Lisandre de Gramont.
„Theo o privi lung. Cristoase, avea niște ochi absolut superbi: mari, limpezi, de un albastru-liliachiu, tiviți cu gene scurte, curbate la vârfuri. Ochi de nimfă, gândi el. Ochi care puteau înghiți un bărbat de viu, prinzându-l într-un labirint de dorințe și vise tulburătoare, în care acesta ar fi rătăcit buimac la nesfârșit.” – Nestemata Pierdută
Pe data de 4 iunie, ora 15:00, fanii Ralucai Butnariu sunt invitați la lansarea oficială a cărții Nestemată pierdută, la hotel Pullman, World Trade Center, București. Toți cititorii vor fi așteptați cu surprize și o tombolă prin care vor putea câștigă cartea cu autograf și alte cadouri pentru câțiva norocoși.
„Unele cărți nu se citesc, ci se trăiesc! Atunci când autorul îți deschide poartă către o lume cu propria-i peniță, nu îți rămâne decât să intri și să-i savurezi tărâmul la maxim. Nestemată pierdută este cireașa de pe tortul format din cărțile Ralucăi Butnariu. Doamne cât a înflorit această autoare! De la un roman la altul, i-am putut urmări evoluția spectaculoasă, savurând mereu felul cum îndrăzneala și curajul ei de a se avântă în miezul imaginației ei, lua amploare. În primul rând Nestemata pierdută reprezintă un cumul de evenimente succesoare romanelor anterioare. Bucuria mea a fost enormă atunci când m-am reîntâlnit cu persoajele dragi mie, cum ar fi Braxthon, Rosalind, Anne, Nicholas și mulți alții. Acțiunea continuă în strânsă legătură cu Umbră Nopții și Trandafirul scoțian și prelungește deznodământul nestematelor, conturând în același timp, o nouă poveste de dragoste într-o atmosfera plină de suspans.” – Diana Mindrila, Booknation.
Pe data de 5 iunie, Raluca Butnariu le da întâlnire brașovenilor, începând cu ora 16:00 la Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Str. Iuliu Maniu, Nr. 6.
Cartea Nestemata pierdută, de Raluca Butnariu, un historical romance plin de pasiune, este disponibila la un pret special, cu transport gratuit, pe librarie online Librex.ro.
Recenzii și prezentări cărți Raluca Butnariu
Recenzii și prezentări cărți Editura Librex Publishing
Recenzii și prezentări cărți historical-romance
Recenzii și prezentări cărți autori români

