Nojoud, divortata la 10 ani de Nojoud Ali, Editura Corint

Nojoud, divortata la 10 ani

Nojoud Ali (Delphine Minoui)

An aparitie: 2016

Categoria: Memorii Jurnal

Editura: CORINT

Nr. pagini: 176

Titlu original: I am Nujood, Age 10 and Divorced

Nujood Ali (نجود علي) (n. 1998) este o figură centrală din mişcarea contra căsătoriilor forţate şi a căsătoriilor cu minori din Yemen. La vârstă de zece ani ea a obţinut divorţul, rupând tradiţia tribală. În noiembrie 2008, revista americană pentru femei Glamour a desemnat-o pe Nujood Ali şi avocata să Shada Nasser drept „Femeia anului”. Curajul lui Ali a fost lăudat de femei proeminente, printre care Hillary Clinton şi Condoleezza Rice. Avocata lui Ali, Shada Nasser, născută în 1964, este o feministă şi specialistă în drepturile omului. Forţată de părinţi să se căsătorească la 10 ani, abuzată de soţul legitim, Ali a avut curajul să meargă singură la tribunal şi a devenit cea mai tânăra femeie divorţată din lume.(Wikipedia)

Corint Istorie vă prezintă o nouă carte menită să pună în lumina abuzurile suferite de o parte a populaţiei feminine din Orientul Mijlociu, cu precădere a fetelor forţate să se mărite la vârste fragede: Nojoud, divorţată la 10 ani de Nojoud Ali şi Delphine Minoui.

„Povestea lui Nojoud impresionează mai ales prin mesajul de speranţa din finalul teribilei sale drame. Uneori, cărţile sunt precum oglinzile. Am întâlnit femei în Orientul Mijlociu, în Franţa şi în Spania care s-au confruntat cu tot felul de probleme în viaţă. Multe dintre ele s-au simţit încurajate de întâmplările trăite de Nojoud. O franţuzoaică, victima a violenţei domestice, chiar mi-a mărturisit: «Dacă această fetiţă a luptat până la sfârşit, atunci şi eu pot să o fac».” DELPHINE MINOUI

„Săptămâni la rând, memoriile ei au ocupat prima poziţie în clasamentul bestsellerurilor în Franţa. Cartea este publicată în 18 limbi, inclusiv în limba maternă, arabă.” NICHOLAS KRISTOF, New York Times

Fragment din carte:

„Serbarea, care începuse la ora prânzului, a fost făcută la iuţeala. Fără rochie de mireasă. Fără flori de henna pe mâini. Fără bomboanele mele preferate cu nuca de cocos, cele care îmi plac atât şi care au gustul dulce al zilelor fericite. Mi-a părut însă că durează o veșnicie. Stând aşezată într-un colţ al camerei, am refuzat să dansez împreună cu celelalte femei, fiindcă, încet-încet, începeam să pricep că viaţa mea era pe cale să-şi schimbe cursul. Şi nu în direcţia cea bună. Cele mai tinere au prins să-şi arate pântecul, improvizând un dans din buric şi ondulandu-şi trupurile că într-un videoclip de doi bani. Ţinându-se de mâini, cele mai vârstnice s-au lansat în nişte coregrafii folclorice mai traditionale, asemănătoare celor pe care le poţi vedea pe la ţară. Între două piese muzicale luau o pauză şi veneau să mă salute. Potrivit obiceiului, le sărutam. Dar nu izbuteam nici măcar să mă prefac că zâmbesc. Rămâneam nepăsătoare, cu faţa umflată de plâns, aşezată într-un ungher al salonului. Nu voiam să-mi părăsesc familia. Nu mă simţeam pregătită să fac asta. Duceam deja lipsa şcolii şi pe cea a lui Malak. Întâlnind, în timpul petrecerii, privirea tristă a surorii mele mai mici Haifa, am început să-mi dau seama că şi ea avea să-mi lipsească. Deodată m-a cuprins teama: dacă va fi şi ea condamnată la aceeaşi soartă ca şi mine? Spre asfinţit invitatele au dispărut şi am aţipit îmbrăcată, cu Haifa lângă mine. Mama ni s-a alăturat puţin mai târziu, după ce a făcut ordine prin camera. Când tatăl meu s-a întors de la petrecerea bărbaţilor, dormeam duse cu toatele. În timpul ultimei mele nopţi de celibatară n-am visat nimic. Şi nici nu-mi amintesc să fi avut un somn zbuciumat. M-am întrebat doar dacă aveam să mă trezesc a două zi ca după un coşmar. „