O rază de speranță de Amanda Quick, Editura Litera, Colectia Carti Romantice – recenzie

O rază de speranță

(Silver Linings – 1991)

Amanda Quick

Editura Litera / Lira

Colecția Cărți Romantice

Traducere: Alina Rogojan / Graal Soft

319 pagini

Deși galeria de artă pe care o conduce la Seattle se bucură de succes, Mattie Sharpe are o fire timidă, complexată fiind de talentul părinților și al surorii sale.
Încrederea în sine i-a fost și mai mult zdruncinată când, în urmă cu un an, s-a îndrăgostit de Hugh Abbott, un aventurier fermecător, care însă i-a frânt inima preferând să se întoarcă pe insulele din Pacific unde se simte ca acasă. Mattie a jurat atunci că se va mai întâlni cu el doar peste cadavrul ei… sau, de preferat, al lui.
Soarta însă îi aduce iarăși împreună într-un context sumbru – și, într-adevăr, este implicat un cadavru.
Aflată în vacanță pe una dintre insule, Mattie face o descoperire sinistră, iar Hugh apare exact la timp pentru a o ajuta să fugă de asasin.
Dar trecutul lui Hugh îi prinde din urmă, și Mattie trebuie să-și pună propria viață în mâinile unui fost mercenar și singurul bărbat care a abandonat-o vreodată.
Un sărut aprinde scânteia vechii pasiuni, însă va fi oare de ajuns pentru ca Mattie să capete speranța și încrederea de a se abandona în voia aventurii imprevizibile care este dragostea adevărată?

O rază de speranță de Amanda Quick este o carte încântătoare, plină de umor, aventuri, personaje pitorești și replici spumoase. Cuplul Mattie-Hugh este adorabil, în ciuda sau tocmai datorită diferențelor flagrante dintre ei, demonstrându-ne pe deplin teoria conform căreia contrariile se atrag.

La prima vedere cei doi nu par să aibă nimic în comun.

Mattie provenea dintr-o familie de artiști de generații întregi și primise o educație simandicoasă. Totuși, fiind singura din familie fără nici un talent artistic (nu că nu ar fi încercat în câteva domenii), în prezent conducea o galerie de artă comercială, în ciuda dezaprobării rudelor sale, cu toate foarte talentate.

Hugh fusese ușurat când fusese părăsit de tatăl lui pe când avea doar șase ani, întrucât astfel scăpase de bătăile crunte pe care acesta i le aplica fără milă. La scurt timp după aceea, fusese abandonat de mama lui într-un orfelinat și se oțelise crescând într-un mediu ostil, nimeni neacordându-i prea mult credit.  După o tinerețe zbuciumată, în care învățase pe propria piele lupta dură a supraviețuirii, ridicându-și abilitățile de luptător la nivel de artă, se retrăsese din echipa de mercenari în care fusese cooptat și începuse o nouă viață, pe deplin respectabilă, de consultant în sisteme de securitate.

Mattie era fragilă, delicată și sensibilă, umărul pe care toți cei din jurul ei veneau să-și găsească alinarea. Hugh era plin de mușchi, avea sensibilitatea unui rinocer, abilitatea unui lup, era tare ca o stâncă și la fel de inflexibil.

În ciuda tuturor aceste diferențe, autoarea reușește să ne convingă încă de la început de chimia dintre ei, cei doi potrivindu-se perfect, ca piesele unui puzzle, în care fiecare umple partea care-i lipsea celuilalt, în final rezultând un întreg perfect sudat.

Prima întâlnire dintre ei avusese loc în urmă cu un an.

Mătușa lui Mattie, Charlotte, cea la care Hugh era angajat pe un salariu exorbitant pe post de consultant de securitate, decisese că Hugh era bărbatul potrivit pentru Ariel, o artistă de renume și temperamentala soră a lui Mattie și le făcuse acestora cunoștință. La început, cei doi își întețiseră flăcările și își arseseră pasiunea într-o Romă încărcată de romantism. Reveniți însă la viața cotidiană, certurile izbucneau tot mai des între ei, culminând cu o scenă fulminantă, în urma căreia Ariel rupsese logodna când Hugh o anunțase că intenționa să se retragă pe o insulă, St Gabriel, unde să pună bazele unei afaceri de turism bazată pe zboruri charter. Furios la culme dar și ușurat în același timp că scăpase de o legătură incomodă, fiind sătul până peste cap de toanele și crizele existențiale ale lui Ariel, Hugh se pregătea să plece singur pe insulă, moment în care fusese abordat de Mattie, care-l surprinsese cu o invitație de rămas bun la cină. Mattie se îndrăgostise nebunește de Hugh în secret, iar când acesta devenise liber își adunase tot curajul pentru a-i face o propunere scandaloasă. Din păcate însă, după o noapte pasională petrecută împreună, Hugh a refuzat să ia măcar în calcul rugămintea ei de a o lua cu el, în ciuda implorărilor ei și a asigurărilor că îl va face foarte fericit.

După patru luni petrecute pe insulă, Hugh a realizat ce greșeală imensă a făcut și a făcut eforturi imense pentru a reuși să se mai întâlnească măcar o dată cu Mattie și să încerce să o convingă să-i mai dea o șansă. Însă Mattie, care suferise enorm când el o respinsese și își găsise cu greu echilibrul, reușise să se eschiveze de fiecare dată. Hotărât să reușească, Hugh apelase la Charlotte care, convinsă la rândul ei că cei doi s-ar potrivi perfect, a intrat în joc. Pretextând că ar dori să cumpere o sabie de mare valoare, aflată în posesia lui Paul Cormier, un colecționar excentric ce locuia pe o insulă, Purgatory, Charlotte a convins-o pe Mattie să-și ia un concediu în locuri exotice, iar în drumul ei să treacă să ia și sabia.

Când însă Mattie a descoperit că drumul spre Purgatory trecea prin St Gabriel, a decis să-și schimbe traseul în ultima clipă, ajungând acolo în plină lovitură de stat și descoperind că Paul fusese asasinat.

Disperată și convinsă că i-a sunat ceasul, Mattie este salvată în ultima clipă de Hugh, care venise într-un suflet odată ce descoperise schimbarea ei de traseu.

Fără a-și pierde nicio clipă cumpătul, în ciuda faptului că Paul fusese cel mai bun prieten al lui, Hugh încropește în grabă un plan de scăpare din situația de criză, târând-o pe Mattie în plină junglă cu un îndemn sec: ”Pe cai, deci”, ignorând complet începutul ei de criză de isterie.

Îngrozită la culme, Mattie era aproape iritată de calmul și stăpânirea a lui Hugh, care se mișca în junglă de parcă se afla în mediul lui natural.

”I-ar fi plăcut să știe că avea și el vreo nevroză mică și civilizată, o măruntă slăbiciune înduioșătoare, o problemă modernă de anxietate.

Ea, desigur, avea din belșug din toate trei.”

Iritarea ei a atins cote maxime când, după o noapte petrecută într-o peșteră înfricășătoare, pe o podea rece și murdară, Hugh era vesel și binedispus, pe deplin odihnit.

”Arăta dezgustător de bine odihnit și plin de energie, își spuse Mattie iritată. Aparent, o noapte petrecută pe o podea de piatră murdară nu îl deranja câtuși de puțin.”

Mai mult, din toate gesturile și replicile lui, reieșea evident că Hugh se aștepta ca Mattie să șteargă cu buretele ”micul incident” de anul trecut și să îl însoțească pur și simplu pe insula lui, așa cum chiar ea propusese inițial.

Însă, în ciuda faptului că simțea în continuare o atracție irezistibilă față de Hugh, Mattie era decisă să-i reziste de data aceasta, neuitând cât de mult suferise în urmă cu un an.

„Sărutul lui Hugh era exact aşa cum şi-l amintea Mattie, deconcertant de intens. Lipsit de subtilitate şi lipsit de fineţe, dar, Dumnezeule bun, era minunat.”

Hugh era conștient de imensa greșeală pe care o făcuse în urmă cu un an și era dispus să treacă și prin purgatoriu pentru a o recuceri, întrucât, după cum îi spusese bunul lui prieten Paul: ”Nici iadul nu cunoaște furie mai mare decât a unei femei batjocorite”.

Deși sărutul pasional pe care-l împărtășiseră după ce scăpaseră dintr-o situație tensionată îi dăduse speranțe că lucrurile vor merge strună, Mattie îi arătase clar că nu era dispusă să-l ierte prea ușor.

”- Sigur că da, Hugh. Am să spun orice vrei tu să spun. Ești mult mai mare și mai puternic decât mine. Pe deasupra, n-am nicio posibilitate să fug, așa că spune-mi doar ce vrei să auzi.”

Încercând să o îmbuneze cu un gest romantic, Hugh i-a adunat o multitudine de flori exotice, pe care le-a așezat lângă patul improvizat din peșteră, într-o grămadă haotică și plină de culoare, ferm convins că gestul lui lipsit de orice subtilitate sau bun gust o va impresiona la maxim pe Mattie.

”- Hei, rămâi cu mine, drăguță, și te vei bucura de tot ce poate fi mai bun, până la capăt.

– Tot ce poate fi mai bun, și încă din abundență? întrebă ea crispată, arătând din cap spre grămada uriașă de flori.

Hugh îi urmări privirea cu o expresie satisfăcută.

– Așa-i că-s frumoase? Le-am găsit chiar în fața ușii de la intrare azi-dimineață, când am ieșit să mă… ăăă… când m-am dus afară.”

După mai multe peripeții și replici pline de haz în contradictoriu, cei doi reușesc să fugă din Purgatory cu o barcă, ajungând în insula apropiată, unde reușesc să se cazeze la o pensiune.

Urmează mai multe întâmplări pline de haz, Mattie fiind confundată de Evangeline, o prostituată ce își avea locul de muncă la pensiune, cu o ”colegă de breaslă”. Inimoasă, aflând că Mattie doar ce scăpase de pe Purgatory, este convinsă că aceasta își pierduse toate ”ținutele” obligatorii meseriei și se oferă să-i adapteze pe loc o rochie. Mattie, ce fusese dintotdeauna un monument de respectabilitate, făcând doar ce se cuvenea și purtând numai ținute decente, este încântată să fie confundată cu o damă de consumație, cu atât mai mult cu cât dorea să-l enerveze pe Hugh.

Când acesta se întoarce încântat să-i comunice că făcuse toate aranjamentele pentru a pleca pe St Gabriel a doua zi dimineață, are un adevărat șoc descoperind-o pe Mattie îmbrăcată într-o rochie roșie provocatoare, în care arăta mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, cu un cocktail pe bază de rom în mână. Degeaba încearcă Hugh să o convingă să se îmbrace în altă ținută pentru cină, Mattie era hotărâtă să-l sfideze, ieșind țanțoșă pe lângă el.

”- Avem o navă a Marinei în port, spuse bătrânul de la tejghea când Hugh trecu pe lângă el. Ar fi bine să te ții de ea, altfel n-o mai vezi până dimineață.

– Drace!”

În cele din urmă, noaptea s-a dovedit un real succes pentru Hugh. Amețită după mai multe cocktailuri, Mattie nu a mai rezistat atracției față de Hugh, petrecând momente intense, pline de pasiune, după care a adormit instantaneu, spre imensa satisfacție a acestuia.

”Oricum nu prea avea chef de stat la taclale. Se simțea prea bine, prea satisfăcut, prea fericit. De ce să tulbure perfecțiunea acelui moment lungindu-se la povești fără rost?”

Regretele aveau să vină abia dimineața, când Mattie și-a adus aminte de visul fierbinte și intens, care nu fusese vis, desigur, neîncetând să se blagoslovească singură cu diverse expresii de alint.

”Idioată. Neghioabă. Tembelă. Cap sec. Gâsculiță. Nătângă.”

Bineînțeles că temerile ei s-au dovedit pe deplin întemeiate, Hugh revenind în cameră cu micul dejun, fluierând vesel și binedispus și zorind-o să se pregătească să plece spre St Gabriel, că de hârjoneală o să aibă ei timp mai târziu. Bineînțeles că, din punctul lui de vedere, lucrurile erau de-acum clare și bătute în cuie.

”Din vocea lui răzbătea tonul inconfundabil al unui bărbat foarte sigur că deținea controlul asupra femeii lui și asupra lumii întregi.”

Odată ajunși pe St Gabriel, Hugh s-a grăbit să anunțe pe toată lumea că erau logodiți și urmau să se căsătorească în curând. Mattie a trebuit să-și adune tot curajul de care dispunea pentru a-l înfrunta. Deși până atunci fusese mereu timidă și nu făcuse niciodată față crizelor temperamentalelor rude ale ei, Hugh reușește să scoată la suprafață o parte din ea de care nu avea habar că exista, iar Mattie ajunge să se certe cu el ca o cârciumăreasă, reproșându-i că nu ține de fapt la ea, ci că o folosește ca un substitut pentru sora ei. Degeaba a încercat Hugh să o convingă cu argumente logice, Mattie a rămas ferm pe poziții.

”– Fugi înspăimântată de propria umbră, Mattie, spuse el cu blândeţe. De ce nu recunoşti? Ştiu că ai avut nevoie să-ţi aduni tot curajul ca să-mi faci acea propunere colosală anul trecut, iar eu am fost un neghiob că te-am refuzat. Însă ai un caracter extraordinar de puternic, m-am convins de asta când am văzut cum te-ai descurcat pe insule. De ce să nu dăm relaţiei noastre încă o şansă? O şansă reală?”

Ca un adevărat strateg, hotărât să câștige războiul chiar dacă pierdea mai întâi o bătălie, Hugh își reconsideră planurile, oferindu-se să vină el să locuiască cu ea în Seattle, pentru a-i furniza astfel dovada supremă că, de dragul ei, e dispus să renunțe inclusiv la planurile lui de afaceri.

”Simțind că Hugh încerca să o asedieze și-i căuta punctele slabe, Mattie rămase perfect nemișcată, cum ar fi stat un iepure în fața unui lup.

În cele din urmă, lupul rânji larg.

– Relaxează-te, drăguță. O să ne iasă. Ai să vezi.”

Ajuns la Seattle, Hugh se comporta în lumea lui Mattie întocmai ca un elefant într-un magazin de porțelanuri, ignorând orice cod vestimentar, purtându-se fără nicio urmă de subtilitate și spunând tot ce-i trecea prin cap, fără a încerca să se cenzureze.

În același timp, nu se poate abține să nu fie excesiv de posesiv, purtându-se ca un Tarzan gelos, marcându-și teritoriul și contrându-se cu toți bărbații care intrau în legătură cu Mattie.

”- Nu e cazul să ne însoțești, Hugh, interveni Mattie. Emery și cu mine vom lipsi câteva minute.

– Nici o problemă, drăguță. Nu am nimic mai bun de făcut. Și nu m-ar deranja să pun piciorul într-o librărie serioasă.

– O, citești?

– În zilele bune chiar fără să-mi mișc buzele, îl asigură Hugh.”

Planul inițial a lui Hugh fusese extrem de simplu, intenționând să o convingă pe Mattie de sentimentele lui pentru ea, convins fiind că aceasta va veni apoi de bunăvoie în St Gabriel. Însă, după ce intrase în lumea ei, Hugh nu putuse să nu remarce cât de bine integrată era ea în aceasta, punându-și pentru prima dată problema găsirii unei soluții alternative care să nu o smulgă pe Mattie din mediul ei familiar.

În același timp, Mattie încetase să mai lupte cu sentimentele puternice pe care le simțea pentru Hugh. Convinsă fiind că răbdarea lui, oricum extrem de limitată, era pe sfârșite și că, în curând, îi va cere să ia o decizie, Mattie a realizat că viața ei ar fi extrem de pustie fără prezența lui Hugh în ea, iar a-l ține pe Hugh la Seattle era ca și cum ai lua un animal superb din junglă și l-ai închide într-o grădină zoologică, înconjurată de ziduri înalte.

Însă, până când să apuce oricare dintre ei să ia o decizie, pericolul a început să planeze din nou asupra lor.

Prinzând un fir care i-a dezvăluit identitatea ucigașului lui Paul, Hugh s-a întors din nou în Purgatory pentru a răzbuna moartea acestuia și a-și încheia socotelile cu o persoană malefică din trecutul lui. În ciuda rugăminților lui Mattie, Hugh a refuzat să o ia cu el, pentru a nu o pune în pericol.

”– Voiam să nu mă uiţi, şopti ea trecându-şi braţele pe după gâtul lui.

– Nu te-aş uita niciodată. Indiferent ce s-ar întâmpla. O trase în braţele lui şi o sărută cu o foame despre care ştia că nu putea fi astâmpărată decât provizoriu, o foame care avea să-l însoţească tot restul vieţii. Am să mă întorc.”

Ultima parte a cărții este plină de suspans, cei doi trecând prin mai multe aventuri pe muchie de cuțit.

Finalul cărții este foarte romantic, fiecare dintre cei doi venind în întâmpinarea celuilalt, gata să renunțe la visele lui pentru fericirea celuilalt. Vă las să descoperiți singuri calea pe care o vor găsi pentru a rămâne împreună.

”Se agăță de el, lăsându-se purtată într-o cursă sălbatică și plină de pasiune spre extaz. Întotdeauna avea să fie astfel, își spuse, un vârtej de emoție incredibilă, o explozie luminoasă, asurzitoare, sfâșietoare, elementară. O goană sălbatică și liberă alături de un lup sub lumina argintie a lunii.

Iar ea nu avea să se sature niciodată, absolut niciodată.”

O carte caldă, romantică, cu o acțiune alertă și foarte amuzantă, un adevărat medicament de bună dispoziție, care te convinge că dragostea își țese magia în cele mai neobișnuite situații!

Am menționat cartea în Top 10 cărți contemporane care m-au făcut să râd

Cărțile autoarei Amanda Quick pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Amanda Quick