Delicatese Literare
Recenzii

Peripețiile lui Nastratin Hogea, Editura Herald – recenzie

Peripețiile lui Nastratin Hogea

Editura Herald

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 272

Colecția: Înțelepciunea inimii

Traducere din limba persană și note de: Mihai Cernătescu, Naser Nikoubakht

”Nastratin Hogea a fost un învățător și un cleric musulman știutor de carte, care a rămas faimos prin scurte povestiri satirice. În aceste scurte povestiri cu talc, el încurajează cinstea și adevărul în defavoarea minciunii și a nedreptății, indiferent de clasa socială din care provin oamenii. Nastratin are întotdeauna răspunsul pregătit, da dovadă de istețime și de înțelepciune, îmbină umorul și corectitudinea.
De-a lungul generațiilor, noi și noi povestiri au fost adăugate, altele au fost modificate, iar personajul și poveștile sale s-au răspândit și în alte regiuni. Dintre miile de povestiri de astăzi, nu se poate spune care sunt originale și care au fost adăugate ulterior. Temele povestirilor au devenit o parte a folclorului multor popoare și exprimă imaginația colectivă a mai multor culturi. Deși numeroase povestiri îl ilustrează pe Nastratin în satul sau în orașul sau natal, ele fac referire la concepte atemporale. Acestea înfățișează un tip de înțelepciune populară viguroasă care triumfă în față tuturor încercărilor și nedreptăților la care sunt supuși oamenii.” – Mihai Cernătescu
Pentru a vorbi cum se cuvine despre această carte, trebuie să fac o mențiune din capul locului: sunt o mare admiratoare a lui Nastratin Hogea, încă din copilărie, când citeam „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea”, de Anton Pann, o carte cu care sunt sigură că mulți dintre noi au crescut. Aveam și un disc cu teatru radiofonic în interpretarea unor mari actori români. Ulterior, am mai întâlnit prin anumite cărți personalitatea lui Nastratin, cunoscut și sub numele de Mullah Nasreddin, un maestru sufit, plin de pilde și istorisiri cu tâlc, multe cu tentă umoristică.
Cine a fost Nastratin Hogea? Sunt mai multe variante, dintre care cele mai multe îl plasează ca originar fie dintr-un oraș aflat acum pe teritoriul Turciei, fie din Iran (Persia). Se spune că a trăit undeva în secolul al XIII-lea în Orientul Mijlociu și a rămas în istorie și în cultura populară drept imaginea înțeleptului pus pe glume, poveștile care îl au drept erou găsindu-și ecou pe un spațiu geografic foarte întins, din India și până în Europa.
Povestirile din această carte sunt culese din spațiul iranian, traduse din limba persană. Traducătorii au decis să păstreze numele sub care a ajuns cunoscut la noi în țară – Nastratin Hogea – care este de origine turcească, hogea fiind un membru al clerului islamic.
Așadar, cleric, învățător, înțelept sau maestru sufi, ori poate uneori chiar un fel de Păcală, bufon sau păcălit la rândul lui de alții, această carte ne arată diversele aspecte ale lui Nastratin. Dacă sunteți obișnuiți cu varianta lui Anton Pann, pe alocuri s-ar putea să îl găsiți mai răutăcios sau mai naiv decât erați obișnuiți. Prin aceste povestiri, luăm contact cu viața în societatea islamică a acelor timpuri, diferite concepții și mentalități din spațiul mai sus menționat, toate avându-l în centru pe poznașul hoge. Mesajele unor povestiri sunt foarte simple, la îndemână, și deodată Nastratin se transformă, mesajul se adâncește sau pare că dispare complet, precum acele cursuri de apă din zone aride, care deodată ies la suprafață pentru ca, ceva mai încolo, să dispară iar. Acest lucru ar putea genera confuzie în rândul celor care se așteaptă să-l întâlnească doar pe Hogea din copilăria lor, întrucât pe acest hoge versatil trebuie să îl urmărim cu mai multă atenție, pentru a surprinde multele înțelesuri ale faptelor și spuselor sale.
În unele povestiri hogea este înfățișat drept un om materialist, prompt în a-i păcăli pe alții, în altele îl găsim în ipostaza naivului aflat la cheremul opiniei publice, de multe ori batjocoritoare și contrară lui și acțiunilor sale. Îl vedem ca pe un membru respectat al clerului, dar și ca pe un om sărman și plin de nevoi. Îl însoțim în mediul familial, în relație cu fiul, fiica, dar mai ales nevasta, cu care are ades conflicte de tot felul. Poate mai mult decât orice, îl vedem însoțit de măgarul său, alături de care are o sumedenie de peripeții. Chiar așa este înfățișat pe copertă, călărind de-a-ndoaselea pe măgar, așa cum o făcea uneori, pentru a atrage atenția învățăceilor sau mai-marilor cetății. Nastratin le dă lecții, în aceeași măsură, celor puternici și celor slabi, celor știutori de carte și celor neînvățați, bogaților sau sărmanilor.
Fiind texte culese, pe alocuri pot crea senzația că unele povestiri se repetă, însă dacă le citim cu atenție, ne dăm seama că nu este așa. Anumite povestiri sunt asemănătoare, dar se vede clar că sunt doar variante ale aceleiași povești care a circulat timp de secole, fiind normal să se ramifice în diferite moduri, mai ales că majoritatea au fost transmise pe cale orală, până când au început să fie adunate de diferiți autori în culegeri și antologii, cum este și aceasta de față. Cartea ne dă prilejul să luăm cunoștință de culoarea locală din Iranul medieval, înfățișând situații uzuale pentru acele timpuri și tipologii de tot felul, de la cerșetor la calif.
Unele povestiri sunt amuzante de-a dreptul, în timp ce altele au un umor sec, în spatele lor stând un anumit stil al misticii sufite. Mesajul pe care Nastratin îl aduce în fața lumii este acela că nu trebuie întotdeauna să luăm totul în serios, mai ales (sau în primul rând) pe noi înșine. Fără o anumită doză de relaxare nu se poate instala o stare de calm, atât de necesară în practica spirituală, iar relaxarea fără umor este extrem de greu de realizat.
Aș vrea să remarc și dedicarea cu care traducătorii acestei ediții s-au ocupat de selectarea acestor scurte povestiri și de traducerea lor din limba persană, din dorința de a aduce în fața cititorului român versiunea iraniană a spumosului personaj, fapt care reiese din plin parcurgând prefața, nota asupra traducerii și bibliografia de la final.
Prin urmare, vă invit să descoperiți diferitele fațete ale lui Nastratin Hogea, citind această carte cu o grafică deosebită, care vă va introduce rapid în atmosferă și nu uitați că lucrurile nu sunt alb-negru, ci adeseori în multiple nuanțe de gri. Fiecare povestire are nuanța sa.
„Judecata dreaptă
Odată, a venit la Nastratin Hogea un prieten supărat pe un alt om. Atât de mult s-a plâns și l-a vorbit de rău pe acel om, încât Hogea i-a răspuns:
– Tu ai dreptate.
În ziua următoare, a venit la Hogea celălalt om și l-a vorbit și el de rău pe bărbatul care venise cu o zi înainte.
Nastratin i-a răspuns și lui:
– Tu ai dreptate.
Nevasta lui Nastratin, care auzise judecata lui, l-a întrebat:
– Ce judecată e asta, măi bărbate? Cum e posibil ca amândoi să aibă dreptate?
Hogea i-a răspuns:
– Așa-i. Și tu ai dreptate.”
„Doamne ferește
Odată, guvernatorul provinciei s-a întâlnit cu Nastratin Hogea și i-a spus:
– Așa cum știi, pe vremea califilor Abbasizi se obișnuia ca oamenii importanți, califii, regii, guvernatorii să aibă porecle, iar numele lui Dumnezeu să facă parte din ele. După părerea ta, ce poreclă ar fi potrivită pentru mine?
Nastratin s-a gândit puțin și i-a răspuns:
– Cea mai bună poreclă pentru dumneata este «Doamne ferește».”
„Trimiterea lui Noe
Într-o zi, Nastratin Hogea predica oamenilor la moschee un fragment din Vechiul Testament. Tocmai spunea «și Noi l-am trimis pe Noe să vă salveze…», când a uitat continuarea. A rămas tăcut, căutând în minte continuarea, dar degeaba. Tăcerea se prelungea și la un moment dat un credincios a spus:
– Onorate Hoge, avem treabă acasă. Dacă nu vine Noe să ne salveze, trimite pe altcineva!”

Cartea Peripețiile lui Nastratin Hogea poate fi comandata de pe edituraherald.ro

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *