Perechea potrivită de Lynn Austin, Editura Casa Cărții – recenzie

10

Perechea potrivită

(A Proper Pursuit – 2007)

Lynn Austin

Editura Casa Cărții

Traducere: Dina-Amalia Seiche

Nr. de pagini: 449

An apariție: 2011

Lynn Austin este născută pe 5 decembrie 1949 și este autoarea multor romane creștine de ficțiune și inspiraționale. Ea deține recordul pentru cele mai multe premii Christy Awards, în număr de opt. În scrierile sale promovează morala iudeo-creștină, devenind astfel cunoscută în întreagă lume. Una dintre cărțile sale, Tărâmuri ascunse, a fost transformată în producție cinematografică. Pentru romanul de ficțiune Perechea potrivită, ea a primit premiul Christy pentru literatură, ca și pentru Tărâmuri ascunse, Când o lume întreagă ne desparte, În vâltoarea apelor, Căminul mult visat, Pârâul fermecat, Lumina din întuneric, Stâlpul de foc.
Scriitoarea locuiește în apropiere de Chicago și are trei copii.
Pare a fi decorul perfect pentru ceea ce Violet Hayes tânjește să trăiască: un pic de mister, pe lângă un pic de romantism.
De fapt, e mai mult decât un pic de mister. Și-a plănuit vizită la Chicago că să-și găsească mama pe care abia și-o mai amintea. În ce privește romantismul… ei bine, cu ajutorul bunicii și al celor trei mătuși, acesta se va contura frumos – poate prea frumos. Fiecare dintre ele – inclusiv pioasă să bunica – pare să aibă o agenda separată pentru ea.
Pe parcursul unei veri, universul lui Violet se va deschide larg înaintea ochilor ei. Dar, în pragul marilor descoperiri, ea trebuie să găsească o modalitate pentru a decide ce drum și care bărbat vor fi, în cele din urmă, cea mai potrivită alegere a vieții ei.

Am descoperit-o pe autoarea Lynn Austin în urma recenziilor făcute de sora mea Oli la Pârâul fermecat și Tărâmuri ascunse, care m-au convins pe deplin că stilul autoarei este pe placul meu.
Dând o căutare pe Libris am găsit pe stoc mai multe cărți ale autoarei și m-am decis să încep cu Perechea potrivită, al cărei sinopsis mi-a atras atenția în mod deosebit, dar intenționez să le citesc în curând și pe celelalte cărți ale ei.
Perechea potrivită este o carte pur și simplu încântătoare, scrisă cu multă căldură și umor, un adevărat omagiu adus iubirii sub toate formele ei – iubirea romantică, iubirea de mamă, iubirea de fiică, iubirea de soră, iubirea față de semeni…
Din iubire poți face tot felul de scenarii pentru a o cuceri pe persoana de care ești îndrăgostit, din iubire poți ajunge să minți, deși este contrar tuturor principiilor tale, din iubire poți să-ți negi propriile nevoi din dorința de a-i ajuta pe ceilalți, din iubire te poți sacrifica pe tine și tot din iubire poți alege chiar să pleci din preajma celor dragi…
Autoarea nu dă sentințe, nu impune un stil de viață sau anumite principii inflexibile, din contră, subliniază ideea că suntem cu toții diferiți și fiecare trebuie să-și găsească o cale potrivită în viață.
Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Violet Hayes, o tânără în vârstă de douăzeci de ani, bună și optimistă, plină de imaginație.
Acțiunea debutează în vara anului 1893. Violet tocmai ce se întorsese acasă de la pensionul franțuzesc în care fusese educată, când a aflat vestea-șoc că tatăl ei urma să se recăsătorească cu văduva Maude O’Neill, care avea și doi copii antipatici – Horace și Harriet, pe care Violet i-a poreclit prompt Hîda și Hidosul.
Șocurile nu s-au oprit aici. Întrebându-și tatăl cum de putea să se recăsătorească, întrucât din ceea ce știa ea mama ei trăia și era internată într-un spital, suferind de o boală incurabilă încă de când Violet avea nouă ani, a aflat acum cu stupoare că, de fapt mama ei îi părăsise, semnând de curând actele de divorț!
Toate aceste noi informații se băteau cap în cap cu ceea ce își amintea Violet din copilărie despre mama ei – anume că era mereu veselă și iubitoare, îi cânta, se juca și dansa cu ea.
Cu o imaginația bogată, Violet a început să facă tot felul de scenarii în minte. Inspirată de romanele polițiste pe care le citise la pension, Violet a fost convinsă că văduva O’Neill și-a omorât de fapt soțul iar următoarea victimă vizată era chiar tatăl ei, pentru a pune mâna pe averea acestuia. Prin urmare, era de datoria ei să oprească cu orice preț această căsătorie, iar primul plan care i-a venit în minte a fost acela de a o găsi pe mama ei și a o convinge să se reîntoarcă la tatăl ei. Când tatăl ei îi arătase actele de divorț, Violet apucase să vadă și să memoreze adresa din dreptul numelui mamei ei, aflată în Chicago. Pretextul pentru vizita la Chicago i-a venit repede. Exact în acea perioadă se desfășura Marea Expoziție Columbiană, iar Violet a reușit să-și convingă tatăl să o lase să stea o lună la bunica ei în Chicago, timp în care să poată vizita și celebra expoziție.
Pe de altă parte, Violet mai avea un motiv ascuns pentru vizita la Chicago. Unicul ei pretendent de până atunci era Herman Beckett, un tânăr funcționar în vârstă de 23 de ani, foarte serios însă lipsit de imaginație și foarte plicticos.
”Herman lucra ca funcționar la o companie de transport maritim și la prima noastră ieșire am făcut greșeala de a-l întreba ce fel de mărfuri și unde transporta compania sa. Răspunsul lui s-a dovedit așa de lung și de plictisitor că, la un moment dat, aproape că am adormit.”
Din păcate, tatăl ei, încurajat și de văduva Maude, părea să-l agreeze pe acest tânăr ca viitor ginere al lui, astfel că Violet spera din răsputeri să întâlnească o altă persoană potrivită pentru ea la Chicago.
În tren, Violet cunoaște un tânăr foarte carismatic, îmbrăcat foarte fistichiu – Silas McLure, care se recomandă a fi comis-voiajor. Discuția cu Silas este foarte amuzantă și interesantă, iar Violet nu se poate împiedica să nu se gândească la faptul că acesta era chiar genul de tânăr despre care fusese educată să se ferească, întrucât era capabil să le zăpăcească pe tinerele fete și să le determine să facă lucruri contra voinței lor.
Ajunsă acasă la bunica ei, care locuia cu încă două surori, Violet a remarcat imediat cât de deosebite erau între ele acestea.
Florence, bunica lui Violet, era o femeie foarte pioasă, harnică, iubitoare și blândă. Camera ei era foarte austeră, iar ea muncea neîntrerupt, fiind implicată în multe acțiuni caritabile, tricotând şosete pentru copiii nevoiaşi, mergând în cartierele sărace unde le făcea de mâncare celor lipsiți de mijloace materiale, le acorda sprijin moral celor deznădăjduiți, plus multe altele.
Mătuşa Bertha era singura care se căsătorise cândva din dragoste, însă soțul ei murise în timpul războiului de secesiune, iar de atunci ea trăia într-un univers al ei, în care timpul stătuse pe loc, iar ea încă își aștepta soțul să se întoarcă de la război. Surorile ei îi încurajau iluzia, netrezind-o la realitate, întrucât în trecut, când mai avusese câteva episoade de conștientizare, suferise cumplit până când realitatea alternativă îi acaparase din nou mintea, redevenind veselă și optimistă.
Mătușa Matt suferise cândva o decepție în dragoste, iar de atunci devenise o feministă convinsă și era o participantă activă la Asociația Sufragetelor, care milita pentru drepturi egale pentru femei. Dincolo de aspectele amuzante și romantice ale cărții, trebuie să remarcăm și temele serioase abordate. Doar datorită eforturilor susținute ale unor femei voluntare și curajoase s-a obținut emanciparea de care ne bucurăm astăzi.
Mătușa Agnes era singura căsătorită în prezent și locuia separat de surorile ei. Deși Agnes era cea mai bine situată social, având o situație materială înfloritoare și făcând parte din elita societății, Violet a aflat că ea se căsătorise din interes, iar soțul ei o înșelase adesea de-a lungul timpului cu mai multe amante.
Toate cele patru surori au primit-o cu entuziasm pe Violet, fiecare dintre ele fiind dornică să-și pună amprenta asupra ei.
În timp ce mătușa Bertha insista ca Violet să se căsătorească neapărat doar din dragoste, mătușa Agnes insista ca ea să facă o partidă strălucită, prezentându-i mai mulți tineri eligibili. Violet îi numise în gând pe acei tineri ”picuri de apă”, întrucât păreau că se comportau și gândeau identic. Nelson Kent, un tânăr sofisticat, s-a remarcat totuși din mulțime. Lui Violet îi făcea plăcere compania acestuia, însă prezența lui nu îi făcea inima să bată mai tare. În plus, cu un remarcabil simț de observație, Violet a sesizat și privirile pline de dor dintre Nelson și una dintre servitoare…
În timp ce mătușa Matt a convins-o pe Violet să participe la un miting al Asociației Sufragetelor, bunica Florence a implicat-o în mai multe acțiuni umanitare, la care l-a cunoscut pe Louis Decker – un tânăr onest și cumsecade, ce dorea să devină preot.
Am râs în hohote la scena în care Violet, însoțind-o pe bunica ei la o cantină care gătea pentru săraci, a încercat să fie de ajutor în bucătărie. Întrucât lecțiile de la pension priveau doar regulile de comportament în societate, Violet habar n-avea despre treburile gospodărești astfel că, dintre legume, cea mai prietenoasă i s-a părut a fi… ceapa! Ce a urmat, e lesne de presupus!
”Cu cât mă apropiam mai mult de miezul cepei, cu atât mai înțepători deveneau vaporii ca de acid, încât ochii au început să mă usture și să-mi șiroiască de lacrimi. Mi-am dus mâna la ochi ca să-i șterg și să pot vedea ce fac, dar degetele îmi erau deja îmbibate cu sucul cepei și, în clipa în care mi-am atins ochii, usturătura păru a se preface în foc. Mă ardeau atât de tare, că am lăsat să-mi cadă cuțitul și mi-am întins mâna după un șervețel.
– Cerule! Oh, Doamne! Lacrimile îmi șiroiau de parcă singura mea dragoste adevărată tocmai îmi dăduse papucii.”
Deși îi admira abnegația lui Louis, Violet nu simțea nicio tragere de inimă pentru a duce același stil de viață ca și el.
Singurul care îi făcea inima să bată mai tare și alături de care a petrecut clipe minunate la Marea Expoziție Mondială Columbiană era Silas McLure, însă mai multe indicii au condus-o pe Violet la concluzia că acesta era… un hoț!
În ceea ce privește misterul ce o înconjura pe mama ei, acesta părea a fi de nepătruns. Bunica și surorile ei nu păreau a fi dispuse să-i spună nimic despre ea sau despre familia din care provenea, singura informație aflată fiind doar aceea că tatăl ei îi salvase viața mamei ei în noaptea marelui incendiu ce devastase orașul Chicago în octombrie 1871 și că între părinții ei fusese dragoste la prima vedere.  De ce se despărțiseră atunci? Și de ce nimeni nu îi spusese până în prezent că tatăl ei avusese un frate?
Evenimentele se precipită, iar Violet se trezește la un moment dat cu trei cereri în căsătorie simultan.  Vă las plăcerea să descoperiți ce decizie va lua în final Violet și care era explicația misterului dispariției mamei ei.
În urma întâmplărilor prin care a fost nevoită să treacă, Violet s-a maturizat, a devenit mai puternică, mai realistă, și-a însușit lecții importante de la bunica și surorile ei, care au ajutat-o să privească dincolo de aparențe, să-şi dea seama care este locul ei în această lume, iar în final, să-şi găsească şi dragostea adevărată.
”Și astfel, dragă cititorule, am rezolvat prima mea Istorisire adevărată despre crime și mi-am trăit Povestea de dragoste adevarată.”
Vă recomand cu căldură acest roman, scris cu multă duioșie și umor, care îți oferă o lectură plină de delectare de la prima până la ultima pagină!

Cartea Perechea potrivită de Lynn Austin poate fi comandată de pe libris.ro

Listă cărți Lynn Austin

Recenzii și prezentări cărți Lynn Austin

Recenzii și prezentări cărți Literatură creștină

About Author

10 comentarii

  1. Fermecătoare recenzie, și absolut ispititoare! Eram sigură că îți va merge la suflet stilul cald de scriere al acestei autoare, cu frumoase povești de viață în cărțile ei.
    Mulțumesc pentru irezistibila recomandare, îmi doresc să citesc și eu cartea!

  2. Mirela Barbalata on

    Eee, ce recenzie caldă și spumoasă!!! Felicitări!
    O carte pe gustul meu :). O trec pe listă . Sigur o să îmi placă!

  3. E clar ca trebuie sa imi trec si eu pe lista aceasta autoare. Deja Paraul fermecat, recomandat de Oli, m-a cucerit, recenzia aceasta este minunata, iar acesta un titlu de retinut!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: