Plopii din Berlin de Anne B. Ragde, Editura Univers – recenzie

Plopii din Berlin

(Berlinerpoplene – 2004) 

Anne B. Ragde

Editura Univers

Colecția: Ora 11

Traducere din limba norvegiană: Aurora Kanbar și Seling Scholler

An apariție: 2015

Nr.pagini: 287

• Trilogia familiei Neshov

1. Plopii din Berlin – Berlinerpoplene – 2004

2. Crabii eremiți – Eremittkrepsene – 2005 – recenzie

3. Ligge i grønne enger – 2007

Anne B. Ragde ( n.1957) este o scriitoare norvegiană foarte apreciată atât de critici cât și de public. Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Plopii din Berlin, Crabii eremiți și Pășunile verzi.

Plopii din Berlin, o cronică de familie reconstituită într‑o narațiune alertă, cu întorsături de thriller, este cartea cu care autoarea i‑a cucerit fulgerător pe norvegieni şi apoi a fost tradusă în peste cincisprezece limbi. Secretul unei povești de dragoste, dezvăluit după cincizeci de ani, hotărăște soarta unei moșteniri problematice. Urmașii ciudați ai unei iubiri aparent imposibile se regăsesc la ferma unde a început totul și în casa de care nu‑i mai leagă decât amintiri pe care le sperau uitate. Fiecare dintre moștenitori înțelege acum că nu putea fi altfel decât este și că, dacă nimic nu mai poate fi luat de la capăt, măcar prezentul celorlalți poate deveni suportabil. Autoarea a mai scris încă două romane cu aceleaşi personaje, care s‑au bucurat de mare succes. Împreună alcătuiesc trilogia familiei Neshov.

„Cu umorul ei negru, cartea te prinde din prima și nu te mai lasă s-o închizi. Nu se întâmplă des ca o carte să fie atât de bună……. dacă vrei ceva special, fuga la librărie să ți-o cumperi, pentru că ți se lipește cu adevărat de suflet și e atât, atât de amuzantă.” – The Evening Herald

Plopii din Berlin este acea carte care nu anunță nimic palpitant, ba mai mult are un început lent, destul de greu de urmărit dar care te ține prinsă ca un magnet și nu te poți opri din citit. 

Și acum mă întreb cum de mi-a plăcut atât de mult încât să îmi doresc cu ardoare să citesc și continuarea?! Posibil să vă întrebați ce este așa de deosebit la acest roman. Nu am să vă dau multe detalii pentru că îmi doresc din suflet să dați o șansă acestei cărți în ciuda aurei sinistre care o învăluie. Aici este tot farmecul! Trebuie să simțiți pe propria piele ce am simțit eu. Sintetizând totul într-un singur cuvânt: macabră!  V-am șocat? Posibil! Dar, o recomand din suflet! 

Cartea „Plopii din Berlin” are un stil simplu, fără stilizări, direct, dar care reușește să te ” prindă” de la prima filă până la ultima în ciuda poveștii sinistre, lugubre. Povestea este intensă, chiar fermecătoare datorită umorului negru pe care îl simți la tot pasul iar personajele sunt ciudate dar uluitoare.

Acțiunea ne poartă când în Norvegia, în micuța localitate Byneset, când în fascinantul oraș Copenhaga, capitala Danemarcei. În ciuda titlului destul de ambiguu, întâmplările eroilor noștri nu au loc în Berlin, dar plopii își au rolul lor, de sine stătător, în întreaga poveste.

De la bun început autoarea nu ne menajează și ne introduce brusc în atmosfera tristă și apăsătoare a unei familii marcate de suferință, o familie disfuncțională, o familie „fără căpătâi” oricum ai privi-o –  familia Neshov – formată din trei frați – Tor, Margido și Erlend – și fiica lui Tor – Torunn Breiseth – . Pe parcursul lecturii ies in evidență, mai mult sau mai puțin subtil, alte trei personaje, foarte importante pentru conturarea și înțelegerea poveștii în sine: Anna, mama celor trei frați, tatăl  lor şi bunicul Tallak .

Moartea Annei în urma unui atac cerebral îi aduce laolaltă pe cei trei frați după ani de zile de durere, suferință, dar mai ales distanță.

Tor, fiul cel mare, este singurul copil rămas lângă părinți, ducându-și existența searbădă și tristă, fără aspirații, respectând zi de zi, cu strictețe, indicațiile mamei, fără să riposteze, preferând tăcerea. Dintotdeauna, singura lui bucurie a reprezentat-o mica fermă de animale. În trecut au fost bovinele, acum sunt porcii. Ferma este cea care îl pune în mișcare, cea care îi insuflă viață. Simte, trăiește, şi totul pentru aceste vietăți.

„Unii porci erau chiar mai deștepți decât alții. Dar niciunul nu era prost. Absolut niciunul. Începuse să țină tare mult la animalele astea care erau în orice caz atât de diferite de bovine. Și nu se simțea contrariat că ținea la ele atât de mult și totuși știa că trebuie să le trimită la tăiere.”

„Meseria de porcar nu era o chestie de care te ocupai din când în când, între emisiunea de dimineață și actualitățile de seară la televizor. (…) Preocuparea lui zilnică era munca în grajd și avea în permanență gândul la animale.”

Din păcate, Tor nu a știut să lupte de alungul anilor – așa cum o făcea pentru animalele sale – și pentru fiica sa, cea care, acum la maturitate, îi va da o lecție de bunătate, înțelepciune și iertare. A preferat lașitatea, sărăcia, în detrimentul unor trăiri emoționale mai puternice, mai frumoase.

Moartea Annei îl va zdruncina, dar va marca, totodată, un nou început, îi va oferi o nouă şansă.

Margido, fratele mijlociu, este diferit de Tor din multe puncte de vedere dar legătura de sânge este indestructibilă. Are aceeași existență tristă, marcată de singurătate, cu aceeași tendință de a fugi de viață, de emoții. Ceea ce îi deosebește pe cei doi frați este latura financiară. Margido conduce o firmă de pompe funebre iar aceasta îi ocupă întreaga existență.

După o ceartă cruntă cu mama sa preferă să păstreze distanța timp de șapte ani și se refugiază în muncă. Dar nici aceasta nu îi aduce foarte multe satisfacții. Face ce știe el cel mai bine, mecanic, fără emoție, trăire, fără suflet. Cu femeile nu are o relație strălucită, ba mai mult fuge de ele fără a fi însă atras de latura masculină. Nici cu Dumnezeu nu are o relație bună. De altfel, cu nimeni. Nu are prieteni. Doar simple cunoștințe prin prisma muncii. Visează doar la un spațiu de locuit mai mare, cu saună. Plăcerea o vede într-un mod diferit, iar fericirea are un alt sens .

„Margido observa totul. Dar cum putea el să știe ce înseamnă să pierzi un fiu, el care nu știuse vreodată ce înseamnă să ai un fiu? Și pe deasupra nu-și putea permite să se lase copleșit de sentimente, menirea lui era să înregistreze sentimentele celor îndoliați și apoi să-i determine să se ocupe de treburile practice. Simpatia și compasiunea pe care le ascundea în spatele profesionalismului său încerca să le arate îndeplinind-ule cu exactitate dorințele și așteptările.”

Din păcate, ajunge să își facă meseria și la moartea propriei mame.  Deși își dorește să nu se implice prea mult, nu poate evita inevitabilul.  Ceea ce nu știa însă este că moartea celei care i-a dat viață, dar i-a luat și o parte din suflet, îl va determina să își schimbe percepția asupra vieții, dar mai ales îl va reapropia de frații lui de sânge.

Erlend, fratele cel mic,  este complet diferit. Doar latura sumbră din el îl aseamănă cu frații mai mari. Renegat datorită orientării sexuale, acesta fuge departe de familie și, timp de douăzeci de ani, duce o viață complet diferită de cea de acasă, trăind, iubind, simțind . Este decorator de vitrine, are o relație frumoasă cu Krumme, iubitul său, puntea sa, ființa care îi dă putere să meargă înainte, care îl susține necondiționat, cea care, mai târziu, va aduce un strop de liniște și speranță în suflete tuturor.

Erlend respiră viață. Este vesel, deși în suflet încă mai duce o luptă puternică cu demonii trecutului, sociabil, sensibil, chiar emotiv. Krumme și colecția de figurine Swarovski sunt marile lui iubiri.

„I se tăiase respirația. Se dădu câțiva pași înapoi că să vadă mai bine cum arată noul decor. Simți cum i se umezesc ochii. Iubea colecția lui de figurile Swarovski la fel de mult cum alții  își iubeau copiii sau animalele de casă și probabil că iubirea lui era mult mai puternică , mai curată, mai firească.”

Un simplu telefon avea însă să îl zdruncine complet, avea să îl oblige să își înfrunte temerile, să dea piept cu un trecut îndepărtat dar nicicând uitat. Mama estea cea care l-a alungat, tot ea este cea care îl aduce înapoi, chiar dacă pentru scurt timp şi nu în împrejurări fericite.

Deși legătură sângelui nu poate fi negată, de multe ori apar crăpături ce cu timpul devin tot mai mari și sunt greu de refăcut. Cei trei frați sunt despărțiți cu cruzime chiar de cea care ar fi trebuit să îi țină uniți, propria mamă. Aceasta preferă fericirea sa în detrimentul fiilor, le conduce viața fără menajamente, le distruge pofta de a trăi, le rupe sufletul în mii de bucăți lăsând-ui într-o derivă și mai mare atunci când moare.

Pe Anna nu o cunoaștem în timpul vieții. Însă, moartea ei va aduce lumină în ceea ce o privește. Autoarea a preferat să îi contureze imaginea prin prisma fiilor săi iar cititorului i-a lăsat posibilitatea de a o percepe după cum simte. Deși începusem să îmi formez o imagine în ceea ce o privește, recunosc că finalul cărții a fost uluitor, chiar șocant. Ca la un puzzle. Ultima piesă este cea care conturează imaginea de ansamblu.

Totul în jurul familiei Neshov este sumbru, negru, murdar. În sufletele eroilor, în jurul lor, în interiorului fermei dar și în exterior. Fiecare are o poveste, fiecare duce cu sine o traumă. Toate își au esența în trecutul familiei. Mama este catalizatorul. Ea este cea care a ales sa lovească, să distrugă. Ce a indemnat-o? Răutate, egoism, neputință? Vom afla oare?

Cea care va aduce puțină lumină în viețile tuturor, chiar dacă împrejurările nu sunt tocmai fericite, este Torunn, fiica lui Tor, o altă victimă a Annei. Singura nepoată , aceasta este renegată complet doar pentru că mama sa, Cissi,  nu corespundea standardelor greu de atins ale Annei.

„Dacă Cissi nu s-ar fi arătat așa de lacomă la mâncare, se gândi el. Poate că asta declanșase respingerea. Maică-sa făcuse pateu la cuptor și pusese masa pentru o gustare cu dulceață și cașcaval și paine de casă  și pateul ăla afurisit! Cissi își pusese unt pe felia de pâine și își tăiase o felie groasă de pateu pe care o ridicase peste masă. El nu va uita toată viața expresia de pe fața mamei.”

În ciuda faptului că nu a fost acceptată ca membru al familiei, Torunn nu poartă pică. Acceptă să își cunoască bunica pe patul morții, fără ranchiună, convinsă fiind că nimic nu se va schimba în relația dintre ea și tatăl său, relație mai mult absentă.

Ironic, moartea celei care a respins-o va aduce o schimbare în viața sa, oferindu-i, astfel, șansa de a-și cunoaște tatăl, unchii și bunicul. Ea este cea care ia frâiele în mână, cea care unește familia, chiar dacă într-un mod firav, și temporar, ea este cea care aduce zâmbet și puțină seninătate în viețile atât de triste ale bărbaților Neshov.

Torunn este singura care își tratează bunicul cu bunăvoință, cea care îi vorbește, îl privește, îl omenește. Uimitor pentru toată lumea, acesta începe a vorbi, a se face prezent deși, ani de zile, a preferat tăcerea, ignoranța, nepăsarea. Să fi fost egoism? Lașitate? Sau a ales tăcerea pentru a păstra secretul Annei în siguranță? Este parte din poveste sau doar un simplu pion? Este victimă sau complice?

Un secret terbil, ascuns ani de zile, va aduce ruina financiară, dar mai ales emoțională, unei familii ce odată a cunoscut fericirea, bunăstarea. Acei ani s-au dus odată cu moartea celui care a fost stâlpul –  bunicul Tallak – omul care a știut să țină frâiele gospodăriei, să prospere și în vremuri tulburi, cel care a fost tată, soț, bunic și socru. Dar, odată cu moartea sa totul se năruie în jur. Moartea sa – ca și a Annei, după mulți ani – va provoca schimbări în viețile celor rămași, va aduce haos şi multă durere.

Care este misterul ce planează asupra acestei familii? Cum vor reacționa eroii noştri la aflarea secretului mamei lor? Ce rol au jucat tatăl – prezent în viața fiilor săi mai mult prin absenta sa – ,  dar și bunicul, mult iubit și adorat? Sunt multe întrebări! Răspunsurile le veți afla doar dacă citiți cartea. Cheia însă este Anna 🙂 . 

Ironic sau nu, moartea este cea care trasează viitorul unei familii ieșite din tipar. Dar ea nu vine singură. Este acompaniată. Toate vin, toate trec.

Timpul, însă , nu stă în loc. Merge înainte. Viaţa are cursul ei. Depinde de fiecare ce alegere face: să trăiască sau să moară.

„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui și culegerea celor sădite își are vremea ei; plânsul își are vvremea lui, bocitul își are vremea lui și jocul își are vremea lui; căutarea își are vremea ei și pierderea își are vremea ei….”

Deși imaginea de ansamblu a întregii povești este sinistră, Plopii din Berlin este o carte fascinantă, dură, condimentată pe alocuri cu momente haioase, în ciuda dramatismului situației. Este o carte ce te copleșește emoțional, te tulbură iar finalul, uimitor, dă lovitura de grație , dar, în acelaşi timp, aduce şi speranţă. 

Autoarea reușește să creeze o poveste intensă, cu personaje active și pasive, creionate puternic, fiecare într-un stil diferit, tratând teme de actualitate – cum ar fi homosexualitatea – fără a se pierde în detalii și fără a uita esența. 

Deși nu pot spune că am devenit fan al stilului scandinav, această carte a reușit să doboare o barieră în ceea ce privește genurile literare agreate, ceea ce este un lucru uimitor. De abia aștept să citesc volumul următor cu speranța că viitorul familiei Neshov va fi diferit, în sensul bun, dar la fel de palpitant și edificator.

Nu ocoliți cartea! Alături de o ceașcă de cafea, ceva dulce și o atmosferă caldă în jurul vostru, lectura poate fi revelatoare. 

Cartea „Plopii din Berlin” de Anne B. Ragde poate fi achiziționată de pe edituraunivers.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Univers