O zi de decembrie de Josie Silver, Editura Nemira – recenzie

25

O zi de decembrie 

(One Day in December – 2018)

Josie Silver

Editura NEMIRA

Colecția Damen Tango

Traducere: Lidia Dumitru

Nr. pagini: 424

An apariție: 2018

Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.
„Cea mai înduioșătoare poveste de dragoste. E minunată!“ – Marian Keyes
„Un Love Actually în proză.“ – Bookseller
Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.
Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă că pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.
Josie Silver este o romantică nerușinată, care l-a cunoscut pe cel ce avea să îi devină soț în clipă în care l-a călcat pe picior din greșeală, chiar când el împlinea 21 de ani. Locuiesc împreună cu cei doi fii și cu pisicile familiei într-un orășel din Anglia.
„Josie Silver scrie cu o căldură atât de palpabilă, încât personajele ei îți intră în suflet și rămân acolo mult timp după ce ai închis cartea.“ – Jill Santopolo
O zi de decembrie este un chicklit deosebit de captivant, cu o intrigă interesantă și multe momente emoționante și înduioșătoare.
Citind sinopsisul și văzând coperta cărții – foarte inspirată, de altfel, m-am așteptat la o carte romantică, ușor siropoasă. Ei bine, m-am înșelat. Autoarea ne-a servit o poveste de viață caldă, dulce-amăruie, întocmai ca vinul fiert, condimentată cu un limbaj colorat, umor subtil și ironii fine. De-a lungul a zece ani, cele trei personaje principale ale cărții – Laurie, Jack și Sarah vor avea parte de multe întorsături ale destinului, oportunități ratate, reconsiderări de priorități, visuri, speranțe și deziluzii.
Personajele cărții sunt departe de a fi perfecte, fiecare dintre ele fac greșeli, alegeri neinspirate și nu reacționează în cel mai corect mod în situații de criză, însă toate aceste trăsături le fac cu atât mai credibile. Oamenii sunt imperfecți și inconstanți, iar comportamentul fiecăruia este influențat adesea de circumstanțele din momentul respectiv.
Deși dragostea la prima vedere există, o iubire adevărată trebuie să poată trece proba timpului și a diverselor încercări la care te supune viața. Nu poți spune că ești cu adevărat îndrăgostit de cineva decât atunci când l-ai văzut în toate ipostazele sale, atât cele bune cât și cele mai puțin bune. Un om poate fi fermecător în marea majoritate a timpului, dar să devină morocănos, nesuferit și greu de suportat când se află în condiții de stres, iar sentimentele ar trebui să fie suficient de puternice pentru a-i trece cu vederea și cea de-a doua ipostază.
Cartea este scrisă la persoana întâi, atât din perspectiva lui Laurie, cât și din perspectiva lui Jack.
În ziua de 21 decembrie 2008, pe când avea doar douăzeci și unu de ani, Laurie a trăit un moment magic, în ciuda scepticismului ei de până atunci că dragostea la prima vedere nu poate exista. Mergând plictisită și obosită, într-un autobuz aglomerat, plin de persoane pestrițe, Laurie a observat într-o stație un tânăr blond fermecător, ce citea o carte. Era evident că nu aștepta acel autobuz, însă, intersectându-și privirile cu ale ei, ambii au părut străfulgerați de un curent magic, simțind o inexplicabilă conexiune cu celălalt. Din păcate, Laurie era prea timidă pentru a-și găsi curajul de a împinge oamenii din fața sa și a coborî impulsiv în stație, iar el, deși a făcut gestul de a se urca, a ezitat o clipă în plus, ratând autobuzul ce s-a pus în mișcare…
”De acum înainte, dacă mă întreabă cineva dacă m-am îndrăgostit vreodată la prima vedere, am să-i răspund că da, m-am îndrăgostit un minut glorios, pe 21 decembrie 2008.”
Reîntoarsă după Anul Nou în apartamentul pe care îl împărțea cu buna ei prietenă, Sarah, ambele își împărtășesc experiențele trăite în timpul sărbătorilor de iarnă. Aflând despre tipul din autobuz, Sarah, entuziastă și energică, a convins-o pe Laurie că trebuie să-l găsească neapărat. Timp de zece luni, cele două prietene și-au întețit eforturile, căutându-l pe bărbatul misterios în pub-uri, parcuri, precum și în oricare alte locuri posibile le treceau prin minte, din păcate fără succes.
Însă, pe 18 decembrie 2009, tocmai când Laurie luase hotărârea de a încerca să-l uite pe bărbatul din autobuz, pentru a putea merge mai departe în viață, destinul îi dă o lovitură cinică.
La o petrecere, Sarah i-l prezintă pe noul ei iubit, Jack, de care se simțise atrasă de la prima vedere, agățându-l într-un lift și determinându-l să-i ceară o întâlnire. Trecuseră deja două luni de atunci, iar Sarah îi împuiase capul lui Laurie de cât de perfect era Jack în toate privințele, făcându-și planuri de viitor, cu el în ipostaza de soț și viitor tată al copiilor ei.
Laurie se bucurase sincer pentru Sarah însă, în momentul în care îl vede pe Jack, este împietrită de șoc. Jack era chiar bărbatul ei din autobuz! Laurie nu putea dezvălui acest lucru fără a-și răni cea mai bună prietenă, plus că scenariul în care ea îi mărturisea adevărul iar Sarah se dădea cu eleganță la o parte, pasându-i ei iubitul, era complet neverosimil.
”Nu pot să fac asta. Bineînțeles că nu pot. N-are nici cea mai vagă idee, și Isuse, este atât de fericită! Strălucește de fericire mai puternic ca steaua afurisită din Bethleem. O fi Crăciunul, dar asta este viața adevărată, nu un film de tot rahatul de la Hollywood. Sarah e cea mai bună prietenă a mea din lumea întreagă și, oricât m-ar durea, n-am să țin pe ascuns cartoline prin care să-i spun lui Jack O’Mara, fără speranță sau vreun scop anume, că pentru mine este perfect și că inima mea zdrobită îl va iubi întotdeauna.”
În continuare, citim și punctul de vedere al lui Jack. Nici el nu o uitase nicio clipă pe fata dulce și fermecătoare din autobuz, visând-o adesea noaptea. Însă Sarah intrase ca o tornadă în viața lui, cu energia ei neobosită și optimismul debordant. Știind cât de bune prietene erau cele două, nu avea nici cea mai mică șansă de a ieși decent din relația cu Sarah (la care ținea sincer, de altfel) și a o cuceri apoi pe Laurie, astfel că singura soluție era să meargă înainte în relația cu Sarah, prefăcându-se că nu a recunoscut-o pe Laurie.
În anul 2010, singurul obiectiv pe care și-l propusese Laurie fusese acela de a se dez-îndrăgosti de Jack, obiectiv care se va dovedi imposibil de atins, atâta vreme cât Jack era mereu prezent în viața ei. Sarah, care nu avea nici cea mai mică idee despre sentimentele celor doi, insistase ca cele două persoane la care ținea cel mai mult să se împrietenească, incluzând-o pe Laurie în toate planurile ei de distracție împreună cu Jack.
Jack se purta cu multă căldură și prietenie față de Laurie, iar în momentul în care tatăl acesteia a suferit un infarct, i-a oferit tot sprijinul lui.
În decembrie 2010, Laurie și Jack ajung să petreacă câteva momente singuri în bucătăria apartamentului celor două fete. Făcându-și reciproc câteva confesiuni sentimentale emoționante, cei doi lasă garda jos și ajung să se sărute.
”- Ești frumoasă, blândă și mă faci să râd, iar când mă privești așa, cu ochii verzi ca o grădină vara… doar un sfânt ar rezista să nu te sărute.
Mă proptește apoi de zid cu toată greutatea corpului său și, pentru că nu-i un afurisit de sfânt, mă sărută. Jack O’Mara își lasă capul și mă sărută delicat în zăpadă, buzele îi tremură, și pe urmă fierbinte și apăsat, iar eu plâng și-l sărut și eu, deschizând gura ca să-i las limba s-o învăluie pe-a mea, în timp ce el scoate un sunet ca de animal rănit.”
Deși sărutul este singurul lucru care se întâmplă între ei, ambii se simt copleșiți de vinovăție față de Sarah, iar Laurie ia decizia să păstreze distanța față de Jack.
Pe de altă parte, spre deosebire de Sarah și Jack, ambii realizați profesional, Laurie încă își căuta slujba ideală la o revistă. Sarah ajunsese o mică vedetă la televiziune, iar Jack avea o carieră în plină ascensiune ca realizator de emisiuni la radio.
Simțind instinctiv că fiica lor trece printr-un moment dificil, părinții lui Laurie i-au plătit o excursie prelungită în Thailanda în septembrie 2011. După trei săptămâni de relaxare pe o insulă exotică, Laurie a cunoscut un tânăr carismatic, amabil și inteligent, Oscar Ogilvy-Black, londonez și el.
Oscar s-a dovedit a fi un adevărat balsam pentru sufletul rănit al lui Laurie, care crezuse până atunci că nu mai putea simți atracție față de alt bărbat decât Jack. Relația dintre Laurie și Oscar a debutat firesc, cu multe momente pline de tandrețe și pasiune petrecute într-o colibă aflată pe plaja fermecată din Thailanda.
Reîntorși la Londra, Laurie a descoperit cu stupoare că Oscar era foarte înstărit, lucra în domeniul bancar și provenea dintr-o familie foarte elitistă. Deși Laurie nu și-ar fi închipuit niciodată că ar putea avea o relație cu cineva care provenea din alt cerc social ca al ei, relația dintre ea și Oscar părea să funcționeze neașteptat de bine. Alături de Oscar, Laurie se simțea iubită, ocrotită și prețuită.
Sarah a debordat de fericire aflând că Laurie și-a găsit un iubit și a propus imediat o întâlnire în patru. Din păcate, Jack nu a reacționat deloc bine la întâlnirea cu Oscar. Deși știa că întâlnirea avea loc într-un club elitist, Jack s-a îmbrăcat casual, ba, mai mult, și-a pus un tricou cu o inscripție obscenă, ca un afront, mai mult sau mai puțin subtil, adus conservatorismului lui Oscar. În plus, în timpul cinei, a strâmbat din nas la meniul sofisticat și a făcut mai multe remarci jignitoare la adresa meseriei plictisitoare de bancher a lui Oscar, enervându-le atât pe Sarah cât și pe Laurie.
Din capitolul scris din perspectiva lui, ne dăm seama că Jack, deși realiza că se purta ca un măgar, nu se putea abține. Era iritat de necazurile de la serviciul lui, absurd de gelos pe Oscar și enervat pe calmul și decizia acestuia de a nu se enerva și a nu răspunde provocărilor. Reacția lui este una umană. Câți oameni nu se poartă însă irațional și necuvenit, atunci când sunt copleșiți de presiuni externe și frământări interioare, ca mai apoi să regrete?
Un episod dramatic avea să zdruncine și mai mult echilibrul relației dintre Sarah și Jack.
Pe drum spre o cină pretențioasă acasă la Oscar, Jack a suferit un grav accident de circulație, fiind găsit de un australian, Luke, care a alertat-o pe Sarah.
După o săptămână de convalescență, în care atât Sarah cât și Laurie l-au păzit pline de îngrijorare, Jack și-a revenit fizic. Din păcate însă, accidentul s-a petrecut în cel mai nepotrivit moment pentru Jack. Primind o ofertă mult mai avantajoasă de la alt post de radio, Jack își dăduse demisia de la vechiul job, urmând să semneze a doua zi contractul la noul loc de muncă. Cum se întâmplă însă adesea, când nu mai ești la capacitatea maximă, ești aruncat fără menajamente ca o măsea stricată. Conducerea postului de radio la care urma să se angajeze Jack a refuzat să mai semneze contractul, aflând de accidentul în care acesta fusese implicat, deși el nu avusese nicio vină în producerea acestuia.
Suferind în urma rănilor și deprimat, Jack a devenit urâcios și greu de suportat. Sarah a încercat din răsputeri să-l ajute, dar el îi respingea constant dovezile de afecțiune. Îngrijorată, Laurie a încercat și ea să îl încurajeze, însă Jack a reacționat extrem de prost, făcându-i avansuri nepotrivite și jignind-o.
A doua zi, copleșit de remușcări pentru felul în care se purtase, Jack și-a cerut iertare de la amândouă, trimițându-le flori și un bilet de scuze.
Când Jack a descoperit din întâmplare că Sarah ținuse legătura cu Luke, australianul care îl salvase după accident (încă o dovadă a puterii destinului), a avut o revelație. Departe de a se supăra pe Sarah, a realizat că fusese o prezență complet dezagreabilă în ultima perioadă și că cel mai bun lucru pe care îl putea face pentru Sarah era să o elibereze de relația cu el, pentru a-și putea găsi fericirea alături de altcineva mai potrivit pentru ea.
”N-am simțit că sunt un om bun de multă vreme, acesta s-ar putea să fie cel mai cumsecade lucru pe care l-am făcut pentru Sarah de luni întregi. Îmi doresc doar să nu fi durut atât de al naibii de rău.”
Mi-a plăcut mult modul în care cei doi s-au despărțit. După aproape patru ani de relație, în care au împărțit multe momente, atât bune, cât și rele, au reușit să-și ia rămas-bun în mod civilizat, rămânând prieteni în continuare.
”O țin în brațe pentru ultima oară.
– Voi fi mereu mândru de tine, Sar. O să te văd la știri și-o să-mi zic ”iat-o pe fata aia amețitoare, care mi-a schimbat viața”.
Nu mă mândresc cu faptul că și eu plâng.
– Iar eu te voi auzi la radio și-o să-mi zic ”iată-l pe tipul acela strălucit care mi-a schimbat viața”, îmi spune.
– Vezi?
Îi șterg lacrimile cu degetul meu mare.
– Nu ne putem părăsi unul pe altul nici măcar dacă încercăm. Voi fi mereu pe fundalul vieții tale, așa cum și tu vei fi mereu într-al meu.
Suntem de prea multă vreme ca să ne oprim acum.”
Ce frumos spus! Cunosc și eu un caz real în care un cuplu s-a despărțit civilizat, rămânând prieteni în continuare.
Deși Jack era acum liber, Laurie acceptase între timp cererea în căsătorie a lui Oscar și se afla în plină pregătire pentru nuntă.
Deși rațional, Laurie realiza că Oscar avea toate calitățile pentru a fi un soț foarte bun, sentimentele nu țin seama de logică iar sufletul ei se încăpățâna să-l recunoască pe Jack ca fiind sufletul ei pereche…
”Sunt cumplit de dezamăgită de mine însămi. Nu-i ca și cum nu-l iubesc pe Oscar sau n-aș vrea să mă mărit cu el. Nici vorbă de așa ceva. Mă frământă întrebarea dacă se află tot acolo.
Ca atunci când cineva spune ”bărbatul la care ai visat dintotdeauna”, gândul îmi zboară la Jack O’Mara.”
Deși Oscar se purta ireproșabil, nu același lucru se putea spune despre rudele lui. Mama lui era scorțoasă și arogantă, fratele lui, Gerry, era rigid în concepții, iar cumnata lui, Fliss, era acră și se purta cu nasul pe sus.
De remarcat cât de bine a surprins autoarea snobismul englez și cât de încorsetate sunt anumite persoane de convențiile sociale. Doar alcoolul, care stropea din belșug orice petrecere (doar acțiunea se petrece la Londra, nu?) reușea să le topească masca în spatele căreia se ascunseseră, ajutându-i să se poarte dezinvolt.
”Petrecerea a avut un succes răsunător, cu ajutor, desigur, din partea lui Sarah și a punciului ei. Până și Fliss a băut un pahar când s-a ținut toastul în cinstea sărbătoritului, iar jumătate de oră mai târziu și-a desprins cocul din părul cuminte aranjat și-a întrebat dacă n-avea să-i dea careva o țigară. Gerry aproape că și-a rupt piciorul, în graba lui de a-i aduce un pahar cu punci.”
În ajunul nunții însă, un indiciu scăpat fără voia ei de Laurie o ajută pe Sarah să descopere că Jack era, de fapt, bărbatul din autobuz al lui Laurie. Complet bulversată, având impresia că a fost lucrată pe la spate, Sarah nu vrea să asculte nicio explicație și refuză să participe la nuntă.
Venit tocmai de la Edinburgh, unde se mutase cu serviciul, Jack salvează in extremis momentul de la nuntă, în care Sarah trebuia să țină discursul în calitate de domnișoară de onoare. Însă, pentru că nu pregătise nimic dinainte, cuvintele lui au venit din suflet, dezvăluind, în cel mai neinspirat moment, sentimentele pe care le avea pentru Laurie.
”- Laurie, nu exagerez când spun că mi-ai salvat cândva viața. M-ai văzut în cele mai rele momente ale mele și nu mi-ai întors spatele, chiar dacă ai fi avut toate motivele s-o faci. M-am purtat revoltător, iar tu te-ai purtat încântător. Îmi pierdusem identitatea, iar tu m-ai ajutat să mă regăsesc. Nu cred că ți-am mulțumit vreodată, așa c-o fac acum. Îți mulțumesc. Poate că treci grațios prin viață, însă lași urme adânci, pe care ceilalți nu le pot înlocui. (…)
– Cam asta e. Ești al naibii de minunată, Laurie! Acum, că suntem de cealaltă parte a graniței, mi-e dor de tine, dar mă bucur să știu că ești în siguranță, că Oscar are grijă de tine.
Ridică paharul.
– Mult noroc, Laurie și, desigur, mult noroc și ție, Oscar!
Face o pauză, apoi adaugă:
– Ticălos norocos ce ești! și-i face pe toți să râdă, iar pe mine să plâng.”
Părea că soarta complotase împotriva celor doi să fie mereu în contratimp. Însă destinul nu-și terminase urzeala… Personajele vor fi supuse la mai multe încercări și vor trebui să ia noi decizii.
Vă las să descoperiți singuri în carte care va fi, în cele din urmă, deznodământul.

Cele mai importante momente ale cărții se întâmplă în luna decembrie, în preajma Crăciunului, începând cu anul 2008 și terminând cu 2017. Câteodată, miracolele se produc, trebuie doar să ai răbdare să le aștepți…
Mi-a plăcut mult această carte, se citește ușor și redă mai multe tipologii umane, relații interumane și situații de viață. În final, nimeni nu rămâne practic cu inima frântă. După multe frământări și răsuciri de situații, fiecare personaj își va găsi fericirea și calea potrivită de urmat.

Cartea O zi de decembrie de Josie Silver a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira

O zi de decembrie este disponibilă pentru precomandă pe nemira.ro

Cărţile Editurii Nemira pot fi comandate de pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro

Recenzii Editura Nemira

About Author

25 de comentarii

  1. Mirela Barbălată on

    Frumoasă recenzia, Tyna! Iti asteptam cu interes impresiile. Îmi place povestea. Si cum ne apropiem cu pasi mici dar siguri de sarbatorile de iarna, cartea este binevenita.
    O trec pe lista .

  2. Minunată recenzie Tyna! Felicitări și mulțumesc de recomandare! E genul de carte de citit în decembrie, momentele importante ale acțiunii fiind legate de magia acestei luni. Foarte frumos!

  3. Carolina Bianca on

    M-ai ispitit maxim cu recenzia! Imi doresc tare de tot cartea! Am fost curioasa de cand am vazut coperta! Cu siguranta in curand va fi in biblioteca mea! Felicitari1

  4. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O carte de dragoste intotdeauna va fi pe gustul meu. Minunata recenzie Tyna, de abia astept sa o citesc!

  5. O carte care sper să ajungă si la mine cât de curând posibil. M-a tentat încă de când a anunțat editura ca se va traduce si la noi. Abia aștept sa o citesc.
    Felicitări pentru recenzie, Tyna! Frumoasa și emoționantă, ca de obicei!

  6. Te-am descoperit în urmă cu ceva timp, ți-am citit câteva articole, însă niciodată nu am lăsat vreun comentariu. Până acum. Ce s-a întâmplat? Nu știu, poate m-a ajutat faptul că ai inițiat o discuție pe acel grup de facebook. Îmi place foarte mult cum scrii. Ești printre puținele persoane care nu copiază sinopsisul și nici nu povestesc succint acțiunea unui roman, ci realizează cu adevărat o recenzie. Ți-ai conturat un stil propriu, iar asta e de apreciat. Nu doar lecturile tale sunt delicatese, ci și scrierile!
    Cât despre „O zi de Decembrie”, îți spun sincer că mi-a plăcut mult. E exact ceea ce aveam nevoie pentru a mă detașa de rutină, de răceala în care m-am învelit. E o carte plină de sensibilitate și doar niște oameni sensibili ar putea observa asta. Totodată, sunt surpinsă că suntem pe aceeași undă când vine vorba de acest roman. Am mai vorbit cu câteva persoane și nu prea au avut cuvinte drăguțe de spus. Chiar mă întrebam dacă e ceva în neregulă cu mine.

    • Mulțumesc pentru cuvintele tale pline de căldură! M-am bucurat și eu când ti-am citit recenzia, foarte frumos ai punctat ideile. Am văzut și eu mai multe păreri negative si chiar ma întrebam de ce nu mai vede nimeni cât de drăguță și emoționantă este cartea asta! Are și umor, chiar am râs la câteva pasaje.
      Mă bucur că am descoperit, cu această ocazie, blogul tău. O să te urmăresc și eu cu plăcere pe viitor.

Spune-ți părerea!