Poftă de ciocolată de Care Santos, Editura Humanitas Fiction – recenzie

20

Poftă de ciocolată (Deseo de chocolate – 2014)

Care Santos

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei
An apariție: 2016
Nr. pagini: 352
Traducător: Jana Balacciu Matei
Cărţile scriitoarei Care Santos sunt traduse în peste 20 de ţări. În 2014 Poftă de ciocolată a fost distins cu Premio Ramon Llull, cel mai important premiu literar catalan.
CARE SANTOS s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacţiile cotidienelor ABC şi El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli, a cărei preşedintă a fost timp de opt ani. A debutat în 1995 cu volumul Cuentos cítricos. Este autoarea a unsprezece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, pentru care a primit o serie de premii importante: Ciudad de Alcalá, Ana María Matute, Alfonso Cossío, Gran Angular, Edebé. Printre volumele publicate de Care Santos se numără Intemperie (1996, povestiri), Aprender a huir (2002, roman), El dueño de las sombras (2006, roman), La muerte de Venus (2007, roman), Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo, 2008, roman semnat împreunã cu Francesc Miralles; Humanitas Fiction, 2017). Roman ambiţios şi scris admirabil, în castiliană, Încăperi ferecate (Habitaciones cerradas; Humanitas Fiction, 2013) a apărut în 2011, având o carieră internaţională spectaculoasă. Aerul pe care îl respiri (El aire que respires, 2013; Humanitas Fiction, 2014) pendulează între prezent şi trecut, consemnând istoria unei librării barceloneze care o reflectă deopotrivă pe cea a familiei, dar şi pe cea a marelui oraş. În 2014, Care Santos publică, în catalană, romanul Poftă de ciocolată (Deseo de chocolate), devenit imediat bestseller şi recompensat cu Premio Ramon Llull, iar în 2015, romanul Diamant blau. Bestsellerul Jumătate de viață (Media vida; Humanitas Fiction, 2018) apare mai întâi în castiliană în 2017, fiind distins cu Premiul Nadal.
Sara, Aurora, Marianna – trei femei din trei secole, unite de pasiunea pentru ciocolată, cărora destinul le-a scos în cale aceeaşi ciocolatieră fină, din porțelan alb, produsă în Secolul Luminilor în manufacturile de la Sèvres. Un triptic fascinant, care reface, în sens invers, în scriituri şi pe tonalităţi diferite, dincolo de captivantele istorii personale, povestea parfumatei băuturi coborând în timp din prezent până în secolul XVIII, de la sofisticata ciocolată cu condimente de astăzi la cea artizanală. „Aerul pe care îl respiră“ personajele – reale și imaginare, îmbibat de aromele ciocolatei și de magia ariilor celebre, le îmbibă, la rândul lui, toate trăirile – dragoste, trădare, dorințe, ambiții – în orașul dulciurilor și al operei, Barcelona.
„Îmi place să construiesc o poveste pornind de la lucruri mărunte, iar ciocolata este unul dintre lucrurile mărunte care îmi oferă pretextul de a vorbi despre istoria mare.“ (Care Santos)
Am ales să citesc Poftă de ciocolată atrasă de titlu, sinopsis, minunata copertă și recenziile pe care le-am citit și care mi-au atras atenția asupra ei. A fost un roman care s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele, deși a fost oarecum diferit de ceea ce mi-am schițat în minte înaintea lecturii. În centrul poveștii sau, mai bine zis, al poveștilor din carte, se află nu atât ciocolata, deși am aflat câteva date interesante despre istoria acesteia, despre originea ei, modul de preparare și de servire de-a lungul timpului, ci o ciocolatieră din porțelan fin, care a aparținut la origine lui madame Adélaïde, fiica regelui Ludovic al XV- lea al Franței, așa cum o dovedea fina inscripție cu litere albastre de la baza ei. O ciocolatieră un care încăpeau fix trei cești de ciocolată.
”În obiecte trăiesc întâmplări şi voci care le povestesc.”
O lectură savuroasă, dulce – amăruie, care mi-a dat o stare de melancolie.
”Și-n viață nu sunt preludii, nici intermezzouri, nici vreo orchestră care să-nceapă să facă tărăboi să-l anunțe pe fiecare ce-l așteaptă.
În viață lucrurile pur și simplu încep și se sfârșesc când vor. Și, dacă nu te-ai pregătit, asta e.”
Ca structură, cartea e împărțită în trei părți, fiecare parte surprinzând momente din viața unor personaje, urmărind drumul ciocolatierei de porțelan, dinspre prezent spre trecut. Spre deosebire de alte povești de genul acesta, în care se descoperă la un  moment dat o legătură neștiută între proprietarii unui anumit obiect ce leagă istorii în jurul său, de această dată protagonistele celor trei povești situate în timpuri diferite – Sara, Aurora și Marianna – nu au nici o legătură între ele, în afară de pasiunea lor pentru ciocolată și de a deține – pentru un timp – fragilul obiect de porțelan.
”În viaţă mereu trebuie să renunţi la ceva. Orice alegere presupune cincizeci de renunţări! Aşa-i făcută viaţa, exact aşa, din alegeri şi renunţări.”
Ca stil de scriere, autoarea ne oferă un adevărat festin în paginile acestui roman, fiecare din cele trei părți fiind scrisă într-un registru diferit, fie gen povestire la persoana a treia – în prima parte -, fie adresare la persoana a doua, în cea de-a doua parte, fie în stil epistolar în ultima parte, în care întâlnim și un fragment gen piesă de teatru. Foarte interesantă abordare, care individualizează foarte bine cele trei povești, trei acte, cum sunt numite în carte – aceasta fiind construită ca o operă în trei acte, cu preludiu, actul întâi, primul intermezzo, actul al doilea, al doilea interludiu, actul al treilea și finalul – în interludii, denumite sugestiv Capacul, respectiv Ciobitura, aflăm cum a ajuns ciocolatiera de la o proprietara la alta, rămânând la fel de prețioasă chiar dacă „pe drum” și-a pierdut capacul, morișca (folosită pentru a amesteca delicioasa licoare), a căpătat o mică ciobitură, sau, în final, a fost „reînviată”, fiind reconstruită complet, ca un puzzle, din șaisprezece cioburi de porțelan alb de diferite forme și mărimi. Valoarea ei sentimentală însă, a rămas intactă.
”Şaisprezece cioburi de porţelan alb de diferite mărimi şi forme şi un tub de adeziv „de-ăla care lipeşte tot“. Max se dăruieşte total jocului, deloc amuzant, de a le potrivi între ele, de parcă ar asambla un puzzle. E trecut de trei şi jumătate, ar trebui să fie în pat, căci peste câteva ore trebuie să se scoale, dar i-a promis Sarei că o s-o facă şi nu vrea să renunţe.
Poate cicatricile n-o să se şteargă niciodată de tot, ca pe pielea obiectului care începe să se refacă în mâinile lui, dar va trebui să înveţe să le admire semnificaţia.
E o frumuseţe indiscutabilă, aparte, în ceea ce am putut noi salva”.
Talentata autoare catalană dă viață, cu finețe și empatie, personajelor fictive din carte, împletind în același timp în acțiune figuri istorice reale. E de un real folos și foarte inspirat adăugat la finalul cărții indicele de personaje, cu referire la fiecare personaj al cărții, fie real sau fictiv, principal sau secundar.
Povestea mea preferată din carte este cea din mijloc, cea a Aurorei, un personaj de care mi-a plăcut mult.
Am să vă dau câteva repere, pe scurt, la fiecare poveste în parte, lăsându-vă însă plăcerea de a le savura pe îndelete, cuceriți pe deplin de farmecul și atmosfera Barcelonei – nu întâmplător ales ca decor al cărții – din trei perioade de timp diferite, surprinse cu acuratețe în rândurile cărții.
Cele trei povești nu au o finalitate, nici nu curg dintr-una într-alta, fiecare are un final deschis, surprinzând anumite momente din viața protagonistelor sale. E ca și cum, privind momentele unei vieți ca mărgelele pe ață, le descriem pe acelea care strălucesc mai tare, aruncând lumină – sau, din contră, umbră – asupra celor din jurul lor.
Prima poveste, cea din prezent, a Sarei, e povestea a trei prieteni – Sara, Max si Oriol – al căror destin a fost împletit încă de când s-au cunoscut, pe când aveau 20 de ani, la un curs de artă culinară. Sara, provenind dintr-o familie de patiseri, dorea să continue tradiția familiei. Excentricul Oriol Pairot, avea în sânge dorința de inovație, care, peste ani, îl va propulsa în rândul ciocolatierilor celebri, inovatori. Iar conservatorul Max, dorea să afle comportamentul polimorfilor. Se pregătea – și va avea parte – de o carieră universitară, ca profesor. De când s-au cunoscut, relația lor a stat sub semnul unui triunghi amoros – Max s-a îndrăgostit de Sara – care îi va deveni soție, iar Sara de Max – care îi va deveni amant. Și totuși, prietenia celor trei va rezista. Și îl va inspira pe Oriol Pairot să creeze caseta de ciocolată „Trei prieteni”, cu trei gusturi diferite: ardei iute, ghimbir și levănțică, în fiecare din acestea regăsindu-se unul din ei trei.
Într-una din serile de la începutul prietenei lor, după un chef prelungit în trei în jurul câtorva pahare de absint însoțite de destăinuiri din viața fiecăruia, întorcându-se acasă spre dimineață, Sara va intra într-un anticariat unde va fi irezistibil atrasă de o ciocolatieră de porțelan, pe care o va cumpăra. În care încăpeau fix trei cești de ciocolată. Câte una pentru fiecare, pentru ea, Max și Oriol, când stăteau la o partidă de vorbă.
Povestea ne e spusă făcând treceri din prezent în trecut, între diferitele momente din viața celor trei. Preferatul meu din acest prim act al cărții, denumit foarte inspirat „Ardei iute, ghimbir și levănțică” este Max, categoric Max. E fascinant însă personajul Oriol – strălucitor, aventuros. Cât despre Sara, prefer să mă abțin la a-mi spune părerea. Nu am admirat-o, nici nu am condamnat-o, dar nu am rezonat cu ea. Mai multe despre această poveste, vă las să descoperiți singuri.
Al doilea act al cărții, „Cacao, zahăr și scorțișoară”, ne poartă în Barcelona anilor 1850- 1910, având-o în prim plan pe Aurora, care își împletește destinul cu cel al familiei inventatorului Turull, apoi cu al distinsului doctor Horaci Volpi. E o parte a cărții superb îmbinată cu arta muzicală, cu opera și cu Liceu – un celebru teatru barcelonez. Ca idee și ca simboluri, e o asociere minunată – muzică și ciocolată – deși destinul unora din personajele acestei povești e amar. Însă povestea Aurorei, care a părut că s-a născut sub o stea potrivnică, a fost luminoasă.
Mama ei, servitoare în casa familiei Turull, a murit dându-i naștere. Despre tatăl ei, n-a știut nimic. A fost crescută ca soră de lapte a Candidei, fiica îndelung așteptată a familiei Turull, apărută când părinții ei nu mai sperau la așa o minune. Părinții au adorat-o pe Candida și au crescut-o cu bunătate și pe orfana Aurora, fără însă a ignora diferențele sociale dintre ele. Aurora, deși însoțitoarea și confidenta răsfățatei Candida, a rămas la statutul de servitoare. Nu am să vă povestesc viața Candidei, veți afla detaliile în carte, voi spune doar că, după ce s-a căsătorit cu Antoni Sampson, fiul cicolatierului Sampson, Candida a dat cu piciorul la tot și a fugit cu un tenor celebru. Iar părinții și soțul ei nu și-au revenit niciodată de pe urma acestei lovituri.
Aurora, care o însoțise pe Candida în casa soțului, după fuga acesteia se întoarce la familia Turull, luând cu ea, în afara propriilor lucruri, și ceva ce nu-i aparținea: ciocolatiera din care îi servea Candidei ciocolată caldă în fiecare dimineață. Cinstită fiind, știa că nu face un lucru bun, dar nu s-a putut abține. Și, ani de zile după aceea, a încercat să restituie micuțul obiect, care se pare că, într-un fel sau altul, își alegea singur proprietarele.
Iar mama Candidei, după moarte soțului, înainte de a se retrage la o nepoată de-a sa, a vrut să o știe lăsată pe mâini bune pe Aurora, așa că o recomandă ca menajeră bunului doctor văduv Horaci Volpi. Aurora avea pe atunci douăzeci și patru de ani, iar doctorul cincizeci și șase. Tânăra a avut grijă de el și de casa lui cu mult devotament, și, deși ea nu uita niciodată care îi e locul și poziția socială, Horaci nu dădea atenție acestor detalii. Se purta cu ea cu mult respect și camaraderie. Și, după mulți ani de zile în care relația lor va funcționa la acest nivel, va lua o decizie care va schimba statutul Aurorei în casa lui și în comunitate: o va cere în căsătorie, spre stupoarea ei! Mi-a plăcut foarte mult povestea asta.
Al treilea act al cărții, „Piper, cuișoare și annatto”, e situată cel mai demult în timp, și o urmărim sub forma unor epistole, o cronică a întâmplărilor petrecute în iarna anului 1777.
Este o poveste încărcată de semnificații, date și personaje istorice reale, foarte interesantă din punct de vedere al informațiilor legate de istoria ciocolatei, a breslei cicolatierilor, în contextul istoric al epocii, acesta fiind pricipalul atu al acestei a treia părți a cărții, sau prima, în ordine cronologică. Personajul feminin al acestei povești, Marianna, este este soția unui producător de ciocolată care a inventat o mașină de fabricat ciocolata, iar ciocolatiera a ajuns la ea, deși după moartea soțului său, ca un semn de prețuire.
În finalul cărții, dintr-o scrisoare adresată de madame Adélaïde sorei sale Victoire, aflăm unde și cum a fost creată prețioasa ciocolatieră în jurul căreia au gravitat poveștile cărții „Poftă de ciocolată”. 
Vă invit să le savurați în jurul unei cești (sau mai bine să fie trei cești!) de ciocolată caldă! Cu scorțișoară, ghimbir, ardei iute, levănțică, cuișoare sau piper, după preferință!

Cartea Poftă de ciocolată de Care Santos  a fost oferită pentru recenzie de Librex

Recenzii Editura Humanitas

Mai multe despre ciocolată, vă invit să citiți în ”Ciocolata – delicatesă și răsfăț”.

About Author

20 de comentarii

  1. Absolut incantatoare recenzia! Nu iti spun cat de tare mi-a placut sa parcurg acest traseu al ciocolatierei pe care l-ai schitat, de prisos sa mai zic ca ma tenteaza lectura. Multumesc!

    • Cu mult drag, Ana! Multumesc si eu de apreciere, ma bucur foarte mult ca te-am tentat, iti recomand din suflet cartea, va fi cu siguranta pe gustul tau! Este ceva aparte!

  2. Mirela Barbălată on

    O carte delicioasă iar recenzia este pe măsură . Mi-ai făcut poftă de ciocolată . Îmi place coperta, atrage privirea .

    • Cu mult drag, Alina! Nu vei regreta, te asigur! Să o savurezi cu plăcere și îți aștept părerea după ce o citești.

Leave A Reply