Nu sunt eu de Maia Morgenstern, Editura Litera – recenzie

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!”

Cântă Dan Spătaru la radio.

– Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul!

– De ce?

– O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră!

– Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul!

Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor.

„Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta…” Plâng. Acum.

„Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!”

Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“

„Nu sunt om politic. Nu am făcut, nu fac și nu voi face parte din nici un partid politic. Nu am beneficiat în nici un fel de vreun avantaj sau privilegiu politic. Că am fost folosită? Se prea poate. Provin dintr-o familie în care se spunea adevărul. Oricât de neplăcut. Supraviețuitor al Holocaustului și al lagărelor staliniste, niciodată membru de partid, dar cu convingeri de stânga pe care nu le-a trădat niciodată, tatăl meu a îndrăznit să critice deschis abuzurile politice. În anii ’50. Era asistent universitar. Și-a pierdut serviciul, salariul, traiul. A fost internat într-o „clinică”. Într-un fel, viața lui s-a oprit acolo. Dar frică nu i-a fost.

Și atunci, mie ar trebui să-mi fie frică să spun adevărul? Adevărul meu. Indiferent de „culoare”. Voi spune ce gândesc, fără să insult pe nimeni, fără să jignesc sau să ameninț. Nu știu dacă am întotdeauna dreptate. Dar am dreptul să-mi spun adevărul.”

În două sute opt pagini Maia Morgenstern se dezvăluie în fața noastră, – așa cum o face și în fața spectatorilor din sălile de teatru sau film – cititorii, cu multă naturalețe, profunzime, gingășie. Și umor! Și eleganță!

„La sfârșitul unui spectacol, cineva mi-a spus: «Doamnă, sunteți ancestrală! Ancestrală și siderală!» Era vizibil emoționat și impresionat de prestația mea artistică.

Așa cum și eu, fără sentimentalism sau patetism, cu calm și serenitate, raportez acum.”

„Buna-credința, încrederea și respectul nu înseamnă umilință. Nici complex de inferioritate. Încrederea și respectul față de sine, dar și față de ceilalți, împreună cu un orizont cultural în continuă dezvoltare, iată o alternativă, o cale de urmat. De încercat.

Vă propun să nu abdicați de la tentativa de a comunica. Permanent. Cu oricine. Cu umor. „

Cu fiecare rând citit, cu fiecare filă dată, te simți tot mai apropiat sufletește de omul de teatru și film, mama, fiica, soția, colega, prietena, dar mai ales FEMEIA – Maia Morgenstern.

„Am cunoscut greutățile, durerea, determinarea și ambiția cu care lupți pentru a face să supraviețuiască un teatru. Sunt profund recunoscătoare acelor doi-trei spectatori prezenți la spectacolele noastre. Ce dădeau sens efortului și creativității noastre. Nu era în zadar!

Mi-am promis că la fiecare spectacol să cumpăr două bilete în memoria lor. A celor doi-trei spectatori ce veneau la spectacolele noastre.”

Fiica tatălui, Dusea, – asistent universitar, om drept, curajos, consecvent – și al mamei, Sara, – o femeie frumoasă și deșteaptă, informatician – Maia Morgenstern duce mai departe, cu eleganță și mândrie, moștenirea primită, una de care nu se dezice, pe care și-o asumă.

„Să nu uiți. Asta am învățat eu de la tata. Să le povestești copiilor.

Să nu urăști. Asta mi-a transmis bunica.

Să le transmiți trecutul generațiilor care vin. Iată moștenirea mea.”

„Nu, mama nu lăsa lucrurile așa de frica lui „ce-o să zică lumea”. Mama răbda multe, avea umor și înțelepciune. Exista însă o barieră, o limită peste care nu se putea trece: copilul. Integritate, demnitate, convingere. Numiți-o cum vreți…”

„Curajul de a-mi apăra visele și amintirile. Bucuria de a-mi aminti dorințe din copilărie. Nu le-am uitat. Nu mă dezic de ele. Nu le reneg.”

S-au spus multe despre doamna Maia Morgenstern și multe se vor mai spune. Dar, indiferent că suntem sau nu fani ai actriței, nu putem nega magnetismul, serenitatea și grația cu care se prezintă pe scena teatrului sau a vieții. Simte, iubește, visează, crede, speră, dar, mai ales, trăiește!

Vă invit cu drag să o cunoașteți pe Maia Morgenstern în simplitatea și complexitatea sa, citind cartea „Nu sunt eu”, unde ne dezvăluie doar „lucruri foarte personale… lucruri secrete… lucruri intime”.

Ați mărturisit că v-a fost teamă să scrieți această carte. Dacă nu o să placă? Dacă greșiți? O să intereseze pe cineva? Mie mi-a plăcut! 💝

Mărturisesc, însă că mie, un simplu cititor, îmi este teamă că nu voi putea transmite celor din jur toată frumusețea și tăria clipelor trăite în compania dumneavoastră.

„Nu sunt eu” de Maia Morgenstern este o călătorie încărcată de iubire, pasiune, dor și nostalgie!

Cartea Nu sunt eu de Maia Morgenstern poate fi comandată de pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro

Recenzii cărți Editura Litera

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune