O altfel de copilărie, dar este a mea! de Angela Dumbravă, Editura Aegyssus – recenzie

18

O altfel de copilărie, dar este a mea! 

Angela Dumbravă

Editura Aegyssus

Nr. pagini: 230
An apariție: 2017
”Și copilăria mea nu s-a terminat aici… O țin în suflet ca pe cea mai de preț comoară și am trăit-o și o trăiesc alături de generațiile mele, de fiica mea, de nepoții și de nepoatele mele. O păstrez în suflet închisă cu lacăte și cu inima inimii mele o deschid ori de câte ori vreau să mă-ntorc la acele vremuri pure, minunate, unice…
Sfat!!!
Copilăria este un cadou pe care ți-l dă Viața!
Poți să fii copil:
AZI
IERI
MÂINE
și în orice moment în care vrei să fii
FERICIT!
Cu nostalgie după copilărie,
Angela Dumbravă”
O altfel de copilărie, dar este a mea! a reușit să-mi însenineze o zi mohorâtă, oferindu-mi o mică oază de bunătate și duioșie!
Cartea, care poate rivaliza cu succes cu Amintirile din copilărie ale lui Creangă, m-a introdus într-o lume de basm. O lume veselă, fericită și optimistă, în ciuda lipsurilor și greutăților. O lume frumoasă, cu oameni harnici și curați sufletește, o lume în care copiii își iubesc și respectă părinții și bunicii, iar altruismul și solidaritatea sunt o normalitate.
Trăim într-o lume din ce în ce mai materialistă, în care totul capătă un preț mult prea concret. Se cheltuiesc sume uriașe pe lux și aparență, uitându-se faptul că fericirea vine din lucruri simple, din plăcerea de a dărui din suflet și a împărtăși cu ceilalți micile bucurii ale vieții.
Cumpărăm copiilor și nepoților jucării tot mai scumpe și sofisticate, pentru care poate facem sacrificii luni de zile. Și, surpriză! Copiii din noile generații sunt mai nefericiți decât cei din generațiile trecute, care se jucau cu păpuși din cârpe, mașinuțe din lemn sau alte jucării improvizate din te miri ce.
Autoarea nu a avut o copilărie îmbelșugată, dimpotrivă. Mai mult decât atât, tatăl ei a murit înainte ca ea să se nască. Cu toate acestea, amintirile autoarei sunt luminoase și pline de căldură. Crescând înconjurată cu multă dragoste de mama și tatăl vitreg, precum și de trei perechi de bunici adorabili, Angela a trecut cu seninătate peste lipsurile materiale, precum și peste faptul că adesea avea de înfăptuit mici sarcini în gospodărie pentru a-și ajuta mama, timp în care ea ar fi preferat să se joace. A nu se înțelege totuși că nu existau și mici episoade de revoltă, ca atunci când a plecat cu tovarășii de joacă la râu pentru a se scălda, deși avea misiunea de a se asigura că găinile vecinei nu intră să dea iama în lucerna lor, cum aveau obiceiul. Improvizația găsită de ea, la sugestia unui prieten de joacă, pentru ca ograda să fie păzită în lipsa ei de asaltul găinilor, nu a fost deloc prea fericită… Noroc cu bunicul, care a venit cu o soluție salvatoare pentru a calma spiritele încinse! Vă invit să descoperiți în carte despre ce este vorba
Angela nu se idealizează în niciun fel, recunoscând cu sinceritate că a fost departe de a fi un îngeraș. Ca orice copil, a făcut multe trăznăi, unele cu consecințe deloc nesemnificative, pentru care a primit și câteva mici ”corecții”. Inclusiv despre aceste pedepse autoarea pomenește cu drag, recunoscând în sinea ei că le cam meritase…
M-am amuzat citind cum a plecat să-și cumpere bomboane de toată agoniseala familiei, găsită sub saltea. Noroc cu negustorul care-i cunoștea familia și i-a restituit mamei ei toți banii… Am râs și la întâmplarea în care Angela, ca soră mai mare, a fost lăsată să aibă grijă de cele trei surori mai mici. Pătrunsă de importanța misiunii ei, Angela a decis că avea autoritatea necesară pentru a schimba tunsoarea celor surori, încercându-și mâna ca ”hair-stylist”. Ce a ieșit… vă las să descoperiți singuri!
M-a emoționat și capitolul în care pomenește despre unchiul ei, singurul ”cu carte” dintre înaintașii ei. Pentru ca acesta să poată merge la studii, rudele făcuseră sacrificii pentru a-l ajuta cu fondurile materiale necesare. Făcuseră acest lucru firesc, ca pe ceva care era normal, fără pretenția unei contraprestații. Totuși, fără ca nimeni să-i strige sau să-i amintească acest lucru, nici unchiul nu se lăsase mai prejos mai târziu, oferindu-i nepoatei mai multe vacanțe de vis în anii ce au urmat.
Ce frumos exemplu de solidaritate și altruism! Fără să vreau, mi-au venit în minte cu amărăciune câteva cazuri pe care le cunosc în care frații s-au certat ”la cuțite” pentru avere, uitând de moralitate și de glasul sângelui, precum și de faptul că banii, în sine, nu garantează fericirea… Cu un frate care să-ți fie alături la bucurii și la necazuri poți fi mult mai bogat decât locuind într-o vilă luxoasă, însă lipsită de căldură…
Un personaj extrem de pitoresc al cărții, care m-a impresionat foarte mult, este Baba Ioana, moașa satului și bunica Angelei. Învățăturile Babei Ioana s-au întipărit în memoria nepoatei, ajutând-o și în perioada maturității.
…DESPRE LEACURILE BUNICII
Am fost un copil foarte curios din fire…
Îmi plăcea tot ce era legat de sat, poveștile și întâmplările care se petreceau în sătucul mic în care m-am născut, Ilganii de Sus.
Dar cel mai mult îmi doream să fiu în preajma bunicii materne pe care o iubeam mult și de la care aflam cele mai multe întâmplări de demult, despre oamenii din sat, pe care bunica mi le povestea cu tâlc și bucurie. Din orice discuție ieșea o poveste, iar eu nu mai mă săturam s-o ascult. Bunica era moașa satului, adică ajuta la aducea pe lume a bebelușilor din sat prin metode naturale, și pe mine tot ea m-a adus pe lume. Despre cum arătam, știu mii de amănunte pe care mi le povestea bunica, cum m-a adus barza în cioc și câte și mai câte…
Bunica îi ajuta pe copii să se nască și tot bunica îi vindeca când se îmbolnăveau. Și știa bunica atâtea cuvinte pe care le șoptea încetișor, în timp ce mâinile fermecate îi mângâia cu uleiuri și leacuri doar de ea știute. Bunica știa să vindece multe boli ale copilăriei, strânsul, junghiul, deochiul, negii, dureri de urechi, de dinți, entorse la picioare, gâlci, de speriat și multe alte boli.
În camera unde își trata micuții pacienți, o cameră simplă cu o masă, un pat, o plită, avea așezată pe peretele dinspre răsărit, pe un ștergar, icoana Maicii Domnului la care se ruga înainte de a începe să trateze pe micuțul pacient. Întotdeauna avea la ea o crenguță de busuioc sfințită, agheasmă, ulei de la candelă, pâine, cărbuni încinși din plită, apă neîncepută, ou proaspăt cu care găsea junghiul.
Pe mine ritualurile descântecelor mă fascinau și mă uimeau în același timp. Eram ochi și urechi, să aud și să învăț ce spunea bunica. Intenționat spunea mai tare, ca să mă învețe și pe mine arta vindecării cu ajutorul lui Dumnezeu. Unele din descântece le-am învățat, altele nu. Trebuia să fur meșteșugul, altfel nu aveam leac. Cred că am moștenit de la bunica acest dar pentru că și mâinile mele repară acolo unde doare.
Gâlcele sau amigdalele, le vindeca foarte repede. Făcea o frecție de o parte și de alta a gâtului cu ulei de la candelă, și apoi cu gaz pur spărgea amigdalele și gata. A doua zi eram ca noi.
Deochiul era atunci când te mirai de cineva că este frumos ori că este urât. Bunica spunea Tatăl Nostru și un descântec scurt, și trecea. Altădată, când deochiul era mai vechi, punea într-un castron apă neîncepută și stingea în ea nouă cărbuni, spunea descântecul, îți dădea să bei un pic, iar restul de apă o arunca peste un câine. Dacă acel câine se scutura, însemna că te făceai bine.
Durerile de urechi erau și ele pe lista de vindecări. Spunea un scurt descântec, punea un tampon de vată cu ulei încălzit de la candelă, și durerile treceau așa cum au venit.
Se întâmpla să nu poți dormi noaptea. Avea leac și pentru asta. Pe înnoptat, bunica și bolnavul ieșeau în curte, fiecare având în mâna dreaptă o bucată de pâine, și o aruncau spre pomii din grădină spunând: „Pădure verde și frumoasă, ia cina și neodihna și dă cina și odihna…” numitului și spunea numele celui care nu avea somn. Se repeta de trei ori și persoana nu mai avea insomnii.
Lista descântecelor și a leacurilor continuă. Punea ventuze și te tăia pe spate când aveai sângele îngroșat, prepara ceaiuri pentru greață, pentru colici, pentru gripă. După descântec, bunica spunea celui pe care îl descântase să se mute din locul unde stătea și întotdeauna spunea o glumă: „Ție leacul și babei colacul!”
Sănătate să avem!
Cu dragoste… din copilăria mea!
Mi-a plăcut mult respectul smerit al oamenilor din sat față de Baba Ioana, care ajutase la aducerea pe lume a generații întregi de copii. Părinții acestora își exprimau recunoștința de sărbători, aducând mici daruri simbolice. Ce bine dacă și în zilele noastre ne-am mai aduce aminte mai des de puterea și semnificația cuvântului ”Mulțumesc”, spus din suflet!
M-au înduioșat și amintirile din perioada grădiniței și a școlii. Mi-am adus aminte și eu, cu amuzament, de tentația oricărui elev de a se preface bolnav din când în când, pentru a se putea bucura de o mică vacanță de la lecții.
Deși metodele de învățământ erau complet diferite de cele din prezent, n-am putut să nu remarc faptul că elevii învățau cu drag, ajutați de tehnici neconvenționale. Aș aminti în acest sens cuvântul ”Gohugeasbulongopecutat”, o prescurtare ajutătoare pentru a reține mai ușor invazia popoarelor migratoare – goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, ungarii, pecenezii, cumanii, tătarii, turcii. Citind despre asta, mi-am amintit cu mult drag și nostalgie că bunicii mei m-au ajutat exact la fel să rețin ordinea popoarelor migratoare. La noi, cuvintele ”magice” au fost ”Gohugea”, ”Slabulung” și ”Pecuta”.
Sunt multe capitole fermecătoare în carte, dar vă las plăcerea să le descoperiți singuri.
În încheiere, vreau să-i mulțumesc autoarei pentru această incursiune în lumea copilăriei, care m-a provocat la propriile amintiri. Cu toții ar trebui să rememorăm din când în când acea perioadă a inocenței și bucuriei, întrebându-ne: Oare copilului care am fost atunci i-ar plăcea persoana care am devenit în prezent, sau am pierdut ceva esențial pe parcurs?

Cartea O altfel de copilărie, dar este a mea! de Angela Dumbravă poate fi comandată pe aegyssus.ro

 

About Author

18 comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Wow!
    Ce frumos!!
    Nu am auzit de această carte dar acum o vreau .
    Să mă întorc în trecut, măcar cu gândul, îmi dă o stare de bine dar şi tristeţe. Străbunica din partea mamei era baba satului care era chemată de toată lumea pentru descântece . Sunt amintiri triste dar duioase .

  2. M-ai încântat nespus cu această recenzie, Tyna…am redevenit ,pentru câteva clipe, copil si iți multumesc pentru asta…voi căuta cartea pentru băiatul meu…

  3. Ce frumos!!! Încântătoare recenzie Tyna, și o carte fermecătoare! Mă bucur că se mai scriu astfel de cărți, îmi doresc să o citesc și eu! Am zâmbit și mi-am adus aminte la rândul meu de cele 3 cuvinte cu ajutorul cărora am învățat ordinea năvălirii barbarilor.

  4. Daniela Balan on

    Foarte frumoasă și emoționantă recenzia, felicitări ❤️ mi-am amintit ce copilărie frumoasă am avut !

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: