O lumină pe cărarea mea – vol. 3 din seria Focul topitorului de Lynn Austin, Editura Casa Cărții – recenzie

După ce am citit primele două cărți din seria Focul topitorului de Lynn Austin – Lumina din întuneric și Stâlpul de foc – eram foarte nerăbdătoare să descopăr povestea din cea de-a treia carte din serie – O lumină pe cărarea mea, pe care am găsit-o, la fel ca și celelalte două, pe stoc pe Libris.ro.

O lumină pe cărarea mea este o carte sfâșietor de emoționantă. Citind cartea, am trecut printr-o întreagă gamă de sentimente, cel mai puternic fiind revolta. Instituția sclavagismului este o pată în istoria omenirii. Este incredibil cum au putut să se poarte niște oameni cu semenii lor. Legile vremii îi apărau pe stăpânii de sclavi, care aveau drept de viață și de moarte asupra acestora. Nimeni nu putea interveni dacă un sclav era muncit până la epuizare, flămânzit, umilit, abuzat sau bătut până la moarte. Tulburător este faptul că proprietarii de sclavi puteau manifesta iubire, milă, compasiune și empatie, însă doar față de albi, considerând rasa neagră ca fiind inferioară, doar cu puțin mai presus de animale și, în consecință, că aceștia nu aveau aceleași sentimente sau trăiri ca ei. Am găsit explicat acest fenomen în Creierul, povestea noastră de David Eagleman. Este vorba de sindromul E. Ce este acesta? Sindromul E se caracterizează printr-o reactivitate emoțională diminuată, care permite acte repetitive de violență, fizică sau verbală. Dacă nu consideri că anumite persoane sunt oameni, atunci acestora nu li se aplică regulile obișnuite. Ar putea oare omenirea să prevină în viitor acest lucru? Da, s-ar putea preveni prin educație și prin conștientizarea faptului că regulile sunt arbitrare și, chiar dacă acum te afli într-un grup favorizat, mâine regulile s-ar putea schimba drastic și ai putea ajunge să faci parte dintr-un grup ostracizat.

În prima carte din serie, Lumina din întuneric, am fost șocată în momentul în care George Fletcher, care de altfel era un tată foarte bun și iubitor față de fiica lui legitimă, Caroline, și-a vândut fiul ilegitim, Grady, în vârstă de nouă ani, rămânând imun la țipetele disperate ale acestuia și la rugămințile și urletele sfâșietoare ale lui Tessie, mama acestuia. Bietul băiețel nu greșise cu absolut nimic, era harnic, vesel și respectuos, singura motivație a lui George fiind aceea de a menaja sensibilitățile soției lui, care era conștientă că Grady era fiul soțului ei. Gestul acestuia mi s-a părut cu atât mai revoltător cu cât nici măcar nu a încercat să-i găsească vreun stăpân mai cumsecade, ci l-a predat pur și simplu samsarilor de sclavi pentru a-l duce la licitație.

Vom descoperi în O lumină pe cărarea mea ce s-a întâmplat mai departe cu Grady.

Grady a fost groaznic de tulburat și înfricoșat când a fost smuls brutal de lângă mama lui, nepricepând ce se întâmplă. A fost aruncat apoi, alături de ceilalți sclavi, în închisoarea sclavilor în așteptarea licitației, fiind adjudecat de Coop, un negustor de sclavi crud și brutal, care avea o plăcere sadică în a-i biciui pe sclavi. Mi-au dat lacrimile citind la câte umilințe și violențe a fost supus Grady timp de patru ani, neavând nici cea mai mică posibilitate de a se opune în vreun fel, cel mai mic semn de rebeliune fiind pedepsit exemplar, riscând să fie omorât în bătaie, cum fusese sclavul de dinaintea lui. Ura și frustrarea se acumulau tot mai mult în sufletul lui Grady pe măsura trecerii anilor, Coop răpindu-i și singura bucurie pe care o avea, aceea de a cânta la vioară, folosindu-se de talentul lui pentru a-i pune pe sclavi să danseze în fața potențialilor cumpărători.

Șansa lui Grady s-a ivit când Coop, care pierduse masiv la un joc de cărți, dorind să-și recupereze banii având o mână bună la cărți, nemaiavând ce altceva să mai mizeze, l-a oferit pe Grady, evaluându-l la cincizeci de dolari. Din fericire pentru Grady, domnul Fuller, adversarul lui Coop, avea cărți mai bune. După plecarea lui Coop, conștient că acesta va încerca să-l răscumpere a doua zi, Grady a renunțat la orice mândrie și s-a aruncat la picioarele lui Fuller, implorându-l să-l păstreze. Rugămințile lui nu au fost în zadar. Deși Fuller nu avea nevoie în acel moment de un alt sclav, acesta a refuzat orice ofertă din partea lui Coop de a i-l ceda înapoi pe Grady.

Grady s-a lămurit rapid că massa Fuller era un stăpân cumsecade, atmosfera din casa acestuia fiind destinsă, spre deosebire de teroarea ce domnea în casa lui Coop. Deși massa Fuller i-a observat calitățile și l-a avansat în scurt timp în postul de vizitiu, tot un sclav rămânea. Când Grady, ajuns la vârsta de șaisprezece ani, s-a dus la o întâlnire amoroasă la o fermă din vecinătate și a uitat să-i ceară stăpânului un permis de trecere, a fost oprit la întoarcere de o patrulă a albilor care vânau sclavii fugari. Fără a-i lua în seamă argumentele sau a încerca să afle dacă spune adevărul, aceștia l-au biciuit cu bestialitate, aducându-i-l lui Fuller mai mult mort decât viu. Deși acesta a dat ordin imediat să fie îngrijit și le-a atras atenția respectivilor albi că era de datoria lui să-și pedepsească sclavul în caz că acesta ar fi vrut să evadeze cu adevărat, spunându-le că le va cere despăgubiri în caz că i-au produs vreo vătămare permanentă, mai mult de atât nu prea avea ce face contra lor, aceștia fiind apărați de legile nedrepte ale acelor vremuri.

Un personaj secundar care m-a impresionat foarte tare prin bunătatea, seninătatea și tăria caracterului său este Delia, care fusese doica lui massa Fuller. Delia fusese violată de supraveghetorul moșiei și avusese o fetiță cu pielea aproape albă. Toată lumea era convinsă că aceasta murise când avea cinci ani dar, după cum vom descoperi ceva mai târziu, Delia o încredințase unei familii de albi, care o dusese în Nord. Am fost emoționată să realizez că Delia era, de fapt, bunica lui Ted, pe care l-am cunoscut în Stâlpul de foc!

Delia a fost ca o a doua mamă pentru Grady, înconjurându-l cu multă dragoste și tandrețe și îngrijorându-se în permanență pentru sufletul lui, măcinat din ce în ce mai mult de ură și resentimente. Deși Delia era o povestitoare înnăscută și le istorisea adesea celorlalți sclavi povești de demult, când negrii trăiau liberi în propriile teritorii și se gospodăreau foarte bine, fără ajutorul albilor, era, de asemenea, îngrijorată de furia care creștea în sufletul lui Grady, care refuza să mai creadă în Isus, întrucât considera că acesta îl abandonase în cele mai grele momente. Cu o credință la fel de puternică precum cea a lui Eli, pe care l-am cunoscut în Lumina din întuneric, Delia încerca să readucă principiile creștinătății în sufletul lui Grady. Chiar dacă pe moment cuvintele ei păreau să se lovească de un zid de nepătruns, Grady fiind mult prea încrâncenat în furia lui contra albilor, vor reuși să prindă totuși câteva semințe ce vor încolți ceva mai târziu…

În paralel cu destinul lui Grady îl urmărim și pe cel al Annei, o tânără sclavă de aceeași vârstă cu Grady. Povestea Annei este una deosebit de tristă și ne ajută să înțelegem cât de ușor poate fi învins spiritul cuiva, ajungând să se desconsidere în totalitate și să se supună orbește unui stăpân nemilos. Cândva, când era foarte mică, Anna avusese o mămică și un tătic care o iubeau nespus. Urmau însă apoi niște amintiri încețoșate, cu ea și părinții ei călătorind singuri printr-o pădure. Deși ea era foarte fericită avându-i pe amândoi alături, simțea neliniștea acestora. Tot ce își mai amintea apoi era un lătrat de câini, spaima părinților, după care… negură. Mintea ei blocase toate imaginile care se succedaseră după aceea. La cinci ani, locuia pe străduța sclavilor și se simțea singură și neiubită de nimeni. Astfel, când missy Claire, fetița stăpânilor din casa cea mare, de aceeași vârstă cu ea, a ales-o să-i fie practic animal de companie, întrucât se amuzase auzind-o pe Anna cum mieuna ca un pisoi, ea s-a simțit în al nouălea cer, urmând-o pe missy Claire în patru labe și mieunând de zor pentru a o distra, însușindu-și fără să protesteze noul nume atribuit de stăpâna ei – Kitty.

Missy Claire era de o frumusețe angelică însă, pe cât de albă îi era pielea, pe atât de neagră îi era inima și întunecat sufletul. De altfel, avea și cu cine semăna, întrucât la fel erau și părinții ei. Am rămas cutremurată citind cu câtă cruzime au putut să se comporte soții Goodman cu părinții Annei. George, tatăl Annei, era sclav la un alt proprietar, care îl eliberase însă la moartea lui, prin testament. George muncise din greu pe o corabie timp de câțiva ani pentru a strânge banii necesari pentru a-și răscumpăra soția. Însă, deși oferise prețul corect, massa Goodman refuzase să i-o vândă. Pentru a fi împreună, cei doi soți mai aveau o singură soluție disperată: să fugă. Însă massa Goodman îi hăituise cu câini și, când îi ajunsese din urmă, îi pedepsise exemplar: pe George îl spânzurase pentru că i-a furat ”proprietatea”, iar pe mama Annei o vânduse la licitație. Anna a aflat întreaga poveste de la o sclavă din casă și a suferit cumplit. Tristețea ei a fost remarcată imediat de missy Claire care, din cale afară de enervată, a alungat-o imediat pe străduța sclavilor, spunându-i că rolul ei este doar să o distreze, nu să-i strice în vreun fel dispoziția. Trecută să culeagă bumbac, o muncă foarte grea și pentru sclavii adulți, Anna și-a dat seama în scurt timp că nu avea cum să reziste și că va muri de epuizare, luând hotărârea să se sinucidă. În drum spre râu, a întâlnit-o pe missy Claire cu sora ei, însoțite de doică, plictisindu-se. Plină de speranță, Anna a început să facă giumbușlucuri și, când missy Claire i-a făcut semn să o urmeze, a avut impresia că a ajuns direct în rai. De atunci, până când a ajuns la aproape optsprezece ani, Anna a avut grijă să fie mereu veselă în preajma stăpânei sale, încercând să-i facă toate voile și muncind pentru ea de dimineața până seara.

Drumurile Annei și ale lui Grady s-au intersectat prin forța destinului. Massa Fuller, rămas văduv cu doi fii adolescenți, de optsprezece, respectiv șaisprezece ani, își căuta o nouă soție, iar missy Claire l-a impresionat prin frumusețea și eleganța ei. La rândul ei, missy Claire era foarte dornică de o uniune cu massa Fuller, care avea o stare financiară foarte bună și multiple proprietăți, fiind încurajată frenetic de părinții ei în acest sens.

Încă de la prima întâlnire, Grady și Anna au fost puternic impresionați unul de celălalt, Grady admirând frumusețea, eleganța, bunătatea, sensibilitatea și incredibilul talent la desenat al Annei, iar Anna fiind impresionată de forța și spiritul neînfricat al lui Grady.

Totuși, deși inima îi palpita ori de câte ori o întâlnea pe Anna, Grady se forța să păstreze distanța, nedorind să ducă mai departe o relație care să le furnizeze noi sclavi stăpânilor lor.

Din păcate, mulți dintre stăpâni considerau că era dreptul lor să-și înmulțească sclavii după bunul lor plac, obținând astfel atât mână de lucru gratis, cât și o doică la nevoie.

M-a revoltat cumplit discuția dintre Claire și mama ei. Cu un cinism desăvârșit, missus Goodman i-a spus fiicei sale că, dacă dorește ca Anna/Kitty să-i fie doică, să-i poruncească pur și simplu majordomului să o însămânțeze, copilul acesteia urmând să fie trimis ulterior pe străduța sclavilor în timp ce ea își va îndeplini rolul de doică. Șocant este faptul că respectiva discuție se purta în fața Annei, ca și cum aceasta nu avea sentimente sau discernământ. Culmea e că Anna chiar se și gândea să se conformeze, consolându-se că ea oricum iubea copiii!

Însă, când Anna i-a mărturisit Deliei ce i se pregătește, Grady a auzit accidental și a luat foc! Din cale afară de înfuriat de asemenea înjosire, a venit cu propria lui soluție: ei doi vor pretinde că se căsătoresc, iar atunci missus Claire nu va mai avea niciun motiv să-i poruncească majordomului să o însemințeze pe Anna. Însă Grady nu avea nici cea mai mică intenție să-și consume căsătoria. Deși o iubea pe Anna, iar aceasta îi arătase clar că se îndrăgostise de el, nu putea suporta ideea că aceasta se desconsidera complet, ca și cum nu ar fi meritat nimic mai mult decât rolul de sclavă.

”- Nimeni nu te poate iubi, fetițo, până când nu înveți să te iubești tu pe tine. O asculți pe femeia aia albă de parcă ai fi un gunoi sub picioarele ei și ea poate face ce vrea cu tine. Tu crezi că un om va iubi vreodată gunoiul? Tu crezi că un om își dorește un câine ca soție a lui?”

Războiul de secesiune, care izbucnise exact în ajunul căsătoriei lui massa Fuller cu missy Claie, va zgâlțâi însă din temelii viețile tuturor.

Când missus Claire, însoțită de Anna, a fugit din calea exploziilor, îndreptându-se spre plantația lui massa Fuller, Grady ar fi avut ocazia să evadeze, însă, la rugămintea Annei, a rămas să o însoțească pe missus Claire pentru a se asigura că aceasta ajunge în siguranță la destinație. Drept mulțumire, missus Claire l-a răsplătit… ordonând, la puțin timp după aceea, să-i fie aplicate 40 lovituri de bici, întrucât i se păruse că fusese obraznic cu ea. Norocul lui Grady a fost că nici măcar supraveghetorul de pe plantație nu a putut îndeplini o asemenea pedeapsă nedreaptă…

După cum am precizat și în precedentele volume din serie, mi-a plăcut că autoarea nu a idealizat personajele principale. Acestea nu iau de fiecare dată cele mai bune decizii, însă învață din greșelile comise și se transformă pe parcursul cărții.

Când s-a ivit o a doua șansă de evadare, Grady era decis să nu o mai rateze. Pentru a o convinge pe Anna să vină cu el, și-a consumat căsătoria, trăind împreună o noapte de pasiune. Însă, a doua zi de dimineață, când Grady i-a cerut să fugă împreună cu el, Anna a fost paralizată de spaimă, amintirile repercusiunilor evadării ratate a părinților ei revenindu-i brusc în memorie și refuzând astfel să plece.

Vor mai avea oare ocazia cei doi îndrăgostiți să se reîntâlnească și în ce condiții? Vă las plăcerea să descoperiți singuri răspunsurile.

Sunt multe evenimente condensate în carte, pe măsură ce urmărim pas cu pas desfășurarea războiului, din mai multe unghiuri. Autoarea a dovedit din nou o foarte bună documentare, având acum ocazia să aflu mai multe informații despre regimentele de culoare care au luptat în Armata Uniunii.

Ultima parte a cărții este încărcată de mesaje profunde, iar mai multe personaje își vor regăsi spiritul și identitatea. Sfârșitul războiului nu va însemna însă și sfârșitul problemelor, după cum bine va remarca la un moment dat comandantul alb al regimentului de culoare.

”- Sper că înțelegi, fiul meu, că sfârșitul războiului nu va pune capăt luptelor cu care se va confrunta rasa ta. Nu, mă tem că lupta voastră este abia la început.”

Pe de altă parte, nu poți fi niciodată liber dacă sufletul tău rămâne înlănțuit de sentimente de ură și dorință de răzbunare, iar de această sclavie doar tu te poți elibera, prin iubire și iertare.

”Tatăl lui își cerea iertare în singurul mod în care știa s-o facă – iar dacă Grady își dorea iertarea lui Dumnezeu, atunci trebuia și el să-și ierte tatăl.

Grady vârî punga cu monede în buzunar, apoi se întoarse încet și plecă – în sfârșit un bărbat liber.”

Vă recomand cu mult drag această carte, o încheiere superbă a unei serii excepționale!