Numarul fiarei de Sergiu Somesan, Editura Vremea – recenzie

43
NUMĂRUL FIAREI
SERGIU SOMEȘAN
Editura: Vremea XXI
Număr de pagini: 102

Copilul_geopolitic_Salvador_Dali

Coperta: fragment din „Copilul geopolitic studiază nașterea noului om” de Salvador Dali
Până de curând, autorul Sergiu Someșan îmi era total necunoscut. Asta, până am citit niște recenzii super la două dintre cărțile domniei sale: „Justițiarul” și „Comisarul și cei șapte pitici„, care mi-au stârnit curiozitatea. Și astfel, am primit de la Oli și Tyna cartea domnului autor – „Numărul fiarei„.
Sinopsisul pare mai mult decât interesant, de când l-am citit am devenit curioasă:
… și chiar în aceeași clipă mi-am dat seama. Deși era întuneric, iar apele râului erau întunecate, am văzut clar cum urca înapoi spre munți. L-am prins înspăimântată de braț.
  — Ce se întâmplă? De când curge așa?
  În loc să-mi răspundă, îmi arătă în jur:
  — Privește!
  Acum știam la ce să mă aștept, așa că am văzut: un om a trecut pe lângă noi grăbit, mergând cu spatele, i-a urmat un autobuz, apoi am văzut cum fulgii se ridică din noroiul de jos și cu un zbor elegant se înalță spre cer.
  M-am înfiorat și Virgil m-a strâns în brațe. A privit și el în jur, apoi a șoptit:
  — ” Și Dumnezeu a alungat pe Virgil și pe Ana din Eden și i-a trimis înapoi spre Timpul din care au venit, pentru că au folosit cu nechibzuință Numărul Fiarei”. Cred că așa va începe noua Geneză a lumii căreia tocmai i-ai dat naștere.
  Am pornit îmbrățișați spre casă, în timp ce soarele, Apus cu numai o oră în urmă, se pregătea să răsară peste noua noastră lume.
Spuneți și voi dacă după un asemenea sinopsis nu vă sințiți cel puțin curioși în privința cărții!
Încă de la primele propoziții, autorul mă face curioasă:
” E greu să-ți imaginezi ce înseamnă să fii bibliotecară într-un orășel cu zece mii de locuitori. Să ai 27 de ani, iar bărbatul cel mai tânăr să aibă 60.”
Un oraș care pe vremuri era prosper, cu ceva rezerve de aur în munții din jur, care rezerve s-au epuizat, și astfel, a ajuns un oraș fantomă. Tot tineretul a plecat căutând locuri de munca, abandonând vechea urbe…ca atâtea orașe din România…
Când toate s-au închis în acest oraș, „biblioteca rămăsese ultimul vestigiu care să amintească de trecut.”
Facem cunoștință și cu Virgil: un bărbat „cu părul grizonat și ochelarii cu ramă metalică„, studia manuscrisele rare ce se găseau în bibliotecă. Acesta, „scria o lucrare despre miturile esențiale ale omenirii„.
Era fascinat de legenda Evei și de adevărurile ascunse în spatele metaforelor biblice. Se pare că lui Virgil îi place să filozofeze pe tema meritelor sau păcatelor Evei atunci când a oferit cunoașterea- simbolizată de măr- lui Adam ( prin Adam se înțelege că oamenilor). Ana, bibliotecara, era încântată să-l asculte. Îi făcea plăcere să discute cu Virgil, mai degrabă să-l asculte pe acesta povestind.
Interesantă tema, dar uimitor faptul că acest Virgil– un Adam al timpurilor noastre oare?? Sau un șarpe care o tentează pe Eva??–o face pe Ana sa ne mai dea câteva detalii:
” m-a sărutat apăsat pe buze. M-a scuturat un fior și aproape că nu l-am mai auzit când a spus:
— E vremea să alegi dacă vom rămâne neștiutori aici în Eden, sau vom pleca mai departe să vedem … să cunoaștem…”
Încă din primele pagini îmi dau seama că autorul asemuiește pe Satana cu Fiara, iar un calcul complicat de matematica duce la numărul acesteia… 666…
La despărțire, Virgil îi lasă Anei acest calcul pe calculator…
Un mister!
” — Am plecat! Dacă vrei să ne vedem, este destul să…
Am crezut o clipă că va spune, la fel ca toată lumea, ~ să dai un telefon~ , dar el arătă spre micul calculator de birou și continuă: ~ …să faci un mic calcul!”
Pentru firea mea curioasă, este un mister pe care îmi doresc să-l elucidez. Și nu o pot face decât citind această carte.
A trecut o lună din acel moment, bateriile calculatorului sunt pe sfârșite iar Ana încă nu a făcut calculul. Aceasta se gândea la Eva:
” … nimeni nu i-a spus că va urma o alegere. Ea nu a știut că o simplă curiozitate și mai ales satisfacerea ei înseamnă deja o alegere… Nu mușca din mărul cunoașterii pentru că atunci vei ști, dar nu vei mai găsi cale de întoarcere!”
” Femeia a fost născocită de Creator nu pentru amuzamentul bărbatului, așa cum își imaginează acesta, ci pentru că fără ea și fără curiozitatea ei rosturile lumii nu s-ar putea împlini…”
Acum, hai să vă lămuresc puțin! Această carte conține o serie de povestiri, șapte la număr, prima fiind cea care dă și titlul cărții.
O altă poveste interesantă este cea a patru tineri plecați în excursie pe munte, unde descoperă o piatră imensă  de culoarea oului de rață, de formă ovală…
Una din fete spune că ar putea fi „oul  primordial„, dar chiar prietenul ei este acela care încearcă să-i demonteze raționamentul:
” — Ionela, oul ăla despre care vorbești tu este un concept filozofic. Nu poți să ciocănești cu o piatră într-un concept filozofic.”
Spune el, bătând cu piatra în respectivul ou…
Dar taina oului acesta rămâne să o aflați voi. Eu pot spune doar că îmi place cartea. Temele abordate în aceste povestiri sunt interesante.
Stilul în care sunt scrise, ține cititorul captiv, înrobit de propria curiozitate de a afla ce se mai întâmplă!
O altă poveste care m-a impresionat într-un fel aparte, este „Ultimul visător„.
O lume în care Irealitatea trebuie ținută la distanță, astfel că… din cărți au dispărut aproape toate literele… ici și colo se mai găsea câte una rătăcită. Fie vorba între noi, ar fi un dezastru total să nu mai existe cărți, cel puțin eu așa consider.
La spital, vine într-o zi un cerșetor, adus de un ministru al statului…cu dorința fermă de a se face tot posibilul să fie salvat.
De ce? Păi… Visele au dispărut, oamenii nu mai au capacitatea de a visa…un alt lucru trist. Autorul îmi înfățișează o lume searbădă, de coșmar. Situația aceasta este o cauză a celor avizi de putere…
Ei bine, se pare că cerșetorul acesta, este printre puținii Visători rămași: oameni ce încă mai au puterea de a Visa. În preajma lor, până și cărțile se trezesc la viață, fiind pline de pagini în care cuvintele au prins viață…
” Și mi se pare așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
Între minutu-acesta care bate
și celălalt — și-mi pare ne-nțeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim
Noi care așa de repede murim…”
( poezie de Magda Isanos)
Din fiecare poveste poți învăța câte ceva. Să apreciezi ceea ce te înconjoară și să respectați ceea ce aveți, fără a dori decât ceea ce îți stă ție în putere să obții!
Unele povești au ușoare tente SF, paranormale, despre Universuri paralele… Cred că, indiferent de genul literar preferat, poți citi fie și o singură povestire din această carte.
A fost o surpriză plăcută! Mă așteptam la o carte polițistă…
Îi mulțumesc domnului autor pentru acest volum care m-a cucerit.
O recomand tuturor. Este ceva special, neașteptat, o reală plăcere! Toți putem trage niște concluzii după ce o citim. Fiecare din noi avem câte ceva de învățat din această carte.
Nota mea este cu siguranță 10! Această carte m-a impresionat!

 

About Author

43 de comentarii

  1. Desi nu este chiar genul meu, îmi place recenzia, felicitări! Cine stie poate incerc si eu in viitor ceva de acest autor.

  2. barbalata mirela on

    Frumoasa recenzia Geo!!!
    Dar, nu cred ca o voi citi…..la prima vedere nu ma atrage.
    Poate, in timp, intr-o zi….imi voi schimba parerea 🙂

  3. Daniela Cusa on

    Nu am auzit de aceasta editura pana acum, si nici de aceasta carte. Insa trebuie sa recunosc ca descrierea m-a tentat de-a dreptul.

  4. Clipa Narcisa on

    De „Justitiarul” am auzit, insa nu stiam ca autorul a scris si aceasta carte. Mie mi s-a parut ca este interesanta, corespunde putin si cu gusturile mele. O voi adauga in wishlist, iar vara aceasta ii va veni si ei randul. 🙂

    • Sergiu Somesan a scris multe alte carti: Sa n-o saruti pe Isabel, Radiestezia – realitate si mister, Carte de magie, Cadouri de Craciun, Poiana ingerilor, Aproape ingeri, Cum sa cumperi un calculator, Sapte flori erotice, Apocalipsa după Ceauşescu, URSSA ,Vampirul de pe strada Sforii, Întâlnire cu Dragonul.

  5. Pentru că cineva se mira de numărul de cărţi publicate uite aici o poză cu 14 cărţi publicate până la sfârşitul anului trecut. Între timp au mai apărut două: Justiţiarul şi Comisarul şi cei şapze pitici iar pe la edituri mai am două manuscrise.
    https://sergiusomesan.wordpress.com/2016/03/22/concurs-de-concursuri/
    iar pe cele mai romantice dintre voi vă rog să citiţi povestirea mea de suflet:
    https://sergiusomesan.wordpress.com/2016/04/17/in-asteptarea-lui-mesia/

    Mulţumesc!

Lasă un răspuns