Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Ninja și samurai. Infojurnal de Mary Pope Osborne, Natalie Pope Boyce – Editura Paralela 45

Ninja și samurai. Infojurnal

(Ninjas and Samurai – 2014)

Mary Pope Osborne, Natalie Pope Boyce

Editura Paralela 45

Traducator: Mihaela Pogonici

Ilustrator: Sal Murdocca

Nr. de pagini: 128

An apariție: 2019

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.

Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.

După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.

De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.

Află totul despre ninja și samurai.

După aventura din Codul luptătorilor ninjaJack şi Annie au avut multe întrebări: Cine erau samuraii? Care erau tehnicile lor de luptă? De ce ninja erau numiți „luptătorii din umbră”? Azi mai există ninja și samurai? Au răsfoit enciclopedii, au vizitat muzee, apoi au creat pentru tine acest Infojurnal special, plin de ilustraţii şi explicaţii.

Ești gata pentru un nou salt în trecut? Jack şi Annie le oferă celor care îi însoțesc șansa de a afla secretele samurailor și ale luptătorilor ninja!

Seria Portalul Magic este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.

Completate cu informații actualizate, fotografii, ilustrații și jurnale distractive de la Jack și Annie, Infojurnalele sunt modalitatea perfectă pentru ca copiii să afle mai multe despre subiectele pe care le-au descoperit în aventurile lor preferate din Portalul Magic. 

Ninja și samurai. Infojurnal, pe care am găsit-o pe Libris, însoțește volumul 5 din seria Portalul magic: „Codul luptătorilor ninja”. Într-un stil prietenos și atractiv, folosind cuvinte simple și ușor de înțeles, autorii Mary Pope Osborne și Natalie Pope Boyce oferă copiilor mai multe informații prețioase despre samurai și ninja, grupate pe capitole, dând răspunsuri la întrebările: Cine erau samuraii? Care erau tehnicile lor de luptă? De ce ninja erau numiți „luptătorii din umbră”? Azi mai există ninja și samurai?

1. Ninja și samurai în Japonia medievală
2. Viața de samurai
3. Armele
4. Armuri și bătălii
5. Luptătorii din umbră
6. Arta disimulării
7. Stilul de luptă ninja
8. Sfârșitul samurailor și al luptătorilor ninja

Copiii vor fi cu siguranță fascinați citind acest ghid, îmbogățindu-și cunoștințele într-un mod deosebit de plăcut despre acești mari războinici samurai, dar și despre misterioșii luptători ninja, despre care există o mulțime de povești și legende.

Ninja și samuraii se numără printre cei mai faimoși luptători din lume. Au trăit într-o perioadă istorică în care familiile japoneze – sau clanurile – duceau războaie sângeroase pentru putere și bogăție.

Războinicii samurai erau cei care conduceau armatele clanurilor în lupte, pe când ninja erau spioni, asasini și experți în explozive.

Deși Japonia a fost condusă de împărați mai bine de douăsprezece secole, în vremea samurailor adevărata putere era deținută de shoguni – dictatori militari care conduceau guvernul, iar marii seniori feudali, numiți daimyo, domneau peste cea mai mare parte a pământurilor. Începând cu secolul al XIV-lea, unii daimyo au ajuns să dețină mai multă putere și decât shogunii.

Cei mai bogați daimyo aveau propria lor armată, condusă de samurai. Întocmai cavalerilor, samuraii depuneau un jurământ prin care se angajau să lupte și să-și dea viața pentru daimyo, iar în schimbul loialității lor, seniorul îi răsplătea cu domenii, case și recolte.

Antrenamentul samurailor începea încă din copilărie. Când băieții împlineau 5 ani, tatăl îi încredința unui profesor care îi învăța tehnici de luptă necesare mai târziu în viață.

Antrenamentele erau deosebit de dificile, conținând o serie de teste menite să-i pregătească pentru viața dură de războinic.

Pentru un războinic era important să trăiască și să moară onorabil. Codul samurailor a fost numit mai târziu bushido sau calea războinicului. Loialitatea față de daimyo sau shogun era cea mai importantă. Samuraiul trebuia să-și pună seniorul mai presus de orice, chiar și de sine sau de propria familie.

Codul bushido pregătea samuraii să moară fără frică, moartea în timpul bătăliei fiind cel mai bun mod de a-și da viața.

Deosebit de interesante sunt și informațiile detaliate despre arme și armuri, precum și despre câțiva samurai celebri.

În ceea ce-i privește pe ninja – luptătorii din umbră – aceștia nu erau loiali unui singur senior, ci lucrau pentru oricine îi plătea. Tehnicile lor de camuflare sunt de-a dreptul fascinante și au dat naștere multor legende.

Stilul de luptă ninja era complet diferit de cel al samurailor. Ninja nu se luptau față în față cu dușmanul, ci își loveau victimele din ascunzători, aruncând în ele cuțite sau săgeți.

Deși, în prezent, nu mai există nici ninja, nici samurai, în Japonia multe castele de samurai și case pentru ceai au rămas în picioare, mărturii ale unei perioade în care războinicii se luptau cu neînfricare, iar luptătorii ninja îndeplineau misiuni secrete într-o lume aflată mai tot timpul în război.

Sunt multe alte informații despre ninja și samurai prezentate în carte, care îi vor fascina cu siguranță atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Vă las plăcerea să le  descoperiți singuri!

Cartea Ninja și samurai. Infojurnal de Mary Pope Osborne și Natalie Pope Boyce poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți din seria Portalul magic

7 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *