Pescuirea minunată de Guy de Pourtalès, Editura Univers – recenzie

În mare parte autobiografic, Pescuirea minunată este romanul unei epoci și al unei iubiri imposibile. Geneva începutului de secol este zguduită de declanșarea Primului Război Mondial, care va provoca prăbușirea vechii ordini sociale. În mijlocul acestui tablou istoric, un tânăr pianist dintr-o familie ruinată se îndrăgostește nebunește de o femeie obligată să se mărite cu un bărbat bogat. Prin acest vârtej al războiului, al muzicii și al dragostei, eroul va răzbate spre un nou început, asemeni lumii noi care se naște după conflagrație.

Ne sunt prezentate toate etapele evoluției tânărului muzician, de la copilărie la studenție, iubirile sale, dezamăgirile, războiul și, în final, maturitatea și împlinirea sa sufletească.

Odată cu evoluția lui Paul, asistăm atât la schimbarea și transformarea familiilor vechi din perioada 1890 – 1920 din societatea genevă, dar și a unei orânduiri guvernate de anumite precepte etice, religioase, etc.

Așa cum fiecare societate are propriile sale reguli sau norme, la fel și perioadele istorice își au adevărurile sale, apreciate sau nu, recunoscute sau nu, de către popoarele din ziua de azi.

” Există în noi mai multe niveluri de adevăruri: cele care sunt gata să se nască, deja aproape eliberate; apoi cele care pregătesc viitorul; în sfârșit cele care constituie la drept vorbind solul ființei noastre, celulele-mamă, cele din care pornește orice viață.”

Din anumite puncte de vedere, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici în ziua de azi. Totuși, societatea de la început de secol XX avea un simț mai pregnant în ceea ce privește diferențierea socială, economică, familială. Orânduiala familiei era strictă, dominată de interese pecuniare. Familia însemna căsătoria, copii, menținerea unei linii ereditare complexe. Iubirea nu-și avea locul.

Paul era conștient de toate îndatoririle sale, mai ales ca fiu cel mare, accepta lumea așa cum era, totuși, visa cu ochii deschiși la o altă soartă, se vedea  mergând într-o altă direcție decât cea la care se aștepta lumea de la el.

„Pentru el omenirea se împarte în două specii: cei a căror soartă este dinainte hotărâtă și care vor fi industriași, bancheri, comercianți și membrii ai cercului conservator din oraș, precum tații lor. Apoi cei a căror existență le împinge familiile la deznădejde: ba sunt la țară, vânează, pescuiesc, ba călătoresc, pleacă în Indii, în Noua Zeelandă, devin socialiști, se ruinează, câștigă o avere în teatru sau scriind versuri.”

În centrul acestor schimbări se găsesc două femei – Louise și Antoinette – complet diferite din punct de vedere social, economic, psihologic dar atât de asemănătoare, unite de aceeași forță și putere – IUBIREA – pentru același bărbat, fiecare ducându-și lupta în felul său.

Paul pendulează între cele două femei conștient fiind că pentru fiecare în parte simte ceva diferit. Pe de o parte visează la o iubire idilică și statornică, pe de altă parte visează la o iubire liberă și egoistă. Ambele femei îi oferă ceea ce își dorește dar într-un mod atât de diferit încât ajunge sa sufere, să se simtă pierdut încât nici muzica nu-i mai oferea consolarea, liniștea sufletească după care tânjea.

Louise era pentru el iubirea plină de patos, naivitate, o relație platonică dar plină de zbucium, durere, dezamăgire, furie.

„…cu cât se gândea mai mult la ea și o găsea diferită de așteptările lui, cu atât o iubea mai mult. Dragostea lui creștea tocmai din cauza rănilor suferite.”

„Dar încă de la primele acorduri îi păru absolut plat, ratat. Imposibil să o facă pe Louise să creadă că acesta era darul inimii lui. Orice urmă de culoare dispăruse; nu mai rămâneau decât notele. Era ceva pur și simplu barbar. …. Totuși Louise asculta cu o bunăvoință intensă. Deși nu ridică ochii, nu pierdea nici una dintre expresiile ei. Iată, de altfel, cea mai bună parte a compoziției lui, o inspirație, un cadou al hazardului; oare măcar remarcase ea pasajul acesta prea scurt? Înțelesese că acele trei linii și tranziția care urma erau găselnița lui, proprietatea lui, că aceea era cu adevărat ofranda lui?

Când termină, Paul se ridică abătut, ca și cum cineva tocmai pronunțase despre el o judecată foarte severă.”

Rigorile învechite ale familiilor lor erau prea puternice, reușind să le frâneze cursul emoțiilor, să pună capăt unui vis frumos, să le distrugă sufletul într-o manieră atât de subtilă dar puternică încât efectele se vor vedea în timp. Nici unul nu luptă, fiecare se afundă în disperare, acceptă situația ca atare lăsând loc furiei să-i domine. Nu aveau de unde știi că, în ciuda trecerii timpului, drumurile li se vor intersecta, de mai multe ori, atrași fiind unul de celălalt ca un magnet, chiar dacă asta însemna să sufere unul după celălalt.

Durerea, deznădejdea, furia, îl fac să fugă departe de mediul familial de care oricum nu era foarte apropiat. Crescuse fără mamă – decedată pe când era doar un copil mic -, fără tată, deși fizic era prezent dar emoțional mai mult absent, nu simțise iubire, emoție, viață, chiar dacă făcea parte dintr-o familie numeroasă, cu rădăcini adânci în societate. Mult prea târziu avea să realizeze că nu poți fugi la nesfârșit de originile tale, că familia înseamnă mult mai mult, că poți schimba ceva dar trebuie să lupți, să vrei, să suferi.

Moartea bunicului și apoi a tatălui au fost o lovitură puternică neputând însă să facă față, emoțional, nereușind să facă pace cu trecutul. Vestea că familia este ruinată complet din punct de vedere economic îl marchează. Nu înțelege ce s-a întâmplat.  Nici măcar  bunica lui nu îl poate liniști. Din contră, aceasta îi cere să se maturizeze.

„Eu nu pricep nimic, spunea bătrâna, fiindcă niciodată bietul bunică-tu nu-mi arăta că era îngrijorat. Știi pe ce picior am trăit întotdeauna. Nimeni nu se îndoia aici de bunul mers al afacerilor lui. Averea familiei Nadal, Tannery, părea solidă ca lumea însăși. Și iată, dragul meu copil, că ne găsim în fața ruinei. Nu știu ce duh rău lucra, dar se pare că de ceva ani bunică-tu specula la Bursă, la fel ca nefericitul de taică-tu. Cine a putut să-i împingă? E de neconceput, iar mintea mea bătrână se pierde în presupuneri. Taică-tu mai ales, așa de ordonat, așa de inteligent. În sfârșit, n-are rost să mă tângui. Îți cerem acum să te întorci, să renunți la muzică. E timpul să privești viitorul cu toată seriozitatea pe care o implică situația…”

Dată fiind situația, renunță la muzică, se întoarce acasă cu gândul de a salva ceea ce se mai putea. Îi dă încredere și reîntâlnirea cu Antoinette, prietena sa din copilărie, ființa lângă care se simțea liber, cea care îl înțelegea, îl susținea, îi cunoștea suferința și, mai ales, nu-l judeca. Trecuse mult timp de când nu se mai văzuse iar acum se regăseau unul pe celălalt. Simțea, în sfârșit, că era fericit.

„Atracția pe care i-o provoca dăduse repede la o parte toate baricadele pe care bărbatul și femeia obișnuiesc să le ridice între ei. Simțeau că se regăsesc ca odinioară, cu aceeași plăcere; dar prietenia lor avea ceva nou, nu mai datora nimic legăturilor de familie. În preajma ei, Paul se simțea fericit. Antoinette era conștientă de asta și i se citea pe chip.”

Se îndrăgostește Paul de Antoinette? O uită pe Louise?

 Poți iubi două femei în același timp? Întrebarea aceasta și-o pune și Paul.

„Poți iubi două femei în același timp? Problemă de licean. Dar se simțea condamnat la asemenea copilării. Dragile femei demne de milă și de admirație, precum Eva care s-a lăsat ispitită de arborele vieții! Bietul Adam nu va fi niciodată pe lângă ea decât un animal, o victimă. Căci femeii îi revine onoarea de a fi inventat suferința; de a-l fi deprins pe bărbat cu ea; de a fi creat îngrijorarea omenească. Ei îi datorăm gustul pentru viață și moarte.”

Din păcate, nu este suficient! Paul nu face față. De data aceasta, fericirii. O reîntâlnește pe Louise. O caută. Se întâlnesc. Antoinette nu mai există. O rănește pe aceasta pentru cea care l-a rănit odată. Renunță la o iubire frumoasă, calmă, pentru ceva efemer. Târziu însă avea să realizeze ce a făcut, cât de mult a greșit.

Izbucnirea războiului schimbă, drastic, mersul lucrurilor. Se agață de acesta pentru a fugi. Încă o dată! Dar nimic nu e întâmplător! Nenorocirea, atrocitățile unui război nedrept, moartea, toate îl schimbă complet. Se maturizează. Vede altfel viața, viitorul, privește în jur totul cu alți ochi, se privește pe el însuși altfel.

„Războaie, mereu războaie, peste tot războaie…. războaie între națiuni, războaie între generații, războaie între copii și părinți. E ciudat: se vorbește de pace, de iubire, de armonie, cuvinte care apar prin toate cărțile și ziarele, dar, în fond, ce înseamnă ele? Știi tu cumva ce înseamnă? Nu într-o doară, ci profund, veritabil, în deplină cunoștință de cauză?”

„Avea sentimentul că făcuse de douăzeci de ori, de o sută de ori efortul de a-și salva viața, ca să ajungă doar la o nouă formă de moarte. Și totuși nu voia să admită asta. Viața, dragostea de viață rămâneau în el forța esențială, dar diferită de ceea ce fusese cândva. Nu mai simțea decât o mare milă față de oameni. Dispăruseră ironia și ura. Nu-și mai spunea:<< o sa fiu cel mai mare muzician al epocii mele>>, ca orice cretin cu diplomă de Conservator, ci << o să mă mulțumesc să fiu eu însumi>>. Și atunci pacea îi revenea în suflet. Se simțea calm, îndreptățit. Își dădea seama că lucrurile reîncepeau să îl iubească. O ierta pe Louise. Ierta războiul. Se ierta pe sine. „

Ce se va întâmpla în continuare cu eroul nostru, care sunt urmările războiului asupra lui, a familiei lui, asupra societății din care face parte,  ce le rezervă viața celor două femei – Louise și Antoinette – , rămâne să descoperiți singuri citind cartea.

Pescuirea minunată de Guy de Pourtales a fost o lectură ce m-a scos din zona mea de confort. Lectura a fost dificilă atât datorită stilului de scriere greoi, a descrierilor interminabile, dar și datorită faptului că nu m-am identificat cu personajele. Acestea sunt bine conturate încât m-au făcut, pe mine ca cititor, să le critic, să nu le înțeleg slăbiciunile, să nu simt nici un fel de simpatie. Dar, privind din această perspectivă, se poate spune că este un roman de calitate.

Titlul cărții face referire la două dintre minunile lui Iisus, consemnate în Evangheliile canonice, minuni ce sunt raportate ca având loc la distanță una de cealaltă, dar în ambele cazuri, se spune că apostolii pescuiau fără succes în Marea Galileei când Iisus le spune acestora să mai încerce o dată să își arunce mrejele. Prima pescuire are loc înainte de Patimi iar a doua după Înviere.

Cum reușește autorul să contureze o poveste, în mare parte autobiografică, cu crezurile religioase și morala ce se desprinde la final, veți afla dacă citiți cartea.

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Pescuirea minunată de Guy de Pourtales oferită pentru recenzie

Cărțile apărute la Editura Univers pot fi achiziționate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers