Delicatese Literare
Recenzii

Pictează vântul de Pam Muñoz Ryan, Editura Arthur – recenzie

Pictează vântul

(Paint the Wind – 2007)

Pam Muñoz Ryan

Editura Arthur

Colectie: Arthur. Red Adventure

An apariție: 2021

Nr. pagini: 208

Traducerea: Mihaela Sofonea

Pam Muñoz Ryan s-a născut pe 25 decembrie 1951 și a crescut în Bakersfield, California. Este o autoare americană de origine mexicană.

După ce a absolvit Universitatea de Stat din San Diego, a lucrat întâi ca profesoară, apoi a făcut un masterat, interesată să pre­dea literatură pentru copii. Însă când și-a terminat studiile dru­mul ei s-a îndreptat spre profesia de scriitor.

Prima ei carte a fost publicată în 1994 și se numește One Hun­dred Is a Family. Printre cele mai cunoscute cărți ale acesteia se numără romanele Echo (pentru care a primit Newbery Honor și Premiul Kirkus), The Dreamer, Becoming Naomi León, Riding Freedom, When Marian Sang, Esperanza Rising/ Trandafirii din Mexic. Până în prezent a scris peste pa­truzeci de cărți pentru copii care au fost recompensate, printre altele, cu NEA’s Human and Civil Rights Award, cu Premiul Virginia Hamilton pentru literatură multiculturală și cu Pre­miul Willa Catcher. De asemenea, a primit de două ori Medalia Pura Belpré și în 2018 a fost nominalizată, din partea Statelor Unite ale Americii, la Premiul Hans Christian Andersen.

Pam Muñoz Ryan locuiește cu soțul ei și cei patru copii lângă San Diego. Când nu scrie, îi place să citească, să călătorească și să se plimbe pe plajă. Are un beagle pe nume Wally.

Maya trăiește ca o prizonieră. În casa bunicii din California, toate sunt interzise: prietenii, distracția, până și amintirile. Iar viața ei este clădită pe minciuni: minciuni pe care i le zice bunica despre mama decedată a copilei, minciuni spuse și de Maya ca să impresioneze ori să manipuleze.

Apoi se mută în uriașa sălbăticie din Wyoming, unde o așteaptă familia mamei sale – oameni de treabă, dar aspri care nu tolerează deloc minciunile. O provoacă pe Maya să înfrunte adevărul despre cine este ea cu adevărat. Tot acolo așteaptă un misterios mustang bălțat, Artemisia: în relația cu iapa stă ascunsă cheia libertății Mayei. Spre a o găsi, Maya trebuie să riște totul, chiar și propria-i viață.

După ce am fost încântată de Trandafirii din Mexic, convinsă atât de povestea în sine, cât și de stilul autoarei, îmi doream foarte mult să citesc și alte cărți semnate de Pam Muñoz Ryan.

Pictează vântul de Pam Muñoz Ryan, pe care am găsit-o pe libris.ro, este o carte minunată, emoționantă și sensibilă, mi-a mers la suflet! O poveste frumoasă și simplă, dar puternică și de impact în același timp. E scrisă într-un stil accesibil și prietenos, și este încadrată la cărți adresate copiilor, dar este o lectură pentru toată familia, părerea mea e că poate fi citită și apreciată la orice vârstă. E o carte plină de candoare, iubire și speranță. O poveste, dar și o lecție de viață, un exemplu de supraviețuire, de empatie, de hotărâre și curaj.

Povestea începe cu Maya, trăind sub controlul bunicii sale și visând mereu să vadă caii pe care mama ei îi iubea atât de mult. Pentru ea toate erau un mister. O fotografie cu mama ei râzând, călare pe un cal splendid, o cutie plină cu cai de jucărie decolorați și o singură amintire fracturată sunt tot ce a i-a rămas Mayei de la mama ei.
După accidentul în care au pierit părinții ei, micuța Maya a rămas să locuiască în casa bunicii ei dinspre tată. Avea doar cinci anișori… Alături de rigida și stricta ei bunică, Maya trăiește ca o captivă, încorsetată de reguli… până când un eveniment schimbă totul, pe când Maya are unsprezece ani.
Trimisă la familia mamei ei, în sălbaticul Wyoming, Maya descoperă o lume aparte de tot ce știa sau fusese învățată. O poveste despre a lăsa în urmă ceea ce știi pentru ceva complet diferit, și poate chiar mai bine. O urmărim pe Maya pe măsură ce se acomodează și se integrează în noua ei viață, iar cel mai mare câștig va fi, pe lângă formarea caracterului, autocunoașterea, formarea siguranței de sine și a sentimentului de apartenență, descoperirea unei familii, ceea ce bunica din partea tatălui, o bătrână plină de resentimente, nu îi oferise, din nefericire.
Un loc în care hergheliile sălbatice încă aleargă libere, aparținând numai stelelor, și în care pumele sunt o amenințare mereu prezentă, Artemisia trebuie să-și apere vigilentă mânzul… până când un act devastator îi desparte de herghelia lor.
Aparte de povestea Mayei, avem povestea Artemisei în mijlocul hergheliei de cai sălbatici, amintind de Black Beauty. Dacă vă plac poveștile cu cai, veți iubi această carte! Mi-a plăcut felul în care Pam Muñoz descrie viața cailor sălbatici, care în fiecare zi se luptă să supraviețuiască atât prădătorilor naturali, cât și intervenției omului. Autoarea încearcă să descrie povestea Artemisei din punctul de vedere al cailor, în care instinctul primează, fără a le atribui sentimente și trăsături umane, și face o treabă foarte bună!
Ca un frâu împletit, viața Mayei și a Artemisiei se va împleti în cele din urmă. Vă spun doar că Artemisa era calul din fotografia mamei ei!
Maya va fi primită cu căldură de bunicul ei, Moose, și de fratele acestuia, însă pentru început nu va sta mult cu ei, căci în fiecare vară mătușa ei, Vi, organiza o tabără la un ranch pe care-l deținea, în mijlocul naturii, iar Maya este dusă acolo, având parte de aventura vieții ei! O figură, mătușa Vi! Însă, cel care îi va sta ca un ghimpe în coastă Mayei, cel puțin la început, va fi vărul ei, Payton. Foarte bine descrise și surprinse personajele, relația dintre ele și interacțiunea lor.
După un început un pic anevoios, Maya învață să călărească, ca și când ar fi fost născută pentru asta, ca și când locul ei era de drept acolo, între cai și în mijlocul naturii.
Pictează vântul este o poveste sensibilă și caldă, plină de magie și emoție, de culoare și mișcare, despre descoperirea de sine, despre supraviețuire, despre puterea vindecătoare a naturii și a sentimentului de apartenență.

”Stelele răsar, una câte una. Calea Lactee apare ca o pată – o fâșie gigantică străbătând cerul. Este liniștită și reconfortantă. Și, în același timp, te plesnește ca un șuvoi de apă rece peste față. În comparație cu ea, sunt nimic.”

 

”Maya făcu mari ochii violeți și rosti precipitat și plină de convingere:

– Singurul fel în care poți surprinde o fantomă este să pictezi coada vântului.

Cu o mână, ridică micul cal de plastic cafeniu cu alb, trasând grăbită arcade pe deasupra cuverturii plușate. Soarele de iunie coborâse o idee pe cerul din sudul Californiei, revărsându-se prin ferestrele dinspre apus ale casei cu două caturi, unde locuia cu bunica. Maya făcu figurina să salte prin aerul scânteietor, șoptind:

– Sunt o fantomă misterioasă și aparțin stelelor. Cine mă va găsi?

Cu cealaltă mână, alese un armăsar negru și îl repezi după calul fantomatic. Făcu bidiviul negru să galopeze, spunând:

– Zbor ca vântul, mai iute decât gândești. Vin să te prind.

Calul negru îl depăși pe cel fantomatic.

– Ești al meu pentru totdeauna! spuse ea, împerechind figurinele într-o singură mână și ridicându-le deasupra capului.

Caii de jucărie, pur sânge arab, bălțați, Appaloosa și diverse alte rase, care se revărsau dintr-o cutie de pantofi, îi aparținuseră cândva mamei ei. Pe atunci, culorile fuseseră vii: roib, murg, izabel, sur, palomino și dun. Anii de mângâieri jucăușe le tociseră nuanțele intense, din care nu mai rămăsese acum decât o urmă de culoare.

Maya nu avea decât cinci ani când îi muriseră părinții. De la accidentul care avusese loc cu șase ani în urmă, locuia cu bunica ei paternă. Nu își amintea mare lucru despre mamă, în afară de ce îi spusese bunica. Că mama ei avea gura prea mare ca să-i fie bine. Că nu făcuse niciodată efortul de a se integra în rafinata societate din Pasadena. Și că locul ei ar fi trebuit să fie acasă, nu să bată lumea în lung și în lat călare. Maya bănuia că erau lucruri mai importante de spus. Lucruri frumoase, precum frânturile de amintiri care i se iveau uneori în minte: mama cântându-i înainte de culcare, cu fața atât de aproape că părul ei lung îi gâdila obrajii. Sau amintirea aceea vie pe care Maya o adora: ea cu mama, stând într-un mic alcov cu ferestre, într-o încăpere cu tavan boltit, jucându-se exact cu aceste figurine. Mama îi povestise despre caii fantomatici, care trăiau în sălbăticie, alergând liberi și aparținând doar stelelor. Nu-i așa?

Maya luă o poză de pe fundul cutiei de pantofi și privi țintă la imaginea lucioasă. Mama ei era călare pe un cal bălțat, alb-roșcat, cu frâiele într-o mână și fluturând din cealaltă. Și râdea, cu gura până la urechi și ochii scânteind de bucurie și căldură.

Maya răsuci fotografia. Pe dos era lipită o bucățică de pagină, care fusese cândva decupată dintr-o carte cu nume de copii și semnificațiile acestora. Reciti ce scria între Maya și Maybel.

Maya. O călătorie pe cale să înceapă.”

Cartea Pictează vântul de Pam Muñoz Ryan poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Arthur

12 Comments

Spune-ți părerea!