Delicatese Literare
Recenzii

Nu te impiedica de mine, te implor! de Georgiana Vaju, Editura Quantum – recenzie

Nu te împiedica de mine, te implor!

Georgiana Vâju

Editura QUANTUM

Nr. pagini: 200

  • Seria Nu te impiedica de mine, te implor!

  1. Nu te impiedica de mine, te implor!

  2. Alt cuvânt pentru dor – recenzie 

  3. Iv. Ard amintiri – recenzie 

O relaţie pasională, ce o consumă şi o intoxică, dar de care a căpătat o dependenţă periculoasă, o aduce pe Ana în pragul confuziei.
Dându-şi seama că derapează, se internează de bunăvoie într-un sanatoriu pentru a-şi trata suferinţele sufletului.
Aici îl cunoaşte pe Iv, medicul ei curant…
”Cititorule, în paginile ce urmează vei găsi o fărâmă de viață. Nu este povestea mea, dacă la asta te gândești. Este, în schimb, presărată cu părți consistente din mine.
Este o formă de introspecție, despre bine și rău, despre aici și acum, despre oameni și întâmplări, despre iubiri, sentimente, profunzimi și taine ale sufletului.
Mare parte din carte am scris-o cu inima, creierul a pândit undeva în planul doi.” (Autoarea)
Țin să remarc în primul rând coperta foarte frumoasă și expresivă.
Un profund roman psihologic, cu o tușă de romantism, foarte bine scris, care sondează cu finețe psihicul uman. Cartea are în prim plan iubirea, cu multiplele ei fațete. Ce este iubirea? De ce iubim? Este iubire ceea ce simțim față de cineva într-o anumită conjunctură? Cartea nu își propune să răspundă la aceste întrebări – mai ales că nu există răspunsuri universal valabile, fiecare poate da propria interpretare în funcție de experiența proprie și propriile trăiri – dar cu siguranță oferă teme de gândire.
Personajul principal al cărții este Ana, o tânără de 32 de ani, care a ajuns într-un impas, un blocaj emoțional și sentimental peste care nu poate trece, alunecând ușor în depresie. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva acesteia, ceea ce ne face să empatizăm cu ea, mai ales că ne descrie în detaliu tot ce simte, crede sau gândește, făcându-ne martorii trăirilor ei. M-a cucerit stilul cărții, încărcătura emoțională a frazelor, atât de intensă, încât aveam impresia că simt chiar eu trăirile eroinei.
Psiholog de profesie, Ana nu se poate analiza și nu poate face o introspecție profundă a propriilor emoții și sentimente. Realizează doar că acestea o iau razna și nu și le mai poate gestiona singură, așa încât caută ajutor specializat, internându-se singură (de regulă aici pacienții erai aduși de cei apropiați, ei nerealizând sau nerecunoscând că au nevoie de tratament) într-un sanatoriu privat. Practic acesta este decorul cărții, dar să nu vă închipuiți un ospiciu gri și întunecat, atmosfera era mai degrabă ca la o pensiune de lux, unde beneficiai de liniște, consiliere psihologică și tratament. Pentru cine își putea permite prețul, destul de ridicat…
Ce o adusese pe Ana în acest punct este o dragoste neîmpărtășită, din care a ieșit distrusă și terminată nervos. Nu aflăm amănunte despre acest episod din viața ei. Aflăm doar că, încercând să-l depășească, s-a implicat emoțional într-o altă relație, ale cărei nuanțe au evoluat de la încredere, prietenie, dragoste, ajungând la o dependența toxică în final, care o sufoca. Ajunsese să fie ”conectată”, și să se simtă controlată în permanență chiar de la distanță, prin mesaje online periodice. Și toate acestea, fără să fie iubire de fapt ceea ce împărtășeau în aceasta relație. Țineau unul la altul, dar nu erau iubiți sau îndrăgostiți. La un moment dat, Ana va încerca să-i explice doctorului său complexitatea acestei relații și felul în care o afecta, dar sincer, eu nu am înțeles-o prea bine… De fapt cred că nici ea însăși nu o înțelegea exact, de aici și confuzia și depresia ei… Oricum era, o influența în sens negativ.

Ajunsă la sanatoriu, mi-a plăcut interacțiunea Anei cu doctorul Ivan Dumitru – Iv, un bărbat de o vârstă apropiată de a Anei, ”undeva între 33 și 38 de ani, până în 40 de ani, cel mult”, înalt, cu ochi blânzi căprui, cu un aer de mister, seriozitate și tristețe.
De fapt, cea mai mare a cărții se axează pe această interacțiune, pe dialogurile dintre ei, pe conversațiile doctor-pacient, care însă vor depăși această graniță, relația dintre ei devenind una personală.
Mi-a plăcut foarte mult acest personaj, felul în care a creionat-o autoarea. În afara emoțiilor ei exacerbate, era o persoană plăcută, înzestrată cu o mare sensibilitate, care se descria simplu si frumos astfel:
” – Am vicii. Fumez și beau găleți de cafea. Nu consum alcool, măcar atât (…)
După vicii, am tot felul de pasiuni, unele mai domestice, altele mai ciudate: să privesc cerul, gâzele, să văd plantele crescând, să ascult susurul apei, să merg desculță prin ploaie și prin nisip, să conduc, să ascult muzică la maximum în căști și să dansez. Îmi place culoarea albastră și toate nuanțele din spectrul ei, îmi plac animalele, hainele sport, îmi place să mă port fără machiaj.
Îmi place tot ce-i natural și tot ce vine natural. Aici mă refer și la sentimente.
Îmi place să trăiesc un pic extrem, așa. Îmi place puțin spre limită și tot ce-mi dă fiori și mă umple de viață.
Cum să nu iubești un asemenea personaj? Și, foarte important, avea un delicios simț al umorului! Un mare plus al cărții sunt replicile sau gândurile eroinei pline de vervă, de un umor fin sau de o savuroasă autoironie.
Portarul s-a uitat la mine când am părăsit incinta, dar nu m-a oprit, așa că m-am întors și l-am întrebat:
– Am voie să ies, nu?
– Da, domnișoară, aveți voie.
– Doar eu sau oricare alt pacient internat aici?
– Dumneavoastră, domnișoară, aveți voie (…)
M-am dus și mi-am luat mașina. Când am ajuns în fața porților, am lăsat geamul  și l-am întrebat dacă-l va anunța pe doctor că am ieșit sau dacă e nevoie să-l anunț eu.
– Îl voi anunța imediat ce închid porțile, domnișoară, stați liniștită.
– Seară plăcută.
– Și dumitale, domnișoară. Să conduceți cu grijă și să vă întoarceți sănătoasă.
Asta a fost chiar bună! Nu ar fi tare să ies pe poarta ospiciului, nebună, să mă plimb puțin cu mașina, apoi să mă întorc sănătoasă?”
”A venit Iv. S-a bărbierit și și-a pus halatul. De câte ori îl vedeam așa, îmi venea în minte reclama aia cu halatul, și mai că l-aș fi întrebat: Halatul, cât e halatul? Mă abțineam cu greu.”

Atmosfera, deși nu e sumbră, e un pic apăsătoare, ești conștient că te afli într-un spital, iar fragmentul în care o asistentă îi povestește Anei despre cazurile pacienților internați e copleșitor. Atâta durere și neputință…
Revenind la relația Anei cu Iv, aceasta evoluează încet dar sigur spre ceva mai profund decât simpla relație pacient-medic, cu atât mai mult cu cât Iv se simte foarte atras de Ana și nu-i ascunde acest lucru, flirtând cu aceasta, dar fără să o preseze în vreun fel. Iar pentru Ana, aceasta a fost ancora de care a avut nevoie pentru a se agăța în încercarea de a se desprinde de relația toxică ce o adusese în pragul colapsului.
Pe undeva însă, simțea că nu-i poate răspunde lui Iv cu aceleași sentimente, neavând încredere în propria persoană.
Vai Iv! Să nu te încrezi în mine niciodată. Sunt un dezastru. Și mai ales, nu te împiedica de mine, te implor! O să-ți fracturezi sufletul. Cu gândul ăsta în minte, am pornit spre apartamentul meu.”
Ana nu era o pacientă docilă, și nici comodă, din contră, solicita la maxim nervii medicului ei. Noroc că acesta era înzestrat cu multă răbdare. Iar în ceea ce o privea, avea și metode de tratament ”speciale”.
”- Vrei un somnifer? Zi, domnișoară? Chiar vrei un somnifer?
– Chiar vreau un somnifer doctore. Ești ca o piesă veche pusă pe repet.
S-a apropiat de mine și mi-a apăsat buzele cu ale lui. Conșient sau nu, am deschis gura și i-am primit sărutul. Brutal și abrupt, a fost cel mai senzual sărut pe care l-am primit până atunci…
– Ăsta e somniferul tău. Dacă nu adormi și mai ai nevoie de unul sau două, sau de câte astfel de somnifere vrei tu, știi unde mă găsești…
Și a ieșit din cameră zâmbind.”
Drept urmare, seara următoare ”pacienta” abia aștepta să apară ”omul cu acul și sărutul.”
”Bine, doctore, notează acolo în hârtiile tale că azi pacienta a dormit la prânz după sărurul medicului curant…notează să mi-l introduci în tratament pentru că până acum m-ai privat de el…este natural sută la sută, nu conține chimicale, deci nu o să fac riduri.”
Nu vă spun mai multe, nu e o carte care să poată fi povestită, nici nu mi-am propus să o fac, este o carte pe care trebuie să o simți, să o trăiești, să te implici emoțional, și de fapt, nici nu ai altă alternativă, te simți conectat fără să vrei. Senzațiile sunt intense, zbuciumul eroinei e aproape palpabil, iar gândurile și cugetările ei îți merg la suflet, regăsindu-te chiar în unele dintre acestea.
Cred că slăbisem câteva kilograme de când aterizasem aici, ceea ce nu era tocmai rău, mai ales că eram ceea ce se putea numi o femeie plinuță. Totuși, îmi era foame. Poate ar fi bine să-mi pun viața pe o felie de pâine, pe care apoi s-o stropesc cu un pic de noroc. Am auzit că norocul te menține în formă. Ghinionul îngrașă.”
Dacă în cele din urmă o va urmări norocul sau ghinionul, dacă va depăși depresia care o adusese în situația de a se interna, și ce curs va lua relația Anei cu Iv, veți afla citind cartea, pe care v-o recomand cu drag!
Povestea însă nu se va opri aici, ci va continua, autoarea pregătind în prezent volumul doi, în care ne așteaptă câteva surprize neașteptate. Vom afla și povestea lui Iv, care  e la rândul ei una răvășitoare…

Cărţile autoarei Georgiana Vâju pot fi comandate de pe quantumpublishers.ro, elefant.ro, libris.ro

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

32 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *