Delicatese Literare
Recenzii

O scânteie de viață de Jodi Picoult, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

O scânteie de viață

(A Spark of Light – 2018)

Jodi Picoult

Editura Litera

Colecția Blue Moon

Traducere din limba engleză și note: Mihaela-Magdalena Dumitru

Nr. de pagini: 368

Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.
Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.
În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.
„Picoult la superlativ… Un roman oportun, echidistant și care va inspira cu siguranță dezbateri.“ – The Washington Post
„Narațiunea convingătoare a lui Jodi Picoult, care merge pe firul descendent al evenimentelor, explorează cu competență probleme sociale controversate.“ – US Weekly

O scânteie de viață este o carte foarte bulversantă, care abordează un subiect extrem de sensibil și controversat. 
Polemicile în privința avortului datează de mult timp și nu cred că se vor termina vreodată. Activiștii pro-viață susțin că viața începe încă din momentul concepției și militează pentru interzicerea oricărui avort. Activiștii pro-alegere susțin că viața începe abia la câteva săptămâni după concepție, iar până atunci nu putem vorbi de un fetus, ci doar de un țesut, iar până în acel moment fiecare femeie ar trebui să fie liberă să poată decide calea pe care vrea să o urmeze în continuare.
Dezbaterile, foarte aprinse, au depășit de mult granița schimbului de idei, o tabără sau cealălaltă reușind să impună legi care să-i susțină punctul de vedere. În general, de-a lungul timpului, țările catolice au adoptat cele mai drastice legi contra avortului. 
Este de remarcat că nicio lege contra avortului nu a reușit să stopeze, de fapt, avorturile, decât să le limiteze numărul. Tot timpul s-au găsit persoane disperate care au recurs la metode empirice sau moașe de ocazie pentru a scăpa de o sarcină nedorită, cu consecințe adesea tragice.
Pentru liberalizarea avorturilor s-au dus mari bătălii politice, adesea scoțându-se în evidență ipocrizia partizanilor pro-viață, care una declarau și alta făceau pe ascuns.
În Franța, legalizarea avorturilor s-a realizat, cu peste patruzeci de ani în urmă, în urma unei teribile bǎtǎlii politice condusǎ de Simone Veil, care era ministră a sǎnǎtǎţii la acea vreme. 
„Nu mi-am imaginat atunci ura pe care urma sǎ o suscit prin acţiunea mea. Trǎiam atunci într-o atmosferǎ de totalǎ iprocrizie pentru cǎ majoritatea covîrşitoare a deputaţilor erau bǎrbaţi iar unii dintre ei cǎutau pe ascuns adrese de doctori ca sǎ-şi poatǎ ajuta amantele sǎ avorteze”. – a declarat Simone Veil într-o carte publicată în urmă cu puțini ani.
La polul opus, în mai 2019, senatul statului Alabama (sud-est), controlat de republicani, a adoptat un proiect de lege cu privire la avort care este cel mai sever din SUA, prevăzând, între altele, ca medicii care practică întreruperi voluntare de sarcină să fie trimişi după gratii. Această lege nu prevede excepţii în caz de viol sau incest, ci doar în situaţia în care viaţa mamei este pusă în pericol sau este depistată o „anomalie letală” a fătului. În orice altă situaţie, medicii care practică avorturi vor fi pasibili de pedepse cu închisoarea între 10 şi 99 de ani.
Legile contra avortului au avut adesea și alte motivații decât cele de ordin moral sau religios. În România, în anul 1966, s-a înregistrat un record negativ de naşteri, iar guvernul comunist a intrat în alertă, adoptând faimosul decret 770, care interzicea prin lege avortul. Acest decret și-a produs efectele din 1966 până în 1989, la căderea regimului comunist, timp în care peste 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor ilegale, conform datelor oficiale, însă numărul acestora este probabil mult mai mare, fiind consemnate multe alte decese în urma septicemiei sau insuficienţei renale, complicaţii care apăreau, de regulă, tot în urma avorturilor. De asemenea, este greu de estimat câte femei au rămas mutilate pe viaţă sau infertile în urma unor avorturi făcute în condiții precare.
Din păcate, pentru mine nu sunt doar date statistice. Cunosc cazuri concrete de tragedii care s-au petrecut atunci și care m-au impresionat profund. Nu am avut niciodată aroganța să le judec pe acele femei. 
Unele au simțit poate că nu au de ales, nefiind pe picioarele lor. Mi-o aduc aminte și acum pe tânăra de șaptesprezece ani, atât de frumoasă și plină de viață, singură la părinți, care a murit în urma septicemiei provocate de avort. La înmormântare, prietenul ei, de aceeași vârstă cu ea, nu dorea să se dezlipească de sicriu, hohotind disperat. Ca o ironie a sorții, tatăl fetei era milițian și băgase multe femei și medici la pușcărie tocmai pentru avorturi ilegale. 
Altele își protejau poate copiii pe care-i aveau deja și-i iubeau cu disperare, conștiente că nu aveau resursele materiale pentru a crește mai mulți copii. Am fost șocată când am aflat că a murit o tânără laborantă la facultate, mamă a doi copii. Cu o zi înainte fusese prezentă la serviciu, întrucât așa procedau femeile care făceau avorturi pe acea vreme – își mascau suferința și durerea de frică să nu se descopere ce făcuseră. Seara, a leșinat și, dusă la spital, nu s-a mai putut face nimic, septicemia era prea avansată, iar doi copii mici au rămas fără mamă și cu un tată copleșit de durere și vină. 
Militanții pro-alegere militează pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Dacă drepturile fetusului sunt apărate prin lege, pe drepturile femeilor cine le apără?
Este adevărat și faptul că mulți dintre ”decreței” (copiii născuți ”din frică”, părinții temându-se de rigorile legii dacă ar fi încercat să scape de ei) au ajuns oameni împliniți, cu familie și carieră. Activiștii pro-viață tocmai pe astfel de exemple se bazează. 
În O scânteie de viață, Jodi Picoult reușește să pună în balanță argumentele ambelor tabere, fără a da sentințe sau a face generalizări.
Acțiunea cărții ”O scânteie de viață” se petrece în statul Mississippi, la Centru – una dintre puținele clinici rămase în care personalul medical mai avea curajul să facă avorturi, deși procedurile efectuate respectau restricțiile impuse de lege. Asta datorită faptului că organizațiile pro-viață din acel stat sunt extrem de active, formând un cordon viu în jurul clinicii, agitând pancarte și mergând până la intimidarea atât a personalului angajat în clinică, cât și a femeilor care îi treceau pragul, hărțuindu-i verbal cu sloganuri contra avortului, strigându-le că sunt ucigași de copii.
Deși cartea este o ficțiune, autoarea s-a inspirat din cazuri reale atunci când a scris-o. Este impresionantă munca de documentare dusă de Jodi Picoult pentru elaborarea acestui roman. Autoarea a intervievat 151 de femei care au făcut avort, doar una regretându-și fapta, toate fiind însă marcate de gestul făcut, nefiind zi în care să nu se gândească la el. De asemenea, autoarea a discutat și cu mulți reprezentanți ai organizațiilor pro-viață, majoritatea având o atitudine rațională și argumente de bun-simț, regretând faptele reprobabile de violență înfăptuite de câțiva membri radicaliști, care au ajuns până la a ucide medici și asistente care practicau avorturi. Mai mult, autoarea a asistat inclusiv la câteva avorturi provocate în diferite săptămâni de sarcină, convingându-se cu ochii ei cum arată acel țesut eliminat.
Mi-a plăcut mult cum a conturat autoarea personajul doctorului Louie Ward, care a fost, de altfel, inspirat de o persoană reală, doctorul Parker. În carte, respectând modelul din viața reală, doctorul Louie Ward este prezentat ca o persoană extrem de altruistă și caldă, un bun creștin, care efectua avorturi nu în ciuda credinței sale, ci tocmai datorită ei. Doctorul Ward era conștient că dacă el și ceilalți medici care colaborau cu Centrul vor refuza să mai facă avorturi, nu va însemna că acestea nu vor mai avea loc, ci doar că femeile, care recurgeau la acest gest din disperare, vor găsi alte căi pentru a scăpa de sarcina nedorită, punându-și astfel viața în pericol. Însăși mama lui Louie murise în urma unui avort provocat cu ajutorul unor ierburi luate de la vrăjitoare. Atunci înțelesese Louie pentru prima dată că multe femei recurgeau la avort nu din egoism sau insensibilitate, ci pentru că își iubeau enorm copiii pe care-i aveau deja și erau conștiente că, zbătându-se deja în lipsuri materiale, având încă un copil i-ar fi condamnat pe toți la o viață lipsită de perspective.
Întocmai ca și doctorul Parker din viața reală, doctorul Ward vorbea cu pacientele în timpul procedurii, nu pentru a trivializa ceea ce se întâmplă, ci pentru a le încuraja, astfel încât viața lor ulterioară să nu fie marcată de acel avort.
Cartea este scrisă într-un mod foarte inedit, în ordine invers cronologică. Închipuiți-vă că citiți o carte începând cu ultimul capitol, apoi penultimul și așa mai departe până la primul capitol, după care urmează epilogul. Este un mod interesant de lectură, dar nu cel mai facil.
În primul capitol al cărții (ultimul în ordine cronologică) afli deja că a fost un atac armat la o clinică de avorturi, descoperi cine a scăpat și cine nu. Ceea ce nu știi deocamdată este rezultatul confruntării dintre atacator și negociatorul poliției, tatăl ultimei adolescente rămase în clinică și nici dacă aceasta a reușit să scape – acestea le vom afla abia în epilog.
În continuare, pe măsură ce se derulează invers cronologic evenimentele, reușești să conturezi un profil psihologic al fiecărui personaj în parte, înțelegându-le astfel și motivațiile. Fiecare caz în parte reușește să te impresioneze.
Autoarea scoate în evidență foarte bine nedreptatea flagrantă că, deși la conceperea unui copil contribuie două persoane, doar femeia este cea pusă la zid și judecată în cazul în care decide să întrerupă sarcina, fiind cazuri când bărbatul și-a pierdut complet urma, nepăsându-i de posibilele consecințe lăsate în urma lui.
Joy, tânăra care făcuse avortul cu puțin timp înaintea declanșării atacului armat, apelase la acest gest din disperare, conștientă că nu avea resursele necesare pentru a-i oferi o viață decentă unui copil născut în acel moment și neavând încredere în capacitatea sistemului de a-i găsi o familie iubitoare care să-l adopte, ea însăși fiind plimbată ani de zile în plasament de la o familie la alta, ajungând chiar la o tentativă de sinucidere la vârsta de doar unsprezece ani. Bărbatul cu care rămăsese însărcinată și căruia i se dăruise fără rezerve impresionată fiind de tristețea ce părea să-l înconjoare în permanență, o lăsase baltă, întrerupând brusc orice legătură cu ea, justificând că vrea să-și salveze căsnicia, întrucât soția lui aflase de legătura extraconjugală. Fiind plecat în vacanța de împăcare cu soția sa, respectivul bărbat, de profesie judecător, nu a putut să-i elibereze o dispensă unei tinere adolescente, necesară acesteia pentru a putea face un avort fără acordul tatălui. Acest lucru, aparent banal, va pune în mișcare un întreg șir de evenimente nefericite, cu consecințe deosebit de dramatice. Veți descoperi în carte despre ce este vorba.
Complexitatea caracterului uman este scoasă în evidență de ipocrizia unora dintre activistele pro-viață. După ce militaseră cu multă putere împotriva avorturilor, în momentul în care se confruntau ele însele cu o sarcină nedorită, se strecurau pe ascuns în clinică și ”rezolvau” problema, reluându-și locul în rândul activiștilor pro-viață încă de a doua zi, cu și mai mare energie, ca și cum așa compensau mica ”scăpare” avută, liniștindu-și totodată conștiința că în cazul lor fusese o situație cu totul specială, care permitea excepții.
Dacă cu Hugh, negociatorul poliției, am empatizat și l-am admirat pentru dragostea lui necondiționată față de fiica lui, pe George, autorul atacului armat, l-am urât de-a dreptul. La prima vedere, existau ceva asemănări între cei doi. Ambii fuseseră părăsiți de soție și avuseseră grijă singuri de fiicele lor, pe care le iubeau. Însă, în timp ce Hugh era capabil de orice sacrificii pentru fericirea și siguranța fiicei lui, fiind dispus să-și dea inclusiv viața pentru ea, George mi s-a părut genul de om spălat la creier, care acționează orbește și fără discernământ în numele unui principiu și unui eroism prost înțeles. Dorind să fie un erou ”pe cal alb” pentru fiica lui, de fapt o abandonase pe aceasta deznădăjduită, confuză și complet lipsită de orice apărare. Pe de altă parte, nu pot înțelege în ruptul capului cum ar putea cineva să considere că are dreptul să ia atâtea vieți nevinovate în numele unui principiu pro-viață. Din păcate, există destui fanatici de acest gen…
Paradoxal, această tragedie soldată cu atâtea pierderi de vieți omenești a avut și câteva consecințe benefice neașteptate.
După evenimentele dramatice trăite în timpul atacului, în care și-a riscat propria viață pentru a-i ajuta pe doctor și pe ceilalți ostatici, Izzy, asistenta medicală venită de la distanță pentru o primă consiliere pentru avort, a renunțat la ideea de a scăpa de sarcină, limpezindu-și gândurile și realizând că diferențele de clasă ce i se păruseră până atunci insurmontabile dintre ea și logodnicul ei puteau fi depășite.
Wren, adolescenta de cincisprezece ani venită împreună cu mătușa ei pentru o rețetă de anticoncepționale, s-a maturizat în urma dramaticelor evenimente trăite, reconsiderându-și prioritățile și devenind mult mai responsabilă.
”Pe gard, protestatarii prinseseră o fâșie lungă de hârtie de împachetat: ESTE UN COPIL, NU O ALEGERE. Wren trecuse pe lângă mesajul acela de dimineață și, lucru uimitor, era încă intact.
La câțiva metri de Centru, Wren s-a oprit.
– Ce s-a întâmplat? a întrebat-o tatăl ei.
– Așteaptă o secundă.
Wren a dat fuga înspre gard. A rupt bannerul, a mototolit o fâșie lungă din el și a aruncat-o la pământ. Bucata rămasă a prins-o în vârful gardului de sârmă, ca să n-o ia vântul.
ALEGERE.
S-a îndepărtat puțin și și-a privit opera.
Mulți ani mai târziu, când Wren povestea întâmplarea aceasta, nu își amintea că schimbase mesajul acela. Nu își amintea dacă gardul din fața Centrului era din ipsos sau din metal, cât de mică era debaraua sau dacă sângele mătușii s-a revărsat pe gresie sau pe covor. Își amintea însă că, pe când se îndepărta alături de tatăl ei, era prima dată când îl ținea ea pe el de mână, în loc să o țină el pe ea.”
Mi-aș fi dorit ca epilogul să fi fost ceva mai dezvoltat, să fi aflat mai multe despre destinul fiecărui personaj în parte după acea zi fatidică.
La sfârșitul lecturii nu poți trage o concluzie clară. Lucrurile sunt departe de a fi în alb și negru, având numeroase nuanțe de gri.
Vă recomand această carte care te răscolește, te emoționează, te face să-ți pui o mulțime de întrebări contradictorii și pe care, cu siguranță, nu o poți uita prea ușor!

Cărțile autoarei Jodi Picoult pot fi comandate pe litera.ro, elefant.rolibris.rocartepedia.ro, librarie.net, emag.ro, carturesti.ro, dol.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți Jodi Picoult

Cărțile din colecția Blue Moon pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din colecția Blue Moon

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *