Picătura de aur de Michel Tournier, Editura RAO – recenzie

14

Picătura de aur 

(La Goutte d’or – 1986)

Michel Tournier

Editura RAO

Data publicării: 2011
Nr. pagini: 160
Traducere din limba franceză: Bogdana Savu Neuville
În timp ce Idriss îşi păzea turma de capre şi oi, nu departe de oaza Tabbelbala, un Land Rover şi-a făcut apariţia. O tânără blondă foarte atrăgătoare i-a făcut o poză tânărului păstor, urmând să i-o trimită după ce va ajunge la Paris. În zadar a aşteptat Idriss. Poza nu i-a mai fost trimisă. Mai târziu, când va pleca spre nord şi chiar spre Paris pentru a-şi căuta de lucru, se va lovi de imagini ale propriei persoane pe care nu o va mai recunoaşte. Rătăcit într-un labirint al mirajelor, se pierde în derizoriu, asta până când descoperă scrisul. Singur, semnul abstract îl poate elibera de tirania imaginii.
Picătura de aur”, de Michel Tournier, este o esență tare ținută într-o sticluță mică. Prețuiesc mult aceste romane de dimensiuni relativ reduse, a căror lectură reușește să îmbogățească cititorul într-un timp scurt, dăruindu-i un strop de lume, necunoscută poate lui, care deodată începe să ia contur în imaginația acestuia, provocându-i o sete de a afla mai mult, de a se documenta, fără însă să piardă din vedere latura profundă a scrierii.
Pentru mine, povestea lui Idriss și a picăturii de aur a fost un fel de basm modern, care mi-a amintit pe alocuri de o altă carte citită acum foarte mulți ani, „Alchimistul” lui Coelho. Stilurile celor doi autori sunt însă foarte diferite, dar „Picătura de aur” poate fi văzută drept un „Alchimistul” inversat, în care tânărul păstor nu pornește din Europa pentru a căuta un vis și o comoară tocmai în Africa, ci, dimpotrivă, punctul său de plecare este tocmai o oază sahariană, de unde el își va porni căutarea inițiatică spre Nord, tocmai până în îndepărtatul Paris.
Idriss este un adolescent berber, care trăiește în Tabelbala, așa cum au făcut-o și înaintașii săi. Oaza este un spațiu auster, încremenit în timp, unde unii aleg să rămână și să continue viața tradițională a neamului lor, iar alții pleacă în căutarea unor alte zări, unor alte promisiuni și aventuri. Singura fotografie din oază îi aparține unchiului lui Idriss, un burlac care a luptat în război și este privită deopotrivă cu admirație și spaimă, întrucât oamenii deșertului văd capturarea imaginii unei persoane drept un lucru de putere, care ar putea să le influențeze chiar viețile.
Un lucru este cert: destinul lui Idriss ia o altă turnură în momentul în care o femeie blondă, care străbate deșertul într-un Land Rover împreună cu un bărbat îi face o fotografie, promițându-i că îi va trimite fotografia tocmai de la Paris. Tânărul așteaptă ca pe ace sosirea fotografiei, dar când acest lucru nu se întâmplă, știe că nu are de ales și că trebuie să pornească el înspre Nord, în căutarea fotografiei, sau poate a tot ce simbolizează ea – propria sa identitate.
Înainte să plece, asistă la o petrecere de nuntă, unde este hipnotizat de cântecul și dansul lui Zett Zobeida, care trezesc ceva în ființa lui. Nu întâmplător, a doua zi de dimineață găsește pe jos o picătură de aur, care îl fascinase atunci cât o privise la gâtul Zobeidei.
Așadar, Idriss va purcede la drum, dinspre Sahara tot mai la nord, dintr-un oraș în altul, până la traversarea Mediteranei. De-a lungul acestei rute, va întâlni câțiva oameni de la care va avea de învățat, pentru că o astfel de călătorie prilejuiește nenumărate ocazii de cunoaștere, începând cu un cunoscut de-al său, șoferul care aducea marfă și corespondență în oază de la Beni Abbes, continuând cu un tubu, un om al deșertului uns cu toate alifiile, cu o femeie căreia îi amintește de fiul ei Ismail și care ar vrea să îl adopte și cu un bijutier care pleacă, la rândul lui spre Franța și îi explică semnificația picăturii de aur pe care o poartă:
„- E din latină: bulla aurea, bula de aur. Toți bijutierii o cunosc. E un însemn roman și poate și etrusc, care mai dăinuie încă în zilele noastre în unele triburi din Sahara. Copiii romani născuți din părinți liberi purtau la gât această picătură de aur, atârnată pe o sârmă subțire, ca dovadă a condiției lor sociale. Când schimbau roba pretextă cu toga virilă, renunțau și la bulla aurea, pe care o dădeau ca ofrandă zeilor protectori ai casei.”
Idriss își va pierde picătura de aur pe străzile rău-famate ale Marsiliei, încă un pas în pierderea inocenței, care îl așteaptă pas cu pas dincolo de Mediterana. Drumul său este presărat de tot felul de aventuri, el fiind eroul clasic pornit de acasă în căutarea norocului, cu o inimă bună dar cu prea puține cunoștințe despre răutatea lumii, despre complexitatea ei, omul simplu care își poartă pașii pe căile destinului. Alături de vărul său Asur, la Paris, este doar unul dintre miile de maghrebieni care fac muncile de jos în capitala Franței, undeva în anii ’70. Realitatea acestor imigranți este prezentată din diferite unghiuri, aproape fotografic, ca să amintesc una din temele cărții – imaginea. Imaginea care poartă în ea ceva ocult, ceva secret, o forță capabilă de a manipula mințile, așa cum reiese din câteva povestiri inserate cu multă artă de autor.
Într-una din ele, un personaj povestește episodul dramatic în care și-a pierdut viața generalul Laperrine, iar o alta ne aduce în prim-plan figura cântăreței de legendă a Egiptului, Um Kalsum. Alte două povestiri în ramă minunate se referă la portretul regelui Mulay Hassan și la piratul Kheir ed Din, zis Barbă-Roșie, pe de o parte, precum și la portretul reginei blonde, o altă legendă plină de semnificații profunde, pe de altă parte. Nu lipsesc întâmplările ușor grotești sau cu aer ridicol, din existența pariziană tumultuoasă a tânărului Idriss. Dacă el va găsi fotografia, femeia blondă sau picătura de aur, rămâne să descoperiți. Eu am găsit o lectură plină de informații noi, de detalii interesante din diferite domenii, cum ar fi cel al caligrafiei arabe pline de mister, figuri moderne sau istorice care mi-au stârnit dorința de a afla mai mult despre ele, ceea ce am și încercat să fac.
Vă invit să descoperiți toate aceste „picături de aur” din carte!
„Dar ceea ce atrage mai ales privirea lui Idriss este o picătură de aur de o strălucire și de o formă încântătoare, ce se rotește pe un șnur de piele. Nu se poate imagina un obiect de o perfecțiune mai simplă și mai concisă. Pare că totul este adunat în ovalul acesta puțin bombat în partea de jos. Fără a se atinge de celelalte bijuterii în salturile ei ușoare, tăcerea acestei bule solitare pare a spune totul. Pietrele prețioase imită cerul, pământul, animalele deșertului și peștii din mări; dar bula de aur nu vrea să arate nimic altceva decât pe sine însăși. Este semnul pur, forma absolută.”
„Libelula vibrează pe apă
Lăcusta țârâie pe piatră
Libelula descântă viclenia morții
Lăcusta scrie taina de-a trăi.”

About Author

14 comentarii

  1. familiasimionescuyahooro on

    Foarte frumoasa recenzia, Ana!❤Extrem de interesanta „calatoria” personajului principal ! Felicitari si multumesc mult pentru recomandare.❤

  2. Sensibilitate, emotie, sete de cunoastere si dorinta de aventura, empatie si intelegere, atat din partea ta cat si din partea autorului. Asta am vazut eu in recenzia ta. Felicitari !

  3. Mirela Barbalata on

    Minunta recomandare! O recenzie ce invita la lectura si aprofundare . Cartea are un subiect tare interesantr iar lectura pare complexa .

    Multumesc!

Spune-ți părerea!