Oceanul care ne desparte de Tahereh Mafi, Editura Leda Edge - recomandare de lectură

Oceanul care ne desparte

(A Very Large Expanse of Sea – 2018)

Tahereh Mafi

Editura Leda Edge

Traducere: Carla Georgescu

Nr. pagini: 272

An apariție: 2019

Genul: young-adult, contemporan, romance

Roman contemporan de sine stătător, semifinalist la GoodReads Choice Awards 2018 și aflat pe lista lungă a National Book Awards 2018.

Suntem în 2002, la un an de la atentatele din 11 septembrie, iar Shirin tocmai a început să meargă la o nouă școală. Este o perioadă agitată pentru omenire, însă și pentru Shirin, o tânără musulmană de șaisprezece ani care se confruntă încontinuu cu prejudecățile.
Shirin este agresată zilnic – prin priviri nepoliticoase, comentarii umilitoare și chiar prin violență fizică. Totul se întâmplă ca reacție la rasa căreia îi aparține, la religia sa și la hijabul pe care îl poartă. De aceea, tânăra a decis că nu va mai avea încredere în oameni, nu va mai încerca să se integreze și nici nu va mai lăsa pe nimeni să se apropie de ea suficient, încât să fie rănită. Așa că își îneacă frustrările în muzică și în breakdance.
Însă, deodată, Ocean James apare în viața ei. Pentru prima oară, cineva se arată cu adevărat interesat să o cunoască. Cei doi tineri provin din două lumi ireconciliabile, iar Shirin se simte incapabilă să dărâme zidul de protecție pe care l-a clădit în jurul ei.
Tahereh Mafi, autoarea seriei ATINGEREA LUI JULIETTE, revine cu acest nou roman emoționant inspirat din propriile experiențe legate de dragoste, de pasiunea pentru breakdance și de impactul devastator pe care îl pot avea stereotipurile.

„Oceanul care ne desparte este ca o inimă deschisă – una care strălucește, care suferă, care simte dor nestăvilit și care, mai presus de orice, iubește cu patimă împotriva oricăror șanse. Chiar și peste ani, vă veți aminti exact momentul în care ați citit această carte. O poveste despre adevăr, iubire și bucurie, care depășește granițele.” – Marie Lu, autoarea seriilor TINERELE ELITE și WARCROSS

Splendidă poveste de dragoste! O carte cu și despre adolescenți, despre modul în care ei văd viața, despre maturizare, ură, identitate, izolare, iubire, prietenie și primii fiori ai dragostei! ❤️

La un an de la atentatele din 11 septembrie din SUA, Sirin, o adolescentă de șaisprezece ani, musulmană, născută în America, a obosit sa aibă răbdare cu fanaticii, cu toți cei care nu înțeleg că nu toți musulmanii sunt la fel și nu toți gândesc la fel!

Părinții ei sunt emigranți iranieni și muncesc din greu pentru a le oferi o viață mai bună ei și fratelui mai mare, Navid.

Urăște să se mute mereu, să schimbe liceul și locuința! Umblă totdeauna cu capul acoperit iar acest lucru îi determină pe oameni să se uite la ea ca la o ciudățenie, ca și când pe fruntea ei scrie „taliban”!

Este epuizată emoțional tot încercând să se integreze într-un loc! Însă, ceea ce o ajuta să treacă peste zilele interminabile de jigniri, aluzii, umilințe și ură este muzica și breakdance-ul de care este obsedată!

Dar, intr-o zi, un coleg de seminar, un tip popular și drăguț, cu un nume ciudat, Ocean, dorește să o cunoască!

Și ea, adolescenta ciudata și retrasă, îl respinge și-l tot respinge și se opune sentimentelor… pentru că provin din lumi diametral opuse… și zidurile pe care și le-a ridicat în jurul inimii sunt de nepătruns.

Din fericire, ultima propoziție din carte aduce cu sine și finalul frumos pe care îl doream!!! ❤️❤️❤️

Fragment din carte:

„Vocea lui mi-a rănit inima. N-avusesem nici cea mai vagă idee cât de curajos era Ocean! Nicio idee despre cât de vulnerabil poate deveni! El nu se juca. El nu afirma nimic neclar și pe ocolite. Își spunea oful, își punea inima pe tavă, și îl respectam pentru asta.
Și totuși, mă speria.
De fapt, începeam să mă întreb dacă nu cumva febra mea era o consecință a situației, a atitudinii lui, deoarece, cu cât vorbea mai mult, cu atât mă simțeam mai amețită. Mi se învârtea capul, iar mintea mi se golea încet.
Am închis ochii.
– Ocean, am șoptit.
– Da?
– Eu… Eu…
M-am oprit. Am încercat să-mi limpezesc gândurile. Îi auzeam respirația. Simțeam că așteaptă ceva, orice, îmi simtearn inima sfâșiindu-se și mi-am dat seama că nu avea niciun rost să mint. Merita măcar să știe adevărul.
– Nu ți se pare, i-am mărturisit.
L-am auzit expirând zgomotos.
– Nu? a zis ceva mai tare.
– Nu, l-am asigurat. Și eu simt la fel.
O vreme, niciunul dintre noi nu a mai zis nimic. Am rămas acolo, în liniște, fiecare ascultând respirația celuilalt.
– Și atunci de ce mă respingi? m-a întrebat, într-un final. De ce te temi?
– De asta, i-am zis, cu ochii închiși în continuare. Mă tem de asta. Povestea noastră nu poate continua, i-am explicat. Nu are niciun viitor.
– De ce? a insistat el. Din cauza părinților tăi? Pentru sunt un puști alb oarecare?
Am deschis ochii și am râs, dar râsul meu sună trist.
– Nu, i-am răspuns. Nu din cauza părinților. Adică, e adevărat că părinții mei nu te vor acceptă, însă nu pentru că ești alb. Părinții mei nu ar accepta niciodată niciun băiat. În general. Nu e vorba doar despre ține. Și, oricum, nu-mi pasă, am oftat eu din toți rărunchii. Nu asta e motivul.
– Atunci care?
Am tăcut îndelung, dar el nu m-a forțat să vorbesc. Nu a zis niciun cuvânt. Doar a așteptat.
Într-un târziu, eu am rupt tăcerea.
– Ești o persoană foarte drăguță, i-am zis. Dar habar nu ai cât de complicat ar fi. Habar nu ai cât de complicată ar deveni viață ta alături de mine. Pur și simplu, nu știi.
– La ce te referi?
– Vreau să spun că lumea e de-a dreptul îngrozitoare, Ocean! Oamenii sunt foarte rasiști.”