Paradis de Julia Quinn, Editura Miron – recenzie

14

Paradis 

(Just Like Heaven – 2011)

Julia Quinn

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi

Nr. pagini: 367

An apariție: 2018

  1. Paradis (Just Like Heaven – 2011)
  2. Să iubești un conte (A Night Like This – 2012) – prezentare 
  3. The Sum of All Kisses – 2013
  4. The Secrets of Sir Richard Kenworthy – 2015
Honoria Smythe-Smith și Marcus Holroyd, lordul Chatteris, sunt prieteni de când acesta a fost coleg de școală cu Daniel, fratele ei. Copil singur la părinți, Marcus a fost fericit să fie primit în copilărie cu căldură de familia Smythe Smith,  de la care a învățat ce înseamnă să îți dorești o familie.
Honoria, mezina familiei, la douăzeci și unu de ani, își caută cu disperare un soț. Pregătește o adevărată capcană pentru ultimul burlac din familia Bridgerton, dar destinul  îi aduce un pretendent la care nu s-a gândit niciodată.
Dialoguri amuzante și inteligente, un traseu surprinzător al unei iubiri născută din prietenie, o poveste de dragoste fermecătoare, acestea sunt ingredientele savuroase pe care cititorul le va savura încântat, până la ultima pagină. – New York Times

Mulțumim Libris pentru cartea oferită pentru recenzie!
Paradis de Julia Quinn este o frumoasă carte historical-romance, amuzantă și relaxantă.
Honoria Smythe-Smith este:
A) o violonistă foarte netalentată
A fost poreclită „Gândacul” în copilărie
C) nu este îndrăgostită de cel mai bun prieten al fratelui său mai mare
D) toate cele de mai sus
Marcus Holroyd este:
A) Contele de Chatteris
din păcate predispus la glezne scrântite
C) nu este îndrăgostit de sora mai mică a celui mai bun prieten al lui
D) toate cele de mai sus
Împreună, ei:
A) mănâncă o mulțime de prăjituri cu ciocolată
supraviețuiesc unei febre mortale și celei mai slabe performanțe muzicale din lume
C) se îndrăgostesc nebunește unul de celălalt
Este Julia Quinn în cele mai bune momente, deci răspunsul este…
D) toate cele de mai sus
Încă de când am citit seria Bridgerton, m-am amuzat citind despre concertele cvartetului Smythe-Smith, o adevărată piatră de încercare a celor care trebuiau să participe, din politețe sau amabilitate, la masacrarea notelor muzicale. Cei care reușeau să găsească un pretext credibil să se poată eschiva se considerau de-a dreptul fericiți.
Aflând că se va traduce seria Smythe-Smith și la noi, am fost încântată, abia așteptând să aflu și punctul de vedere al protagonistelor ”celebrelor” concerte. Astfel, am descoperit că tradiția cvartetelor muzicale începuse încă din anul 1807 și se perpetuase în fiecare an de atunci, schimbându-se doar membrele echipei, pe măsură ce una din componente se căsătorea luându-i locul fie o soră mai mică, fie o verișoară. Pe măsura trecerii timpului, ultimele membre intrate în formație, spre deosebire de predecesoarele lor, erau pe deplin conștiente de anti-talentul lor muzical, însă nedorind să le rănească sensibilitățile mamelor și mătușilor lor, nu puteau refuza marea ”onoare” de a continua tradiția concertelor anuale ale familiei.
În prolog facem cunoștință cu cei doi eroi ai cărții în copilărie.
Marcus, viitorul conte de Chatteris, crescuse foarte singuratic până la vârsta de doisprezece ani, fiind singur la părinți și neavând alți verișori apropiați cu care să se joace. Mama lui murise pe când el avea doar patru ani, dar el nu-i simțise prea mult lipsa, întrucât aceasta îl lăsase imediat după naștere la moșie în grija doicii, plecând să-și petreacă timpul în capitală, văzându-și fiul doar de șapte ori. Tatăl lui Marcus nu plecase în capitală, însă nici el nu dăduse dovadă de prea multă căldură în relația cu fiul lui.
O cotitură în destinul lui Marcus avea să se producă pe când acesta avea doisprezece ani, iar tatăl lui decisese să-l înscrie la școală la Eton. Acolo, Marcus s-a împrietenit cu Daniel, un băiat de aceeași vârstă cu el, foarte sociabil și popular, care avea cinci surori și nenumărați verișori și verișoare. De atunci, familia lui Daniel îl ”adoptase” practic pe Marcus, care ajunsese să-și petreacă toate vacanțele acasă la acesta. Honoria, sora cea mai mică a lui Daniel, avea doar șase ani când a cunoscut-o Marcus și, încă de pe atunci, era o adevărată belea, mereu încurcându-li-se printre picioare, insistând să-i însoțească peste tot și ruinându-le partidele de pescuit, speriind peștii sau răsturnându-le găleata în care țineau captura, motiv pentru care își atrăsese porecla de ”gândacul” din partea lor.
Cincisprezece ani mai târziu, Honoria, în vârstă de douăzeci și unu de ani, era disperată să se mărite până la sfârșitul sezonului, lucru ce ar fi însemnat soluția perfectă pentru mai multe din problemele ei. Fratele ei, Daniel, fusese nevoit să fugă în urmă cu trei ani în Italia, în urma unui duel stupid.  Surorile ei se măritaseră toate, iar mama ei, deprimată în urma plecării lui Daniel, intenționa să se retragă la Bath. Deși oricare dintre surori ar fi primit-o cu drag în casa ei, Honoria nu dorea să cadă pe capul nimănui. Și nu în ultimul rând, măritișul ar fi scăpat-o de supliciul concertului anual muzical.
Totuși, deși în sezonul din anul precedent Honoria avusese patru pretendenți, aceștia se retrăseseră pe rând, aparent fără nicio explicație. De fapt, cu toții avuseseră un motiv foarte întemeiat. În momentul în care plecase din țară, Daniel îl rugase pe Marcus să vegheze asupra surorii lui, ca nu cumva să se mărite cu vreun idiot. Cum niciunul dintre cei patru nu trecuseră de filtrul riguros impus de Marcus, acesta avusese grijă să îi alunge din preajma Honoriei, fără drept de apel. Încruntarea lui permanentă nu-i scăpase Honoriei, care avea impresia că el era mereu nemulțumit de ceva ce făcea ea.
În noul sezon, Honoria pusese ochii pe Gregory Bridgerton, care părea alegerea ideală ca soț, fiind și apropiat de vârstă ca ea. Însă Marcus, deși nu-i putea găsi vreun cusur lui Gregory, tot nu era prea încântat de ideea căsătoriei Honoriei, dintr-un motiv pe care nici el nu și-l putea lămuri prea bine…
Mai era și un alt mic impediment. Gregory nu părea să-i acorde vreo atenție deosebită Honoriei. Plină de spirit și ingenioasă din fire, aceasta nu s-a descurajat de fel, încropind rapid un plan prin care să-i atragă atenția lui Gregory, plan ce avea să declanșeze un întreg șir de încurcături, cu consecințe imprevizibile, ca într-o adevărată comedie a erorilor, de genul ”unde dai și unde crapă”.
Săpând un mușuroi ca cel de cârtiță, Honoria s-a prefăcut că alunecă în el, strigând frenetic după ajutor. Prin preajmă nu se afla însă nicidecum Gregory, ci Marcus, care o și observase amuzat cum își crea capcana. Totuși, Marcus nu putea să o lase zăcând în groapă, astfel că a ajutat-o să iasă. O dezechilibrare neașteptată l-a făcut pe Marcus să cadă peste Honoria, fapt ce a declanșat un sărut și mai neașteptat. Încercând frenetic să se ridice, Marcus a căzut la rândul lui în groapă, scrântindu-și grav glezna. Iar ca bonus, o ploaie torențială s-a declanșat, udându-l pe Marcus până la piele. Și parcă tot nu era de ajuns, neîndemânaticul valet al lui Marcus, nemaiputând să-i scoată cizma întrucât i se umflase piciorul, i-a tăiat-o, provocându-i totodată și acestuia o rană de vreo doi centimetri.
În scurt timp, starea lui Marcus s-a înrăutățit grav, iar menajera lui, știind cât de apropiat era acesta de familia Smythe-Smith, i-a trimis o scrisoare Honoriei, explicându-i situația și cerându-i ajutorul. Honoria a venit în grabă de la Londra, constatând că, pe lângă răceala zdravănă contractată, lui Marcus i se infectase piciorul. Cu ajutorul mamei ei, care mai avusese experiență în astfel de răni, Honoria a reușit să-i salveze piciorul lui Marcus de la amputare, curățându-i rana până la venirea doctorului.
În ciuda contextului dramatic, scena în care Honoria monologhează la căpătâiul lui Marcus, suferind și sedat, pe care ea îl credea adormit, iar acesta îi dă replicile în gând, este foarte amuzantă.
”- Nu-ți place să lași oamenii să vadă cine ești cu adevărat. Honoria se reașeză mai bine în fotoliu. Cred că ești timid, zise ea din nou.
La naiba, poate i-a spus el asta, nu? Era refractar la conversațiile plicticoase și de complezență cu persoane necunoscute. Așa era el.
– Ciudat. Nu-ți vine să crezi că un bărbat este timid, spuse ea. Ești înalt. Și ai o statură atletică, ești inteligent, zise ea pe un ton măgulitor, ești exact așa cum trebuie să fie un bărbat.
Marcus nu remarcase să-l catalogheze și chipeș.
– Ca să nu spun cât ești de bogat, mai ai și titlul, mă rog. Dacă ți-ar sta gândul la însurătoare, sunt sigură că ai putea alege pe oricine dorești.
Oare Honoria îl considera urât?
– Nu-ți dai seama câți oameni ar vrea să fie în locul tău, zise ea, împingându-l ușor cu degetul în umăr.
Acum nu, nu ar vrea nimeni să fie.”
Când Marcus s-a mai întremat puțin, Honoria l-a anunțat cu părere de rău că trebuia să se întoarcă la Londra, întrucât concertul urma să aibă loc peste doar două săptămâni și ea trebuia să repete. Marcus a prins oportunitatea din zbor, făcându-și rapid socoteala că trei săptămâni era perioada optimă de convalescență pentru a se putea reface.
”- Tu cânți tot la vioară? întrebă el.
– Anul trecut am început să exersez la violoncel.
– Nu, e vina mea că am întrebat. Știi cumva când va fi programată serata de anul acesta?
– Pe paisprezece aprilie. Nu mai avem mult până atunci. Mai sunt doar două săptămâni și ceva.
Marcus mai luă o bucată de plăcintă, încercând să calculeze cât îi mai trebuia ca să se recupereze complet. Trei săptămâni i se păreau exact intervalul de timp necesar.
– Îmi pare rău, dar anul acesta chiar îi voi duce dorul, zise el.”
Totuși, spre surprinderea Honoriei, Marcus a revenit la Londra exact înainte de concert.
Vă las să descoperiți singuri în carte cum se va desfășura faimosul concert și cum va evolua relația dintre cei doi.
”El râse din nou, apoi se aplecă spre ea și o sărută pe nas.
– Dacă aș putea, aș sta aici pentru totdeauna.
Honoria zâmbi, iar căldura cuvintelor lui o pătrunse treptat, odată cu sărutul.
– Mă gândeam că noi chiar ne aflăm în paradis.
El tăcu câteva clipe, apoi șopti:
– Paradisul nici nu se compară cu asta.”
Mi-a plăcut că autoarea a împletit acțiunea din Paradis cu cea din Seducătorul domn Bridgerton, în acțiune intervenind, la un moment dat, Colin Bridgerton și formidabila miss Danbury, care, în stilu-i caracteristic, s-a gândit să dea o mână de ajutor pentru a grăbi deznodământul, făcându-l gelos pe Marcus.
Epilogul este deosebit de romantic și plin de umor, punându-se deja bazele viitorului cvartet Smythe-Smith.
”Când verișoarele ei au pus jos instrumentele (iar Sarah a ridicat ochii spre cer, când și-a luat degetele de pe clape), Honoria s-a ridicat prima și a început să aplaude frenetic.
– Nu-i așa că va fi grozav când vom avea și noi fete, care vor cânta în cvartet? întrebă ea, sărutându-l pe obraz.
Marcus deschise gura, să spună ceva, dar inspirația îl părăsise și nu știa ce ar putea răspunde. Oricum, nu a contat ce a spus, deși cuvintele lui au fost:
– De-abia aștept.
Stătea acolo, cu mâna atingându-și ușor soția pe spate și asculta discuțiile nevinovate ale verișoarelor ei. În acest timp privirea îi era captată ca un magnet de burtica ei, unde o nouă viață prindea formă. Atunci înțelese că era adevărat. De-abia aștepta. Orice avea să urmeze.”

Paradis de Julia Quinn poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Julia Quinn

About Author

14 comentarii

  1. Delicioasă recenzie Tyna, am savurat-o!! Mulțumesc și felicitări! Abia aștept să citesc și eu cartea!

  2. Mirela Barbălată on

    O carte romantică, doi eroi frumoşi şi nebunatici, se pare . Frumoasă şi caldă recenzia!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: