Delicatese Literare
Recenzii

Onix de Jennifer L. Armentrout, Editura Leda – recenzie

Onix

(Onyx – 2012) 

Jennifer L. Armentrout

Editura Leda

Traducere: Claudia Roxana Olteanu

477 pagini

0.5 Umbre – Editura Leda Edge – Shadows (Lux, #0.5) – 2012 – recenzie
1. Obsidian – Editura Leda (Obsidian (Lux, #1) -2011) – recenzia 
Daemon and Kat Go Halloween Costume Shopping : Bonus Scene – 2012
1.5 Oblivion (Lux, #1.5) – 2015
2. Onix – Editura Leda (Onyx (Lux, #2) – 2012) 
3. Opal – Editura Leda (Opal (Lux, #3) – 2012) – recenzia
4. Origin – Editura Leda (Origin (Lux, #4) – 2013) – recenzia
5. Opoziție – Editura Leda (Opposition (Lux, #5) – 2014) – recenzia
5.5 The Wedding (Lux, #5.5) – 2016

O miză uriaşă, o chimie perfectă.
E foarte greu să fiu conectată cu Daemon Black.

Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine e mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Aşa că încerc să-l ţin la distanţă, deşi e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari.

Ceva mai rău decât arumii se află în oraş.

MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon şi că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel şi el. Iar la şcoala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Ştie ce s-a întâmplat cu mine şi mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon şi să stau departe de el. De parcă aş putea. Căci, în ciuda raţiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot.

Dar apoi totul se schimbă.

Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viaţă. Şi trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă ştiu că nu va înceta să caute până ce nu va afla adevărul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat?

Şi ce vrea MA-ul de la ei – de la mine?
Nimeni nu este cine pare a fi.
Şi nu toată lumea va supravieţui minciunilor.

Cel de-al doilea volum din seria Lux ridică miza, ducând lupta pentru supraviețuire la un alt nivel, Katy descoperind că lumea, așa cu o știa ea până atunci, se transformase complet, existând pericole mult mai mari decât arumii, deghizate sub forme și chipuri neașteptate, iar normalitatea ajunsese să fie doar o iluzie…

Ca și primul volum din serie, și acesta este scris la persoana întâi din perspectiva lui Katy, eroina principală a seriei.

La sfârșitul primului volum – Obsidian, am asistat la o luptă dramatică la capătul căreia Katy a reușit să omoare un arum, conectându-se la energia lui Daemon, după care acesta a reușit să o vindece miraculos, ea fiind grav rănită, la un pas de moarte…

Vindecarea a avut un efect magic, Katy și Daemon fiind conectați la nivel mental, iar Daemon s-a schimbat radical, transformându-se din băiatul urâcios și arogant într-unul tandru și jucăuș, dornic să devină iubitul lui Katy. Aceasta însă, bulversată de atitudinea cameleonică a lui Daemon, nefiind convinsă de tăria sentimentelor lui, amintindu-și cât de mult o jignise și o respinsese în trecut, încearcă să-l țină la distanță, nedorind să fie rănită sufletește încă o dată.

”Din clipa în care Daemon mă vindecase, după lupta aceea cu arumul, eram conectați, iar dacă pentru el asta era suficient să se arunce cu capul într-o relație, pentru mine nu era.

Era ceva artificial.

Eu voiam ceea ce avuseseră părinții mei. Iubire eternă. Puternică. Adevărată. O legătură extraterestră sonată nu era pentru mine.”

Deși era conștientă de pericolele ce planau încă asupra ei, Katy se agață cu disperare de normalitate, încercând să-și reia rutina de dinainte și să-și continue pasiunile, din care cea mai puternică era întreținerea blogului ei destinat cărților. Pentru aceasta, ignorând avertismentele lui Daemon, se duce singură să-și ridice coletul cu cărțile primite pentru recenzie, spre indignarea acestuia.

”- Știu că acum e destul de puțin probabil să fie pe aici vreun arum, dar trebuie să fim prudenți, mai ales că ai o urmă care i-ar aduce direct în fața casei. Momentan, asta e mai important decât cărțile tale.

Ei, pe naiba, cărțile mele erau mai importante decât arumii.”

Daemon nu se descurajează prea ușor, continuând asaltul asupra lui Katy, provocând-o să recunoască faptul că și ea îl dorea la fel de mult. Replicile și tachinările lor sunt foarte amuzante, fiecare susținându-și cu tărie punctul de vedere.

”- Vrei asta la fel de mult pe cât vrei să ajungi la ABA în iarna asta.

Mi-a căzut falca.

– Tu nici măcar nu știi ce e ABA!

– Întâlnirea de iarnă a Asociației Bibliotecilor Americane, a răspuns el, zâmbind cu mândrie. Zi că nu erai obsedată de asta pe blogul tău înainte de a te îmbolnăvi. Sunt sigur că ai spus ceva de genul că ți-ai da și primul născut ca să ajungi acolo.

Mda, cred că am zis ceva de genul acesta.”

La fel de arogant ca întotdeauna, Daemon e sigur că, în cele din urmă, el va câștiga, așa că propune și un pariu: că până la Revelion (până la care mai era doar o lună), ea va recunoaște că e îndrăgostită nebunește și irevocabil de el.

”- Nu mă mai întrerupe, Kitten. Să ne întoarcem la pariu – până la Revelion o să recunoști că mă iubești, la nebunie, până peste cap, irevocabil și irezistibil.”

Propunerea lui are efectul contrar asupra lui Katy care, deși era într-adevăr îndrăgostită de el, consideră că pentru el totul era doar o joacă.

Mai multe evenimente ciudate o îngrijorează pe Katy. Mai întâi este cuprinsă de o febră puternică, care o face să delireze și să meargă în toiul nopții la lac să se răcorească, fiind salvată în ultimul moment de  Daemon, care o duce de urgență la spital, unde stă între vis și trezire câteva zile. După ce iese din spital, Katy constată stupefiată că putea mișca obiecte doar cu puterea minții, fără însă a-și putea controla abilitățile.

Venirea unui nou elev în oraș, Blake, îi dă speranța că ar putea să se întoarcă la o existență cu preocupări obișnuite, acesta atașându-se imediat de ea și împărtășindu-i pasiunile, el însuși având un blog destinat surfului, un sport pe care îl practica cu mult talent.

Daemon observă prietenia dintre cei doi și reacționează cu multă gelozie, insistând să-i despartă, argumentând că Blake nu este ceea ce pare la prima vedere și are ceva de ascuns. Katy nu vrea să-i ia în seamă argumentele, prea rănită de atitudinea lui arțăgoasă din trecut.

”- Asta-i ceva gen ”Nu te-am vrut până când n-am văzut că te vrea altul”?”

Daemon pare să regrete sincer purtarea lui de la început, încercând să o convingă că, ținând-o la distanță, dorise doar să o protejeze.

”- Fir-ar să fie. Crezi că mie nu-mi pare rău că m-am purtat ca un nemernic? Mi-am cerut scuze pentru asta… Stătea acolo lângă mine, dominându-mă cu înălțimea lui. Tu nu pricepi. Nimic din toate astea nu e așa de simplu pentru mine. Știu că și pentru tine e greu. Trebuie să faci față la multe chestii. Dar în ceea ce mă privește, e sora mea și toată specia mea care se bazează pe mine. Nu am vrut să te apropii de mine. Nu am vrut să mai fie încă o persoană pentru care să-mi fac griji, să-mi fie frică să n-o pierd.”

Katy ar fi vrut din tot sufletul să îl creadă, mai ales că ea îl iubise de la bun început, dar se temea că noua lui purtare se datora doar unei reacții chimice ciudate, care ar fi dispărut ca un fum în cazul în care procesul s-ar fi inversat cândva.

”În adâncul sufletului, chiar îmi doream să fiu cu el. Și îmi doream ca el să mă vrea, nu pentru că eram părțile aceluiași atom care fusese rupt în două și nu pentru că mă plăcea altcineva.”

În curând însă, Katy se va lămuri că cel puțin o parte din ceea ce îi spusese Daemon era adevărat, Blake dovedind că ascundea multe secrete. La fel ca și Katy, și el avusese un prieten extraterestru cândva, Chris, care îl salvase de la moarte într-o situație critică, vindecându-l și stabilind aceeași conexiune bizară cu acesta, întocmai ca și între Daemon și Katy. Mai mult, se părea că oamenii care stabiliseră o conexiune cu extratereștrii deveneau chiar mai puternici decât aceștia, adăugând ADN-ul acestora pe propriul lor ADN.

Blake îi spune lui Katy că o poate ajuta să-și controleze puterile, întrucât el a reușit acest lucru. În pofida sfaturilor lui Daemon de a nu se încrede în Blake, aceasta începe antrenamentele cu acesta, dornică să învețe să se apere singură și să nu mai fie o povară și o țintă ușoară în fața arumilor.

În continuare, evenimentele se precipită, M.A. își face apariția în oraș, iar Katy va descoperi în curând că miza era mult mai mare decât a crezut ea, nimeni nu este cine pare a fi, încrengăturile fiind multiple, iar consecințele imposibil de prevăzut…

După ce Blake îi pune viața în pericol de câteva ori, forțându-i limitele, Katy se lămurește că acesta nu fusese sincer cu ea de la bun început, urmărindu-și propriile scopuri obscure.

Printr-un concurs de împrejurări, Katy o văzuse într-o mașină a M.A. pe Bethany, iubita lui Dawson, fratele geamăn a lui Daemon, despre care toți crezuseră că muriseră amândoi, dispărând fără urmă în urmă cu doi ani. Când un om și un extraterestru se conectau între ei se considera că dacă unul murea, pierea și celălalt, era evident că și Dawson era în viață, întrucât acesta o vindecase, la rândul lui, pe Bethany.

Încercând să dea de urma lui Dawson, Katy și Daemon vor avea de înfruntat pericole extreme, descoperind că puterile lor pot fi anihilate complet prin intermediul onixului în combinație cu alte pietre, cum ar fi rubinul.

”E cam singura chestie care poate incapacita complet atât un luxen, cât și un mutant. Onixul în amestec cu alte câteva pietre, cum ar fi rubinul, poate să provoace asemenea reacții stranii. Ca și cum doi fotoni s-ar respinge unul pe celălalt și ar vrea să iasă afară.”

Mi-a plăcut mult cum au evoluat ambii eroi în acest volum.

Katy a dovedit multă tărie de caracter, înfruntând cu mult curaj evenimente bulversante, care pe o fire mai slabă ar fi doborât-o complet. Năucită de viteza cu care se schimbau perspectivele, nu a luat de fiecare dată cele mai bune decizii. Neîncrederea lui Katy în intuiția lui Daemon a avut consecințe dramatice, nu toată lumea reușind să supraviețuiască…

”Aș fi vrut să fi avut încredere în el. Trebuia să-i acord încrederea mea singurei persoane în care am crezut vreodată cu adevărat. Fusesem păcălită. Mai rău, m-am lăsat păcălită. Lacrimile îmi șiroiau pe obraz, un râu nesfârșit de remușcări.”

Altruistă, idealistă și neînfricată, îndrăgostită până peste cap de Daemon, a reușit să se revanșeze în final, punându-și viața în pericol pentru a-l ajuta pe Daemon să-și regăsească fratele.

Daemon este un erou romantic cu totul memorabil. El a continuat să fie tandru și protector, încăpățânându-se să rămână în preajma lui Katy pentru a o putea apăra, chiar și când aceasta îl respinsese categoric. Deosebit de perseverent, Daemon a asaltat-o în permanență cu atențiile lui, fie tachinând-o, fie certând-o, fie sfătuind-o, fie glumind cu ea, slăbindu-i rezistența, până a cucerit-o complet și irevocabil.

”- Dacă nu m-ai fi crezut, aș fi putut să te seduc. Vouă, amatorilor de cărți, vă plac seducătorii, nu?”

Mai mult, după ce ea s-a lămurit în sfârșit că sentimentele lui erau reale și datau cu mult timp înainte de conexiunea dintre ei, fiind cuprinsă de regrete văzând consecințele dramatice ale încăpățânării ei, Daemon o liniștește, destinzând atmosfera cu o glumă.

”- Pariul meu – l-am câștigat. Ți-am spus că de Revelion o să-mi spui că mă iubești.”

Finalul, deosebit de dramatic și plin de neprevăzut, ne lasă într-o atmosferă de mult suspans.

”În clipa aceea, chiar se schimba totul… în bine sau în rău.”

Cărțile autoarei Jennifer L. Armentrout / J. Lynn pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.rolibrariadelfin.rolibrarie.net, librex.ro, emag.ro

Recenzii Editura Leda Edge

Recenzii Jennifer L. Armentrout

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii și prezentări cărți young adult

28 Comments

    • Tyna

      Mulțumesc! Vestea bună e că anul acesta se va traduce și ultima carte din serie

  • Geo

    Tyna, felicitările mele! ❤ o recenzie alerta si plină de situații una mai tensionata ca alta! Am in plan sa citesc seria după ce apare si ultimul volum. Felicitări! ❤❤❤

  • Oli

    Eu am de recuperat la seria asta, întrucât n-am citit decât primul volum, dar acum le-am primit cadou pe următoarele (mulțumesc Tyna!!!) așa ca mă bucur de clipele minunate de lectură care mă așteaptă

  • Mirela Barbălată

    În vol.2 totul ia amploare. Adrenalina, suspansul ating cote înalte. Întâlnim doi eroi mai puternici, mai deschiși unul față de celălalt, conștienți de sentimentele lor dar mai ales de puterea pe care o dețin. Împreună!
    Din momentul în care Daemon a salvat viața lui Katy, lucrurile au devenit mult mai dificile. Sunt legați unul de celălalt, viața unuia depinde de celuilalt și invers. Katy se transformă, fac parte din surprinderea pe care o dau peste cap, întâmplări și fenomene tot mai ciudate o derutează complet dar cu ajutorul lui Daemon învață să le ia pas cu pas. Oare este suficient?
    Din punctul de vedere al lui Black, nu! Cine este acesta? Un coleg de școală al celor doi și un bun cunoscător al puterilor lui Katy. Acesta se oferă să o ajute mai ales că este singurul care știe ce urmărește cu adevărat cei din MA -organizația secretă care îi ține sub control pe luxeni. Este cu adevărat prieten Blake? Sau motivele lui sunt altele, ascunse cu un scop anume, sinistre?
    Pe zi ce trece, tensiunea crește, riscurile sunt la tot pasul, nimic nu este ce pare, nimeni nu este sigur.
    Singura constantă este iubirea dintre Kate și Daemon . Aaaa, și încă ceva: gelozia lui Daemon . Este adorabil!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *