Novicele de Taran Matharu, Editura Storia Books

3

Novicele

Taran Matharu

Editura Storia Books

An aparitie: 2017
Nr. pagini: 416 pagini
Alina Marc Ciulacu
Titlu original: The Novice
Primul volum din seria Invocatorul/  Summoner:
1. Novicele – The Novice – 2015
2.The Inquisition ) – 2016
3. The Battlemage – 2017
4. The Outcast  – 2018
Demoni, magie şi lupte pentru putere. Soarta unui imperiu este în mâinile lui Fletcher, în primul titlu din seria fantasy Invocatorul, inclusă în lista New York Timesa celor mai bine vândute cărţi.
Demoni, magie şi aventuri epice – astfel pot fi caracterizate cărțile din seria Invocatorul, incluse în lista New York Times a celor mai vândute cărţi.
Fletcher nu este decât un biet ucenic fierar, dar întâmplarea face să descopere că este înzestrat cu darul de a invoca demoni de pe alt tărâm. Obligat să-şi părăsească satul din cauza unei crime pentru care nu e vinovat, se vede nevoit să pribegească împreună cu demonul lui şi ajunge la Academia Vocans, locul în care cei înzestrați cu acest dar sunt pregătiţi în meşteşugul invocării demonilor.
La Academie, Fletcher trebuie să dea piept cu o serie de lecţii istovitoare, care îl pregătesc să devină războinic-mag şi să lupte în războiul purtat de Imperiul Hominum împotriva sălbaticilor orci. Trezindu-se înconjurat de copiii celor mai puternici nobili din ţară, Fletcher e nevoit să aibă mare grijă. Însetaţi de putere, gemenii Forsyth pândesc din umbră şi urzesc tot felul de intrigi, urmărind interesele familiei lor. Tot acolo Fletcher o întâlnește pe Sylva, o elfă dispusă să facă tot ce îi stă în putinţă pentru încheierea unei alianţe între seminţia ei şi imperiu, chiar cu preţul trădării prietenilor. Şi pe Othello, cel dintâi gnom primit vreodată la Academie. Poporul lui a fost multă vreme asuprit de conducătorii imperiului, lucru care provoacă o serie de tensiuni printre noii lui colegi.
Fletcher se va trezi prins între forțe puternice, fără niciun alt ajutor în afara demonului său, Ignatius. În timp ce piesele de pe tablă se înfruntă pentru câștigarea supremației, el va trebui să decidă cărei tabere îi este loial. Soarta întregului imperiu se află în mâinile lui…
„Personajele interesante, ritmul alert al intrigii, accentul pus pe aspectele rasiale şi ciudatele soiuri de demoni fac din Novicele o carte care se citeşte cu plăcere.”  —School Library Journal
„Cititorii de fantasy vor savura mai mult ca sigur această aventură distractivă, care îţi dă o senzaţie confortabilă de familiaritate, aducând în prim-plan un şcolar-soldat curat la suflet şi pe tovarăşul lui demon.” —Kirkus Reviews
„Această aventură fantasy, axată pe acţiune, este o lectură plăcută pentru cititori de toate vârstele, mai ales pentru amatorii de jocuri de rol şi pentru fanii lui Christopher Paolini.” —VOYA
„Taran Matharu a ajuns la peste un milion de cititori cu prima lui carte din seria Invocatorul în numai câteva luni.” —NBCnews.com

About Author

3 comentarii

Lasă un răspuns