Delicatese Literare
Recenzii

Pe strada India de Samantha Young, Editura Trei, Colectia Eroscop – recenzie

Pe strada India

Samantha Young

Titlul original: Fall from India Place

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Editura Trei

Colecția Eroscop

Numar pagini: 367

Samantha Young este o autoare din Scoția, Stirlingshire. După ce a absolvit, în 2009, Universitatea din Edinburgh, unde a studiat istorie antică și medievală, Samantha Young s-a dedicat scrisului. Cărţile sale acoperă mai multe genuri: romance, paranormal, fantasy urban și subiecte contemporane. Cărțile ei au ajuns imediat bestseller-uri New York Times, USA Today și Wall Street Journal.

  1. 1. Pe strada Dublin (On Dublin Street – 2012)recenzia
  2.     1.1. An On Dublin Street Christmas – 2012
  3.     1.2. An On Dublin Street Halloween – 2012
  4.     1.5. Until Fountain Bridge – 2013
  5. 2. Pe strada Londra (Down London Road – 2013) – recenzia
  6. 3. Pe strada Jamaica (Before Jamaica Lane – 2014) – recenzia
  7.     3.5. Castle Hill – 2013
  8. 4. Pe strada India (Fall from India Place – 2014)
  9. 5. Ecouri din strada Scoția (Echoes of Scotland Street – 2014) – recenzia 
  10.     5.5. Valentine – 2014
  11. 6. Clar de lună pe strada Nightingale (Moonlight on Nightingale Way– 2015) – recenzia
  12.     6.5. One King’s Way  – 2015
  13.     6.6. Stars Over Castle Hill – 2016
  14.     6.7. On Hart’s Boardwalk – 2017

Când prima dragoste are nevoie de o a doua șansă…

Celebra autoare a seriei Pe strada Dublin se întoarce cu o poveste despre cum să lași în urmă trecutul și cum să ai încredere în viitor. Când Hannah Nichols l-a văzut ultima dată pe Marco D’Alessandro, în urmă cu cinci ani, acesta i-a frânt inima. Băiatul cel rău cu o latură tandră ascunsă e singurul tip pe care Hannah l-a iubit vreodată. După o noapte de pasiune, Marco a dispărut. Distrusă, Hannah nu și-a mai revenit niciodată. Dar soarta îi reunește, iar Marco luptă să o convingă pe Hannah că sunt meniți să fie împreună…

Senzualitate pură” – USA Today

Pasionant, din toate punctele de vedere.” –  Fresh Fiction

fall

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Hannah, o tânără profesoară în vârstă de douăzeci și doi de ani ce preda engleza la liceu. Pe Hannah o știm deja din primele trei cărți din serie. Era înaltă, de aproape un metru optzeci, absolut uimitoare cu părul ei blond deschis, ochii mari căprui, catifelaţi, care te străpungeau de sub un breton tuns modern şi trăsături delicate, incluzând o adorabilă bărbie ascuţită, cu forme  frumoase, etalând un decolteu decent şi curbe elegante ale şoldurilor. Sora ei Ellie și fratele vitreg al acesteia, Braden, erau foarte înstăriți și, drept cadou de absolvire, îi făcuseră cadou un apartament elegant, situat în apropiere de unde locuiau fiecare dintre ei.

Hannah se îndrăgostise la paisprezece ani de Marco, mai mare cu doi ani decât ea, un tânăr mulatru, înalt, bine făcut, cu ochi albaștri verzui, care sclipeau minunat în contrast cu genele negre și pielea caramel.

Marco era fiul unei italience și al unui american de culoare. Părinții lui îl abandonaseră imediat după naștere în grija bunicilor, care locuiau în Chicago. Bunicul lui era foarte rigid în concepții și, deși acceptase să-l crească pe nepotul său, îl tratase tot timpul ca pe o lepădătură, repetându-i întruna că e un om de nimic și că seamănă cu părinții săi. Blândețea bunicii nu putuse să atenueze atacurile verbale permanente  ale bunicului, astfel că Marco, ajuns la adolescență, în spirit de frondă, se înhăitase cu Jamal, un băiat ce făcea parte dintr-o bandă. Într-o seară, lucrurile o luaseră razna, iar prietenul lui Marco încercase să violeze o fată, iar Marco sărise în apărarea acesteia și se bătuse cu Jamal. Prietenii acestuia săriseră să-l apere, astfel că era unul contra trei și a ajuns la spital. Bunicul, enervat de belele pe care i le făcea, îl trimisese în Scoția la unchiul lui, fratele mamei, ce deținea un restaurant. Unchiul lui l-a tratat, la rândul său, cu multă răceală și dispreț.

Prima întâlnire dintre Hannah și Marco s-a petrecut în momentul în care ea, întârziind să discute o lucrare cu profesoara de engleză, a pierdut autobuzul și un băiat a atacat-o, făcându-i tot felul de propuneri sexuale. Marco a sărit în apărarea ei și a condus-o până acasă. Ulterior, Hannah a pierdut intenționat de mai multe ori autobuzul și, de fiecare dată, Marco se afla prin preajmă, așteptând-o să o protejeze. La sfârșitul unei astfel de întâlniri, Hannah l-a sărutat, iar Marco i-a răspuns pasional, după care a luat-o la fugă, iar la următoarea întâlnire s-a prefăcut că nu se întâmplase nimic între ei. De fapt, datorită educației primite, Marco nu se considera suficient de bun pentru ea și dorea să țină distanța, pentru a o proteja.

Anii au trecut și Hannah a ajuns la șaptesprezece ani, la fel de îndrăgostită de Marco. Acesta se încăpățâna să țină distanța față de ea, deși părea înnebunit de gelozie când o vedea în preajma altui băiat. La o petrecere situată într-un apartament din strada India, un cartier rău famat, un băiat îi face avansuri, refuzând să se retragă când ea îl respinge. Marco, ce locuia întâmplător în aceeași clădire, o salvează din nou. Hannah, care le declarase cândva surorii și prietenelor ei că vrea să-și piardă virginitatea doar cu cineva pe care-l iubește, îl provoacă intenționat pe Marco, spunându-i că dacă el o respinge, se va întoarce la petrecere și va căuta pe altcineva care să n-o refuze. Cei doi fac dragoste cu pasiune iar la sfârșit Hannah îi declară că îl iubește, moment în care Marco, bulversat complet, îi spune că n-ar fi trebuit să facă asta și fuge din apartament fără nici o explicație, lăsând-o pe Hannah cu inima frântă.

Trecuseră cinci ani de atunci, iar Hannah nu mai aflase nici o veste despre el, decât că plecase în America imediat după acea noapte. Traumele trecutului o împiedicaseră să se mai implice în vreo altă relație, preferând să-și petreacă timpul în compania surorii ei Ellie și a grupului de prieteni, împreună cu copiii acestora, care se reuneau periodic la mesele în familie organizate de Elodie, mama lui Hannah și a lui Ellie. Întâlnirile lor erau foarte relaxante și amuzante, cu toții tachinându-se fără răutate, demonstrându-ne tăria prieteniei lor și cât de bine era sudat fiecare cuplu în parte.

A fost o încântare să descopăr personajele din primele trei cărți din serie și să văd cum au evoluat fiecare. Au trecut șapte ani de la întâmplările din cartea Pe strada Jamaica și, între timp, au apărut cinci copii. Joss și Braden aveau doi copii, Beth de șase ani și Luke de trei ani. Joss pare că a depășit complet fantomele trecutului, fiind o mamă și o soție devotată și fericită, iar Braden… e un tătic adorabil! Am râs în hohote la faza când  Beth repeta foarte conștiincioasă un cuvânt murdar care îi scăpase lui Joss într-un moment când se enervase, spre disperarea acesteia și amuzamentul lui Braden. Nate și Olivia aveau două fiice, Lily de patru ani și January de un an, așa cum și merita faimosul fost afemeiat. Ellie și Adam aveau un băiețel William de doi ani și așteptau încă un copil, Ellie fiind însărcinată în șapte luni, la fel ca și Jo, care aștepta primul ei copil. M-a înduioșat iubirea și înțelegerea lui Cam față de toanele de gravidă ale lui Jo. La un moment dat, el i-a adus un Kit Kat la care poftise ea, dar ea s-a bosumflat și a zis că nu e ce dorea ea, întrucât are doar două bucăți și ea dorea unul cu patru bucăți, care i se pare mai bun, așa că bietul Cam a plecat pe jos până la supermarket să-i facă voile, chit că drumul dura cam o oră.

Cole, fratele lui Jo, devenise cel mai bun prieten al lui Hannah de când avea ea șaptesprezece ani. De multe ori, Hannah se gândea că era păcat că nu era nici un fel de chimie sexuală între ei întrucât Cole, de douăzeci și unu de ani acum, devenise un tip superb, înalt de peste un metru optzeci și cinci, cu ochi verzi, păr blond-roșcat și un corp bine lucrat la sală. Era, în același timp cu picioarele pe pământ, ușor de abordat, inteligent, creativ, compătimitor, loial și sensibil. Era alături de Hannah, sărindu-i în ajutor ori de câte ori avea aceasta nevoie.

Atunci când o colegă de cancelarie o invită la nunta ei, Hannah apelează la Cole pentru a o însoți. La nuntă, Hannah are un adevărat șoc întâlnindu-l pe Marco și descoperind că acesta se întorsese din America în urmă cu patru ani, timp în care nu o căutase niciodată.

”Nu l-am mai văzut niciodată. Nu până acum câteva ore, la o nuntă oarecare. Prima mea iubire. Prima mea experiență sexuală.

Prima mea durere sufletească.

Lacrimile străluceau în ochii mei, dar nu le-am lăsat să curgă. Vărsasem acele lacrimi cu ani în urmă.”

A doua zi, Marco o caută și insistă să îi explice ce s-a întâmplat. Hannah refuză să-l asculte, dar Marco nu se dă bătut așa ușor. O încolțește peste tot, la școală, la cursul de alfabetizare pe care-l preda voluntar, la sala de gimnastică, la clubul de lectură. Până la urmă, Hannah e nevoită să-i acorde o șansă și să afle explicațiile lui. În urmă cu cinci ani, plecase în America întrucât, chiar a doua zi dimineață după noaptea petrecută împreună, bunicul său făcuse un atac de cord și murise. Se reîntorsese după un an dar nu o căutase, întrucât considera că nu era suficient de bun pentru ea până nu își făcea ordine în viață. Între timp, muncise asiduu, își câștigase respectul de sine și era tâmplar într-una din echipele de constructori de pe șantierul lui Adam. De altfel, șeful de echipă avea numai cuvinte de laudă la adresa lui, Adam fiind convins că va ajunge el însuși șef de echipă în câțiva ani.

Hotărârea lui Hannah slăbește, realizând că, de fapt, ea n-a încetat nici o clipă să-l iubească astfel că se hotărăște să-i mai dea o șansă. Urmează două luni idilice, în care cei doi se înțeleg de minune, Marco se integrează imediat în familia și cercul ei de prieteni, fiind, la rândul lui, acceptat de aceștia.

Însă fiecare dintre ei avea un secret din trecut pe care nu-l dezvăluise celuilalt.

Când secretul lui iese la iveală, demonii trecutului se întorc și o bântuie pe Hannah care rupe relația cu el întrucât, prin forța sentimentelor pe care le avea față de el, Marco era singura persoană care putea să-i facă inima bucăți, iar ea nu mai dorea să treacă prin asta încă o dată.

Marco e bulversat de reacția ei, pe care n-o pricepe. Se va lămuri de motivele ei în momentul în care Cole, realizând că Marco era de fapt bărbatul din pricina căruia Hannah suferise enorm în trecut, se duce pe șantier și se bate cu el, dezvăluindu-i, în același timp, și secretul ei.

Marco e copleșit de durere și vinovăție aflând de trauma prin care trecuse ea, el nefiind  alături să o sprijine, dar de data aceasta este hotărât să lupte. Dacă trecutul nu-l poate schimba, în schimb poate influența viitorul. Chiar dacă ea îi cere insistent să plece și să o lase în pace, Marco refuză categoric.

”- Nu pot. Poate să fie cel mai egoist lucru pe care am să-l fac vreodată, dar nu pot să renunț la tine. Nu vreau. Dacă aș crede că este ceea ce vrei cu adevărat, ce-ți trebuie cu adevărat, aș face-o. Însă nu este. Ești speriată. Știu că ești speriată. Voi face tot ce pot să înlătur teama asta.

– Încetează să fii un idiot încăpățânat! m-am răstit, simțindu-mă disperată.

– Râde ciob de oală spartă, mi-a răspuns, cu o voce din care se citea determinarea. Vom vedea care dintre noi poate fi cel mai încăpățânat, Hannah, căci, iubito, eu n-am să renunț niciodată la noi. Dacă e nevoie de o săptămână, o lună, un an, oricât, viitorul înseamnă noi. Îmi voi petrece restul vieții trezindu-mă dimineața cu tine alături și voi trece fiecare zi știind că, atunci când cerul ce întunecă, îmi voi petrece noaptea în tine.”

Deși acceptă ca el să vină în fiecare seară la ea acasă și fac dragoste cu pasiune, după aceea Hannah îi cere să plece, insistând că nimic nu s-a schimbat și că doar genul acesta de relație e dispusă să i-l mai ofere. După două săptămâni, Marco pune piciorul în prag și îi dă un ultimatum. Deși el este dispus să lupte oricât, relația lor n-are nici o șansă dacă ea refuză să facă cel mai mic efort.

”- Știi ce? Am dat-o în bară acum cinci ani. Grav. Și probabil n-o că n-am să mi-o iert niciodată. Dar nu pot să lupt dacă tu nu ești dispusă să lupți alături de mine. Știi cum mă simt când plec în fiecare seară? Mă simt ca puștiul acela tâmpit care a plecat acum cinci ani. Și nu mai pot să fiu acel puști.

A venit spre mine, cu trăsăturile cuprinse de disperare, și m-a prins de umeri.

– Gata cu jocurile, Hannah. Te rog. Asta este. Ori mai încerci o dată să fii cu mine, ori nu, și în cazul acesta am plecat pentru totdeauna.”

Hannah e complet bulversată, neștiind ce decizie să ia. Pe de o parte, e disperată să nu-l piardă de Marco, de care era profund îndrăgostită, pe de altă parte e speriată că, acceptând din nou o relație cu el, va ajunge din nou să sufere cumplit.

O mână de ajutor în luarea deciziei i-o dă Nate, care o înțelegea cel mai bine prin ce trecea, propria lui nesiguranță din trecut făcându-l aproape să o piardă pe Olivia.

”- A existat un moment în care am crezut că încăpățânarea mea a distrus-o. A fost unul dintre cele mai înspăimântătoare momente din viața mea. Și uneori îmi îngădui să mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă n-aș fi cucerit-o. Nici măcar nu merită să mă gândesc la asta. Cum poate cineva  trăi cu acest gen de regret?

Am simțit mâna lui pe umărul meu. M-a strâns și mi-a spus blând:

– Hannah, ești o profesoară bună. Sper doar că o lecție în regret nu e ceva ce vei dori să predai în viitor.”

Un moment dramatic petrecut la școală îi oferă ultimul impuls necesar. Pierderea cuiva te ajută să-ți dai seama de fragilitatea vieții, care nu trebuie luată ca pe un dat sigur și trebuie să te bucuri de orice moment al ei. Dându-i o șansă lui Marco, Hannah își dădea practic o șansă ei însăși.

”Îl voiam pe Marco. Voiam să-l cuprind în brațe și să-i simt forța, să-l absorb și să știu că nu renunțasem la viața pe care mi-o doream cu adevărat, viața de care aveam nevoie.”

Cartea este foarte bine scrisă, are un ritm alert, dialoguri incitante și momente de umor, este romantică, pasionantă și surprinde multe multe relații interpersonale. Mi-a plăcut mult modul cum interacționau grupul de prieteni, cum se sprijineau unul pe altul în orice situație. De asemenea, mi-a plăcut să observ evoluția lui Hannah și Marco, maturizarea lor, felul cum ajung în final să se împace cu trecutul și să devină un cuplu sudat, pregătit pentru provocările vieții.

FallFromIndiaPlace

”Nu fusese o călătorie ușoară până aici. Încercaserăm să zburăm de nenumărate ori de când ne cunoscuserăm, și ne îndrăgostiserăm de mai multe ori decât ne-ar fi plăcut să numărăm. Asta era viața.

Zburam și cădeam.

Din câte știam, săptămâna următoare puteam foarte bine să cădem, dar, în acel moment, eram fericiți, întrucât știam cu certitudine că, dacă am fi căzut… împreună, ne-am fi ridicat să încercăm din nou.”

Am menționat cartea în Top 10 cupluri romantice care au beneficiat de miracolul celei de-a doua șanse după ce s-au despărțit

Cartea Pe strada India de Samantha Young poate fi comandată pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

Recenzii Editura Trei

Recenzii Colecția Eroscop

Recenzii și prezentări cărți Samantha Young

49 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *