Delicatese Literare
Recenzii

O zi din sapte de Lauren Oliver, Editura Litera – recenzie

 O zi din șapte

Lauren Oliver

Editura Litera, 2011
Titlu original: Before I Fall
Traducerea: Laura Frunză
Nr. pagini: 380
Lauren Oliver s-a  născut pe 8 nov. 1982 și a studiat literatura și filosofia la University of Chicago. Este autoarea cunoscutei trilogii Delirium – Pandemonium – Requiem, apărută la noi la Editura Nemira. A câștigat Premiul Publishers Weekly Best Book of the Year cu ”Before I Fall”. Cartea, scrisă în anul 2010,  aparține genului Young-adult fiction și a devenit rapid un bestseller tradus în peste 20 de țări.

before-i-fall0

O poveste irezistibilă, cu un mesaj puternic, care nu trebuie ratată. ” (ALA Booklist)
Samantha Kingston pare să ducă o viață perfectă: se numără printre cei mai populari elevi, iubitul ei este cel mai tare băiat din școală, are aproape tot ce-și dorește și un grup de prietene cu care împarte totul. Vineri, 14 februarie, ar trebui să fie o zi ca oricare alta din viața ei încântătoare, sar Samantha suferă un accdident de mașină și moare. Apoi se trezește a doua zi și primește o nouă șansă. Și apoi iar. Și iar. De șapte ori. Trăindu-și ultima zi din viață șapte zile la rînd, Sam va desluși în cele din urmă misterul din jurul morții ei – și va descoperi adevărata valoare a lucrurilor pe care este în pericol să le piardă.
Am descoperit-o pe Lauren Oliver când am citit ”Delirium” – o carte sensibilă, care m-a surprins prin  originalitate, așa încât am fost mai mult decât nerăbdătoare să citesc ”Before I Fall”, premiatul roman de debut al autoarei. Ca primă impresie, ”O zi din șapte” m-a impresionat în mod deosebit. Autoarea știe să transmită mesaje profunde în cărțile sale și să ofere teme de meditație. M-a intrigat subiectul propus – o buclă temporală și miracolul celei de-a doua șanse.
Povestea este spusă la persoana întâi din perspectiva Samanthei, o adolescentă aflată în ultimul an la liceu care se trezește în dimineața zilei de 14 februarie – Ziua Îndrăgostiților, pentru a merge ca de obicei la școală, neștiind că aceasta va fi ultima zi din viața ei. Sau nu…
before-i-fall
Cartea e scrisă într-un stil lejer, amuzant, plin de replici spumoase, iar limbajul e perfect adaptat vârstei protagoniștilor – elevi de liceu. Atmosfera cărții e una luminoasă, respirând exuberanță și optimism și mi-a făcut plăcere să citesc despre viața de liceu, prietenii între fete, nelipsitele ”bisericuțe”, șicanele și competiția pentru popularitate, petreceri date în lipsa părinților – cu muzică ascultată la maxim, țigări și – inevitabil – băutură, ore de curs cu profesori simpatici sau mai puțin simpatici și solidaritatea obligatorie împotriva autorității: ”…oricine a trecut prin liceu știe că trebuie să fii unit împotriva părinților, a profesorilor și a polițiștilor. E una din granițele alea invizibile: noi împotriva lor.”
În prologul, ca și în epilogul cărții, suntem martorii gândurilor Samanthei în momentul în care conștientizează că viața ei, așa cum o știa până atunci, este pe punctul de a se sfârși în urma unui accident de mașină. O fulgerare albă prin fața mașinii în care se afla alături de prietenele ei cele mai bune – Lindsey, care era la volan, Ally și Elody, și apoi…nimic…  Prologul și epilogul – simetrice, închid ca într-un cerc acțiunea cărții, în care Samantha rămâne blocată într-o buclă temporală, având șansa – sau ghinionul – de a trăi această zi din nou și din nou, în timp ce soarta încearcă să aranjeze, ca într-un puzzle, momentele acestei zile de 14 februarie, astfel încât să-i fie pe plac. Ciudat este faptul că nu de fiecare dată ”moare” la sfârșitul zilei, dar cineva tot moare în ziua respectivă, și anume Juliet Sykes, cea mai nepopulară fată din școală, poreclită cu răutate și în mod gratuit ”psihopata”. Dar să nu anticipez…
Se spune că, în clipa morții, toată viața îți trece pe dinaintea ochilor, dar mie nu mi s-a întâmplat așa…Nu e ca atunci când te trezești cu o senzație neplăcută în stomac. Nu vezi umbre acolo unde n-ar trebui să fie nimic. Nu-ți amintești să le spui părinților că îi iubești sau – în cazul meu – nu-ți amintești nici măcar să-ți iei la revedere dimineața. Dacă ești ca mine, te trezești cu șapte minute și patruzeci și șapte de secunde înainte de ora la care prietena ta cea mai bună te așteaptă să te ia cu mașina. Ești prea ocupată să te gândești la cîți trandafiri vei primi de Ziua Îndrăgostiților ca să faci și altceva în afară de îmbrăcat, spălat pe dinți și rugat la Dumnezeu să-ți fi lăsat trusa de farduri pe fundul genții, ca să te poți machia în mașină. Dacă ești ca mine, ziua ta începe așa:…
Așa își începe eroina noastră povestirea.
Să o cunoaștem așadar pe Samantha, o adolescentă tipică și cu o viață perfectă: avea o familie iubitoare, avea cele mai bune trei prietene, împreună cu ele formând  cea mai populară gașcă de fete din școală, și era prietenă cu cel mai râvnit băiat din liceu – Rob Cokran. La început, Samantha nu e o persoană foarte plăcută, dar se schimbă mult pe parcurs.
Salutăm câțiva colegi și pe restul îi ignorăm. Ca de obicei, simt că toți se uită la noi. Asta e un  alt lucru grozav cu popularitatea: nu trebuie să le dai atenție oamenilor care îți dau ție atenție.
Ziua respectivă decurge ca oricare alta: ore, socializat cu colegii, mâncat la cantina școlii, primit trandafiri de la prieteni ( tradiție de Ziua Îndrăgostiților). Seara, petrecere mare la unul din colegi, Kent McFuller, un tip excentric, prieten cu ea din copilărie și îndrăgostit în secret de ea. Mi-a plăcut foarte mult acest personaj, care se îmbrăca ciudat, purta un melon adevărat la școală, se comporta diferit de ceilalți, dar era un tip pe cinste. La un moment dat, la petrecere își face apariția – neinvitată – Juliet Sykes, doar pentru a le spune ei și prietenelor ei nedespărțite că sunt niște nenorocite! Sam nu știa în acel moment, dar va afla ulterior că Linsdey avea un secret care îi distrusese viața lui Juliet. Vă las să descoperiți despre ce este vorba. Oricum, din momentul în care realizează ce se întâmplă, Sam va face tot posibilul pentru a o salva pe Juliet, sperând că în cele din urmă va reuși…
Petrecerea este un fiasco, Rob se îmbată, Sam se simte foarte prost, ajungând să vadă o latură a lui care nu îi place. În cele din urmă, pleacă de la petrecere cu mașina condusă de Lindsey, și are loc tragicul accident.
Fulgerarea albă din fața mașinii, chiar înainte de impact…? Bănuiți ce era?
A doua zi se trezește de dimineață. E 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților – din nou!
Acesta nu e un vis. Și nu e o senzație de deja-vu. Chiar se întîmplă. Se întîmplă din nou.
Sam, dezorientată inițial în momentul în care s-a trezit, ca dintr-un coșmar – aducându-și perfect aminte tot ce se întâmplase – are impresia că trăiește momente de deja-vu la fiecare pas pe care îl face, dar ziua nu e chiar identică cu cea trăită deja, fiind influențată de deciziile ei diferite în timp ce încearcă să găsească ieșirea din buclă pentru a păși într-o nouă zi, cea de 15 februarie. Autoarea țese cu măiestrie ideea că orice acțiune sau decizie pe care o luăm, chiar dacă pare nesemnificativă,  influențează soarta celorlalți în moduri nebănuite. Sam realizează acest lucru, însă orice face  ajunge la același rezultat în dimineața următoare: ceasul sună, sora ei mai mică, Izzy, o trezește și e – din nou – 14 februarie! Și apoi din nou… ca niște variațiuni pe aceeași temă…
Poate că atunci când mori, timpul se strânge în jurul tău și tu ești prins în sfera asta mică pentru totdeauna. Ca echivalentul de după moarte al filmului ”Ziua Cârtiței”. Nu așa mi-am imaginat că va fi moartea – nu asta mi-am imaginat că vine după aceea – dar, la urma urmei, nici nu s-a mai întors nimeni să ne spună.”
Mi-a plăcut că pe parcursul cărții Samantha se maturizează foarte mult, având ocazia să învețe din propriile greșeli, și să vadă într-o altă lumină persoanele din jurul ei. Fiecare era bună sau rea, în funcție de perspectiva din care o privea și de așteptările pe care le avea la momentul respectiv. De fapt, realizează că nici ea nu era o persoană bună și m-a impresionat strădania ei de a schimba acest lucru, deși era conștintă că majoritatea este așa, nu tocmai bună:
Știu că unii dintre voi cred că am meritat-o. Poate că n-ar fi trebuit să îi trimit trandafirul ăla lui Juliet ori să fi vărsat băutura pe ea la petrecere. Poate că n-ar fi trebuit să copiez din testul lui Lauren Lornet. Poate că n-ar fi trebuit să-i fi spus toate lucrurile alea lui Kent. Unii dintre voi, probabil, cred că am meritat asta pentru că aveam de gând să-l las pe Rob să meargă până la capăt pentru că nu aveam de gând să mă păstrez. Dar înainte să începeți să mă arătați cu degetul, dați-mi voie să vă întreb: e chiar așa de rău ce am făcut eu? Atât de rău, că am meritat să mor? Atât de rău, că am meritat să mor așa? Ceea ce am făcut eu e cu mult mai rău decât ceea ce face toată lumea? E cu mult mai rău decât ce faceți voi? Gândiți-vă la asta.”
Mi-a plăcut ziua (din cele șapte) pe care o petrece în familie – sub pretextul că nu se simte în stare să meară la școală – și savurează momentele de calitate și atât de prețioase pe care le împărtășește cu ai ei, altădată considerate banale și de la sine înțeles. Valoarea bucuriilor mărunte…
În marea ordine universală, lucrurile trebuie să se așeze într-un anume fel, iar fiecare „azi” trebuie să-și ia tributul său într-un fel sau altul pentru ca „mâine” să se întâmple, iar uneori trebuie să mori „puțin ” înainte să începi să trăiești așa cum e sortit.
Încă un lucru pe care să nu-l uitați niciodată: speranța te ține în viață. Chiar și atunci cînd ești mort, e singurul lucru care te ține în viață.”

Cartea poate fi comandată de pe librarie.net, elefant.ro, libris.ro

28 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *