Până nu se răcește cafeaua de Toshikazu Kawaguchi, Editura Litera, Colecția Buzz Books – recenzie

Până nu se răcește cafeaua

(Kōhī ga samenai uchi ni – 2015)

Toshikazu Kawaguchi

Editura Litera

Colecția Buzz Books

Traducere din limba japoneză de Iolanda Prodan

Nr. de pagini: 288

An apariție: 2021

• Seria Până nu se răcește cafeaua (Before the Coffee Gets Cold)

1. Până nu se răcește cafeaua – Before the Coffee Gets Cold – 2015

2. Povești din cafenea – Before the Coffee Gets Cold: Tales from the Café – 2017 – recenzie

Pe o alee dosnică din Tokyo, într-un subsol răcoros, se află o micuță cafenea în care, de mai bine de o sută de ani, se servește o cafea pregătită cu artă. Clienții sunt mai mereu aceiași, ocupă mereu aceleași locuri și își petrec timpul în același fel. Dar tihna și cafeaua nu sunt singurele experiențe pe care cafeneaua le are de oferit. Dacă te așezi pe un anumit scaun, poți să te întorci în timp, într-un moment anume. Există însă anumite reguli. Cea mai importantă este să bei cafeaua până nu se răcește, altfel rămâi blocat în afara timpului. Iar regula cea mai crudă este că, orice ai face în acele câteva minute, prezentul nu poate fi schimbat. Atunci, la ce bun să te mai întorci acolo? se întreabă rând pe rând personajele care decid să facă scurta călătorie. Adevărul este că refacerea momentului, recuperarea unui gest, a unui cuvânt ratat în trecut schimbă fundamental ceva: modul de înțelegere, de raportare la prezentul neschimbat, valorizarea unui om, a unei relații, poate a întregii vieți. Există încă șansa de a schimba viitorul.

Până nu se răcește cafeaua, romanul de debut al lui Toshikazu Kawaguchi, aduce în scenă personaje complexe, convingătoare, emoții intense și o viziune particulară asupra vieții și destinului.

„Până nu se răcește cafeaua poate că explorează un subiect similar cu al altor romane din acest gen, dar limitează în mod inventiv mecanica deplasării în timp la durata unei cafele și asta îi dă mai multă semnificație.“ – Chicago Review of Books

„Țesând cu inteligență fire fantastice în ceea ce se dovedește a fi o poveste captivantă, Kawaguchi construiește suspansul scenă cu scenă, alegându-și cu grijă cheile narative.“ – The Arts Fuse

„Emoționant, straniu și plin de nostalgie.“ – Huffpost

„Până nu se răcește cafeaua”, de Toshikazu Kawaguchi. O lectură simplă, consistentă, plină de emoție, așa cum mă așteptam.

Trebuie spus din capul locului că nu toată lumea va aprecia această lectură. Bine, acest lucru este valabil pentru orice lectură, clar, dar pentru acest tip în mod particular. Unul dintre motive este cel legat de personalitatea japoneză și diferența între culturi. Niponul are un mod diferit de a se raporta la lume, de a gândi și de a se exprima, pe care unii cititori vestici îl pot găsi extrem de străin de natura lor și de neînțeles. Pentru ceilalți, în schimb, ceva mai familiari cu acest fel de a fi, lectura de față se va descoperi ca fiind o experiență plăcută și plină de învățăminte.

Funiculi Funicula este o cafenea micuță și veche din Tokio, unul dintre acele localuri miniaturale, deținute de obicei în familie, unde vin câțiva clienți fideli, dar și tot felul de străini și unde patronul oferă o experiență personalizată. Această cafenea însă, are ceva special, în afară de cafeaua etiopiană foarte bună servită de Nagare, proprietarul, sau de untul de casă făcut de el după o rețetă doar de el știută. Aici există un scaun anume, care este ocupat, în majoritatea timpului, de o femeie într-o rochie albă, subțire, care citește dintr-o carte în timp ce își bea cafeaua. O dată pe zi, aceasta se ridică să plece la toaletă, momentul oportun pentru ca doritorii să îi ocupe scaunul pentru a călători în timp. Regulile sunt clare: nu au voie să se ridice de pe scaun, ce se petrece în trecut nu va putea schimba în niciun fel prezentul și e musai să se întoarcă înainte de a se răci cafeaua, bând-o deci pe toată până în acel moment. Mai mult, persoana cu care vor să se întâlnească trebuie să fi fost la un moment dat în cafenea. Cam multe reguli, s-ar zice, fără mare beneficiu la prima vedere, din moment ce nimic nu poate fi schimbat în mod concret.

Într-o zi, în cafenea apare Fumiko, o femeie de carieră deznădăjduită că iubitul ei, Gorō, va pleca trei ani în Statele Unite, pentru a-și urma visul de a lucra la o mare companie de jocuri de acolo. Gorō pleacă, într-adevăr, în America, dar Fumiko dorește cu disperare să se întoarcă în trecut, să spună ce avea de spus și nu reușise, chiar dacă știe că nimic nu se va schimba.

Ritualul este unul simplu: odată plecată fantoma de pe scaun, Kazu, chelnerița, sosește cu o cană albă de porțelan, în care toarnă, dintr-o cafetieră de argint, cafeaua neagră și aromată. Călătorul în timp trebuie să știe cu precizie momentul ales pentru întoarcerea în trecut și apoi să pornească pe calea aceasta, neuitând nici un moment regulile. Cei care nu se întorc înainte de a se răci cafeaua riscă să rămână captivi pe scaunul fantomei, luându-i locul acesteia.

După călătoria lui Fumiko, și alte persoane decid să se întoarcă, dintre obisnuiții casei, care până atunci fuseseră doar martorii acestui eveniment neobișnuit.

Kotake este o asistentă medicală al cărei soț, Fusagi, s-a îmbolnăvit de Alzheimer și a ajuns să uite cine este ea; Yaeko este patroana unui bar din apropiere, a cărei soră mai mică vine mereu să o roage să se întoarcă în nord, la pensiunea tradițională a părinților, iar într-o zi are un accident fatal; Kei este soția lui Nagare, o tânără care suferă de o boală de inimă, dar care a rămas însărcinată și dorește să păstreze copilul.

Toți aceștia vor călători în timp, chiar dacă nu pot schimba cursul evenimentelor. De ce o fac? Ce se poate oare modifica?

O carte de o delicatețe aparte, îmbibată de realism magic în stil japonez, care oferă teme de meditație, dar și posibilitatea de a extrage anumite concluzii. Pentru mine, de exemplu, a fost o reiterare a conceptului foarte înțelept de altfel – ichigo-ichie – acel carpe diem nipon, care ne îndeamnă să trăim cu plenitudine fiecare moment, unic și irepetabil în felul lui, să extragem la maximum esența lui, fiindcă e greu de găsit o cafenea magică prin intemediul căreia să mai avem o posibilitate de a retrăi respectivul moment.

Țin să remarc și frumusețea copertei și a detaliilor de pe aceasta.

Vă invit și pe dumneavoastră să faceți o călătorie în cafeneaua din capitala Japoniei și să trăiți aceste experiențe alături de eroii romanului, poate cu o ceașcă bună de cafea alături.

„Atentă, Kazu începu să toarne încet cafeaua în ceașcă. Privindu-i mișcările delicate, elegante și nobile, Fumiko avu senzația că participa la un ceremonial străvechi. Odată cu fuiorul de abur care ieșea unduindu-se din cafeaua fierbinte, totul din jurul mesei începu să se distorsioneze. Înspăimântată, închise ochii, simțind cum trupul ei se unduia aidoma aburului din cafea. Strânse pumnii cu și mai multă putere. «În felul ăsta nu am să fiu nici în prezent, nici în trecut. Am să mă împrăștii ca un fir de fum!» Copleșită de teamă, Fumiko își aminti de ziua în care îl cunoscuse pe Gorō.”

„Oamenii nu văd ceea ce ei cred că văd, nu aud ceea ce cred că aud. Ce vedem și auzim e distorsionat de experiențele și gândurile noastre, de circumstanțe, iluzii, de ceea ce ne place și detestăm, de cunoștințe și ceea ce conștientizăm, într-un cuvânt, de percepții.”

Cartea Până nu se răcește cafeaua de Toshikazu Kawaguchi poate fi comandată pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți din Colecția Buzz Books