Nouăsprezece minute de Jodi Picoult, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

12

Nouăsprezece minute

(Nineteen Minutes – 2007)

Jodi Picoult

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Traducere din limba engleză: Lavinia Vasile

Nr.pagini: 559

An apariție: 2019

Jodi Picoult (n.1966) este o autoare americană de mare succes. Jodi a studiat creative writing la Princetown și are un masterat în educație de la Harvard. În 2003, Jodi a primit premiul New England Bookseller pentru întreaga activitate.
A scris peste douăzeci de romane, dintre care ultimele au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times.
Vândute în peste 40 de milioane de exemplare peste tot în lume, cărțile sale sunt traduse în treizeci și cinci de țări. Patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune, iar după O viață de rezervă a fost realizat un film de lung metraj, cu Cameron Diaz în rolul principal.
Mici lucruri mărețe va fi ecranizat, cu Viola Davis și Julia Roberts în rolurile principale, într-o producție Amblin Partners.
Peter Houghton, un adolescent de șaptesprezece ani din Sterling, New Hampshire, a îndurat ani întregi de abuzuri verbale și fizice din partea colegilor de clasă. Cea mai bună prietenă a sa, Josie Cormier, a cedat presiunii și își petrece timpul cu cei care deseori instigă la hărțuire. O ultimă agresiune îl face pe Peter să cedeze și îl determină să comită un act de violență care schimbă pentru totdeauna viețile locuitorilor din Sterling.
Chiar și cei care nu se aflau în școală în acea dimineață se trezesc cu viața dată peste cap. Printre aceștia se numără și Alex Cormier, judecătoarea de la Curtea Supremă care a primit cazul Houghton și a cărei fiică, Josie, a fost martoră la evenimentele ce au avut loc. Ea este obligată să decidă dacă trebuie sau nu să se ocupe de cel mai important caz din cariera sa, știind că acest lucru va provoca o prăpastie și mai mare în relația cu fiica ei fragilă din punct de vedere emoțional. Între timp, Josie pretinde că nu-și amintește ce s-a întâmplat în ultimele minute ale atacului lui Peter. Sau își amintește? Iar părinții lui Peter, Lacy și Lewis Houghton, examinează neîncetat trecutul încercând să-și dea seama ce au făcut sau au spus ca să-l împingă pe fiul lor la un gest atât de extrem.
„Picoult scrie povești pline de tensiune despre familii disfuncționale, trădare și ispășire… Felul în care descrie ritualurile adolescenței contemporane este excepțional: nu ezită, nu emite judecăți și o face într-un mod complet detașat.“ – Washington Post
„Cărțile lui Jodi Picoult explorează toate nuanțele de gri într-o lume prea adesea judecată în alb și negru.“ – St. Louis Post-Dispatch

Nouăsprezece minute de Jodi Picoult este un roman cu un subiect sensibil, plin de dramatism, ce poate stârni emoții bulversante, te poate șoca, înfuria. Este o carte ce te pune pe gânduri, vrei, nu vrei, te obligă să te gândești la viața ta, la ziua de mâine, dar mai ales la clipa prezentă. Este o carte ce oglindește realitatea zilelor noastre, chiar dacă am fost norocosi să nu fim eroii principali ai unei întâmplări tragice, ai unui eveniment tulburător sau pur și simplu martori la cruzimea unor oameni sau fapte.
Nu același lucru se poate spune despre Peter Houghton, un adolescent liniștit de șaptesprezece ani din Sterling, New Hampshire, care duce în spate un bagaj emoțional puternic. De mic copil suferise abuzuri fizice și psihice din partea copiilor, colegi de grădiniță, iar mai târziu de liceu. Nici acasă lucrurile nu erau cum trebuie. Avea parte de iubirea protectoare a mamei, de dragostea „pasivă” a tatălui, dar mai presus de toate, avea un frate mai mare, celebru, în umbra căruia crescuse. Deși își ocupa timpul cu jocurile video și devenise bun în activități de programare pe calculator, nu reușise să își găsească locul, să se simtă încrezător în propriile forțe. Iar toate acestea, dar și multe altele, aveau să ducă, mai târziu, la frângerea lui sufletească, la pierderea inocenței, dar mai ales la pierderea speranței.
Deși autoarea ne aduce în prim plan povești de viață normale cu personaje desprinse parcă din realitate, romanul se concentrează, totuși, asupra lui Peter, tânărul maltratat, singuratic, cu suflet bun și totuși măcinat de gânduri sumbre. Nimic nu prevestea ceea ce urma să se întâmple. Nimeni nu bănuia nimic. Nici familia, nici profesorii, nici colegii. Nici măcar Peter! Până într-o zi!
Acum ești doar tu, cu gândurile tale, sau cu prietenii, cu familia, pentru ca în următoarea clipă să dispari. Acum râzi, acum plângi, pur și simplu exiști. Dar mâine? Dar peste câteva minute? În nouăsprezece minute viața ți se poate schimba dramatic. Fără să fii pregătit. Brusc! Poți fi victimă sau călău. Contează însă? Nimic nu va mai fi la fel, timpul nu-l mai poți întoarce, lucrurile nu le mai poți schimba. De ce? Pentru că timpul este răzbunător, nu stă-n loc. Se scurge, încet sau rapid, fără a ierta pe cineva. El îți poate fi prieten sau dușman. De ce? Pentru că viața este crudă, de multe ori „răzbunătoare”, dar de noi depinde cum răspundem, cum facem față.
„Nu poți schimba ceva ce s-a întâmplat deja; nu poți șterge un cuvânt care deja a fost rostit cu voce tare.”
Peter Houghton a încercat, totuși, să oprească timpul în loc, pentru el, dar și pentru cei din jur, cunoscuți sau străini. Durerea era atât de mare încât inima lui a cedat, sufletul i s-a împietrit.
„În nouăsprezece minute poți să tunzi iarba pe peluza din fața casei, poți să-ți vopsești părul, poți să urmărești o repriză dintr-un meci de hochei. În nouăsprezece minute poți să faci biscuiți la cuptor sau să-ți pui o plimbă la dentist; poți să împăturești rufele spălate pentru o familie cu cinci membri. (…)
În nouăsprezece minute, poți comanda și primi o pizza. Poți citi o poveste unui copil sau îți poți schimba uleiul la mașină. Poți merge mai bine de un kilometru și jumătate și poți coase un tiv.
În nouăsprezece minute, poți opri lumea sau poți sări de la marginea ei.
În nouăsprezece minute, te poți răzbuna.”
La cei șaptesprezece ani ai săi, a acționat așa cum a știut el cel mai bine. Indiferent cât a încercat sau cât a lăsat de la el, niciodată nu a fost suficient pentru cei din jurul lui. Întotdeauna, totul se întorcea ca un bumerang asupra sa. Jignirile, abuzurile, umilințele, ironiile, batjocura celorlalți erau la ordinea zilei. De mic copil încetase să mai existe ca ființă umană. Era doar o minge de ping-pong. Era singur dar nu se plângea. O avea pe Josie, prietena lui cea mai bună . Josie, era singura care îl înțelegea, care îi sărea în ajutor, suportând la rândul ei, însă, umilințe. Clipele petrecute împreună erau cele mai frumoase. Prietenia lor rezistase în ciuda divergențelor de opinii, de mentalitate, dintre mamele lor. Până într-o zi!
Pe neașteptate, Josie dispare din viața lui. Nu mai este prietena lui. Acum, este de cealaltă parte. De ce? O întrebare pe care Peter și-a pus-o frecvent. Deși i-a respectat decizia, în sinea lui a sperat că Josie va redeveni ceea ce-a fost: prietena lui. Sentimentele lui au rămas aceleași indiferent de răceala lui Josie sau de lașitatea ei, aș zice eu. Dar sunt eu, oare, în măsură să judec???!!
De ce a ales Josie distanța? Rămâne să aflați singuri. Dar să nu vă mire răspunsul. La urma urmei, și Josie tot un copil inocent era!
Peter a crezut în ea, până în ultima clipă. Chiar și atunci când s-a produs dezastrul, când a devenit personajul principal pe scena „terorii”. Pentru el era atât de simplu! Josie devenise soarele lui. O prietenie frumoasă ce, treptat, s-a transformat în iubire. Din păcate, doar pentru el. Și de această dată a preferat tăcerea. Mult timp. Până într-o zi! În sfârșit are curaj. Dă glas propriilor sentimente, sperând. Încă o dată! Dar are, oare, acest drept? Se pare că nu! Pentru că așa decid alții, acei teribiliști ai vieții de liceu, copii nevinovați și totuși plini de urâțenie. Un act de o răutate de neimaginat, o altă umilință, sfărâmă sufletul atât de fragil al lui Peter.
Oare poți răbda la nesfârșit? Poți păstra tăcerea mult timp? Tu ce ai face după ani de abuzuri de orice fel? O întrebare pe care ar trebui să ne-o punem dar să găsim și un răspuns. Peter îl găsește. Doar că este atât de diferit, uluitor, șocant și dramatic. Cum? Cu focuri de armă. Printr-o simplă apăsare pe trăgaci, Peter își găsește eliberarea. Pentru el, a deschide focul asupra colegilor și profesorilor înseamnă dreptate, răzbunare. Pentru ceilalți înseamnă teroare. Toți cei care i-au făcut rău trebuie să plătească! Oare și Josie?
Fiecare dintre noi reacționăm diferit într-un moment dureros, deși toți suferim. Atunci când vorbim despre durere și despre sentimentul de vină, lucrurile nu sunt niciodată în alb sau negru, bune sau rele. Nu putem spune: ” este vina ta”, „tu nu ai făcut”, „nu ai știut” ! Este ușor să căutăm vinovații în altă parte și este mult mai greu să privim în sufletul nostru și să ne recunoaștem urâțenia. Suntem cu toții oameni. Toți supuși greșelii, păcatului.
Cine poartă responsabilitatea unui gest atât de dramatic? Cine poartă vina pentru atâtea abuzuri care sunt tot mai dese și „normale” în rândul copiilor? Copiii înșiși? Profesorii? Părinții?
Este oare Peter vinovat? Este cu adevărat călăul? Sau doar victimă? Sunt oare părinții săi singurii vinovați? Sunt ei, oare, complici fără voia lor la această răzbunare macabră?
„- A existat vreodată ceva în personalitatea lui Peter care să vă facă să credeți că era capabil de așa ceva?
– Când te uiți în ochii copilului tău… vezi tot ce speri că va deveni… nu tot ce nu-ți dorești să devină vreodată.”
Acestea sunt cuvintele unei femei distrusă sufletește, mama lui Peter. Nimic nu o poate consola. Tot ce și-a dorit pentru fiul său a fost o viață mai bună. Dar, oare, nu același lucru își doresc toți părinții? Chiar și cei ai căror copii sunt doar mici „teroriști emotionali” pe scena vieții. Lor ce le poți spune? Cum le poți mângâia sufletul știind că proprii lor copii nu vor mai avea ziua de mâine?
Orice ai face, nu este de ajuns. De ce? Pentru că timpul stă în calea ta. Îți este prieten sau dușman. Copilul tău crește dar tu nu vrei să vezi. Pentru tine, el este bucuria ta, viața ta, speranța. Să fie asta vina ta cea mai mare?
„Nu voiam să-i invadez intimitatea; nu voiam să mă cert cu el; nu voiam să-l mai rănească cineva vreodată. Tot ce voiam era să rămână copil pentru întotdeauna. (…) Dar nu poți face asta, dacă ești părinte. Pentru că parte din datoria ta este să-i lași să crească.”
Cât de adevărat!
Nouăsprezece minute de Jodi Picoult a fost o lectură interesantă dar mai ales dramatică. Tema abordată, de actualitate – abuzul fizic și psihic din școli și consecințele dezastruoase ale acestuia -, m-a pus pe gânduri de la început până la sfârșit. Deși stilul de scriere îmi este cunoscut – Mici lucruri mărețe de aceeași autoare fiind o carte tare dragă mie – , de data aceasta povestea de față mi-a îngreunat, oarecum, lectura. Interacționăm cu foarte multe personaje, adulți și tineri, le cunoaștem poveștile de viață, toate corelate cu povestea principală. Din acest motiv, a fost nevoie, însă, de multă concentrare pentru a rămâne implicată în desfășurarea acțiunii, ceea ce de multe ori a fost dificil. Acțiunea este relatată la persoana a treia din punctul de vedere al lui Peter, dar și al celorlalte personaje: Josie, părinții lui Peter, mama lui Josie, detectivul care va ancheta cazul, avocatul lui Peter, dar și alte personaje, toate implicate, mai mult sau mai puțin, în construcția întregii povești. Cu toate acestea, este o carte pe care v-o recomand cu drag.
Nu poți rămâne indiferent. Fără să vrei ajungi să-ți pui întrebări, să te gândești la propriul tău copil, să te privești în suflet. Tu pe cine dai vina? O singură întrebare, mai multe răspunsuri. Vă asigur! De ce? Faceți un exercițiu de imaginație: acum ești mama lui Peter, apoi ești mama lui Josie, apoi ești mama unuia dintre copiii „răi” . Hmmm, ce ziceți?? Adevărul are mai multe fețe, zic eu!

Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro

Cărțile autoarei Jodi Picoult pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rocartepedia.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon

Recenzii și prezentări cărți Jodi Picoult

Recenzii și prezentări cărți emoționante

About Author

12 comentarii

  1. Minunată recenzie! Foarte frumos ai punctat ideile! Felicitări! ❤ Un subiect cutremurător, care te pune pe gânduri… Vreau să citesc și eu această carte! Mulțumesc pentru recomandare!

  2. O carte al cărei subiect te răscolește ! Foarte frumoasă, tentantă și emoționantă recenzia ! Felicitări ❤️

  3. Coplesitoare recenzie, ai transmis foarte multa emotie, Mirela, felicitari si multumesc pentru recomandare! Nu am citit cartea, dar subiectul ma duce cu gandul la "Nisipuri miscatoare" de Malin Persson Giolito, in care e abordata o tema asemanatoare.

  4. Un subiect puternic, o recenzie minunat alcatuita. O autoare care pune reflectorul pe toate partile, aici aduce cu Backman in Scandalul, care sigur ti-ar placea, chiar daca nu te-a prins cu Ove.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: