Oriunde ne duce timpul de Nora Roberts, seria Familia O’Hurley, Editura Litera, Colecția Cărți Romantice

Oriunde ne duce timpul

(Without a Trace – 1990)

Nora Roberts

Editura Litera

Colecția Cărți Romantice

Ultimul volum din Seria The O’Hurleys:

1. Aproape de paradis – Ed. Litera / Sacrificiu – Editura Z – The Last Honest Woman – 1988 – recenzie

2. Dansează în ritmul inimii – Ed. Litera – Dance to the Piper – 1988 – recenzie

3. Curajul de a iubi – Skin Deep – 1988 – recenzie

4. Oriunde ne duce timpul – Without A Trace – 1990

Cu doisprezece ani în urmă, Trace O’Hurley și-a luat rămas-bun de la propria familie și de la lumea spectacolelor din care făceau toți parte și a pornit pe propriul drum, căutându-și menirea. Acum, sătul de viața de spion și îndurerat de moartea prietenului și mentorului său, Trace nu mai are nici o motivație și nimic de demonstrat, așa că se gândește serios să se retragă din activitate și să se bucure de o viață tihnită undeva prin Insulele Canare.

Serioasă și dedicată, Gillian Fitzpatrick este un om de știință care își ajută fratele în eforturile sale de a concepe un ser care să protejeze de efectele unui atac nuclear. Când fratele ei și fiica acestuia sunt răpiți din Irlanda de teroriști, Gillian îl caută pe Trace O’Hurley pentru a-i solicita ajutorul, fiind convinsă că el este singurul care o poate ajuta să dea de urma celor dragi ei.

Trace acceptă, fără tragere de inimă, această ultimă misiune și, împreună cu Gillian, pleacă spre Mexic, locul unde se presupune că a fost dus fratele ei. Pe măsură ce căutările lor îi pun în tot felul de situații periculoase, Trace descoperă că a găsit, în sfârșit, pe cineva pentru care merită să-și riște nu doar viața, ci și chiar inima pe care o credea împietrită…

Citate:

„Voia să o dezmierde și să o aline, dar se împotrivea prin gesturi brutale și ordine. De ce naiba o săruta? Când ea îi răspunse la sărut, încetă să-și mai pună întrebări. Avea gustul parfumului pe care îl purta – de pajiște, flori de câmp, lumina soarelui în dimineți răcoroase. Nu era nimic exotic, totul era delicat și cât se poate de real. Acasă… De ce gustul ei îi amintea de acasă, de ce îl făcea să tânjească după gustul ei așa cum tânjea după ea?”

„Fără să poată judeca rațional, fără să se gândească la consecințe, îl îmbrățișă. De ce părea atât de simplu? Gura lui era aspră și fierbinte, mâinile lui… numai tandre nu erau. Și totuși, îi părea atât de simplu să fie cu el, atât de natural. Atât de familiar. Cu siguranță, gustul lui era unul cunoscut. Dacă i-ar fi mângâiat spatele, ar fi știut dinainte forma mușchilor lui. Dacă ar fi inspirat adânc pentru a-i simți mirosul, nu ar fi fost surprinsă de el. Fizic, îl întâlnise de numai câteva zile. Dar exista ceva în el care o făcea să simtă că îl cunoștea de o viață.”

„Îl iubea. Trace simți cum îl cuprindea emoția, caldă și puternică – și deloc înspăimântătoare. Vorbise serios. Citise asta în ochii ei atunci, dar și înainte, deși încercase să-și spună că intensitatea momentului o făcuse să simtă astfel, iar pe el să își dorească asta.
Când Gillian o spusese, Trace își dorise să meargă la ea, să o îmbrățișeze puternic, strâns, să nu-i mai dea drumul. Să-i facă promisiuni pe care nu era sigur că le putea onora. Și, deși nu era sigur că ea avea să înțeleagă, nu făcuse toate astea tocmai fiindcă o iubea. Nu mai iubise nici o femeie înainte, așa că nu știa ce luptă se dădea între egoism și altruism. O parte din el voia să ia ce îi oferea. Cealaltă parte simțea că era o greșeală, chiar un păcat, ca un bărbat ca el să se bucure de o emoție atât de pură când el uitase cum să o ofere cu mult timp în urmă.”