O scânteie de viață de Jodi Picoult, Editura Litera, Colecția Blue Moon – fragment în avanpremieră

0

O scânteie de viață

(A Spark of Light – 2018)

Jodi Picoult

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Traducere din limba engleză și note: Mihaela-Magdalena Dumitru

Data apariție: 03.09.2019

Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.
Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.
În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
„Picoult la superlativ… Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri.“ – The Washington Post
„Narațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate.“ – US Weekly

Fragment în avanpremieră:


Centrul stătea ghemuit la colțul dintre străzile Juniper și Montfort, în spatele unei porți din fier forjat, ca un buldog bătrân, obișnuit să își apere teritoriul. Pe vremuri existaseră multe instituții de genul acesta în Mississippi – clădiri cu nimic remarcabile, fără pretenții, unde se ofereau serviciile necesare, iar nevoile îți erau satisfăcute. Apoi au apărut restricțiile menite să ducă la dispariția unor asemenea locuri: holurile trebuiau să fie destul de late încât să poată trece două tărgi pe roți; toate celelalte clinici au fost silite să‑și închidă porțile sau să cheltuiască mii de dolari pentru lucrări de reconstrucție. Medicii trebuiau să beneficieze de întietate la internarea pacienților în spitalele din zonă – chiar dacă cei mai mulți erau din afara statului și nu puteau obține asemenea drep­turi – altfel, clinicile unde lucrau riscau să fie închise. Una câte una, clinicile au tras obloanele peste ferestre și au bătut scânduri peste uși. Acum, Centrul era un unicorn – un dreptunghi arhitectural zugrăvit într‑un portocaliu fosforescent, izbitor, ca un fanion pentru persoanele care străbătuseră sute de kilometri ca să‑l găsească. Avea culoarea siguranței; culoarea avertismentului. Spunea: Sunt aici dacă ai nevoie de mine. Spunea: Fă‑mi ce vrei, eu nu plec nicăieri.
Centrul îndurase tăieturile cerute de politicieni și înțepăturile protestatarilor. Își linsese rănile și se vindecase. La un moment dat se numise Centrul pentru Femei și Sănătate Reproductivă. Dar sunt unii care cred că dacă nu numești un lucru, acesta încetează să mai existe și, de aceea, titulatura i‑a fost amputată, ca după o rană de război. Dar și de data aceasta a supraviețuit. Mai întâi a devenit Centrul pentru Femei. Apoi, pur și simplu, Centrul.
Eticheta i se potrivea. Centrul era punctul calm în mijlocul unei furtuni ideologice. Era soarele unui univers al femeilor care nu mai aveau timp și nici opțiuni, care aveau nevoie de un far către care să ridice ochii.
Și, asemenea altor lucruri care strălucesc cu putere, exercita o atracție magnetică. Persoanele aflate într‑un moment dificil îl foloseau ca pe o busolă. Persoanele care îl disprețuiau nu își puteau întoarce privirile de la el.
Astăzi, și‑a spus Wren McElroy, nu este o zi bună să mori. Știa că alte fete de cincisprezece ani idealizau mortea din iubire, dar Wren citise Romeo și Julieta cu un an în urmă, în clasa a opta, la ora de engleză, și nu înțelegea ce era atât de fermecător să te trezești într‑o criptă, alături de iubitul tău, ca mai apoi să îți împlânți pumnalul lui între coaste. Iar seria Amurg – mai bine să uităm. Îi ascultase pe profesori zugrăvind poveștile eroilor ale căror morți tragice le amplificau cumva existența, în loc să le‑o împuțineze. Când Wren avea șase ani, bunica ei murise în somn. Oameni străini îi tot spu­neau că moartea în somn este o binecuvântare, dar ea, cu privirile ațintite la bunica, albă ca ceara și întinsă în coșciugul deschis, nu înțelegea de ce ar fi fost o binecuvântare. Poate că bunica se dusese la culcare în noaptea precedentă spunându‑și: Mâine dimineață voi uda orhideea. Mâine dimineață voi termina de citit romanul acela. Îl voi suna pe fiu‑meu. Atâtea treburi rămase neterminate. Nu, din moarte nu se putea toarce o poveste bună.
Până în urmă cu două ore, bunica fusese singurul om mort pe care îl văzuse Wren. Acum, putea să îți spună cum arată moartea, nu doar omul mort. Pentru un moment, Olive fusese acolo, pri­vind‑o cu atâta ferocitate – de parcă ar fi putut să se agațe de lume dacă își ținea ochii deschiși – și apoi, într‑o clipită, ochii aceia nu mai erau ferestre, ci se transformaseră în oglinzi, iar Wren nu mai vedea decât reflexia propriei spaime.
Nu voia să se mai uite la Olive, dar s‑a uitat totuși. Femeia moartă stătea întinsă, ca și cum ar fi dormit, cu perna canapelei sub cap. Cămașa lui Olive era îmbibată de sânge, dar i se ridicase într‑o parte, dezvelindu‑i coastele și talia. Pielea îi era palidă în partea de
sus, iar apoi devenea liliachie, cu o dungă subțire de un violet intens, acolo unde spatele atingea podeaua. Wren și‑a dat seama că asta se întâmpla pentru că, înăuntru, sângele i se coagula, la numai două ore după ce murise. Pentru o clipă, Wren a simțit că îi vine să vomite.
Nu voia să moară nici ca Olive.
Ceea ce, date fiind împrejurările, o făcea pe Wren să pară o persoană odioasă.
Era foarte puțin probabil să se întâmple așa, dar dacă i s‑ar fi dat de ales, Wren ar fi preferat să moară într‑o gaură neagră. Moartea s‑ar produce instantaneu și ar avea dimensiuni epopeice. Ai fi, literalmente, rupt în bucăți până la nivel atomic. Te‑ai transforma în praf de stele.
Tatăl ei o învățase acest lucru. El îi cumpărase primul telescop, când avea cinci ani. El era motivul pentru care, când era mică, își dorea să se facă astronaut și apoi astrofizician, de îndată ce a aflat ce este acela un astrofizician. El însuși visase să comande o navetă spațială, cu care să exploreze toate cotloanele universului, până când a lăsat o fată însărcinată. În loc să se ducă la facultate, se căsătorise cu mama lui Wren și devenise polițist, apoi detectiv, și explorase fiecare cotlon al orașului Jackson, din Mississippi. I‑a spus lui Wren că cel mai bun lucru care nu i se întâmplase fusese să lucreze la NASA.
Când se întorceau de la înmormântarea bunicii, ningea. Wren – o copilă care nu văzuse niciodată o asemenea vreme în Mississippi – fusese îngrozită de felul în care lumea se învolbura, neancorată. Tatăl ei începuse să îi vorbească: Ofițer specialist McElroy, activează propulsoarele. Pentru că fata nu se putea opri din plâns, el a început să apese butoane la întâmplare: aerul condiționat, farurile cu patru faze, pilotul automat. Se aprindeau beculețe albastre și roșii, ca la centrul de comandă al misiunii spațiale. Ofițer specialist McElroy, a continuat tatăl ei, pregătește‑te pentru intrarea în hiperspațiu. Apoi a comutat pe faza lungă și zăpada a devenit un tunel de stele care îi depășeau în viteză, iar Wren a fost atât de uimită, încât a uitat de teamă.
Își dorea să poată comuta un întrerupător acum și să călăto­rească în trecut.
Își dorea să îi fi spus tatălui ei că urma să vină acolo.
Își dorea să îl fi lăsat să o convingă să renunțe.
Își dorea să nu o fi rugat pe mătușa să o aducă.
Poate chiar în acest moment, mătușa Bex zace la morgă, ca Olive, iar corpul i se colorează ca un curcubeu. Și totul din vina lui Wren.
Tu, i‑a spus bărbatul înarmat, vocea lui târând‑o pe Wren înapoi în prezent. Avea un nume, dar ea nu voia să‑l rostească nici în gând. Îl făcea să pară uman, iar el nu era om, era un monstru. Cât timp se lăsase furată de gânduri, bărbatul se proțăpise în fața ei. Acum îi făcea semn cu pistolul. Ridică‑te.
Odată cu ea, și celelalte au simțit că li se taie răsuflarea. În ultimele câteva ore deveniseră un singur organism. Gândurile lui Wren traversau și mințile celorlalte femei. Pielea lor emana mirosul fricii ei.
Sângele înflorea încă de sub bandajul cu care bărbatul își înfășurase mâna. Era un mic triumf. Era motivul pentru care Wren a reușit să se ridice, deși avea picioarele moi ca jeleul.
Nu ar fi trebuit să vină la Centru.
Ar fi trebuit să rămână o copilă.
Pentru că acum era posibil să nu mai apuce o altă vârstă.
Wren a auzit țăcănitul percutorului și a închis ochii. Nu vedea decât chipul tatălui ei – ochii lui albastru‑denim, arcuirea tandră a zâmbetului său – când ridica privirea către cerul nopții.
Când George Goddard avea cinci ani, mămica lui încercase să îi dea foc lui tati. Tatăl lui dormea beat mort pe canapea când mama a turnat gazul de brichetă peste rufele lui murdare, a aprins un chibrit și a vărsat peste el conținutul coșului în flăcări. Bărbatul masiv a sărit în sus, țipând și bătând flăcările cu mâinile lui imense. Mămica lui George stătea departe de el, ținând un pahar cu apă. Mabel, a strigat tăticul lui. Mabel! Dar ea a băut netulburată până la ultima picătură, nelăsând nici măcar un strop pentru stingerea flăcărilor. Când tatăl lui George a ieșit în goană din casă și a început să se rostogolească prin țărână ca un porc, mămica s‑a întors către el. Să‑ți fie învățătură de minte, i‑a spus ea.

Cărțile autoarei Jodi Picoult pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rocartepedia.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Jodi Picoult

Recenzii și prezentări cărți apărute în colecția Blue Moon

About Author

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: