O mie de impresii divizate de Suzanica Tanase, Editura Berg – recenzie

16

O mie de impresii divizate

Suzănica Tănase

Editura Berg

An apariție: 2018
Nr.pagini: 211
Suzănica Tănase s-a născut la Constanţa, dar copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Piatra-Neamţ şi Văratec, acesta din urmă fiind locul din care are cele mai frumoase amintiri, cele din vacanţele de vară. La 18 ani a urmat Academia de Ştiinţe Economice, iar în 2007 a emigrat în Canada unde a urmat cursurile Colegiului de Asistenţă Socială şi Facultatea de Psihologie.
De mică i-a plăcut să citească iar pasiunea pentru scris a venit treptat, la început cu timiditate iar apoi cât mai firesc. Dragostea pentru lectură i-a insuflat-o mama ei așa cum singură declara într-un interviu: „Literatura am descoperit-o târziu, dar îmi aduc aminte cu plăcere prima carte citită de la cap la coadă, două volume scrise de Maria Anne Desmarest, romanul «Torente». Era vacanţa de vară şi mă plictiseam din cale-afară. Mama, care era o cititoare avidă, mi-a pus în braţe cele două volume. M-am uitat lung la ele, deoarece mi se păreau imposibil de citit, dar sub privirea dojenitoare a mamei am deschis cartea, am citit prima pagină şi nu m-am mai putut dezlipi de poveste. De atunci am descoperit ce înseamnă această magie care este la prelungirea degetelor, care ne transpune în atâtea lumi fascinante”. Si bine a facut!! Are un talent deosebit și o sensibilitate aparte pe care reușește să le transmită, senzațional, în scris.
Cartea „O mie de impresii divizate” apărută la Editura Berg este cel de-al doilea volum al autoarei dar nu îți dai seama că este opera unui scriitor la început de drum. Romanul este scris într-o manieră atât de elegantă și sensibilă încât stai și te întrebi dacă, nu cumva, numele Suzănica Tănase este foarte cunoscut în domeniul literar însă doar tu ai avut ghinionul să nu îi citești cărțile.
Pe 12 decembrie 1941, nava Struma părăsea Portul Constanța. La bordul ei se aflau aproape opt sute de evrei români, visând la o viață mai bună, la un destin în siguranță.
Plecau spre Palestina.
Din cauza situației politice din acele vremuri si a presiunilor britanice, nava este ținută în loc timp de 10 săptămâni în Istanbul. Pe 23 februarie 1942, seara, navei Struma i se taie ancora și este tractată în afara portului, la circa 10 kilometri de coastă. Cei opt sute de evrei români rămân abandonați în mijlocul apelor tot restul nopții, ca apoi, în dimineața următoare, să fie trimisă o torpilă ce ii lovește din plin, scufundând vasul Struma ca și când nici nu ar fi fost. Doar un tânăr supraviețuiește tragediei, un băiat de optsprezece ani, cu numele de David Stoliar, singurul care ajunge mai târziu în America.
Acest roman nu este despre Struma, nu este nici măcar despre acele sute de suflete inocente ce își căutau salvarea în altă țară, pe alte meleaguri. Această carte este despre mine si căutările mele, despre personaje ce însumează întrebări ce vor rămâne fără de răspuns, asemeni vasului Struma ce se leagănă dezolat în brațe înspumate.
„O mie de impresii divizate” spune povestea de viață a Hannei – personajul central al cărții – al cărei destin este strâns legat de cel al lui Lorian și al Ilincăi, două nume ce îi vor bântui sufletul și după mai bine de șaizeci de ani.
Personajele sunt atât de bine creionate iar trăirile lor sunt atât de puternice încât cititorul se transpune, cu ușurință, în pielea lor. Actorii principali pe această scenă a vieții sunt oameni simpli, ca si noi, cu defecte si calităti, oameni care aleargă într-un joc de du-te – vino al sorții pentru aș găsi iubirea dar mai ales izbăvirea.
La început o cunoaștem pe Hanna, la 81 de ani, mamă și bunică, care își duce ultimii ani din viață cu tărie și forță tânjind însă la tihna sufletului, acum la bătrânețe.
„Șaizeci de ani. O eternitate. O viață de om. Un război, o căsnicie, o familie, o carieră împlinită, nepoți, suferințe, bucurii…”
„Însă Hanna nu își mai dorea o viață lungă, nici măcar una mai scurtă, ci doar cât mai multă liniște. O viețuire fără răspunsuri de oferit, fără griji de împărțit, fără a-și simți sufletul strâns în mii de noduri de necazuri. La optzeci și unu de ani, Hanna își dorea ceea ce orice floare dintr-o grădină își mai poate dori. Mult soare, puțină ploaie și libertatea de a se înălța, atât cât mai avea loc.”
Viața ei a fost o continuă călătorie, văzuse multe, învățase multe, iubise, dar nicăieri nu găsise pacea interioară. Știa că, mai devreme sau mai târziu, ceea ce ținea ascuns în căușul sufletului avea să iasă la suprafață. Cu toate acestea, nu era pregătită pentru cele două scrisori care o vor bulversa, o vor arunca într-un abis al deznădejdii forțând-o, astfel, să dea piept cu demonii trecutului.
„Dacă doriți să deschideți o poartă înspre trecut, mi-ar face plăcere să ascult … Vă aștept.”
Oricât de dureros ar fi fost, Hanna se hotărăște să se întoarcă acolo unde a început totul, așa cum o făcea de zeci de ani, însă doar o dată la cinci ani și mereu pe 24 februarie. De ce doar în această lună și zi din an? Acesta era secretul ei pe care nu avusese puterea să-l împărtășească nimănui, nici măcar soțului pe care îl iubise enorm și care îi fusese alături, necondiționat, în momentele ei de tristețe.
„Nimeni din familie nu o mai întrebau unde se duce, de ce și când avea să se întoarcă. Știau că era ceva ce doar ea trebuia să facă, ceva ce aparținea unui trecut îndepărtat, mai îndepărtat și decăt al lui Mircea.”
„Se îmbrăca mereu în doliu în acea zi de februarie, iar răcoarea curenților de aer nu o deranja, deși lângă fata ei se plângea adesea de dureri de oase, de bătrânețe. Nu și în acea zi de douăzeci și patru.
Numai în acea zi, indiferent de vârstă, Hanna avea din nou douăzeci și unu de ani.”
Hanna provenea dintr-o familie boierească, cu un tată învățător, cunoscut și apreciat în Tulcea și o mamă casnică, care trăia pentru soț și cele patru fiice. Ea era cea mai mică dintre fete și singura care dorea să urmeze o facultate chiar și împotriva voinței mamei sale.
Moartea tatălui, răpus de o boală cruntă, pe când avea șapte ani, va lăsa răni adânci în sufletul Hannei, acesta fiind singurul care o încuraja să își urmeze visul și să studieze. Va urma Facultatea de Litere, la Iași, unde va lega o frumoasă prietenie cu familia la care va locui pe perioada studiilor, prieteni foarte buni de-ai tatălui. Aici, în casa acestora, Hanna îl cunoaște pe Dumitru Popescu, șef de secție militară a județului Neamț, care o va angaja ca profesoară pentru fiica sa de șaisprezece ani, Ilinca. Din acest moment, viața Hannei se schimbă. Este complet neputincioasă, chiar dacă în sinea ei știe și simte că ceva se va întâmpla și nu în bine.
„Hanna nu avea de ales decât să îi urmeze, încercând să pășească potolit, ca nu cumva umbletul ei să le strivească iarba. Simțise încă de pe atunci, sub greutatea geamantanului, că ceva urma să se schimbe în rău, iar mai târziu avea să afle că destinul are trepte coborâtoare care încep uneori prin bunăvoință.”
Deși acceptă să îi fie profesoară fiicei lui Dumitru Popescu, în paralel, Hanna va preda la un orfelinat din apropiere. Astfel, o perioadă, își va împărți timpul între orfelinat și Ilinca știind că face ceea ce îi place dar și ceea ce trebuie.
Ilinca, o adolescentă zvăpăiată și alintată, – dar cine nu a fost așa la vârsta de șaisprezece ani? -, este centrul universului pentru tatăl ei și nu concepe ca în viața lor să apară o intrusă, o femeie care, din punctul ei de vedere, își caută un soț cu o situație materială bună, și o respinge. Treptat, Hanna îi va câștiga prietenia intuind că Ilinca este o fată singură și tristă, lipsită de dragostea și gingășia mamei, decedată. Astfel, cele doua ajung să petreacă tot mai mult timp împreună, nu doar acasă ci și la orfelinat. Din acest moment, soarta celor două este pecetluită și poartă un nume – Lorian – .
Lorian este un tânăr ambițios, dar orgolios și încăpățânat, crescut la orfelinat, care a învățat de mic să-și poarte de grijă, să nu se încreadă în nimeni și să fie puternic, visând cu ardoare la ziua în care va părăsi orfelinatul și își va lua destinul în propriile mâini.
” – Într-o zi, totul o să se schimbe…”
Într-o zi o să am curajul să ies la lumină.
Într-o zi o să fiu puternic.
Într-o zi o să le arăt eu…”
Deși totul în jurul lui era sumbru, trist și dureros, Lorian decide să lupte, în felul său, acceptă cu nonșalanță loviturile ce vin mereu sub diverse forme, devine temut printre ceilalți copii abandonați din orfelinat, dar niciodată nu încetează să viseze.
„Va veni o zi când voi putea ieși din Centru și atunci îmi voi clădi viața mea. Voi avea o căsuță mică și albă, într-o vale lângă un pârâu, cu puțin pământ pe care am să-l muncesc. Voi avea un cal și trei capre, găini aurii și un cocoș să mă trezească în fiecare dimineață. Atunci zgomotul din pieptul meu se va liniști și o dată cu el și toate vocile care îmi cer mereu altceva. Atunci va fi pace.”
Câtă durere!!! La vârsta lui alți copii visau la jucării, cât mai multe și mai frumoase. Dar el, nu! Visul lui era mult mai profound, mai abstract. Sau poate nu! Nu avea de unde ști că destinul îi rezervase altceva.
Întâlnirea cu Hanna, peste ani, în acel Centru din care vroia să scape, îl va schimba complet, îl va transforma brusc dintr-un băiat trist și singuratic într-un tânăr hotărât și cu speranțe.
„Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut și totuși de atât am avut nevoie să îmi doresc să o cunosc.”
„După câteva momente măsurabile, cred că picioarele m-au condus de la sine spre ea, spre leagănul acela pe care îl știam din copilărie, spre această femeie pe care, deși era o enigmă pentru mine, simțeam că o știu dintotdeauna. Părea ca și când atunci când o zărisem pentru prima oară îmi amintisem de ea, ca din trecut. Ca un deja-vu coerent.”
Să fie aceștia primii fiori ai dragostei pentru Lorian? Va fi iubire adevărată ceea ce simțea pentru Hanna? Sau va fi obsesie?
Din păcate, ceea ce va urma va fi un șoc pentru toată lumea, va fi o lovitură pe care viața le-o va da, fiecăruia în parte. Ilinca se îndrăgostește de Lorian, acesta însă vede în ea doar o oportunitate de a se apropia tot mai mult de cea care îi bântuia visele iar Hanna, pur și simplu, nu își dă seama de ceea ce se întâmplă. Ca totul să se destrame în jurul lor a fost nevoie doar de o singură clipă, un simplu gest, nevinovat dar și șocant în același timp. O prietenie frumoasă se destramă, un vis și o speranță se năruie. Ce s-a întâmplat de fapt? Este vinovat doar unul singur? Sau toți trei? Sau, poate, nici unul? Rămâne să descoperiți singuri citind cartea.
Evenimentele care vor urma se precipită tot mai mult și datorită contextului politic de la acea vreme: izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și vânarea evreilor – numiți „călăii lui Isus” – ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”. Astfel, viața Hannei este în pericol iar singura ei șansă de supraviețuire este îmbarcarea pe vasul Struma, ancorat în portul Constanța, cu care urmau să plece sute de evrei, în Palestina, pentru a-și salva viața.
În ajutorul Hannei vine Veronica, gazda ei din perioada facultății, care îi cumpără un bilet de îmbarcare pe vas urmând să se întâlnească cu familia Ilincăi și să plece împreună. Din păcate întâlnirea nu mai are loc iar Hanna își dă seama că a fost abandonată. Salvarea ei vine însă de la cine nu se aștepta – Lorian – . De ce Dumitru Popescu și Ilinca o abandonează pe Hanna? Răspunsul este unul trist și dureros. Ce se va întâmpla în continuare? Rămâne să aflați singuri.
Ziua de 12 decembrie 1941 Hanna nu o va uita niciodată. Îi va rămâne întipărită pe retină, în suflet, în fiecare fibră a corpului. Este ziua în care au fost trasate destinele a sute de oameni, nevinovați, dar mai ales ale Hannei, Ilincăi și ale lui Lorian. Cei trei rămân legați unul de celălalt în timpul vieții dar și după moarte. Această zi fatidică va rămâne, pentru Hanna, amintirea vie a unui adevăr știut doar de ea, dar ascuns intenționat de Lorian. Sau poate modificat! Ce poate fi mai rău? Să ascunzi sau să modifici?
„- Cine e mai mincinos, cel ce ascunde sau cel ce schimbă adevărul?….. Măcar dacă ascunzi adevărul atunci poate la un moment dat cineva îl află; dar dacă îl schimbi de la început, cine o să-l mai cunoască pe cel adevărat?”
Ce îi ascunde Hanna lui Lorian? Ce va însemna gestul și pentru unul și pentru celălalt? Este sacrificiu sau nu?
Torpilarea vasului Struma va fi un șoc pentru Hanna, o lovitură cruntă, peste care nu va trece nicicând. Când va avea parte de lucruri frumoase, un soț minunat, copii frumoși, se va simți vinovată, iar când soarta o pune la încercare, în mod crunt, răpindu-i persoanele dragi, va fi dărâmată sufletește, dar va accepta totul și va merge înainte. De ce? Simplu! Viața merge înainte! Ea este o sumă de privilegii, de evenimente fericite și nefericite, este o asumare a lucrurilor minunate dar și mai puțin frumoase.
„Viața merge egoist și crud înainte. Viața nu alege, ea doar respiră circuite neîntrerupte.”
Cuvinte aparent simple dar cu un impact puternic asupra Hannei. Cine i le spune? În ce moment? Va reuși Hanna să își găsească liniștea, acum la bătrânețe? Când veti citi cartea, veti afla și răspunsurile.
Lectura cărții „O mie de impresii divizate” a însemnat, pentru mine, un cumul de emoții și trăiri, o plimbare prin trecut, o readucere aminte a unui episod rușinos din istoria omenirii, dar mai ales, a fost o LECȚIE. De ce? Citiți cartea și mă veți înțelege!
Un lucru însă va spun: veți parcurge fiecare pagină cu sufletul, veți avea impresia că știți deja ce va urma sau veți intui dar, la final, după ultima fila dată și ultimul rând citit veți înțelege că tot ce ați avut au fost doar „o mie de impresii divizate”.
Romanul este despre oameni, despre decizii, bune sau rele, dar mai ales despre IUBIRE – așa cum, însăși autoarea ne spune în dedicația de la începutul cărții: „Pentru mama mea, care m-a învățat să iubesc mai presus de orice!”
Felicitări Suzănica Tănase!!!
Este o carte extraordinară, de o sensibilitate deosebită, care te aruncă în hățișul tristeții, te macină sufletește, dar la final îți dă puterea de a o lua de la capăt.

Mulțumim Editura Berg pentru cartea oferită pentru recenzie.

„O mie de impresii divizate” poate fi cumpărată de pe site-ul editurii edituraberg.ro dar și de pe libris.ro .

Recenzii Editura Berg

Recenzii și prezentări cărți autori români

About Author

16 comentarii

  1. O recenzie foarte frumoasă și sensibilă! Ai transmis atât de multă emoție! Felicitări! Vreau să citesc și eu această carte, m-ai făcut foarte curioasă.

  2. Felicitari, Mirela, minunata recenzie! Chiar eram curioasa in privinta cartii, iar recenzia ta m-a convins ca e o poveste deosebita si impresionanta.

  3. Wow ce recenzie! Daca am citit recenzia cu sufletul la gură, cu siguranță așa voi face si cu cartea. Felicitări!

  4. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Minunata recenzie Mirela! Si o carte la fel de minunata! Cu siguranta o vreau si eu!

Spune-ți părerea!