O poveste de Jonas T. Bengtsson, Editura Univers – recenzie

O poveste

Jonas T. Bengtsson

Editura Univers

An apariție: 2016

Nr. pagini: 392

Titlu Original: Et Eventyr/ A Fairy Tale

Traducere din daneză și note de: Karmen Bålko

Jonas T. Bengtsson s‑a născut în 1976 în Danemarca. A publicat: în 2005 romanul Aminas Breve (Scrisorile Aminei), în 2008 romanul Submarino şi în 2011 romanul Et eventyr (O poveste). Submarino a fost ecranizat de către regizorul danez Thomas Vinterberg în 2010. Cărţile sale au primit numeroase premii internaţionale, iar traducerea în engleză a romanului O poveste a fost excelent primită de critici şi cititori.

Un tată mai degrabă grunge străbate Danemarca în ultima parte a secolului trecut, împreună cu fiul său de nici zece ani, căruia îi spune în fiecare seară fragmente dintr‑o poveste amintind de Hans Christian Andersen. Cei doi sunt fugari, tatăl se ascunde, trăieşte din expediente, nu‑şi trimite copilul la şcoală, pare să‑şi condamne fiul la o viaţă absurdă – şi, cu toate acestea, relaţia celor doi e mai adevărată şi mai strânsă, în halucinanta ei complexitate, decât a multor familii fericite care respectă regulile.

Anarhist, spirit rebel, artist, nomad, cu izbucniri violente inexplicabile, dar şi cu o delicateţe şi o înţelepciune din altă lume, tatăl din acest roman e un personaj care nu poate fi uitat şi a cărui moştenire îl va transforma pe fiul lui într‑un adult incapabil să trăiască superficial şi burghez, incapabil să se lase domesticit până la capăt. Îl marchează pentru totdeauna cu semnul tragic al străinului. Aşa cum bunicul ipocrit, predicator rigid şi pervers, îşi marcase la rândul lui fiul.

Când eram copil, îmi amintesc cum mă fascinau basmele lui Andersen, acele povești măiestrit redate și încărcate cu tristețe care parcă picura dintr-o ceață, o lume a ei proprie, a tristeții. „O poveste„, de Jonas T. Bengtsson are exact același dar, să treacă cititorul printr-o paletă bogată de senzații, de trăiri, mai mult sau mai puțin familiare, să fie un liant între mintea cititorului și miile de alte minți neînțelese care populează străzile lumii, casele, parcurile și cafenelele, ospiciile și întreprinderile, fermele și colțurile izolate sau aglomerările urbane.

„O poveste” este un bildungsroman care arată dezvoltarea și maturizarea atipică a unui puști pe nume Peter, crescut de către tatăl său într-un mod cu totul ieșit din comun. Acțiunea cărții se petrece în Danemarca, cu predilecție în capitala Copenhaga, deși micul Peter și tatăl său petrec o bună parte a timpului pe drumuri, mutându-se dintr-un loc în altul.

Acțiunea este redată începând cu anul 1986, când băiatul în vârstă de 6 ani începe să își dezvăluie experiența traiului de zi cu zi, alături de un tată pe care îl iubește enorm și care, la rândul lui, este plin de dragoste pentru băiat, în ciuda faptului că duce o viață de nomad pe care o impune și asupra fiului. Dus de colo-colo, micul narator trăiește prin camere închiriate, hoteluri, case de tot felul și nu poate să găsească un loc pe care să îl numească al lui, deși simte această nevoie. Exact când crede că ar putea să rămână într-un loc, se petrece ceva și iar pornesc la drum. Prin ochii copilului avem ocazia să îl cunoaștem pe tată: înalt, blond, cu plete și barbă, neconvențional, priceput la foarte multe lucruri, această îndemânare deosebită îl ajută să își câștige existența. Pe lângă acestea, remarcăm carisma deosebită a personajului, viziunea lui diferită asupra numeroaselor probleme și situații cotidiene și zona amorală în care se înscrie, nedându-se în lături de la a fura sau a păcăli, întotdeauna cu un scop precis însă, nu pentru banii în sine sau valoarea obiectelor. Fără îndoială, educația micului Peter nu poate fi altfel decât atipică, eclectică, deloc încadrată în tiparele și normele societății.

Băiatul cunoaște o multitudine de fațete ale lumii oamenilor de rând, fie buni sau perverși, fiecare ducându-și în spate greutățile, fiecare aducându-și contribuția la formarea sa. Tatăl îl crește cu povești în care protagoniștii sunt Regele și Prințul, cei care trebuie să o ucidă pe Regina Albă cea malefică, ai cărei oameni sunt infiltrați pretutindeni și încearcă să le pună bețe în roate. De la aceste accente paranoice, trece la cugetări de o mare profunzime și dă dovadă de blândețe și înțelegere. Un cavaler rătăcitor, un erou plin de frământări și răni interioare a căror prezență o ghicim, acesta este tatăl protagonistului, pe care el îl descoperă treptat și pe care ni-l dezvăluie și nouă. Băiatul este încurajat de tată să picteze, să deseneze, să fie creativ, singura constantă în viața sa.

Povestea celor doi rătăcitori se încheie cu un episod intens, greu de explicat, un gest extrem care îi va despărți de atunci încolo.

Acțiunea face un salt temporal din 1989 până în 1996, unde Peter, acum un adolescent de 16 ani, nu își poate găsi locul nicăieri, nici măcar alături de mamă, soră și tatăl vitreg. Este dificil pentru el să înțeleagă viața așezată a acestora și să se armonizeze cu ei. Un telefon primit de la bunica paternă îl pune iar pe drum, făcând o călătorie în casa copilăriei tatălui, despre care aflăm că era fiu de preot. Bunicul, bătrânul preot, zace pe moarte în spital. Peter va avea aici o revelație dură, în care i se va dezvălui ce a stat la baza devierii tatălui său într-o zonă fără întoarcere.

După trei ani, îl regăsim pe protagonist sub numele de Mehmet Faruk, lucrând la serviciul poștal. Duce în continuare o viață neconvențională, înconjurat de personaje care mai de care mai pitorești, rupt în întregime de trecut. Nici nu poți spune că este alt om, întrucât nu a avut niciodată o identitate clară. Este însă un artist până în măduva oaselor, în mijlocul oricărei situații confuze existând mereu și arta sa. Fuge de legături, de responsabilități afective, de orice încorsetare, trăiește momentul. Este singurul său mod de a exista, pe de altă parte însă îi face cumpărăturile gazdei, o îngrijește pe Kot, pisica iubitei sale poloneze. A învățat de la tatăl lui că sunt responsabilități pe care le preiei nu din obligație, ci din sentiment. Destinul îi rezervă o încheiere, o reîntâlnire cu tatăl instituționalizat într-un stabiliment psihiatric. Peter/Mehmet trebuie să decidă rapid ce are de făcut și să își urmeze destinul artistic.

Cartea este deosebit de pătrunzătoare, aducând în prim plan o lume de multe ori neglijată, a secretelor, a acelor lucruri nespuse care pot oricând sfărâma un suflet sensibil, un suflet înclinat spre artă, spre frumusețe. Suferi văzând cum oameni cu potențial remarcabil se pierd, sfâșiați de ghearele unor monștri, când resorturile cele mai bune ale cuiva sunt ruinate și întreaga lui existență aruncată în haos. Mintea omenească este un instrument fragil, imprevizibil. Ceea pe unii îi doboară pe alții îi face mai puternici. Mulți oameni cu calități remarcabile s-au pierdut pe drum, în urma diferitelor întâmplări care i-au afectat, mulți s-au pierdut neștiind să își reconstruiască o cărare în hățișurile vieții și au rămas rătăciți.

În ciuda condiției sale, tatăl lui Peter a ales să fie ceea ce propriul lui tată nu a fost – un tată bun, un tată adevărat. Încă o dată se dovedește că, în multe cazuri, familia se dovedește mediul abuzurilor, al lipsei de comunicare, al îndepărtării care poate avea consecințe dintre cele mai nefaste. De multe ori, lipsa unei relații familiale adevărate, autentice, duce la alienare. Totodată, arta poate fi salvarea multora iar acest simt artistic nu poate fi înfrânt cu ușurință.

Citind „O poveste” veți râde și veți plânge alături de eroi, dar după ce veți fi terminat de citit, veți privi în jur cu alți ochi.

„Când mă culc în pat, în seara aceea, îl întreb pe tata cum pot să îi recunosc pe Bărbații Albi.

Mi-a povestit de multe ori despre ei, știu că sunt ajutoarele Reginei Albe și că Regele și Prințul sunt mereu în pericol să fie capturați de ei.

– E greu, spune tata. Sunt întotdeauna lucruri mărunte de care trebuie să ții seama. Expresia ochilor lor. De cele mai multe ori, arată ca niște oameni obișnuiți. Rar se întâmplă să se transforme. Și asta se întâmplă întotdeauna doar când sunt singuri cu victimele lor. Atunci se prefac în oameni cu cap de vultur, de leu sau lup. Atunci te atacă și te sfâșie în bucăți.

Îl întreb dacă Bărbații Albi sunt oameni răi și sunt aproape sigur ce îmi va răspunde. Dar el clatină din cap.

– Ei fac doar ce le cere Regina Albă. Nu știu să facă deosebirea între bine și rău.

În seara asta stau în pat, treaz, gândindu-mă la Bărbații Albi, și sper că o să-i pot recunoaște.”

 

Cartea O poveste de Jonas T. Bengtsson a fost oferită pentru recenzie de Editura Univers

Cartea poate fi comandată de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers