Delicatese Literare
Prezentari carti

O noapte cu ducele de Diana Quincy, Editura Litera, Colecția Iubiri de Poveste

O noapte cu ducele

(Her Night with the Duke – 2020)

Diana Quincy

Editura Litera/ Alma

Colecția Iubiri de Poveste

Data apariție: ian. 2022

Nr. pagini: 304

Traducerea:  Liliana Dănescu

O nouă autoare și primul volum al seriei „Întâlniri clandestine“/Clandestine Affairs Series:

Autoarea de bestselleruri Diana Quincy este o jurnalistă de televiziune premiată, care a decis să își inventeze propriile povești în care finalul fericit este întotdeauna garantat. Cărțile ei au fost incluse pe listele de recomandări din Library Journal și The Washington Post.

Văduva Lady Delilah Chambers cunoaște într-o seară la un han un gentleman și ajung să petreacă o noapte plină de pasiune. Dar a doua zi, Leela este șocată când primește vizita acestuia și află că-i va fi soacră, căci Elliot Townsend, Duce de Huntington vrea să se căsătorească cu fiica ei vitregă.
Leela și Elliot sunt hotărâți să se țină departe unul de celălalt – ușor de zis, greu de făcut… cu pasiunea nu te joci.

DORINȚA ESTE IRAȚIONALĂ. . .
Lady Delilah Chambers se trezește blocată la un han de țară într-o seară ploioasă și este nevoită să se lupte cu un grup de bătăuși cu ajutorul unui domn chipeș. Atrași irezistibil unul de celălalt, Leela și străinul petrec o noapte nesăbuită unul în brațele celuilalt – și apoi își urmează fiecare drumul. Dar, chiar a doua zi, Leela are parte de șocul vieții ei când îl întâlnește pe ducele care vrea să se căsătorească cu iubita ei fiică vitregă.

CÂND GĂSEȘTE DOUĂ INIMI PREDESTINATE. . .
O singură noapte nu este de ajuns cu o femeie atât de înflăcărată și strălucitoare ca Leela. Lui Elliot Townsend, duce de Huntington, nu-i vine să creadă ce noroc are când întâlnirea lor întâmplătoare duce la o seară de pasiune de neuitat. Cu toate acestea, norocul lui Hunt se termină atunci când îi este prezentată viitoarea sa soacră.

VĂDUVELE NU AR TREBUI SĂ ARATE AȘA. . .
Leela și Hunt sunt hotărâți să se țină la distanță unul de celălalt, ceea ce ar trebui să fie destul de ușor pentru doi adulți inteligenți cu reputații de apărat. Problema este că orice logică se pierde când vine vorba de o pasiune care refuză să fie ignorată.

Citate:

„Sărutul a fost uluitor – flămând, viu și plin de energie. A fost ca un fulger, dacă un fulger ar putea fi dulce, fraged și minunat. El și-a adâncit sărutul, iar ea și-a deschis gura pentru a-și împleti limba cu

a lui. Avea gust de bere, de bărbat și de promisiune. Și de balsam pentru singurătatea ei, chiar dacă doar pentru o seară.“

„Era magnifică, cu ochii ei sclipitori, cu aerul ei mândru. Leela era pasională și neînfricată. Spre deosebire de el. Avusese dreptate să-l numească laș. Lui Hunt îi era frică. Se temea de omul în care se transforma atunci când era în preajma Leelei. În prezența ei, renunța de bunăvoie la tot, doar pentru a-i vedea zâmbetul sau pentru a vedea cum ochii aceia plini de senzualitate scânteiau când se uitau la el.“

„A sărutat-o cu căldură. S-a topit în brațele lui.

– Rămâi, a murmurat el peste buzele ei.

– Nu mă mai ispiti, a protestat ea. Se pare că ai uitat că vrem să evităm un nou scandal.

– Mă faci să uit totul, cu excepția dorinței mele disperate de a fi cu tine în fiecare oră din fiecare zi.

– Mâine mă voi întoarce. Îți promit.“

Veți citi întreaga poveste în romanul O NOAPTE CU DUCELE de Diana Quincy, o nouă autoare și primul volum al seriei „Întâlniri clandestine“.
De luni, 10 ianuarie, la chioșcurile din toată țara, la prețul de 22,99 lei!

Sursa: Cărți Romantice

Cărțile apărute la Editura Litera/Alma în colecția Iubiri de poveste pot fi comandate pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro

Listă cărți apărute în Colecția Iubiri de poveste ordonate după autor și serii

Recenzii și prezentări cărți din colecția Iubiri de poveste

Colecția Iubiri de Poveste ianuarie 2022

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *