Delicatese Literare
Recenzii

Orașul care ne unește de N. K. Jemisin, Editura Nemira, Colecția Armada – recenzie

Orașul care ne unește

(The City We Became – 2020)

N. K. Jemisin

Editura Nemira

Colecția Armada

An apariție: 2020

Nr. pagini: 416

Traducerea: Ana-Veronica Mircea

Primul volum al trilogiei MĂREȚELE ORAȘE

De la singura autoare care a câștigat premiul HUGO trei ani la rând

N. K. Jemisin s-a născut în 1972, în Iowa City, dar a crescut în Mobile, Alabama, și la New York, unde locuiește și în prezent. Este licențiată în psihologie la Tulane University. A debutat în 2010 cu romanul The Hundred Thousand Kingdoms, recompensat cu Premiul Locus. A obținut Premiul Hugo trei ani consecutiv (2016, 2017, 2018), pentru volumele trilogiei BROKEN EARTH. Este considerată una dintre cele mai puternice voci ale literaturii speculative din ultimii ani, iar povestirile sale au fost incluse în mai multe antologii și în volume colective. La Editura Nemira au apărut volumele The Killing Moon (Luna ucigașă, 2015) și The Shadowed Sun (Soarele umbrit, 2017), care alcătuiesc seria DREAMBLOOD (VISE ÎNTUNECATE).

Cinci newyorkezi trebuie să-și unească forțele ca să-și apere orașul.

Pentru că orice oraș este însuflețit. Unele suflete sunt străvechi ca miturile, altele sunt tinere și crude ca niște copii care se joacă. New Yorkul are șase.

Fiecare oraș are, totodată, și o parte întunecată. Un rău vechi, neliniștit zace sub pământ, amenințând să distrugă orașul, iar cei cinci protectori ai săi trebuie să facă echipă și să-l oprească, o dată pentru totdeauna.

„Un roman fantasy absolut splendid.“ – Neil Gaiman

„Cea mai premiată scriitoare de fantasy și science fiction din generația ei. Jemisin poate să scrie despre orice.“ – New York Times

„O originală scrisoare de dragoste pentru New York, cu mize universale. Un mare deget mijlociu arătat lui Lovecraft, cu multă emoție, creativitate, inteligență și umor. O alegorie actuală.“ – Rebecca Roanhorse

„Deși e un fantasy, multe aspecte ale poveștii vin din realități contemporane. Un roman crud, poetic, fără compromisuri.” – Kirkus

„Recomandat celor care vor să citească cel mai original și puternic fantasy de azi.” – Booklist

New York… The Big Apple… Orașul care nu doarme niciodată… impresionează prin marea diversitate de rase și religii fiind un oraș spectaculos, vibrant, o metropola a artei, culturii și finanțelor, un loc incredibil al contrastelor. „New York is like a country, the neighborhood îs your town” – Vivian Gornick.

”Ca în urma unei invocari, New Yorkul văzut de toată lumea pâlpâie brusc și se transformă în New Yorkul pe care nu-l poate vedea decât el. De fapt, sunt prezente amândouă, ușor suprapuse, pâlpâind, apărând când unul, când altul, până ce se stabilizează într-o neobișnuită realitate duală. În fața lui Manny se întind două Seventh Avenue. Sunt ușor de deslușit, pentru că diferă ca paleta de culori și ca atmosfera. Într-unul, are în câmpul vizual sute de oameni, zeci de mașini și șase lanțuri de magazine pe care le recunoaște. E New Yorkul Normal. În celălalt nu sunt oameni și s-a petrecut un soi de dezastru de neînțeles.”

Orașul care ne unește„, primul volum al trilogiei „Mărețele orașe”, este declarația de iubire a scriitoarei N. K. Jemisin pentru Marele oraș New York, un joc fantastic între ea și cititori, o lectură cu ritm electrizant, personaje frapante și construcție splendidă. Nu mai vorbesc de prezentarea grafică impecabilă care însoțește și scoate în evidență cartea!

Este imposibil să redau în cuvinte frumusețea acestei scrieri deosebite, originale, dar pot să vă mărturisesc că am savurat povestea, am fost sedusă de personaje, captivată de intriga și ritmul acțiunii iar la final m-am declarat îndrăgostită de harul autoarei.

Cartea merge pe următoarea idee: un mare oraș este asemenea unei ființe vii. El se naște, creste și trăiește prin puterea, iubirea și energia celor care-l locuiesc. New York-ul trebuie să se nască și pentru acest lucru este nevoie de cineva care să-i supravegheze venirea pe lume, este nevoie de oameni a căror inimă bate pentru el, care-l consideră parte din ei, iar New Yorkul are asemenea locuitori, dintre care și-a ales Apărătorii.

Există cinci districte în marea metropolă, asa încât este nevoie de câte un apărător pentru fiecare district, plus un Ales care reprezintă întregul oras. Fiecare dintre ei reprezintă avatarul unui district și fiecare are puteri extraordinare, pe care nici măcar nu le bănuiește. Apărătorii sunt înzestrați cu haruri pe care vor învăța să le accepte, pentru că acest oraș reprezintă totul pentru ei – istorie, naștere, viață, legături, rădăcini, iubire.

Desigur, se pune întrebarea, ce forță malefică ar ataca New Yorkul ca să fie nevoie de cinci protectori care să vegheze asupra existentei lui? DUȘMANUL sălășuiește în adâncurile orașului, îl pândește, vrea locul, vânează oamenii, îi infectează și îi stăpânește. Această forță întunecată este o entitate malefică, o formă de viață letală care se hrănește cu energia oamenilor, o creatură din altă realitate, un monstru cu milioane de picioare și brațe, cu o gură hidoasă și tentacule care se întind sub tot orașul, care ies din pământ și parazitează orice. Și când va reuși să infesteze fiecare clădire, stradă, casă, om, atunci DUȘMANUL va fi stăpânul locului. Un asemenea monstru este nevăzut de majoritatea celor care locuiesc aici și doar câțiva îi pot privi urâțenia iar aceștia sunt cei aleși să apere viața New Yorkului.

Marele oraș a luat naștere datorită curajului celui care a dus deja o bătălie cu DUȘMANUL, cel numit Alesul, un băiat al străzii, un tânăr de culoare care trăiește din energia orașului, doarme pe străzile lui, dansează în parcurile New Yorkului, pictează pe clădirile acestuia, trăiește și respiră în ritmul locului. S-a luptat singur cu DUȘMANUL, dar forța lui s-a consumat, iar acum are nevoie de ajutorul celor cinci Apărători ai celor cinci districte ale metropolei, adjuncții lui, pentru ca existența New Yorkului să continue.

Viziunile care se înfățișează Apărătorilor orașului sunt de neimaginat, copleșitoare, proiectându-i într-un New York bizar dintr-o altă realitate, o realitate alternativă, în care li se înfățișează suferința, durerea, urletul și lacrimile unui oraș trist, pustiu și ruinat.

Paulo este avatarul orașului brazilian Sao Paulo și este aliatul celor cinci, și tot el este cel care l-a învățat pe tânărul Ales cum să se lupte cu DUȘMANUL și ce trebuie să facă pentru ca marele oraș să vina pe lume. Cinicul Paulo este un cunoscător, luptător și învingător și știe ca trebuie să-i adune laolaltă pe cei cinci protectori ai New Yorkului și să-i ducă lângă Ales pentru a-i da acestuia putere din puterea lor, altfel, New Yorkul de acum se va transforma în New Yorkul bizar din cealaltă realitate înspăimântătoare.

Și viziunile curg în valuri peste Manny – avatarul districtului Manhattan, un tânăr student inteligent, venit la New York pentru studii doctorale; Padmini – apărătoarea districtului Queens, regina matematicii, masterandă în inginerie financiară, genială, creativă; Bronca – sufletul Bronxului, directoarea Centrului de Artă, solidă, bătăioasă; Brooklyn – protectoarea Brooklynului, avocată și politiciană, cerebrală, mândră; Aislyn – metamorfoza districtului Staten Island, singuratică și timidă, reticentă și neexperimentată. Conduși de acea forța invizibilă care leagă părțile orașului, New Yorkul îi unește, îi aduce laolaltă pe cei cinci protectori, pentru că doar împreună au șanse să nimicească Răul care distruge orașul, chiar dacă prețul este însăși viata lor.

Dacă am reușit să vă trezesc curiozitatea și să vă conving de farmecul acestui fantasy rafinat, vp recomand „Orașul care ne unește”, o călătorie literarp deosebită având drept ghid magia cuvintelor lui N. K. Jemisin.

„Cânt orașul. Al naibii oraș! Stau pe acoperișul unei clădiri în care locuiesc, îmi întind brațele și îmi încordez abdomenul și, cu voce tânguitoare, îi strig vorbe fără sens peretelui unei construcții care-mi blochează vederea. Îi cânt, realmente, peisajului citadin de dincolo de ea. Orașul o să înțeleagă.”

„Pictez orașul. (…) În toiul nopții, pe un acoperiș din Chinatown, cu câte un spray în mână și cu o găleată cu vopsea pentru rigips lăsată afara de cineva (…) mă mișc repede, descriind vârtejuri în formă de crab.”

„Trăiesc viața orașului. El prosperă și e al meu. Sunt demnul lui avatar și suntem împreună. N-o să ne mai fie niciodată fr… oh, rahat, ceva nu e bine.”

Cărțile Editurii Nemira se pot comanda pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți fantasy

13 Comments

Spune-ți părerea!