Pene, morminte și flori de M.K. Lynn, Editura Petale Scrise – recenzie

„Pene, morminte și flori”, de M.K. Lynn este un roman recent publicat, care se înscrie în genul urban-fantasy, young adult, cu tente dark. Vă spun cu sinceritate că primul capitol m-a făcut să exclam în mintea mea: „O, nu, o altă carte cu îngeri și demoni!” Cu toate acestea, stilul de scriere cursiv m-a prins și am început să descopăr, pagină cu pagină, povestea unor ființe cu totul speciale, care trăiesc în mijlocul societății omenești, tocmai în cețoasa Londră, chiar în zilele noastre.

Capitolele sunt marcate cu numele protagoniștilor, în ciuda faptului că sunt relatate prin narațiune la persoana a treia, ceea ce mi-a amintit de POV-urile lui George Martin. Fiecare capitol începe cu un scurt citat, atât din opere reale cât și fantastice, pe care le-am apreciat mult. Astfel, facem cunoștință pe rând cu Fleur și Klauss Brown, doi frați provenind dintr-o bizară familie extinsă care locuiește într-o casă relativ obișnuită din Londra. Familia lor este însă departe de a fi una obișnuită: tatăl este Om, mama Înger, deși unul relativ instabil psihic, trei dintre copii sunt Îngeri: Fleur, Klauss și Fred, iar mezina Alexya – Om. Lor li se adaugă două mătuși onorifice foarte misterioase, despre a căror natură mistică nu se cunosc multe: blonda Rose, care lucrează la supermarket, precum și Ofelia, tânără ca aparență dar cu părul complet alb, care are grijă de toți membrii familiei.

Totul începe atunci când Fleur dă peste un Înger care suferea o criză de apariție a aripilor, pe o stradă întunecată. Îngerii nu defilau cu aripile la purtător, majoritatea putând să le afișeze la dorință. Cei mai puțin experimentați, cărora le dăduseră de curând aripile, nu puteau controla acest fenomen extrem de dureros și dificil. Pentru aceasta și nu numai, familiile de Îngeri aveau de regulă, un Gardian, care stăpânea la rândul lui Magia Luminii și le putea fi de mare ajutor Îngerilor în multe privințe. Evident, unde sunt Îngeri, sunt și Demoni, care trăiau la rândul lor infiltrați printre oameni, între cele două tabere fiind un război permanent.

Fleur îl salvează pe John, tânărul Înger și face astfel cunoștință cu Benjamin Hart, unul dintre cei mai notorii Gardieni din oraș. Când bătrânul Gardian al familiei Brown, Adrian, moare în condiții suspecte, singurul la care Fleur poate să apeleze este chiar Ben.

Klauss ascunde multă suferință în suflet. Silit să se ascundă în permanență, din voința familiei sale, își trăiește viața visând și pictând. Deja a iubit și a pierdut, întrucât iubita sa Adaya pierise într-un accident. Când, într-una dintre escapadele sale către magazinul de vopseluri acrilice dă în metrou peste Nimfa Ley, rămâne șocat de asemănarea dintre ea și Adaya. O ascunde în camera sa, neștiind că Ley este de fapt mult mai mult decât o biată Nimfă rătăcită.

Dincolo de vălul acestei lumi vizibile, se întinde Leeferionul, ținutul unde se duc Sufletele după moarte. Tot acolo se află Pomul Cunoașterii și o întreagă structură asamblată de Demiurg pentru ordinea universală. În Leeferion însă are loc o revoluție: Regina de drept a ținutului este detronată de către Sirin, regina de „rezervă”. Alături de zeul căzut Attai, ea pune la cale una dintre cele mai periculoase acțiuni, care ar putea dărâma întreaga ordine a lumilor, ar putea răsturna toate vechile pravile și ar rupe însăși țesătura realității.

M.K. Lynn ne poartă, pornind de la aceste premise, într-o acțiune învolburată, înțesată de dialoguri bine realizate, descrieri fantastice, lupte pe viață și pe moarte, dar presărată și cu momente de calm și mister. Bătălia nu se duce într-un mod previzibil între Îngeri și Demoni, în ciuda rivalității dintre ei. De fapt, dacă despre Îngeri ne-am făcut o idee ceva mai clară, Demonii sunt încă înconjurați de o aură tainică, precum fumul din sferele pe care le conjură. Antagoniștii sunt și ei animați de propriile idei de a face ceea ce consideră că e necesar – mai ales când vine vorba de Sirin. Attai pare la fel de înșelător pe cât sunt și intențiile sale. Chiar și Demiurgul își face câteva apariții episodice în mijlocul evenimentelor, spre deliciul cititorului.

Autoarea lasă cu dibăcie portițe deschise, arcade magice sub care se pot ascunde fel de fel de intrigi pentru volumele viitoare, fiindcă acest volum este primul dintr-o serie, numită sugestiv „Pene”. Eu aștept cu interes să aflu ce secrete ascund membrii familiei Brown, secrete pe care le păzesc cu strășnicie chiar și de tinerii familiei.

După cum spuneam, acțiune multă, descrieri bine realizate și destul de originale, un strop de romantism, personaje cu potențial și ceva scene scăldate în sânge și durere. Pe mine una acest prim volum m-a convins, mai ales în condițiile în care vorbim de un debut. Vreau să aflu în continuare ce se petrece în universul imaginat de M.K. Lynn.

Cartea beneficiază și de o copertă frumoasă, care reflectă conținutul, un semn de carte asortat, constituind, per total, un ansamblu îngrijit. Invit pe toți fanii genului să dea o șansă acestei lecturi, veți fi plăcut surprinși.

„În toți anii pe care îi petrecuse ținând în spate poarta dintre Lumea celor Vii și Leeferion, Dabria cunoscuse mai mulți Regi și Regine care și-au dorit să distrugă, pentru un motiv sau altul, acel echilibru, iar penele lipsă din aripile ei erau dovada acestui lucru.

Și de fiecare dată, rebelii se întorceau de unde începuseră.

Nu exista absolut niciun sens în încercările lor de a schimba Universul – legile celor trei lumi nu ar fi dispărut niciodată. Demiurgul avusese grijă de asta.

Sufletele veneau și plecau, Regi și Regine treceau prin Leeferion de parcă ar fi fost o briză, mai rar se schimbau Îngerii Morții, dar în rest totul era la fel – veșnicul flux de energie rămânea mereu același.

Oare avea sens rebeliunea lui Sirin?”