Delicatese Literare
Recenzii

Oamenii de pe Peronul 5 de Clare Pooley, Editura Trei – recenzie

Oamenii de pe Peronul 5

(Iona Iverson’s Rules for Commuting – 2022)

Clare Pooley

Editura Trei

Colecția Fiction Connection

Traducere: Camelia Ghioc

An apariție: 2023

Clare Pooley a lucrat timp de 20 de ani în lumea trepidantă a publicității înainte de a deveni mamă cu normă întreagă. A absolvit Newnham College, Cambridge, cu o diplomă în economie.

În 2015, a creat blogul Mummy was a Secret Drinker, unde a început să scrie sub pseudonim despre viața ei după renunțarea la alcool.

A debutat cu The Sober Diaries, o poveste care descrie primul său an de abstinență și cum a ieșit învingătoare în lupta cu cancerul de sân.

Proiectul Autenticității, debutul său în ficțiune, a fost tradus în 16 limbi, fiind publicat în română de Editura Trei.

Pooley scrie în bucătăria ei din Fulham, Londra, unde locuiește împreună cu soțul, cei trei copii, un cățel și un arici pitic african.

De la autoarea bestsellerului Proiectul autenticității

O comedie romantică intense, cu o perspectivă unică asupra iubirii, prieteniei și vindecării

În fiecare zi, la ora 8 și 5 minute, Iona Iverson ia trenul ca să se ducă la serviciu, alături de aceiași oameni, despre care face presupuneri și cărora le dă chiar porecle. Ca navetistă versată, știe regulile:

  • trebuie să ai un serviciu la care să te duci;

  • nu ai voie să consumi mâncare caldă în tren;

  • întotdeauna trebuie să ai la tine tot ce ai nevoie pentru orice eventualitate;

  • niciodată să nu vorbești cu persoane străine în tren.

Dar într-o dimineață, Elegant-dar-Misogin-din- Surbiton e cât pe ce să se sufoce cu un strugure, chiar în fața Ionei. Suspect-de-Amabilul-din- New-Malden îi sare în ajutor și-i salvează viața, iar incidentul declanșează o reacție în lanț.

Fără să aibă în comun altceva decât trenul cu care fac naveta, câteva persoane foarte diferite află că presupunerile pe care le-au făcut unele despre altele n-au nicio legătură cu realitatea.

Însă când viața ei începe s-o ia razna, oare noii prieteni ai Ionei îi vor fi alături la nevoie?

„O poveste care te binedispune, despre forța legăturilor din viața reală.” – Sun

„Pooley ne prezintă nu numai o Iona acidă și încântătoare, ci și o întreagă distribuție convingătoare de personaje complicate și bizare, care sunt așa de atrăgătoare, încât ți se face dor de trenurile de navetă.” – Laurie Frankel

„Distractivă și reconfortantă.” – Good Housekeeping

„Plină de personaje remarcabile (…), această carte minunată explorează relațiile și dilemele vieții de zi cu zi.” – Candis Magazine

„Ocupându-se de multe subiecte relevante, romanul lui Pooley îți merge la suflet.” – Heat

Cu o intrigă foarte captivantă și o distribuție încântătoare de personaje, Oamenii de pe Peronul 5 de Clare Pooley, pe care am găsit-o pe stoc pe libris.ro, este o carte plină de căldură, umor și înțelepciune, care abordează teme diverse – handicapul înaintării în vârstă la serviciu, trauma pierderii locului de muncă, singurătate, relații de cuplu defecte sau abuzive, hărțuire cibernetică, bullyingul la școală, nesiguranță, dar și prietenie, solidaritate, speranță și vindecare.

Iona Iverson este un personaj memorabil și pitoresc, ale cărei experiențe de viață ne oferă o lectură deosebit de interesantă. În vârstă de cincizeci și șapte de ani, Iona are o rutină bine stabilită în fiecare dimineață. Însoțită de Lulu, simpatica ei cățelușă, se urcă în trenul cu care face naveta în fiecare dimineață spre locul ei de muncă, observând cu atenție călătorii din jurul ei, cărora le atribuie diverse porecle în funcție de comportamentul fiecăruia.

Iona are un set strict de reguli de respectat în ceea ce privește naveta, printre care trebuie să-și facă întotdeauna bagajele pentru orice eventualitate (ceea ce explică geanta ei bine aprovizionată) și să nu discute cu nimeni. Totuși, atunci când bărbatul poreclit de ea Elegant-dar-Misogin-din- Surbiton aproape că se sufocă în fața ei cu un strugure, fiind salvat în ultima clipă de Suspect-de-Amabilul-din- New-Malden, acesta este doar începutul unui întreg carusel de evenimente prin care un grup divers de oameni interacționează și se împrietenesc, Iona fiind principalul catalizator.

”Nicio femeie nu e jumătatea cuiva. Toate suntem oameni întregi, de sine stătători. Compleți și total unici. Dar uneori, când pui la un loc doi oameni compleți, foarte diferiți, are loc în fel de vrajă, de alchimie.”

Ionei, care lucra de ani de zile la o revistă pentru femei ca editorialist de consiliere, răspunzând la întrebările cititoarelor, i s-a reproșat de șeful ei că sfaturile ei sunt învechite întrucât nu păstrează pasul cu vremurile și nu înțelege mentalitățile noilor generații. Astfel, pentru a obține o perspectivă asupra vieților și intereselor tinerilor, Iona începe să interacționeze tot mai mult cu tovarășii ei de drum, dar treptat se trezește implicată tot mai mult în viețile lui Piers, Sanjay, Emmie, David și Martha, consiliindu-i în timp ce aceștia navighează prin propriile lor probleme.

”Singurul mod în care eșecul e garantat, dragul meu băiat, e să nu încerci… Dragostea e cel mai mare risc dintre toate, dar viața fără ea nu are niciun sens.”

Ajutorul va fi însă unul reciproc, cu toții sărindu-i Ionei în ajutor atunci când propriile ei probleme au ajuns să o copleșească.

Vă recomand cu mult drag această carte sensibilă și emoționantă, care ne demonstrează că primele impresii s-ar putea să nu fie întotdeauna corecte și că doar prin bunătate, compasiune, empatie și comunicare ne putem înțelege cu adevărat!

Fragment din carte:

”Trenul de 8:05, Hampton Court – Waterloo

Până în clipa în care un bărbat s‑a apucat să moară chiar sub ochii ei în trenul de 8:05, ziua Ionei fusese ca oricare alta.

Ieșea întotdeauna din casă la 7:30. Îi lua cam 20 de minute să meargă până la gară pe tocuri, ceea ce însemna că ajungea de obicei cu un sfert de oră înainte de plecarea trenului spre Waterloo. Cu două minute mai târziu, dacă era încălțată cu pantofii Louboutin.

Era crucial să ajungă devreme dacă voia să prindă locul ei obișnuit din vagonul ei obișnuit, ceea ce a reușit. Cu toate că noutatea era minunată în modă sau cinematografie sau chiar și patiserie, în naveta ei zilnică nu era binevenită.

Cu ceva timp în urmă, redactorul‑șef îi sugerase Ionei să înceapă să lucreze de acasă. Era, îi spusese el, ultimul răcnet pe piața muncii, iar jobul ei putea fi făcut foarte bine și de la distanță. Încercase să o ademenească să renunțe la locul din birou susurându‑i în ureche vorbe dulci despre o oră în plus în pat și mai multă flexibilitate, iar când acestea nu au avut niciun efect, încercase să o forțeze să plece obligând‑o să facă ceva oribil numit spațiu de lucru fluid, care — a aflat Iona — în limbaj corporatist însemna să împartă biroul cu alți colegi, pe rând. Încă din copilărie, Ionei nu‑i plăcuse niciodată să‑și împartă lucrurile cu alții. Micul incident cu păpușa Barbie îi era și acum viu în minte și nu avea nicio îndoială că era la fel și în mintea colegilor ei. Nu, limitele erau necesare. Din fericire, colegii Ionei au învățat rapid care era biroul pe care îl prefera, iar spațiul ei de lucru s‑a transformat din fluid în cât se putea de rigid.

Ionei îi plăcea la nebunie să se ducă la birou. Îi plăcea să socializeze cu tinerii de acolo, care o învățau ultimele expresii populare, îi puneau noua lor muzică preferată și îi spuneau la ce să se uite pe Netflix. Era important să ții măcar un deget pe pulsul vremurilor, mai ales în profesia ei. Din acest punct de vedere, Bea, draga de ea, nu îi era de mare ajutor.

Însă azi nu era prea încântată de ce o aștepta la muncă. Cel mai nou redactor‑șef programase o evaluare la 360 de grade, ceea ce i se părea mult prea intim. La vârsta ei (57 de ani) nu‑i plăcea nimănui să fie evaluat prea îndeaproape și categoric nu din toate unghiurile. Era mai bine ca anumite lucruri să fie lăsate pe seama imaginației. Sau să fie complet date uitării, sincer vorbind.

Și oricum, ce știa el? Ca și polițiștii și doctorii, șefii ei păreau să fie tot mai tineri în fiecare an. Dacă poți să crezi, acesta fusese conceput după ce apăruse internetul. Nu cunoscuse o lume în care telefoanele erau prinse de perete și trebuia să cauți informații în Enciclopedia Britannica.

Iona s‑a gândit cu oarecare nostalgie la evaluările ei anuale de când începuse să lucreze la revistă, cu aproape treizeci de ani în urmă. Pe atunci nu li se spunea „evaluări“, desigur. Li se spunea „prânz“ și aveau loc la restaurantul Savoy Grill. Singura parte neplăcută era că trebuia să îndepărteze politicos și cu regularitate de pe coapsa ei mâna grasă și asudată a redactorului‑șef, dar era de‑a dreptul expertă în asta și aproape că merita pentru calcanul à la meunière, dezosat cu agilitate de un chelner săritor cu accent francez, și însoțit de o sticlă de Chablis rece. A încercat să‑și aducă aminte când încercase ultima dată cineva — altcineva decât Bea — să o pipăie pe sub masă și nu a reușit. Trebuie să fi fost începutul anilor 1990, în orice caz.

Iona s‑a privit în oglinda de pe hol. Azi alesese costumul ei roșu preferat — cel care striga ca din gură de șarpe Am treabă și n‑am chef de prostii și Nici să nu te gândești, băiete.

— Lulu! a strigat, ca să descopere că buldogul francez era deja la picioarele ei, gata de plecare.

Alt sclav al obișnuinței. S‑a aplecat să prindă lesa de zgarda fucsia a lui Lulu, pe care era scris cu strasuri numele ei. Bea nu era de acord cu accesoriile pentru Lulu. Draga mea, e câine, nu copil, spusese de nenumărate ori. Iona era perfect conștientă de asta. Îi considera pe copiii de azi egoiști, leneși și aroganți. Absolut nicio asemănare cu scumpa de Lulu.

Iona a deschis ușa și a strigat către etaj, așa cum făcea întotdeauna:

— Pa, Bea! Am plecat la birou. O să‑mi fie dor de tine!

Când luai trenul de la Hampton Court, aveai avantajul că era ultima stație sau prima, în funcție de direcția în care călătoreai, desigur. Era aici o lecție de viață, și‑a spus Iona. Din experiența ei, cele mai multe sfârșituri se dovedeau a fi începuturi deghizate. Ar trebui să noteze asta undeva, pentru rubrica ei.”

Cartea Oamenii de pe Peronul 5 de Clare Pooley poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei

 

8 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *