Orasul de bronz de S.A. Chakraborty, Editura Leda Edge – recenzie

Orașul de bronz (The City of Brass – 2017)

S.A. Chakraborty

Editura Corint

Leda Edge

An apariție: 2018

Nr. pagini: 576

Gen: ficțiune fantastică, aventuri, fantasy-romance

Traducere: Iulia Dromereschi

• Seria Trilogia Daevabadului

1. Orasul de bronz (The City of Brass – 2017)

2. Regatul de aramă (The Kingdom of Copper – 2019)

3. Imperiul de aur (The Empire of Gold – 2020)

Orașul de bronz e primul volum al Trilogiei Daevabadului, o serie fantasy a cărei acțiune se desfășoara în Orient, în secolul al XVIII-lea. A fost declarată „Cea mai bună carte a anului 2017” de Library Journal • Vulture • The Verge • SYFYWire

S(hannon) A. Chakraborty este o scriitoare newyorkeză și o mare pasionată de istorie. Romanul său de debut, Orașul de bronz, este primul volum al Trilogiei Daevabadului, o serie fantasy a cărei acțiune se desfășoară în Orient, în secolul al XVIII-lea.

Pasiunea pentru literatură a autoarei este demonstrată și de faptul că își dedică timpul prețios pentru a organiza evenimentele Grupului Brooklyn Speculative Fiction Writers. Iar patima pentru istorie o face nu doar să devoreze orice text poate găsi despre istoria Imperiului Otoman sau despre cărturarii musulmani, ci și să recreeze complicate festinuri medievale pentru soțul și fiica sa.

Pășiți, fără teamă, în orașul de bronz, în Daevabadul cel construit de făpturi mitice, unde djinn-ii din basmele arabe și-au construit o lume fascinantă, în care magia și miraculosul se împletesc cu intrigile politice și amoroase, iar fanatismul religios, cu lupta de eliberare a celor oprimați din cauză că aparțin unei rase declarate impure, într-o poveste care va reuși să fie pe cât de pasionantă, pe atât de realistă.

„O carte ca un ospăț extravagant – picantă și sângeroasă, amețitor de magică și, totuși, cumva, cu totul și cu totul credibilă.” – LAINI TAYLOR

„Urzeala tronurilor a lui George R.R. Martin se combină cu miraculoasele povești din O mie și una de nopți în acest roman despre Nahri, o tânără maestră în escrocherii din secolul al XVIII-lea, din Cairo, care descoperă că djinn-ii există și au construit o civilizație înfloritoare. […] Aventurile prin care ea trece alături de chipeșul daeva Dara sau în compania habotnicului, dar atât de inteligentului și mărinimosului prinț al djinn-ilor, Alyzaid, precum și finalul surprinzător au reușit nu doar să mă țină cu sufletul la gură, ci și să mă facă să trepidez de nerăbdare în așteptarea celui de-al doilea volum al TRILOGIEI DAEVABADULUI.” – ADRIAN LIANG, The Amazon Book Review

„Chakraborty creează, cu Nahri, o eroină care va cuceri inimile, căci, deși își are defectele sale, e, totuși, inteligentă și captivantă. […] Iar conflictele din magicul oraș al djinn-ilor, Daevabad, și lupta care se duce în inima prințului Alyzaid (între loialitatea față de familia sa și mistuitoarea lui dragoste pentru dreptate) sunt fascinante, complexe și slujesc de minune drept temelie solidă pentru acțiunea plină de suspans a romanului.” – Washington Post

Orașul de bronz – o carte spectaculoasă, exotică și strălucitoare, o poveste fascinantă, plina de magie și culoare!
Dacă vă plac poveștile orientale, ce aduc cu cele din 1001 de nopți, cu creaturi fantastice, dacă vă plac legendele stropite din plin cu magie, atunci această carte vă va fermeca! Pe mine m-a vrăjit, m-a făcut să mă pierd în lumea ei și să rămân visând la ea mult timp după ce am terminat de citit ultimul rând. O singură nemulțumire am, și anume că nu am putut să citesc imediat volumul următor, care sper să apară cât mai curând!

Povestea începe în Cairo, autoarea surprinzând foarte bine atmosfera orientală a locului, și o cunoaștem pe Nahri, personajul principal al cărții. Nahri e o tânără adorabilă, isteață si descurcăreață, un personaj carismatic, care reușește să fie în același timp plină de candoare și inimoasă, dar și foarte șmecheră și profitoare. Era o mică hoață, care nu se sfia să profite din plin de șansele care i se iveau – sau pe care și le crea singură – în acest sens. Recomanda clienților creduli tratamente închipuite de ea, uneori eficiente, sau pur și simplu inofensive. Dar adevărul e că avea un dar real: putea simți și recunoaște afecțiunile de care sufereau cei din jur. Nu s-a întrebat niciodată de unde sau cum de avea acest har, iar răspunsul ar fi lăsat-o stupefiată. Și, încă ceva ce ar fi trebuit să-i dea de gândit: orice rană căpăta, se vindeca instantaneu!

Nahri era orfană și nu își cunoștea părinții. Dar va afla în curând adevărul despre originea ei, în niște împrejurări dramatice și complet neașteptate, dar pe care, fără să știe, tot ea le-a generat.

Deși nu credea despre sine că avea vreun fel de atingere magică, și, fiind o persoană pragmatică, nu credea în nici un fel de „aiureală supranormală”, profită de superstițiile și credințele locale și înfăptuiește un „zar” (un fel de ritual de exorcizare). Fac o paranteză pentru a vă spune că numele și termenii specifici întâlniți pe parcurs se găsesc explicați la finalul cărții, ceea ce e de mare folos.
Revenind la zar, lucrurile scapă de sub control, iar Nahri are senzația clară că a declanșat ceva peste putința ei de înțelegere. Iar când, în drum spre casă, are nefericita idee de a traversa un cimitir – loc până atunci inofensiv – are certitudinea acestui fapt. Pe neașteptate, în fața sa apare Baseema (copila asupra căreia practicase zar-ul). Doar că… nu era tocmai ea. Era posedată, iar ifritul care îi luase corpul în stăpânire era pornit împotriva lui Nahri.

Ca în povestea lui Aladin și lampa fermecată, un djinn i se înfățișează dinainte, furios că fusese chemat.  De fapt, îi spune că el era un afshin, nu un djinn, și ținea morțiș să nu fie numit djinn. Era un daeva: ”cândva metamorfi care trăiau timp de milenii, daev-ii și-au pierdut în mare măsură puterile magice la porunca profetului Suleiman, ca pedeapsă fiindcă făcuseră rău oamenilor.”

Acesta nu vroia să-i îndeplinească vreo dorința, ba, din contra, părea foarte amenințător. Dar extrem de chipeș.

Apoi, din morminte, la chemarea ifritului, încep să apară ghoul-i (trupurile reanimate, canibale, ale oamenilor decedați care au făcut pace cu ifriții), iar Nahri va scăpa datorită afshinului său… cu ajutorul unui covor zburător!

Nahri știu că e ceva în neregulă înainte să deschidă ochii. Soarele strălucea – mult prea puternic – și îi atingea pleoapele încă închise, iar abaya i se lipise, umedă, de abdomen. O briză blândă îi mângâia chipul. Gemu și se rostogoli, încercând să își găsească refugiul sub pătură. În loc de asta, se trezi că ia o gură de nisip. Scuipând, se ridică în picioare și se frecă la ochi. Clipi. De bună seamă, nu se mai afla în Cairo. De jur‑împrejurul ei se zărea un crâng umbros de curmali printre care creșteau tot soiul de tufișuri pitice. Iar cerul albastru se zărea pe ici, pe colo, căci pante stâncoase îl acopereau pe alocuri. Printre copaci, în depărtare, nu se zărea decât deșertul, nisipul auriu strălucitor, cât vedeai cu ochii în toate direcțiile. Iar în fața ei era proțăpit djinn‑ul. Ghemuit ca o pisică, peste rămășițele fumegătoare ale unui foc mititel – al cărui miros acru, de lemn verde ars umplea aerul –, djinn‑ul se uita la ea cu un fel de curiozitate prevăzătoare în ochii lui verzi și strălucitori. 

Și când te gândești că, doar cu puțin timp în urmă, ea nu credea nici în magie, nici în existența creaturilor supranormale. Iar, din spusele afshinului, se pare că ea însăși era o astfel de creatură! Era, ca și afshinul, o creatură de foc, așa cum erau și djinni, și ifriții.

– Ce este un daeva?

El oftă. 

– Ți-am spun, suntem djinn-i. Doar că avem decența de a ne spune pe numele adevărat. 

– Asta nu explică nimic. 

El se încruntă:

– Suntem ființe care au suflet, ca și oamenii, numai că am fost creați din foc, nu din pământ. Un firicel delicat de flacără portocalie i se încolăci în jurul mâinii drepte și i se răsuci printre degete. Toate elementele – pământ, foc, apă, aer – își au propriile creaturi.

Despre călătoria alături de Dara (cu greu i-a aflat numele), despre interacțiunea și dialogurile lor amuzante, de-a dreptul spumoase, și poveștile incredibile pe care i le spune acesta, ca și despre drumul plin de pericole, în care făpturi despre care până atunci credea că există doar în basme, dar acum apar și încearcă să le facă rău – am citit pe nerăsuflate.

Și despre atracția neașteptată dintre Dara – Darayavahoush, pe numele său întreg – și Nahri – ultima reprezentantă a unui neam de tămăduitori magici despre care se credea că se stinsese: nahizii!

– Neamul nahizilor nu mai există, îi confirmă Dara. Ifriții au petrecut multe secole vânându-i… 

– Așadar, ceea ce spui tu, de fapt, începu Nahri cu vocea răgușită, este că tu crezi că sunt ultima urmașă în viață a unei familii pe care un grup de foști daev-i însetați de răzbunare au tot încercat să o extermine în ultimii trei mii de ani.

Daev-ul îi atinse obrazul. Păru aproape la fel de uimit ca și ea de acest gest, de parcă degetele lui i-ar fi trasat conturul din proprie voință. Pe chipul lui se citea atât de multă dorință – dar și multă nehotărâre -. încât inima lui Nahri începu să bată cu putere și se simți cuprinsă de căldură. ”Nu face asta, își spuse, este dușmanul celor cărora le vei cere adăpost, iar tu vrei să adaugi asta legăturilor dintre voi? Numai o neghioabă ar face așa ceva!”

Și apoi îl sărută.

Destinația celor doi va fi Orașul de bronz – Daevabad!

De ce mergeau acolo, vă las să descoperiți singuri. Și de ce Dara, care chiar el propusese, o amenințase, și o convinsese în final că acolo trebuiau să meargă, era îngrozit la ideea că va ajunge în Daevabad. Era responsabil de fapte sângeroase petrecute cu mult timp în urmă, iar de atunci nu mai călcase pe acolo. Nu credea că o mie patru sute de ani sunt destui ca să-i fie uitate – sau iertate crimele. Da, ați citit bine! Dara avea peste 1400 de ani!

– Probabil că pentru ei ești doar cineva din istoria antică, Dara. Nu toată lumea poartă pică o mie patru sute de ani. El se încruntă și privi în altă parte, iar ea izbucni în râs: Of, haide, haide, te tachinez doar, zău așa! 

Mi-a plăcut mult de acest personaj taciturn, impulsiv, secretos și pasional.

Pe un alt plan al cărții, îl cunoaștem pe prințul Alyzaid, cel de-al doilea fiu al regelui Ghassan al Daevabadului, ca și pe prințul Munthadir – urmașul la tron, și intrăm în fascinanta lume a acestui tărâm. Aflăm despre viața la palat, dar și despre intrigi, comploturi, trădări, lupte pentru supremație, răzbunări străvechi, poveștile raselor, popoarelor și creaturilor care populau acel ținut, sau care existaseră în istoria de milenii a acestora. În afară de faptul că personajele sunt fantastice, unele fapte sau stări de lucru sunt surprinzător de actuale!

E foarte binevenit glosarul de la finalul volumului cu toate creaturile care populează lumea cărții – creaturi de foc, creaturi de apă, de aer și de pământ, cu descrierea fiecăruia. Și mai sunt shafit-ii, ființe cu sânge amestecat, de djinn și om.

Urmărim cele două povești – a lui Nahri și Dara, pe de o parte, a lui Alyzaid pe de altă parte – alternativ, după care cele două fire ale acțiunii se contopesc.

Ce soartă îi așteaptă pe Nahri și pe Dara în Orașul de bronz? Cum vor fi primiți?

Vom asista la întâmplări dramatice, alianțe neașteptate, dezvăluiri șocante. Secrete străvechi și întunecate ies la iveală și zgâlţâie din temelii pacea – și așa foarte precară – a Daevabad-ului. Cine sau ce era Dara? Care erau faptele de care se făcea răspunzător? Ce rol va avea Alyzaid în poveste, și care va fi relația lui – și a fratelui lui – cu Nahri, veți afla citind cartea. Spre final, avem parte de câteva senzaționale răsturnări de situație, iar deznodământul acțiunii primului volum e spectaculos!

Era frustrant când cineva îți dădea peste cap planurile bine gândite, dovedindu-se mai bun decât tine. De aceea, nu trebuia să te oprești niciodată din urzirea planurilor alternative. 

Chipul lui era împietrit, iar Nahri zâmbi, pentru prima dată… Era zâmbetul pe care îl dăruise sutelor de bărbați aroganți de-a lungul anilor, chiar înainte să-i fi tras pe sfoară.

Nahri le zâmbea întotdeauna viitoarelor sale victime.

 

Cartea Orașul de bronz/ Cărțile apărute la Leda Edge pot fi comandate de pe edituracorint.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii Editura Leda Edge