Perfect de Judith McNaught, Editura Miron – recenzie

41

Perfect 

Judith McNaught

Editura Miron

Titlul original: Perfect

Traducere: Mihnea Columbeanu

735 pagini

Face parte din seria Second Opportunities:

  1. Atracție periculoasă (Paradise) – recenzia
  2. Perfect (Perfect)
  3. Șoaptele nopții (Night Whispers)
  4. Cu fiecare răsuflare a ta (Every Breath You Take)
Perfect este o frumoasă carte romantic-suspans a cărei poveste, care te cucerește încă de la primele pagini, conține intrigă, mister, romantism, suspans, trădări și, mai presus de toate, miracolul de a primi și de a acorda cea de-a doua șansă.
Acțiunea cărții începe în anul 1976. Margaret Stanhope moștenise întreaga avere a soțului său în urma morții acestuia într-un accident aviatic pe când se afla într-o excursie cu un model de douăzeci și cinci de ani. Fiul lui Margaret murise și el în urmă cu opt ani împreună cu soția lui, o femeie superficială și frivolă, în grija bunicilor rămânând cei patru copii ai cuplului. Din păcate, Justin, nepotul preferat al lui Margaret, murise iar ea se gândea cu multă ură că în sfârșit avea ocazia să se răzbune. Astfel, îi convoacă pe cei trei nepoți și le expune noile reguli. Însă, în timp ce lui Elizabeth, de șaptesprezece ani și lui Alex, de șaisprezece ani, le cere să învețe pe rupte, să obțină rezultate și să aibă un comportament decent pentru a primi în continuare bani de cheltuială și mașini scumpe, pe Zachary, care învățase bine tot timpul și avusese un comportament ireproșabil, îl dă pur și simplu afară, doar cu hainele de pe el, interzicându-i să se mai întoarcă vreodată. Ce făcuse atât de grav Zachary de stârnise atâta ură din partea ei? Misterul îl vom desluși mult mai târziu.
Fără să comenteze în vreun fel decizia bunicii, Zachary a plecat pe jos fără o țintă. Norocul lui a fost să îl ia un șofer de furgon care mergea tocmai la Los Angeles. Ajuns acolo, găsise o slujbă la rampa de descărcare a Studiourilor Empire iar după o lună fusese remarcat de un regizor și distribuit într-un film într-un rol de ”băiat rău”. Zach a jucat extrem de convingător iar publicul l-a adorat. Cariera lui a luat-o rapid pe o pantă ascendentă. La douăzeci și cinci de ani devenise extrem de bogat, câștigase deja un Oscar și simțea nevoia unei noi provocări. Astfel că a ales să regizeze. Talentul lui incredibil avea să se remarce din nou, Zach reușind să realizeze un succes fulminant dintr-un thriller cu buget mic, relansând în același timp carierele lui Emily McDaniels, de treisprezece ani în acel moment, un copil minune al cinematografului ce intrase într-un con de umbră, și a lui Rachel Evans, o blondă strălucitoare care jucase doar roluri minore până atunci. Din păcate, Rachel avea să-și exercite talentul actoricesc și asupra lui Zach. Dându-și seama de dorința acestuia de a avea o familie și stabilitate, a jucat o scenă ca la carte, spunându-i lui exact ce dorea să audă: că ea s-a săturat de lumea superficială a cinematografului și că își dorește să se retragă și să aibă copii și o viață adevărată, cu alte subiecte decât ridurile și silueta. Curând după căsătorie, Zach și-a dat seama că a fost păcălit în stil mare. Rachel era avidă după glorie, nu rata nici o petrecere ”importantă” sau vreo ocazie de publicitate și nu avea nici un gând să aibă copii, iar Zach a realizat cu amărăciune că pentru ea el nu fusese decât o adevărată mină de aur pentru planurile ei. După cinci ani de căsnicie, relația lor nu mai era decât de fațadă. Mai mult, la ultimul film regizat de el în care ea juca rolul principal, Zach avea să o surprindă în flagrant cu amantul ei, Tony, actorul principal din film. Rachel avea să-și arate încă o dată firea de scorpie, tot ea făcând scandal și spunându-i că va divorța de el, se va căsători cu Tony și îi va lua și jumătate din banii lui. Înfuriat la culme, Zach i-a strigat că mai bine o omoară decât să-i dea acest lucru. Din film mai era de turnat doar o secvență, iar Zach, ca un adevărat profesionist, a trebuit să facă efortul de a o regiza. Cineva înlocuise însă gloanțele oarbe cu unele adevărate, iar Rachel moare împușcată. Zach a fost repede judecat și condamnat pentru crimă, avându-l alături doar pe bunul lui prieten, industriașul Mathew Farrell (pe care l-am cunoscut în Atracție periculoasă), singurul care nu s-a îndoit nici o clipă de nevinovăția lui și care i-a promis să aibă grijă de averea lui până când va fi eliberat.
După încă cinci ani, timp în care sperase zadarnic să se descopere vreun indiciu care să-i dovedească nevinovăția, Zach s-a hotărât să evadeze, având deja treizeci și cinci de ani.
Julie era o învățătoare de douăzeci și șase de ani. Prima parte a copilăriei ei, până a vârsta de doisprezece ani, fusese foarte nefericită. Abandonată de la naștere, trecuse prin diverse centre de plasament, nereușind să se adapteze. Mai mult, din această cauză, nu învățase să scrie și să citească. În schimb, avea un suflet foarte bun și generos, șterpelind diverse lucruri pentru a le da copiilor mai mici și mai năpăstuiți. Marea ei șansă avea să o constituie o psiholoagă devotată meseriei care și-a dat seama de potențialul ei și i-a găsit o familie adoptivă foarte cumsecade – un reverend și soția lui, care mai aveau doi fii mai mari și care au primit-o cu multă căldură și iubire în mijlocul lor. După paisprezece ani de atunci, Julie era mulțumită cu viața ei din micul orășel de provincie. Dorind să se revanșeze pentru binele primit, înființase o clasă pentru a le învăța să scrie și să citească pe niște femei inteligente dar care, datorită anumitor conjuncturi din trecutul lor rămăseseră analfabete. Dorind să obțină o sponsorizare pentru proiectul ei, Julie plecase la Amarillo.
După evadare, Zach avea nevoie de o mașină cu care se deplaseze. Soarta a făcut ca prima mașină pe care a pus ochii să fie a lui Julie, pe care o răpește și o amenință cu un pistol să meargă într-o destinație necunoscută. Deși la un moment dat pe drum reușește să scape iar un șofer de TIR îi vine în ajutor, Julie nu poate să îl trădeze în momentul în care el o imploră, jurându-i că nu a omorât pe nimeni. Ajunși la o cabană izolată, Julie mai reușește o tentativă de evadare, după ce găsește un scuter de zăpadă. Simțindu-l pe urmele ei, Julie abandonează scuterul care se prăbușește în apa înghețată. Disperat, crezând că ea nu s-a salvat, Zach s-a aruncat fără ezitare în râu și, negăsind-o, convins că ea a murit din cauza lui, s-a ridicat pe mal, s-a dezbrăcat de haine și s-a pregătit să moară de hipotermie. În acel moment, Julie a realizat că un astfel de om nu ar fi fost niciodată în stare de o crimă cu sânge rece. A ieșit din ascunzătoare și l-a convins să revină în casă. După o scurtă perioadă de convalescență în care ea l-a îngrijit, cei doi ajung să facă dragoste cu pasiune, Zach constatând cu uimire că el era primul ei iubit. Este mișcat de inocența și bunătatea ei, atât de diferite de lumea superficială și egoistă în care trăise el. Îi povestește lui Julie ceea ce nu mai spusese nimănui până atunci și anume originea lui și modul cum fusese alungat de acasă. Avusese o încercare de reconciliere cu familia lui, trimițându-le o invitație la primul lui film, dar nimeni dintre ei nu se arătase. Julie a încercat să-l convingă că ar fi trebuit să-i caute mai târziu pe sora și fratele lui, când se maturizaseră. Replica lui a avut însă o finalitate înghețată.
”- Nimeni, spuse el, nu are vreodată o a doua șansă cu mine, Julie. Niciodată.”
Perioada petrecută la cabană a fost foarte romantică, cei doi simțindu-se rupți de lume, într-un colț doar al lor. S-au jucat în zăpadă, și-au povestit diverse lucruri despre viața lor, iar Julie a realizat că, spre deosebire de tipul dur jucat în fața ecranului, Zach putea fi amuzant, bun și generos. Din păcate, lucrurile nu puteau să dureze la nesfârșit, iar Zach o convinge să se întoarcă în micul orășel, nedorind să o supună riscurilor majore pe care îl așteptau pe drumul spre destinația lui – Mexic.
Julie este bulversată și îndurerată de despărțirea de Zach, de care se îndrăgostise profund. O șansă nesperată de a se reîntâlni cu el i se oferă atunci cand Matt, bunul prieten al lui Zach și Meredith, soția lui, o caută și îi dau o scrisoare de la el, impresionantă până la lacrimi, în care el îi declară dragostea lui și îi spune că dacă a rămas însărcinată și dorește acest lucru, să îl urmeze în exil în Mexic pentru a-și crește împreună copilul. Julie este atât de fericită la gândul de a fi împreună cu el, încât minte că este însărcinată, astfel ca Matt să facă toate demersurile pentru a o ajuta să ajungă la el.
Pentru ca noua lor viață să înceapă bine, Julie este hotărâtă să-i obțină iertarea bunicii lui. Din păcate, întâlnirea cu aceasta are darul să o dea complet peste cap. Margaret Stanhope nici nu vrea să audă de el, arătându-i lui Julie niște dovezi ce păreau incontestabile că el își omorâse fratele mai mare și zicându-i că își face mereu reproșuri că dacă l-ar fi denunțat atunci, viața lui Rachel ar fi fost salvată. Julie refuză să o creadă pe moment dar, după ce mai mulți membri ai echipei de filmare din urmă cu cinci ani au fost amenințați cu moartea aparent de către Zach iar Tony, fostul amant al soției, este omorât, Julie începe să aibă propriile îndoieli, luând în calcul ca ceea ce spusese bunica lui să fie adevărat și anume că suferea de o tulburare mintală ce îl făcea să se creadă un justițiar și, prin urmare, avea nevoie de tratament. Aflată sub o presiune incredibilă, Julie cedează psihic și acceptă să colaboreze cu FBI-ul. Astfel, după ce ea ajunge la locul de întâlnire din Mexic, Zach este capturat. La început, el încearcă să-i transmită din priviri cât o iubea și că îi pare rău de tot ce se întâmplă dar, când a realizat că ea de fapt l-a trădat, a privit-o cu o ură profundă.
Când adevăratul ucigaș a ieșit la iveală (vă las să aflați singuri în carte identitatea acestuia, motivațiile lui și modul cum a fost descoperit), Julie a fost sfâșiată între sentimente de bucurie, ușurare că el a scăpat și o vinovăție atât de cumplită încât o ardea pe dinăuntru, nemaiavând chef de nimic. Știa că nu are nici un rost să ia legătura cu el, întrucât Zach îi spusese clar că nimeni, niciodată nu are o a doua șansă cu el.
Dar dragostea adevărată face minuni, iar Zach a fost, în cele din urmă, destul de ușor de convins să reflecteze la circumstanțele în care ea acționase. Mi-a plăcut mult de Zach. A dovedit o mare tărie de caracter, reușind să treacă peste orgoliu și durerea trădării, ascultându-și inima, găsindu-i lui Julie justificări pe care nici măcar ea nu și le acordase și reușind să o ierte din tot sufletul, oferindu-și astfel șansa spre fericire.
În ultima parte a cărții, după atâta tensiune și situații încordate, autoarea ne-a delectat cu câteva situații pline de umor.
După o împăcare extrem de emoționantă, tocmai când amândoi erau înfierbântați și gata să facă dragoste, se aud niște bătăi puternice și insistente în ușă. Era reverendul, tatăl lui Julie. După o morală ca la carte făcută lui Zach, îi spune totuși că îi acordă binecuvântarea sa și oficiază slujba de căsătorie, cu condiția ca el să se abțină de la relații maritale cu Julie până atunci, insistând că celibatul înainte de nuntă conferă un sens deosebit și de durată evenimentului. Buimăcit, dorind din suflet să înceapă cu dreptul relația lor și dându-și seama cât de mult însemna pentru Julie ca tatăl ei să le oficieze slujba, Zach acceptă.
Deși Zach a insistat pentru o logodnă cât mai scurtă, tot a trecut prin tot felul de chinuri care-ți stârnesc râsul când le citești.
”Zach nu-i luă în seamă, tot mai furios pe măsură ce-și dădea seama în ce situație absurdă, nedemnă și nedreaptă ajunsese. Avea treizeci și cinci de ani, valora peste o sută de milioane, și cu excepția celor cinci ani de închisoare, își petrecuse toată viața mâncând în cele mai fine restaurante, locuind la cele mai bune hoteluri și fraternizând cu oameni celebri și talentați ca el. Iar acum, era obligat să mănânce pizza în picioare, într-o bombă prăpădită din prospera metropolă Buricu Șarpelui, Texas, ignorat de o persoană care ar fi trebuit să se simtă onorată că voia să se însoare cu ea! Îl bătea gândul să iasă din restaurant, să-i citească drepturile, apoi s-o ducă direct în pat, așa cum merita să poată face orice mascul cu femeia pe care o dorea de nevastă. Acesta nu mai era un târg încheiat cu tatăl ei, era o răzbunare meschină din partea unui nesimțit arogant și manipulator care bubuia cu Biblia-n masă…”
Ceea ce nu știa Zach era că jumătate din bărbații din oraș știau prin ce trecea el, întrucât acceptaseră același târg cu reverendul. Primarul își dă seama că ajunsese în momentul critic de a ceda și reușește să îl liniștească la timp. Curios cum faptul că afli că și alte persoane au trecut prin aceeași experiență și empatizează cu tine te poate calma…
În plan secundar ne mai delectăm cu o poveste de dragoste, între Ted, fratele lui Julie, polițist și Katherine, fosta lui soție, fiica celui mai bogat om din zonă. După o iubire furtunoasă în tinerețe, cei doi se căsătoriseră. Din păcate iubirea nu fusese de ajuns pentru a trece peste diferențele lor de concepții, Katherine fiind imatură și răsfățată. Dar timpul schimbă multe, iar Katherine reușește să-l convingă pe Ted că și-a învățat lecția amară primită, devenind acum femeia potrivită pentru el.
Deznodământul este extrem de romantic și te convinge din plin de puterea vindecătoare a iertării. Zach dovedește clar că s-a schimbat, devenind de dragul lui Julie mai bun și mai tolerant și oferind a doua șansă și familiei lui, reușind să se elibereze de umbrele trecutului și descoperind, alături de Julie, partea luminoasă a vieții.
perfect
Cartea se poate comanda pe librarie.net, elefant.ro sau alte librarii on-line.
Am inclus cartea în Top 10 cărți romantic-suspans contemporane

 

About Author

41 de comentarii

  1. Este cartea mea de suflet dintre contemporanele lui Judith McNaught!
    O recenzie superba, la o carte la care am plâns, am ras si am iubit cu pasiune!

  2. Balan Daniela on

    n-am citit de autoare decat historical-romance ,ma bucur sa aflu de aceasta serie ! recenzia e minunata,felicitari <3

  3. Barbalata Mirela on

    Wow!!!
    Chiar ca ma atrage; are de toate: suspans, dragoste, pe ici pe colo comica.
    Mersi de recomandare 🙂 Merita 🙂

  4. O recenzie superba la o carte superba! Am citit si recitit cartea, e una din preferatele mele dintre cartile autoarei! E foarte intensa si emotionanta!

  5. sacadat2016 on

    E clar, nu trebuie sa mai citesc carti noaptea. Am spicuit-o acum ( sa fie vreo 5 ani ) si nu m-a atras , ba chiar am lasat-o din mana pe la pagina 30. Azi, dupa ce am citit recenzia , am rascolit biblioteca dupa carte . Nu am gasit-o , dar stiu ce citesc( daca am timp ) weekend-ul asta .

  6. E minunata recenzia, imi pot imagina si cartea fiind tare amuzanta, mi-ar placea sa citesc toata seria, cu toate ca am mai citit ceva scris de ea dar nu mai tin minte ce 🙂 ! Felicitari!

    • Mulțumesc!

      E o carte superbă, poți citi seria în ordine sau le poți citi separat, nu au o legătură atât de strânsă între ele.

  7. Acum am terminat de recitit cartea,si mi-am inceput ziua bine 🙂 asa ca mersi fetelor pt ca m-ati facut sa o recitesc

Lasă un răspuns