O mare de lacrimi de Ruta Sepetys, Editura Epica – recenzie

31

O mare de lacrimi (Salt to the Sea – 2016)25614492

Ruta Sepetys

Editura Epica

Traducere: Gabriela Stoica

351 pagini

Iarna, 1945. Patru adolescenți. Patru secrete.
Fiecare dintre ei născut într-o altă patrie; fiecare dintre ei vânat și bântuit de tragedii, minciuni … și război.
În timp ce mii de refugiați disperați se bulucesc să ajungă la coasta în mijlocul unui atac sovietic, cele patru destine se întâlnesc în lupta pentru accesul la bordul Wilhelm Gustloff, o navă ce promitea siguranță și libertate.
Cu toate acestea, nu toate promisiunile sunt ținute.
Inspirându-se din cea mai mare tragedie din istoria maritimă, celebra  autoare multiplu premiată Ruta Sepetys (Printre tonuri cenușii), ridică vălul de pe un accident șocant mai puțin cunoscut din timpul celui de-al doilea război mondial. O poveste emoționantă, înălțătoare despre speranță și dorința de a trăi.
Cu măiestria pe care cititorii romanului PRINTRE TONURI CENUŞII i-o cunosc deja, Ruta Sepetys oferă o altă captivantă ficţiune istorică, pornind de la un episod zguduitor petrecut spre sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, o tragedie înscrisă în istorie drept cel mai cumplit dezastru maritim – scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltică. La 30 ianuarie 1945, nava încerca evacuarea a peste zece mii de civili, răniţi, oficiali nazişti şi personal militar din portul Gotenhafen, cu toţii refugiaţi din calea Armatei Roşii, când a fost surprinsă şi torpilată de un submarin sovietic. Dintre cei nouă mii pieriţi atunci în apele îngheţate, aproape cinci mii erau copii.
Ne aflăm la finalul celui de al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană, unde mii de refugiaţi caută cu disperare o cale de scăpare din calea morții. Printre aceştia se află și Joana, Emilia şi Florian, ale căror vieți se intersectează pe drumul către nava care le promitea salvarea, Wilhelm Gustloff. Fiecare are secrete „incomode”, ca toţi cei care trăiesc vremuri de război, de fugă şi de lipsuri. Uniţi prin forţa împrejurărilor, poveştilor lor converg, iar paleta narativă se îmbogățește în consecinţă, deopotrivă cu emoţiile cititorilor care află, într-o rapidă alternanţă a perspectivelor, despre minciuni şi revelaţii, despre trădare şi generozitate, despre violenţă şi autoamăgire. Cu fiecare minut care-i apropie de ţărmul izbăvitor, îşi înving neîncrederea şi îşi consolidează speranţa. Dar, tocmai când credeau că au reuşit, intervine inevitabilul hâd al sorţii. Naţionalitatea, cultura, educaţia, statutul social nu mai contează atunci când zece mii de suflete – adulţi şi copii – se văd nevoite să lupte pentru supravieţuire.
,,Cel mai bun roman al anului 2016 pentru adolescenți și tineri.” Goodreads.com
#1 Bestseller New York Times
Câștigător ,,Carnegie Medal” 2017
Publicat în 53 de țări și tradus în 36 de limbi
O mare de lacrimi este o carte sfâșietor de emoționantă, care aduce la lumină un episod tragic din timpul celui de-al doilea război mondial, prea puțin cunoscut, în ciuda numărului imens de victime ce au pierit atunci.
La începutul anului 1945, peste două milioane de oameni au fost evacuați cu succes în timpul Operațiunii Hannibal, cea mai mare evacuare maritimă din istoria modernă, în care soldați și civili – lituanieni, letoni, estonieni, etnici germani, rezidenți din culoarul prusac și cel polonez – au fost transportați în locuri sigure, departe de trupele sovietice care avansau.
Evacuații au mers pe jos, au călătorit în trenuri ciuruite de gloanțe și obuze și au fugit pe calea apei.
Wilhem Gustloff, unul din vapoarele pe care au fost îmbarcați pasagerii, a fost torpilat de un submarin sovietic în data de 30 ianuarie 1945, peste nouă mii de oameni murind atunci. Este cel mai mare carnagiu din istoria maritimă, cu pierderi de vieți ce depășesc numărul de morți de pe nave faimoase ca Titanic sau Lusitania. Și totuși, incredibil, prea puțini cunosc acest lucru, iar autoarea, ale cărei rude au trăit acea perioadă de coșmar, a dorit să aducă în atenția publicului evenimentele petrecute atunci.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva a patru tineri – Joana, Emilia, Florian și Alfred, gândurile acestora ajutându-se să înțelegem mai bine imensa dramă a acelor vremuri de război, în care nu existau învingători, ci doar supraviețuitori…
”Noi, cei care am supraviețuit, nu suntem adevărații martori. Adevărații martori, cei care se află în posesia adevărului nerostit, sunt cei care s-au înecat, cei care au murit, cei care au dispărut.” – Primo Levi
Joana era o tânără asistentă lituaniană, puternică, curajoasă și bună la suflet, ce dezertase din țara ei în anul 1941. Sufletul Joanei sângera însă în permanență, fiind copleșită de vina că rudele ei, rămase în țară, fuseseră crunt persecutate datorită fugii ei, fiind deportate în Siberia.
Cândva întreaga viață a ei se concentrase asupra studiului, sperând să-și urmeze vocația și să studieze medicina, tatăl ei făcându-i adesea reproșuri că ignora alte aspecte ale vieții. Acum însă, Joana se agăța de amintiri pentru a merge mai departe și a-și găsi motivația pentru a supraviețui.
”- Ajunge cu atâta învățătură, Joana. Uneori viața este mai instructivă dacă o trăiești decât dacă o înveți, obișnuia să mă tachineze tatăl meu.
Războiul schimbase ordinea priorităților mele. Acum mă agățam mai mult de amintiri decât de viitor sau de lucruri materiale.”
Emilia, o tânără adolescentă poloneză în vârstă de cincisprezece ani, este un personaj extraordinar, reușind să-și păstreze inocența și bunătatea, în ciuda ororilor la care a fost supusă și a trădării persoanelor în care avusese cândva încredere.
În momentul în care Florian, un tânăr prusac, o salvează de la viol, omorându-l pe soldatul rus ce o agresase, acesta devine în ochii ei ”cavalerul în armură strălucitoare”, o garanție pentru ea că existau și oameni buni. Din acel moment l-a urmat pe Florian ca un cățel credincios, cu o dragoste nețărmurită, ca pentru un frate mai mare.
Gândurile ei te înduioșează, reflectându-i din plin vârsta pe care o avea.
”Mă dureau picioarele, obosite de atâta mers. Îmi era dor de școală. Îmi plăcea banca mea, îmi plăceau profesorii, îmi plăcea mirosul creioanelor proaspăt ascuțite așteptând răbdătoare în cutia lor.”
Dar și Emilia avea propriile secrete, blocând amintiri terifiante în mintea ei, ce reușeau însă să străbată afară din când în când.
”Amintiri îngropate în memorie se scurgeau acum, picurau afară prin fanta cândva peticită.”
O adevărată luptătoare, Emilia își construise propria variantă a trecutului, menită să o ajute să meargă mai departe, pe care tot repetând-o, ajunsese să o credea chiar și ea reală.
”Devenisem expertă în a mă preface. Atât de bună eram încât, după o vreme, granița dintre adevărul meu și ficțiune a început să se estompeze. Și uneori, când ajungeam să mă prefac atât de bine, mă păcăleam chiar și pe mine însămi.”
Florian era un tânăr artist prusac, ce fusese cândva asistentul doctorului Lange, pe care-l admira nespus. Alături de acesta se implicase plin de entuziasm la operațiunea de salvare a operelor de artă până când descoperise cu stupoare că acestea erau de fapt furate din diverse țări.
”Dacă puteam să detectez imperfecțiunile unui tablou atât de repede, de ce mi-a luat atâta timp să descopăr adevărul despre doctorul Lange?”
Suferința lui Florian era cu atât mai mare cu cât propriul tată îl prevenise,  dar el refuzase să îl creadă. Iar când descoperise în sfârșit adevărul, era prea târziu se se mai împace cu tatăl său, acesta murind între timp…
”- Nu, fiule, a susținut tatăl meu. Nu ești un trădător al țării tale. Ești mult mai rău. Ești un trădător al sufletului tău.”
Cu sufletul plin de amărăciune, fără să-i pese de riscuri, Florian dorea să săvârșească un ultim act de justiție, privându-l pe Hitler de operele la care ținea cel mai mult.
Drumurile celor trei se intersectează, alăturându-se unui grup mai mare ce se îndrepta spre mare, fiecare sperând să găsească un loc pe unul din vapoarele pe care se făcea evacuarea.
”Ce grup mai alcătuiam și noi… O fată însărcinată îndrăgostită, un cizmar cumsecade, un băiețel orfan, o fată oarbă, și o namilă de femeie care se plângea că toată lumea îi stă în cale, deși ea însăși ocupa cel mai mult loc. Și eu, o fată singură, căreia îi era dor de familie și cerșea o a doua șansă.”
Alfred, un tânăr marinar german, pare la prima vedere naiv și ușor de păcălit, dar urmărindu-i gândurile ne dăm seama că era frustrat de defectele lui fizice, făcând o manie din ideea de a deveni erou, spre sfârșit devenind chiar un psihopat în toată regula, de-a dreptul periculos în instabilitatea lui mintală.
Creându-și propria poveste, sprijinindu-se unul pe celălalt, Joana, Emilia și Florian reușesc să treacă de filtrele de securitate și se urcă la bordul vasului Wilhelm Gustloff.
Dar pericolele erau departe de a se fi sfârșit. Accentul Emiliei risca oricând să o dea de gol că era, de fapt, poloneză și nu lituaniană cum pretinsese. Documentele false ale lui Florian stârniseră suspiciunea unui ofițer nazist, care hotărâse să le investigheze.
Secretul zguduitor al Emiliei iese la iveală în momentul în care naște pe vas. Copilul nu era al iubitului ei, așa cum pretinsese până atunci, ea iubindu-l platonic pe acesta înainte de plecarea lui în război, ci a unuia din rușii ce o violaseră cu sălbăticie, trădată fiind de gazda la care stătea. După naștere, eliberată de adevărul pe care-l zbierase în durerile facerii, Emilia refuza să accepte să-și ia fetița în brațe. Disperată, Joana a apelat la Florian, cel care avea o influență covârșitoare asupra Emiliei. Cuvintele cu care acesta a convins-o pe Emilia să-și accepte copilul m-au emoționat până la lacrimi.
”- Hm. Are ochii tăi. Nasul tău. Drăguță, a apreciat el.
Și-a lipit buzele de creștetul copilei și a închis ochii. Ce frumos era! Joana se uita la cavaler. Și ea îl considera frumos.
A deschis ochii și mi-a spus în șoaptă:
– E oarecum incredibil. Ea este tu însăți, ea este mama ta, tatăl tău, țara ta.
A sărutat-o pe creștet și s-a aplecat să îmi șoptească la ureche:
– Ea este Polonia.
Mi-am ridicat mâinile ca să-mi iau copilul în brațe.”
De asemenea, este înduioșătoare și emoționantă povestea de iubire ce ia naștere între Joana și Florian, dovedindu-ne că dragostea, acest sentiment minunat, poate găsi o cale și în cele mai dificile și terifiante momente.
Curând, iadul se dezlănțuie în momentul în care trei torpile lovesc vasul, care începe să se scufunde cu repeziciune, fiind prea puține bărci de salvare. Autoarea surprinde foarte bine panica, incertitudinea și teroarea care îi cuprinde pe toți. Adevăratele caractere se dezvăluie în situații limită, iar atitudinea mai multor  personaje m-a făcut să sper că bunătatea și iubirea pot triumfa în orice situații.
Până în final, pe care l-am citit cu lacrimi în ochi, nu poți să întrevezi cine va scăpa și cine nu.
Epilogul, copleșitor de emoționant dar plin de speranță în același timp, ne duce peste douăzeci și patru de ani, aducându-ne mai multe răspunsuri și ajutându-ne să descoperim soarta celor ce au supraviețuit din acea catastrofă.
”Stăteam pe verandă, cu mâini tremurânde și reci. Spaima mea nu a dispărut niciodată, dar cu fiecare an ce trecea se retrăgea ușor, ca un reflux al memoriei ce aluneca înapoi, în mare.”
O carte excepțională, tulburătoare și plină de sensibilitate, despre speranță, suferință, sacrificii și dorința de a trăi, pe care o recomand cu multă căldură!
Mulțumim Editurii Epica pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Cartea O mare de lacrimi de Ruta Sepetys poate fi comandată de pe site-ul Editurii Epica.  Urmăriți promoțiile editurii și pe pagina de facebook Epica Publishing House.
logo

 

About Author

31 de comentarii

  1. Cu siguranță o voi citi. Am citit Printre tonuri cenușii si mi-a plăcut mult, chiar dacă are un subiect delicat.

  2. O poveste cutremuratoare!
    Inca de la ” Printre tonuri cenusii” am iubit stilul autoarei, total aparte. Ma declar fan inrait al Rutei!
    Doamne, cat de mult mi-as dori o ecranizare dupa cele doua romane!

  3. Încă nu am reusit sa o citesc. Felicitări pentru ca ai citit-o si pentru recenzie! Curand sper sa o citesc si eu.

  4. Superba recenzie! M-a emotionat ce ai scris, Tyna! Nu am citit cartea, insa sper sa o citesc si eu. Se vede clar ca e o carte profunda si impresionanta, care iti merge pana in suflet.

  5. O recenzie intensa si plină de emoții, îmi pot da seama cât de mult ți-a plăcut cartea. Sper sa o citesc si eu când ajung acasă. Felicitări pentru recenzia minunata!

  6. Mariam Oana on

    Minunată recenzie, felicitări! Cu siguranță voi citi și eu romanul, „Printre tonuri cenușii” e una dintre cărțile care m-au cutremurat și impresionat profund anul acesta…

  7. Catalina Dumbrava on

    Minunata recenzia, felicitari! La mine cartea sta cumintica pe noptiera, sper cat mai curand sa o savurez, stiu cu siguranta ca-mi va placea!

  8. Sincer nu am fost tentata de carte, desi multi au laudat-o, dar acum am citit articolul tau si cred ca incep sa imi schimb parerea. Imi place cum ai scris articolul. Multumesc pentru o prezentare asa de frumoasa.

  9. Balan Daniela on

    foarte frumoasa si emotionanta recenzia,felicitari Tyna ❤️ am primit cartea cadou dar inca n-am reusit sa o citesc ,sper sa o fac cat mai repede mai ales dupa asa o recenzie tentanta !

Lasă un răspuns