Delicatese Literare
Recenzii

Pământul pe care calcă ea de Georgia Bockoven, Editura Miron – recenzie

Pământul pe care calcă ea

Georgia Bockoven

Editura Miron

Nr. pagini: 320

Titlu original: Far from Home – 1996

Traducerea: Tudorița Sandolache

Lumea Mirandei Dolan este distrusă. Zdrobită, se retrage în izolarea unei cabane închiriate dintr-un oraș din California căutînd liniştea care să-i dea posibilitatea să uite trecutul.
Trecutul nu vrea să stea îngropat prea multă vreme, iar Miranda trebuie să înfrunte viitorul în zorii fiecărei zile. Când amintirile sunt gata s-o învingă, în viaţa ei apare Adam Kirkpatric. Orbită de durere, ea nu-și dă seama că el îi oferă un lucru de care ea uitase că există – speranța. Puţin cîte puţin, Adam îi dăruieşte iubire şi compasiune, sentimente care o ajută să se vindece, iar Miranda începe să înţeleagă că, şi în clipele cele mai întunecate, dragostea are puterea să lumineze drumul care duce din trecut spre viitor.
O minunată carte despre speranță și iubire, care dau un sens vieții atunci când totul e prea întunecat și dureros să mai poți face până și un singur pas…
Acțiunea se petrece în Mendocino, un pitoresc orășel de pe coasta de nord a Californiei, aflat pe malul oceanului.
Pentru început, îl cunoaștem pe Adam Kirkpatrick, un tânăr atrăgător de 29 de ani, ce se afla pe un vas de pescuit în apropierea țărmului, urmărind cu privirea silueta unei femei îmbrăcată cu o jachetă roșie care plimba pe stâncile de deasupra apei, inconștient de aproape de valurile zbuciumate.
Nu faptul că el era era atrăgător a contat în minutele următoare, ci faptul că era altruist, curajos și puternic. Cât despre femeie, ceea ce a făcut diferența a fost jacheta ei roșie, care a putut fi observată cu ușurință atunci când valurile au purtat-o în larg…
Fără să stea pe gânduri, riscându-si viața în apele reci și învolburate, Adam a sărit după ea, reușind cu greu s-o salveze. Chiar și așa, aceasta a petrecut zile întregi în spital până să-si revină. Iar când a ieșit, s-a simțit datoare să-i mulțumească celui care și-a riscat viața pentru ea, pentru viața ei căreia ea încercase – și datorită bunului samaritean nu reușise – să-i pună capăt. ..
Miranda Dolan, o tânără de 38 de ani se retrăsese în acest orășel departe de Denver – unde rămăseseră rămășițele vieții ei. Închiriase pentru câteva luni o casă de vacanță în Mendocino, unde se izolase pentru a-și aduna viața spartă în bucăți. Si nu reușea. ..
”Vântul se înteți, smulgându-i șuvițe din părul legat în coadă la spate. Ea începu să tremure și ridică jacheta să se îmbrace, dar imediat o lăsă să cadă pe scaun lângă ea. Nu i se întâmpla des să mai simtă ceva, nici măcar senzații simple cum erau frigul sau căldura (…)
Dar era așa plăcut să simtă ceva, alceva în afară de golul permanent, dureros, pe care nu-l mai putea suporta.”
Nimeni nu o cunoștea, nu o văzuse pe acolo, nu socializa cu nimeni, ieșea doar noaptea la plimbare sau în scurte plimbări pe țărmul pustiu, ca aceea care ar fi trebuit să fie ultima, dacă ar fi fost după ea…
Singurul care o cunoaște este Vern, doctorul comunității și proprietarul casei închiriate de ea.
Prima întâlnire dintre cei doi, când Miranda se duce să-i mulțumească lui Adam pentru gestul său, a fost stânjenitoare pentru amândoi. Miranda nu dorea cu adevărat să -i mulțumească, deși se simțea datoare s-o facă, iar Adam îi simte reținerea și e foarte intrigat de femeia slabă și tristă din fața sa. O invită să ia masa împreună peste câteva zile, iar ea își calcă pe inimă și acceptă, deși îi trebuie o mare doză de hotărâre pentru a ieși din cochilie și din izolarea autoimpusă.
Cu toate că întâlnirea la masă a fost reușită, Miranda încearcă să-l evite în continuare. Și ar fi reușit, dacă el nu ar fi avut de făcut reparații la casa în care locuia ea, rugat fiind de proprietar. Așa că, inevitabil, s-au revăzut.
În ciuda diferenței de vârstă și, aparent, și de statut social, cei doi se simt foarte atrași unul de celălalt, iar relația dintre ei va deveni în curând una intimă, deși doar Adam era deschis acestei relații, Miranda fiind foarte reticentă și rezervată. Însă atracția sexuală reciprocă era imposibil de ignorat.
”- Cred că te-am lăsat să-ți faci o impresie greșită… Noi nu… adică eu nu… n-o să meargă, Adam.
– Va trebui să treci peste prejudecata asta cu vârsta, Miranda. Ai încredere în mine. Nu sunt puștanul care mă crezi tu. 
Pentru a-și susține afirmația, el o sărută din nou. De data aceasta o sărută mai profund, nu forțând, ci testând, deschizându-și buzele, plimbându-și vârful limbii peste buzele ei, așteptând ca ea să răspundă. Și ea răspunse, nu ezitând, așa cum anticipase el, ci cu o dorință crescândă.”
Treptat, pe măsură ce relația lor se formează, Miranda își deschide sufletul în fața lui Adam și îi povestește în ce constă zdrobitorul bagaj emoțional pe care îl purta adânc în suflet și care o adusese pe marginea prăpastiei. Avusese cândva o viață aproape perfectă: un soț care o iubea, o fiică minunată și o carieră la o prestigioasă firmă de avocatură. Acum, nu mai avea nimic, și se învinuia pe sine pentru asta. Vă las să descoperiți singuri de ce și cum…
Pe un alt plan, îl cunoaștem pe Jason, un pictor sensibil și foarte talentat, cel mai bun prieten al lui Adam încă din copilărie. Acesta era motivul pentru care Adam se mutase în Mendocino. Pentru a-i fi acestuia alături în ultima perioada vieții. Fusese infestat cu Hiv de către cel pe care-l considerase jumătatea sa. Pe lângă durerea bolii, pe care o purta cu optimism, trebuise să facă față și dezamăgirii în dragoste, Tony, iubitul lui, părăsindu-l când se îmbolnăvise. Mai mult, părinții săi, care îi acceptaseră homosexualitatea, nu-i acceptaseră însă „păcatul ” de a se fi îmbolnăvit, și îl renegaseră. Dureros…
Tot pe un plan secund, suntem martorii poveștii dintre Susan – fiica adolescentă a lui Vern – și iubitul ei, sau mai bine zis fostul ei iubit, Matt. Se iubiseră cu pasiune și probabil încă se iubeau, dar Matt i-a înșelat încrederea, iar Susan nu a putut trece peste asta. Veți vedea despre ce e vorba.
Revenind la firul principal al acțiunii, urmărim relația dintre Adam și Miranda.
Adam era mai tânăr dar avea la rândul său o bogată experiență de viață și o mare maturitate emoțională. Și se îndrăgostește sincer de Miranda, topindu-i treptat rezistența, dovedind o mare putere de înțelegere, convingând-o să dea la o parte barierele și prejudecățile legate de diferențele dintre ei. Dar, o persoană din trecutul ei a apărut pe neașteptate și a bulversat-o. Mai mult, îndrăgostită la rândul ei de Adam, consideră că face un sacrificiu necesar părăsindu-l și întorcându-se la fosta ei viață. 
”Miranda se lăsă să cadă pe pat. Ca să nu iasă după el, își spuse că, redându-i libertatea, îi făcuse un dar. Nu conta prețul plătit de ea.”
Adam va fi distrus de plecarea ei. La rândul lui, va avea de luat unele decizii în privința a ceea ce va face în viitor. Nu era tocmai tâmplarul și meseriașul lipsit de perspective, așa cum îl crezuse, în subconștient, Miranda.
Ce hotărâri va lua fiecare și ce le va rezerva viitorul, rămâne să aflați. ..
”- Te iubesc.
– Ai un mod ciudat să mi-o arăți, Miranda.
El nu o credea. Ea încercă să zâmbească. Dacă nu făcea asta, ar fi izbucnit în plâns.
– Tu m-ai readus la viață.
– Iar tu mi-ai arătat clar că nu e loc pentru mine în ea.
– M-am înșelat… 
Ea își apăsă mâna pe piept, încercând să-și potolească durerea.”
Oare mai avea vreo șansă relația lor imposibilă?

 

Cartea a fost menționată în Top 10 cărți romantice în care eroina e mai mare decât eroul

23 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *