Pacienta tăcută de Alex Michaelides, Editura Litera, Colecția Buzz Books – recenzie

19

Pacienta tăcută

(The Silent Patient – 2019)

Alex Michaelides

Editura Litera

Colecția Buzz Books

Traducere: Dana-Ligia Ilin

Nr. pagini: 368

An apariție: 2019

Alex Michaelides s-a născut în Cipru, tatăl său fiind grec-cipriot, iar mama englezoaică. A studiat literatura engleză la Universitatea Cambridge și a făcut un masterat pentru a deveni scenarist la Institutul American de Film din Los Angeles. A scris scenariul filmului The Devil You Know (2013), cu Rosamund Pike, și a fost coscenarist la The Con is On (2018), cu Uma Thurman, Tim Roth, Parker Posey și Sofia Vergara. Pacienta tăcută (2019) este primul său roman.
Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță faimoasă căsătorită cu un fotograf din lumea modei, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una din zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută timp de șase ani.
Refuzul Aliciei de a vorbi despre crimă – sau despre orice altceva – transformă o tragedie de familie în ceva mult mai teribil, un mister care captivează imaginația publicului și o face pe Alicia celebră. Tablourile sale ajung la prețuri astronomice, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la clinica The Grove, o instituție medico-legală de maximă siguranță din nordul Londrei.
Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie motivul pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de riscuri – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă…
Pacienta tăcută este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act…
Un debut impresionant… Pacienta tăcută este o carte remarcabilă, inteligentă și  plină de imaginație.” – The Times
O poveste plină de suspans, inteligentă și sofisticată… un roman excepțional.” – Lee Child
O carte pe care n-o poți lăsa din mână, plină de viață și care îți dă fiori, cu un final ce îi va ului chiar și pe cititorii cei mai avizați de romane de suspans.” – Booklist
Un thriller greu de uitat, destinat parcă să fie ecranizat la Hollywood… Un amestec de suspans hitchcockian, intrigă demnă de Agatha Christie și tragedie greacă.” – Entertainment Weekly
Superb… Acest thriller psihologic cu intrigă complicată și provocator face din Michaelides un jucător important în domeniu.” – Publishers Weekly
Pacienta tăcută poate fi un roman de debut, dar are ritmul și finețea unei capodopere.” – BBC
Să scrii un roman în care protagonista rămâne mută nu e lucru ușor, dar acest debut impresionant și captivant – compania lui Brad Pitt a cumpărat drepturile de ecranizare – face din Michaelides un scriitor care merită urmărit.” – People
O specie cu adevărat rară: thrillerul perfect. Acest roman extraordinar mi-a făcut sângele să-mi clocotească în vene – pur și simplu nu l-am putut lăsa din mână… Mi-am zis că o să citesc puțin; unsprezece ore mai târziu – este 5.47 dimineața – l-am terminat, absolut năucit.” – A.J. Finn
Pacienta tăcută se strecoară pe lângă tine ca o umbră intimidantă pe o stradă slab luminată. Alex Michaelides a creat un thriller psihologic fascinant și complet original, atât de ciudat și de singular, încât merită să aibă propriul său gen. Am citit cartea în două nopți și am savurat fiecare cuvânt seducător, fiecare întâlnire sumbră, fiecare răsturnare de situație surprinzătoare.” – David Baldacci
Unul dintre cele mai fascinante thrillere psihologice pe care le-am citit în ultimii ani. Frumos scrisă, cu o intrigă perfectă, povestea te atrage implacabil și te ține prins până la ultima răsturnare de situație șocantă (și totuși logic de brutală). O lectură fantastică, de-a dreptul extraordinară.” -Douglas Preston și Lincoln Child
Aceasta este o voce nouă, minunată. Ascultați-o, e pe cale să vă spună o poveste palpitantă și înfricoșătoare.” – Brad Meltzer
Alex Michaelides a scris unul dintre cele mai bune thrillere psihologice pe care le-am citit vreodată. Pacienta tăcută este un roman de coșmar, cu unul dintre cele mai șocante finaluri pe care le-am citit în ultima vreme.” – Blake Crouch
Un roman tensionat, cu o intrigă minuțioasă și deosebit de convingător.” – The Observer
Misterios, provocator, o carte pe care n-o poți lăsa din mână.” – Library Journal
Pacienta tăcută nu este deloc tăcută. Îl anunță pe Alex Michaelides ca pe un nou talent în domeniul thrillerului psihologic.” – Shelf Awareness
Doar ce am terminat de citit Pacienta tăcută și sunt năucită de-a dreptul. Asta da răsturnare de situație! Alex Michaelides s-a jucat cu mintea mea și m-a provocat să fac mai multe scenarii în minte. Cu 50 de pagini înainte de final eram aproape sigură că am intuit misterul, după care… bum! – autorul a schimbat brusc perspectiva.
Știți acele vederi care îți arată o cu totul altă imagine în funcție de unghiul din care o privești? Așa este și această carte. Genialitatea autorului constă în faptul că îți închide unghiul care dezvăluie imaginea corectă până foarte aproape de final, când începe să ți-l întredeschidă, încetul cu încetul, dezvăluindu-ți  o perspectivă șocantă, cu totul neașteptată.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspective lui Theo Faber, un psihoterapeut în vârstă de patruzeci și doi de ani, fiind intercalate din loc în loc și câteva capitol cu însemnări din jurnalul Aliciei Berenson.
Alicia Berenson devenise celebră în urmă cu șase ani, când își împușcase soțul în față de cinci ori, aparent fără motiv, refuzând să ofere ulterior vreo explicație, rămânând complet tăcută în răstimpul care trecuse  de atunci.
Cei doi soți, frumoși și celebri, păruseră să ducă o viață perfectă până în momentul tragicului eveniment. Lipsiți de griji materiale,  ambii își făceau meseria cu pasiune.
Primele însemnări din jurnalul Aliciei ne contrariază și mai tare. Aceasta pare total și irevocabil îndrăgostită de soțul ei, fiind dispusă la orice sacrificii, inclusiv a-și nega propriile trăiri și incertitudini, pentru a-l face fericit pe acesta.
„Nu suport să știu că-și face griji pentru mine. Nu vreau să-l tulbur vreodată, ori să-l fac nefericit, ori să-i provoc suferință. Îl iubesc pe Gabriel nespus de mult. El este, fără îndoială, iubirea vieții mele. Îl iubesc cu toată ființa mea, îl iubesc atât de mult, încât uneori asta aproape că mă copleșește. Uneori cred că…”
Cu toate acestea…
Paradoxal, într-o seară ce nu părea să anunțe nimic deosebit, Alicia își executase soțul într-un mod de o cruzime extremă, cu atât mai inexplicabil cu cât ea păruse o ființă fragilă și sensibilă până atunci, incapabilă de acte de violență.
Este tulburător și modul în care s-a comportat ea după producerea abominabilei crime, rămânând încremenită lângă cadavrul soțului, cu ambele vene tăiate, în stare de șoc, cu o expresie de teroare absolută pe față, de parcă întreg iadul se deschisese în fața ei…
„Alicia a fost descoperită lângă șemineu, în picioare. Rochia ei albă licărea ca o fantomă în lumina lanternelor. Părea că nu-și dă seama de prezența poliției. Era încremenită, înghețată – o statuie dăltuită în gheață – cu o expresie ciudată pe față, îngrozită, ca și cum s-ar fi confruntat cu o teroare invizibilă.”
Nu poți să nu începi să-ți faci deja propriile scenarii în minte.  Ce se întâmplase oare în acea seară? O clipă de nebunie? O criză de gelozie irațională? O halucinație indusă de altcineva? Cel mai vinovat nu este cel care apasă efectiv pe trăgaci, ci cel care l-a provocat să o facă. Dar cine și de ce ar fi făcut așa ceva? Era o înscenare, iar adevăratul ucigaș era cu totul altul?
De altfel, pe parcursul acțiunii autorul te provoacă să fii când detectiv, când psihoterapeut, punându-ți atât logica cât și intuiția la grea încercare.
O altă informație bulversantă este faptul că, după ce ieșise din șoc și fusese plasată în arest la domiciliu,  Alicia intrase într-o stare de transă, pictând cu frenezie, în timp record, un tablou șocant ce era de fapt un autoportret, punându-i numele de ALCESTA.
”Tabloul este un autoportret care o arată pe Alicia în studio, acasă, în zilele de după crimă, în picioare în faţa unui şevalet pe care este o pânză şi ţinând o pensulă. E despuiată. Trupul îi este pictat cu amănunte necruţătoare: şuviţe lungi de păr roşcat care cad pe umerii osoşi, vene albastre vizibile sub pielea translucidă, cicatrice proaspete pe amândouă încheieturile mâinilor. Ţine între degete o pensulă. Din pensulă se prelinge vopsea roşie – sau este sânge? E surprinsă în timp ce pictează – şi totuşi, pânza e albă, la fel ca expresia sa. Are capul întors peste umăr şi priveşte ţintă la noi. Cu gura deschisă, cu buzele desfăcute. Mută.”
Legenda Alcestei este una tulburătoare. Soțului ei, regele tesalian Admetos, care fusese condamnat la moarte, i s-a oferit grațierea dacă altcineva se oferea să moară în locul lui. Singura care a acceptat acest sacrificiu a fost soţia acestuia, Alcesta. Totuși, povestea nu se termină tragic, întrucât Alcesta a fost adusă înapoi din împărăţia lui Hades de către Hercule, care a coboarât în Infern şi a convins-o pe Persefona să o elibereze, aceasta fiind impresionată de gestul şi dragostea muritoarei. Însă, după ce s-a întors la soțul ei, Alcesta a refuzat să mai vorbească, rămânând tăcută tot restul vieții ei.
Care era însă legătura cu Alicia? În afară de faptul că amândouă rămăseseră tăcute, nu se observă o altă conexiune logică între ele, la prima vedere.
Straniul caz a ținut prima pagină a ziarelor mai multe luni la rând, iar în momentul în care tabloul Alcesta a fost expus, lumea s-a bulucit ca la circ. Totuși, întrucât nu au mai apărut noi indicii, Alicia rămânând complet tăcută și după ce a fost internată la ”The Grove” – un spital psihiatric de maximă siguranță, interesul opiniei publice față de caz s-a stins din ce în ce.
„Dacă un om nu-ți răspunde când îi vorbești și niciodată nu deschide vorba, curând uiți că există.”
Totuși, au mai rămas câteva persoane obsedate de aflarea adevărului, printre care și psihoterapeutul Theo Faber. Theo empatiza cu Alicia la un nivel mult mai profund decât era normal. Puternic marcat de traumele din propria copilărie, Theo îmbrățișase meseria de psihoterapeut întrucât considera că doar ajutând alți oameni se putea ajuta pe el însuși.
Cazul Aliciei era pentru Theo un fel de ”Sfântul Graal”, cunoașterea supremă în domeniul psihoterapiei. Theo era convins că, dacă ar fi reușit să găsească mecanismul prin care să o vindece pe Alicia, s-ar fi eliberat și el, în același timp, de proprii lui demoni interiori.
„Motivul real era complet egoist. Încercam să mă ajut pe mine însumi. Cred că la fel stau lucrurile cu cei mai mulți dintre cei care intră în domeniul sănătății mintale. Suntem atrași de această profesie tocmai pentru că suntem vătămați – studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine. Că suntem sau nu dispuși s-o recunoaștem, asta-i altă mâncare de pește.”
Theo fusese groaznic maltratat fizic și psihic de tatăl lui în copilărie. Drept urmare, ajuns la maturitate, deși pusese distanță între el și tatăl lui, Theo păstra încă adânci cicatrice sufletești, considerându-se lipsit de valoare și nedemn de a fi iubit.
„N-am știut-o atunci, însă era prea târziu – îmi asimilasem tatăl, îl încorporasem, îl îngropasem adânc în subconștient. Oricât de departe aș fi fugit, îl purtam peste tot cu mine. Eram urmărit de un cor de furii, infernal, necruțător, toate cu glasul lui – zbierând că nu-s bun de nimic, o rușine, un eșec.”
Ideea de a se face psihoterapeut i-a venit când, după o tentativă ratată de sinucidere, a fost tratat de Ruth, o psihoterapeută deosebit de bună și blândă, de la care Theo a înțeles principiile de bază ale acestei meserii.
„Un pacient își deleagă sentimentele inacceptabile terapeutului său;  iar el păstrează tot ce pacientul se teme să simtă, și simte în locul lui. Și apoi, foarte încet, îi înapoiază sentimentele.”
Dorința de a o salva pe Alicia devine pentru Theo un punct central al existenței lui, în jurul căruia ajunge să graviteze.
„Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine. Și era, adesea, o priveliște urâtă.”
Nu renunță la proiectul lui nici când Alicia îl atacă cu ferocitate, punându-i viața în pericol, zgâriindu-l până la sânge și strângându-l de gât.
Deși este prevenit de câțiva doctori psihiatri din spital că se implică mult prea personal, lucru de care era, de altfel, și el conștient, Theo se adâncește tot mai mult în caz, asumându-și inclusiv sarcini de detectiv.
”Îmi amintesc că mi-am spus că de-acum nu mai era cale de întoarcere. Sfărâmam ultimele hotare dintre terapeut și pacient. Și curând avea să fie imposbil de spus care era unul și care celălalt.”
Informațiile aflate de el sunt adesea bulversante și contradictorii.
Avocatul care o reprezentase pe Alicia la proces era Max Berenson, fratele lui Gabriel. De ce ar fi apărat-o acesta pe Alicia, știut fiind că își idolatrizase fratele? Răspunsul i l-a furnizat chiar Max, care s-a justificat prin faptul că era convins că aceasta ar fi fost dorința lui Gabriel, care o adorase pe Alicia și o protejase întotdeauna.
Însă, dintr-o altă sursă, Theo a descoperit că Max avea puternice sentimente romantice față de Alicia.
Mergând pe o altă pistă, Theo ajunge să îl cunoască pe vărul Aliciei. Theo nu poate să nu empatizeze cu el, văzând că acesta era de ani de zile blocat într-o existență nefericită,  la cheremul unei mame obeze și răutăcioase, care îi distrugea orice bucurie de a trăi, neputându-se abține să nu se gândească că așa ar fi fost și propria lui existență dacă nu ar fi reușit să se elibereze la timp de tatăl lui. Informațiile aflate de la vărul Aliciei îl fac pe Theo să remarce multe similitudini între copilăria lui și cea a Aliciei, ambii fiind victime ale comportamentului abuziv și iresponsabil al propriilor părinți.
În plus, Theo descoperă mai multe neconcordanțe între declarațiile celor interogați, indicii cheie nedezvăluite până atunci și legături surprinzătoare între persoane despre care se credea că nu se cunoscuseră în trecut.
Între capitolele care descriu evoluția cazului Aliciei sunt intercalate și câteva capitole din viața personală a lui Theo. Suferința lui este cumplită în momentul în care descoperă că mult-iubita lui soție pe care o idolatriza, Kathryn, o actriță talentată, îl înșela de luni de zile.
Ruth, psihoterapeuta lui, căreia Theo îi cere sfatul, îl sfătuiește să o confrunte pe Kathryn și să o părăsească, întrucât trădarea ei îl aducea din nou în punctual în care mai fusese cândva, făcându-l să se simtă din nou fără valoare și că nu merita să fie iubit. Totuși, lui Theo îi era imposibil să îi urmeze sfatul. Dacă ar fi pierdut-o pe Kathryn, Theo simțea că era ca și cum toată lumina și căldura ar fi dispărut din viața lui.
Vă las să descoperiți în carte cursul evenimentelor, atât în cazul Aliciei, cât și în viața personală a lui Theo, asigurându-vă că veți fi surprinși.
La sfârșit, nu poți să nu te întrebi: cine pe cine omorâse de fapt? Cine era adevărata victimă și care era de fapt adevăratul ucigaș?
Ca în orice thriller psihologic, răspunsurile nu sunt deloc simple și s-ar putea face o întreagă dezbatere pe seama lor.
Aș vrea să comentez mult mai mult, dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a afla singuri dezlegarea misterului.
Dincolo de atmosfera gotică și apăsătoare a cărții, demnă de o tragedie greacă, aș vrea să remarc faptul că rezolvarea cazului tinde să întărească ideea că nu există crimă perfectă. Cumva, ucigașul reușește să se trădeze singur în cele din urmă…
”Cel care are ochi de văzut şi urechi de auzit se poate convinge că nici un muritor nu‑i  în stare să păstreze un secret. Dacă buzele îi sunt mute, pălăvrăgeşte cu vârfurile degetelor;  trădarea se prelinge din el prin fiecare por.” – Sigmund Freud, Prelegeri de introducere în psihanaliză
Justiția se înfăptuiește în multe feluri, câteodată fie și prin faptul că îți dă iluzia eliberării, ca să ți-o răpească apoi brusc…
”Cumva, prinderea fulgilor de zăpadă e ca prinderea fericirii; ai ceva și, pe dată, nu mai ai nimic.”
Vă recomand acest thriller psihologic inteligent, uluitor, plin de mister și suspans, cu o intrigă complicată, care reușește să te captiveze de la prima până la ultima pagină, pentru ca lovitura de teatru din final să te lase mască.
Pe drept cuvânt poate fi numit thrillerul anului!

Mulțumesc Editura Litera pentru oportunitatea de a citi această carte în avanpremieră!

Cartea Pacienta tăcută de Alex Michaelides va apărea la chioșcuri pe 19.03.2019 și se poate comanda pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

About Author

19 comentarii

  1. Tyna, ai reușit să mă tentezi maxim cu această recenzie magistrală …desi nu am mai citit de mult acest gen de carte ,m-ai convins să o achiziționez și să o citesc …

  2. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Minunata recenzie Tyna la o carte pe care cu siguranta vreau sa o citesc! Felicitari!

  3. Am citit cu sufletul la gura recenzia ta extraordinara si zic si eu ca tine: sunt naucita de-a dreptul, nu pot sa-mi imaginez ce explicatie poate avea socanta crima, iar curiozitatea mea in privinta cartii a atins cote maxime. Vreau neaparat sa o citesc, felicitari pentru recenzie si multumesc pentru tentatia maxima!

  4. Daniela Balan on

    O carte foarte interesanta și captivantă ! absolut superbă recenzia ta Tyna ,felicitari ❤️

  5. Este a doua recomandare impresionanta la aceasta carte! Să știi ca abia aștept sa citesc cartea! Felicitări!!! ❤️ Chiar pare un thriller deosebit!

  6. Tyna, recenzia ta imi intareste convingerea ca acest roman va fi pe gustul meu. Ador intorsaturile de situatie de la finalul unei carti. Mai ales daca e vorba de ceva socant! Felicitari!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: