Orașul de deasupra de Nicoleta Tudor – recenzie

Orașul de deasupra

Nicoleta Tudor

Editura Librex

Număr pagini: 290

Seria Cercurile mistice:

1. Cercurile mistice

2. Orașul de deasupra

3. Toria

Cartea a apărut în 2014 la Smart Publishing (252 pg.),  iar anul acesta – 2016 – a fost reeditată la Editura Librex.

Epilogul primului volum – ”Cercurile mistice” –  ne deschide cărarea spre o nouă aventură:

”    –     Mami, mami, iar am văzut orașul. Maria s-a uitat lung la ea, mai ales că-i spusese cu câteva zile în urmă ceva de un oraș și n-o luase în seamă.

– Ce oraș ai văzut, puiule?

– Iar am văzut orașul de deasupra.”

Să pornim pe ea așadar, și să vedem ce povești așteaptă să fie descoperite de-a lungul ei…

Dacă ”Cercurile mistice” m-a cucerit, același lucru îl pot spune și despre ”Orașul de deasupra”, care poate fi citită și de sine stătător, dar se pierde din farmecul cărții dacă cele două nu se citesc în ordine, așa cum le-a gândit autoarea.

Și de această dată avem parte de două povești de dragoste, în care viața reală se suprapune cu cea fantastică, elementele fantasy fiind foarte frumos împletite în subiectul cărții. Cele două planuri – real și fantasy – urmează același fir al acțiunii, fiind din același timp, contemporane, dar din lumi diferite, iar eroina noastră, Mădălina, e personajul principal din ambele, spre deosebire de prima carte, unde poveștile erau din timpuri diferite, cu protagoniști diferiți, dar ambele din lumea noastră. Dacă în primul volum am avut parte de o experiență mistică, de această dată avem parte de una extraterestră.

Mădălina este fiica lui Maria și Matei din ”Cercurile mistice”, și moștenise abilitățile paranormale ale părinților ei, putând citi și influența gândurile celor din jur, având capacități de vindecătoare, dar, mai ales, având darul de a vedea orașul de deasupra, o planetă denumită Toria, unde ajunge pentru prima dată copil fiind, cu ajutorul unui bănuț găurit pe care îl găsise în podul casei și care acționa ca un portal sau ca o cheie de trecere între cele două lumi. Cele văzute acolo o înfricoșează și, strângând bănuțul în pumn, se întoarce în siguranța camerei sale, dar nu a putut uita nicicum ochii negri pătrunzători ai unui băiețel care au privit înfricoșați până în adâncul sufletului ei…

Câțiva ani mai târziu, amintirea acelei zile a îndemnat-o să picteze ceea ce văzuse pe plaja misteriosului oraș.

”Tabloul reprezenta o plajă ciudată, cum spunea mama ei, iar acei oameni în robe albe erau în jurul unui băiețel răstignit pe o piatră uriașă. Ochii băiețelului făceau tot tabloul. Aveai impresia, privindu-l, că o să clipească din clipă în clipă. Acei ochi pe care nu-i uitase, la care se gândise ani de-a rândul, întrebându-se ce s-a întâmplat cu acel băiețel.”

Anii au trecut. Mădălina nu a mai avut curajul să atingă bănuțul, până într-o zi, când, mânată de o atracție căreia nu a putut să îi reziste…ajunge din nou pe plaja din amintirea ei.

”Așa de adâncită în gândurile mele eram că nu am văzut băiatul care stătea sprijinit de un bolovan privind pierdut în zare. La naiba, mi-am zis, cum plec eu acum? Ce o să creadă?

Era deja prea târziu. Mă văzuse și deja se îndrepta spre mine. Luna îi lumina din plin fața. Atunci inima mea a început să bată cu putere. Dintr-o mie de băieți, aș fi recunoscut acei ochi negri, ochi care m-au tulburat și pe care nu i-am putut uita niciodată.”

”Doi ochi negri luminați de lună și răvășiți de revederea noastră”…

El se numea Naum și era reprezentantul uneia din familiile descendente, urmașul vechilor străbuni. Atracția dintre ei e instantanee, o dragoste la prima vedere care i-a aruncat într-o relație imposibilă. O veche legendă toriană vorbea despre Cădere: o înaintașă a lui Naum, s-a îndrăgostit de un pământean, refuzând să se unească cu un alt descendent, așa cum cerea tradiția lor, iar în ziua ceremoniei, a fugit pe pământ cu una din cele două chei existente. Asta a fost ”Căderea”. De atunci, torienii nu mai aveau voie să vină pe pământ. Odată cu venirea Mădălinei pe Toria, Naum realizează că aceea nu era doar o legendă…

Spre disperarea Mădălinei, pasiunea nou descoperită pentru Naum o împarte în două, având în vedere că ea era deja îndrăgostită de… Sorin, un băiat extraordinar – atrăgător,  inteligent, simpatic și cu simțul umorului, pe care îl cunoscuse la petrecerea de majorat a Corinei, cea mai bună prietenă a ei, iar Sorin, la rândul lui, o adora.

La fel ca în primul volum, și în acesta sunt foarte bine redate relațiile din cadrul familiei. Ne reîntâlnim cu Maria și Matei, care se iubesc la fel de mult, cu tatăl Mariei, care o răsfăța nespus pe Mădălina, fiindu-i singura nepoată, ca și cu Iolanda, mătușa Mariei, sora geamănă a mamei ei, care îi stătuse alături când mama ei murise (aici e o ușoară inexactitate în volumul de față, făcându-se referire la Iolanda ca la sora mai mare a Mariei).

Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea dintre Mădălina și membrii familiei ei, felul în care o înțelegeau și o susțineau. Făcând o paranteză, mi-au plăcut vacanțele ”între fete” – o săptămână la mare, în care plecau an de an Mădălina, Maria și Iolanda, pentru ”a-și încărca bateriile” – acestea consolidând relația foarte apropiată care le unea.

Revenind la Mădălina, aceasta este sfâșiată între atracția incontrolabilă care o împinge spre Naum și dragostea pământeană din ce în ce mai mare pentru Sorin, care o înțelege și îi stă alături, ajuntând-o să treacă peste crizele de depresie în care o aruncă incertitudinea, deși el nu știe ce îi provoacă acele crize. Ea nu se destăinuie nimănui, doar unui jurnal pe care îl ține, și asta nu din lipsă de încredere, ci pentru a nu-i face pe cei dragi să sufere alături de ea dacă ar fi aflat prin ce trece. A mai trecut un timp, Mădălina termină liceul și se pregătește pentru facultate, Sorin e deja student, iar povestea lor de iubire e foarte frumoasă, dar… în același timp, ea continuă călătoriile în orașul de deasupra…

În incursiunile ei nocturne pe Toria își face și o prietenă, Aris, care devine confidenta ei acolo, așa cum era acasă Corina. Mădălina va reuși să o aducă pe Aris într-o scurtă vizită pe pământ, pentru a vedea verdeața, și animalele, care pe Toria dispăruseră datorită poluării, iar planeta se ascundea în cea mai mare parte locuitorilor ei, pentru a-i pedepsi. Autoarea trage astfel și un semnal de alarmă și, în același timp, oferă o temă de gândire asupra acestui lucru.

Și pe Naum îl va lua pe nepregătite la un moment dat și îl va teleporta alături de ea pe pământ, pentru a vedea marea noastră, dar era toamna târziu, și aceasta era agitată și neprimitoare, însă amintirea brațelor lui calde pe malul înspumat al mării îi va rămâne în minte pentru totdeauna.

Povestea de iubire nepământeană evoluează și, după cum veți vedea, prima ei noapte de dragoste i-o va oferi lui Naum. În ciuda faptului că Mădălina, orbită de pasiune, dorea să dea o șansă relației cu acesta, el nu vede nici o cale prin care ar putea avea un viitor comun, mulțumindu-se doar să-i repete de fiecare dată că ”odată și odată vom fi împreună”, dar cum?! El era deja promis lui Enola, urmașa unei alte familii de descendenți, iar Mădălina află acest lucru. Mai mult, atitudinea dură a lui Naum când era să fie văzută cu el și strigă la ea să plece mai repede de acolo, o bulversează și contrariază.  Revine pe Pământ luând-o și pe Aris cu ea, dar, odată ajunsă acasă, îi dă acesteia bănuțul – cheia de întoarcere pe Toria, retezându-și astfel orice legătură cu acea lume și cu Naum. O  iubire, cât de mare și de profundă, chiar împărtășită, poate fi distructivă, iar Mădălina își pierduse nu doar inima în orașul de deasupra, ci și liniștea sufletească. Copleșită, decide să dea undă verde doar iubirii cu și pentru Sorin, alături de care se simțea iubită, ocrotită și împlinită.

”Am stat și l-am privit pe Sorin (…) Părul blond îi strălucea în bătaia soarelui, iar ochii lui albaști erau și mai deschiși ca de obicei, accentuînd blândețea trăsăturilor lui.  

– Ce e? Îmi zise când observă că mă uit lung la el.

– Ești frumos, să știi, i-am zis în timp ce îl priveam în continuare.

Sorin trase scaunul din fața mea și se așeză pe el.

– Atât de frumos încât să vrei să-ți petreci restul vieții cu mine?

Am roșit, știind ce vrea să spună cu această întrebare. Dar, la naiba, chiar voiam să-mi petrec viața cu el. Chiar îmi doream liniștea și siguranța ochilor lui albaștri.

– Da, i-am răspuns simplu privindu-l în ochi.

Cred că l-am luat pe nepregătite. Am văzut cum i s-au dilatat pupilele, s-a înroșit, și când și-a revenit s-a ridicat în picioare, m-a mai privit o dată, după care a băgat mâna în buzunar și a scos o cutiuță roșie de catifea. I-a deschis capacul, și, solemn, a îngenuncheat în fața mea, pe un genunchi.

– Mădălina, vrei să fii soția mea?

Îmi venea să plâng. Eram emoționată și conștientă că omul din fața mea chiar mă iubea cu adevărat, dacă se încumeta să mă ceară de soție.

– Da, i-am răspuns și am îngenuncheat lângă el.

M-a sărutat cu pasiune după aceea, fericirea din privirile lui făcându-mă și pe mine fericită.”

Are loc cununia civilă, e stabilită data nunții, dar lucrurile nu sunt nici pe departe clare, sau simple, sau certe. Cât de mult ne putem decide sau influența propriul destin?

Șatra, cea pe care o știm din primul volum, și care sosește regulat  în vizită la părinții Mădălinei, își așază corturile în fața casei a doua zi după cununie, spre bucuria întregii familii. Au venit să o felicite pe Mădălina și să-i ureze toate cele bune, însă nu doar atât, după cum veți vedea, au și ei o poveste de spus, despre o femeie misterioasă sosită cândva demult în șatra lor, venită dintr-o altă lume…

Tot acum, Maria găsește jurnalul Mădălinei, și suferă cumplit citind prin ce a trecut aceasta de una singură. Pentru a o ajuta să-și clarifice sentimentele înainte de nuntă, îi propune să meargă împreună la mare – Maria, Mădălina, Iolanda și Corina.

Odată ajunse acolo, fetele merg la o terasă, iar vederea celei care vine să le ia comanda, o aruncă pe Mădălina – din nou – în abis: era Aris, prietena ei de pe Tora, care îi spune că… e și Naum acolo! De ce veniseră, ce se întâmplase între timp pe Toria, cum va fi revederea celor doi?

Nu vă spun ce se întâmplă mai departe, invitându-vă să descoperiți singuri deznodământul acestei captivante povești, pe care am citit-o pe nerăsuflate, iar acum abia aștept să citesc ”Toria” – volumul următor al acestei minunate serii!

 Mulțumesc autoarei Nicoleta Tudor pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea se poate comanda de pe site-ul Librariei Librex.

Recenzii cărți Nicoleta Tudor

Recenzii și prezentări cărți autori români