Delicatese Literare
Prezentari carti

Pasiunea – seria Driven vol.2 de K. Bromberg, Editura Bookzone

Pasiunea

(Fueled – 2013)

K. Bromberg

Editura Bookzone

An apariție: 2021

1. Ispita – Driven – 2013 – prezentare
2. Pasiunea – Fueled – 2013
3. Crashed – 2014
3.5. Raced – 2014
4. Aced – 2015
5. Slow Burn – 2015
6. Sweet Ache – 2015
7. Hard Beat – 2015
8. Down Shift – 2015

K. Bromberg, una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times și USA Today, scrie romane contemporane romantice, emoționante, erotice și cu un strop de realitate. Ea însăși este puțin din fiecare personaj feminin pe care îl creează: inteligentă, încăpățânată, rezervată, prietenoasă, determinată, emotivă, puternică și cu o inimă mare. Pe toate acestea le afișează zilnic față de soțul ei și de cei trei copii, alături de care locuiește în sudul Californiei. Chiar dacă și-a publicat prima carte mai mult din capriciu, Kristy a reușit să vândă din 2013 peste un milion și jumătate de copii ale cărților sale în 17 țări diferite.

O cursă intensă și periculoasă spre... iubirea adevărată

Descoperă o poveste în care inima lui Colton și a lui Rylee accelerează la fel de intens ca mașinile de curse periculoase. Oare se vor ciocni fatal sau vor merge împreună pe aceeași pistă a vieții?

Ce faci când cel de la care nu așteptai nimic devine, dintr-o dată, bărbatul pentru dragostea căruia te vei lupta cu toate puterile?

Colton mi-a furat inima. Nu mă așteptam să se întâmple, nu mi-am dorit asta, dar, când a intrat în viața mea, mi-a trezit în suflet sentimente pe care le crezusem moarte pentru totdeauna și o pasiune de care nici măcar nu mă credeam capabilă.

Rylee a căzut dintr-un depozit direct în viața mea și de atunci nimic nu a mai fost la fel. A rămas aici și încă luptă pentru mine fără teamă de întunericul care mă bântuie. Nu am niciun dubiu că dintre noi doi, ea e sfânta, iar eu sunt păcătosul.

Cum se face că singurul lucru pe care niciunul dintre noi nu l-a dorit – acea noapte fatidică – ne-a făcut pe amândoi să luptăm atât de mult unul pentru altul?

Colton îmi taie respirația, îmi oprește inima în loc și mă readuce la viață cu o simplă atingere. Dar cum pot iubi un om care nu îmi permite să-i văd sufletul complet, fiind prea înspăimântat să-și înfrunte demonii, prea orgolios să mă lase să-l ajut? Mă îndepărtează pentru că nu vrea să descopăr secretele trecutului său plin de umbre, de durere, de traume. Îl iubesc, îmi doresc să am răbdare, să am puterea de a ierta, dar totul are o limită.

Cum e posibil să doresc o femeie care mă neliniștește, mă sfidează și mă obligă să văd că în abisul adânc și întunecat al sufletului meu există cineva demn de dragostea ei? O persoană care am jurat că nu voi mai fi niciodată. Inima ei tandră și corpul ei atrăgător merită mult mai mult decât voi fi eu capabil să-i ofer vreodată. Știu că nu pot fi ceea ce are nevoie, așa că de ce nu o pot lăsa să plece?

Suntem conduși de ispită și alimentați cu pasiune, dar oare este suficient pentru a fi pregătiți de ciocnirea cu iubirea adevărată?

„Colton și Rylee s-au întors – mai fierbinți, mai dulci și mai pasionali ca niciodată. Mi-a plăcut acest nou capitol din aventura lor epică. K. Bromberg scrie povestea de dragoste perfectă, plină de mister, scene fierbinți și emoții intense.” – Ella James, una dintre cele mai bine vândute autoare USA Today

Fragment din carte

„Visez, știu că visez, dar cum de ea este prezentă aici, chiar și în timp ce dorm? A pus stăpânire pe fiecare gând al meu, în fiecare minut din fiecare blestemată de zi, iar acum mi-a intrat și în nenorocitul de subconștient.

Îmi forțează limitele.

Mă îmblânzește.

Mă consumă dorința de ea.

Mă terorizează ideea de a iubi iară.

Rylee e ca începutul unei curse, îmi blochează bătăile inimii și mi le accelerează în același timp. Mă face să mă gândesc la lucruri la care nu ar trebui să mă gândesc. Pătrunde adânc în întunericul din mine și mă face să mă gândesc la când, nu la dacă.”

Seria Driven a ajuns să fie ecranizată de Passionflix.

Cartea Pasiunea de K. Bromberg poate fi comandată pe bookzone.ro

Recenzii și prezentări cărți romantic-erotice

Recenzii și prezentări cărți Editura Bookzone

 

Spune-ți părerea!