Delicatese Literare
Recenzii

Parisul e întotdeauna o idee bună de Nicolas Barreau, Editura Paralela 45 – recenzie

Parisul e întotdeauna o idee bună

(Paris Is Always a Good Idea – 2014)

Nicolas Barreau

Editura Paralela 45

Colecție: Besttseller

Nr. de pagini: 280

An apariție: 2020

Traducere din limba germană: Monica Grigore

Titlu original: Paris ist immer eine gute Idee

Nicolas Barreau s-a născut la Paris în 1980. Tatăl său este francez, iar mama de naționalitate germană. A studiat limbi romanice și literatură la Sorbona. Înainte să se dedice întru totul scrisului, a lucrat într-o librărie din zona Rive Gauche din Paris.

Rosalie Laurent are o mică papetărie cochetă în Paris, pe Rue du Dragon, unde confecţionează şi vinde cărţi poştale pline de lirism. Într-o zi, un bătrân intră în papetăria ei şi îi răstoarnă standurile de cărţi poştale. Spre surpriza eroinei, necunoscutul nu e nimeni altul decât Max Marchais, ale cărui cărţi pentru copii i-au bucurat copilăria. Sedus de talentul ei, acesta îi propune să îi ilustreze celebrul lui basm Tigrul albastru. Încântată peste măsură de această colaborare, Rosalie expune cartea publicată în vitrina papetăriei. Dar într-o zi un profesor de literatură anglo-saxonă proaspăt sosit din Statele Unite dă buzna în magazinul ei, susținând cu încăpăţânare că povestea îi aparţine. Să fie Max Marchait un plagiator? Cei doi tineri, la început ostili unul faţă de celălalt, fac cauză comună pentru a investiga şi a scoate la lumină un secret care îi va lega pentru totdeauna.

La fel ca în romanele precedente ale lui Barreau, destinul se hrăneşte cu întâmplări, iar iubirea, contrariată la început, triumfă din neînţelegeri şi quiproquouri. Regal de suspans şi emoţie, Parisul e întotdeauna o idee bună este o poveste al cărei farmec te incită să savurezi în tihnă micile bucurii ale vieţii.

”Parisul e întotdeauna o idee bună” – o carte care m-a încântat, începând de la coperta superbă, titlu și fermecătoarea poveste din paginile ei, ca o prăjitură delicioasă, având trei ingrediente magice: Paris, cărți și romantism! O poveste bogată în detalii, tandră și dulce, cu personaje adorabile: Rosalie Laurent, o tânără franțuzoaică visătoare și nonconformistă, Max Marchais, un domn în vârstă, însă charismatic, scriitor de cărți pentru copii, Robert Sherman, ”un american la Paris”, avocat prin tradiția familiei și profesor de literatură specializat în Shakespeare prin vocație -un tânăr temperamental plin de surprize, și să nu-l uităm pe William Morris, blândul cățel al lui Rosalie, un hoțoman fără voie, care se manifestă exact atunci când e nevoie!

Ca o îndrăgostită de călătorii ce sunt, fie ele și doar literare, această carte m-a făcut să visez cu ochii deschiși la romanticul oraș al luminilor de pe Sena, atât de frumos descris în carte, că m-am simțit aievea acolo, plimbându-mă pe străduțele cochete, admirând micuțele magazine și cafenele și poftind la un croasant cu unt și gem de căpșuni.

Este a treia carte a lui Nicolas Barreau pe care o citesc, după Ingredientele iubirii și Cafeneaua micilor miracoleși pot spune cu siguranță că Nicolas Barreau a intrat în rândul scriitorilor mei preferați de povești romantice. Îmi place stilul lui de a scrie, fiecare carte a sa oferindu-mi o lectură confortabilă, fără tensiuni, neînțelegeri și drame exagerate.

Rosalie are o viață liniștită în frumosul oraș francez, unde are un mic și cochet magazin de articole de papetărie, multe din acestea lucrate manual. Cărțile poștale și felicitările personalizate ea însăși le pictează, fiind foarte talentată în acest sens. E foarte mulțumită de ocupația ei. Nu are o carieră în adevăratul sens al cuvântului, însă viața ei profesională e pe cale să se schimbe semnificativ. Max Marchais, un cunoscut autor de cărți pentru copii (a cărui poveste de viață o aflăm de asemenea) – ale cărui povești o încântaseră în copilărie -, intră într-o bună zi în magazinul ei și, cucerit de talentul tinerei la desen, îi propune o colaborare: o roagă să îi ilustreze cartea pe care o avea în curs de apariție, un basm splendid, Tigrul albastru – pe care și noi, ca cititori, îl aflăm din rândurile cărții. Chiar e un basm absolut minunat, mi-ar plăcea să apară o carte pentru copii cu această poveste și cu ilustrațiile așa cum sunt descrise în carte.

Pe plan personal, Rosalie are un prieten, René, antrenor personal de fitness, cu care are puține preocupări în comun, deși se împacă destul de bine. El e un tip atletic, rigid și riguros, lipsit de imaginație, în schimb ea nu e genul de sportivă, ci de artistă, are o viață boemă, îi plac micile tabieturi – cum ar fi să servească un croasant în fiecare zi și să se plimbe agale cu William Morris.

”Ritualurile dădeau formă vieții și înlesneau organizarea amalgamului existențial și păstrarea lucrurilor sub control. Prima cafea de dimineață. Un croasant de la boulangerie. Plimbarea zilnică cu William Morris. O mică tarte au citron în fiecare zi impară a săptămânii. Paharul de vin roșu după ora închiderii. (…) Seara îi plăcea să asculte aceleași CD-uri în timp ce desena.”

Scrie în jurnalul ei zilnic care a fost cel mai frumos și care a fost cel mai rău moment al zilei. Își pune câte o dorință secretă în fiecare an de ziua ei – pe 12 decembrie – și adoră culoarea albastru, cu toate nuanțele ei.

”Dar până atunci nici una dintre dorințe nu i se împlinise.”

Pe un alt plan al cărții îl cunoaștem pe Robert Sherman, un profesor de literatură anglo-saxonă din New York provenind dintr-o familie de avocați care aveau o cunoscută casă de avocatură în Statele Unite, Sherman&Sons. În ciuda presiunilor unchiului său de a se implica în afacerea familiei, Robert – lăsând în urmă New Yorkul, nemulțumirea familiei și ultimatumul dat de prietena sa, Rachel – acceptă un post de profesor pentru un an la Universitatea Sorbona din Paris. Mai fusese la Paris cu ani în urmă, cu mama lui, franțuzoaică la origini, pe când era doar un copil, și îl legau amintiri frumoase de acest oraș. Mama lui, pe care o iubise enorm, murise de curând, pe neașteptate, lăsând un gol imens în sufletul lui. Iar lui Robert îi rămăsese în minte ceva ce-i spusese aceasta: ”Parisul e întotdeauna o idee bună”. Așa că i-a urmat sfatul, și, iată-l ajuns la Paris! Nerăbdător, a pornit într-un tur de explorare prin Saint-German, neștiind că în acel moment doar câțiva pași îl despărțeau de cea mai mare aventură a vieții sale.

”Și, fiindcă cele mai mari aventuri ale vieții sunt întotdeauna cele ale inimii, s-ar fi putut spune că profesorul american de literatură se afla la doar câțiva pași de iubire. Desigur, Robert Sheran nu știa toate astea în clipa în care, în trecere, se uită cu plăcere spre vitrina drăguță a papetăriei.”

Ei, să nu vă închipuiți că din momentul în care a dat cu ochii de Rosalie a avut vreo revelație și a mers totul ca pe roze, nici gând! Cei doi nu doar că nu au fost săgetați de Cupidon, ba chiar s-au certat furcă la primul contact! Care a fost motivul? Tocmai cartea Tigrul albastru, cea scrisă de Max Marchais și ilustrată de Rosalie, din care era expus un exemplar în vitrina papetăriei. Când a văzut-o și răsfoit-o, Robert a fost categoric în a afirma că e un plagiat și că povestea îi aparținea mamei lui, care i-o spunea în fiecare seară înainte de culcare. Ba, mai mult, mama lui îi lăsase moștenire manuscrisul cărții, în original!

Bineînțeles că asemenea afirmații și pretenții au revoltat-o pe Rosalie, care nu a ezitat să-l facă ”nebun”! Nu-i vorbă, și el a afirmat despre ea că e ”scorpie”, într-un mesaj trimis acasă.

”Parisul e plin de surprize, enigme și oameni aroganți. Mi-am pierdut portofelul și am cunoscut o adevărată scorpie franțuzoaică.”

Cu portofelul e o altă poveste, foarte simpatică, pe care vă las s-o aflați singuri.

Care este însă misterul Tigrului albastru? Cine era creatorul lui? De ce ar fi plagiat Max Marchais povestea altcuiva? Și cum știa mama lui Robert cu mulți ani în urmă această poveste care abia acum fusese publicată pentru prima dată? Și cum de era în posesia manuscrisului? Ei bine, la aceste întrebări speră să găsească răspuns Rosalie și Robert, care pornesc o mică și discretă anchetă în acest sens. Pe măsură ce se cunosc și interacționează, relația lor, care pornise cu stângul, ia cu totul un alt curs. Avem parte de romantism, de momente amuzante, dar și de ”o intrigă de proporții cu adevărat shakespeariene”.

În ceea ce privește povestea Tigrului albastru, Rosalie, care nu doar că îl respecta, dar și îl îndrăgise foarte mult pe vârstnicul Max Marchais, nu voia să îl tulbure cu întrebări incomode, dar în cele din urmă confruntarea era singura soluție pentru a afla adevărul. Și vom avea parte de o adevărată lovitură de teatru! Nu vă spun mai mult, vă invit să descoperiți misterul citind cartea. O carte pe care v-o recomand cu drag!

O poveste plină de ”joie de vivre” luminoasă și caldă, învelită în romantism și cu un strop de mister și magie, punctată de mici miracole și bucurii mărunte din viața de zi cu zi, pe care am citit-o cu un zâmbet pe buze.

”Rosalie închise ochii fericită, iar ultimul lucru pe care îl văzu fu cerul incredibil de deasupra Parisului, care, cu tușele lui delicate de roz, alb și lavandă, avea culoarea unui sărut.”

 

Cărțile autorului Nicolas Barreau pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, librarie.net, edituraparalela45.ro

Recenzii și prezentări cărți Nicolas Barreau

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

16 Comments

Spune-ți părerea!