Portret în sepia de Isabel Allende, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Portret în sepia

(Retrato en sepia – 2000)

Isabel Allende

Editura Humanitas Fiction

An apariție: 2017 

Colecția: Seria de autor

Nr. pagini: 304

Traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu

„Fiecare își alege tonalitatea pentru a-și istorisi povestea. Eu trăiesc printre nuanțe difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivită pentru a-mi povesti viața seamănă mai curând cu aceea a unui portret în sepia", mărturisește Aurora. O traumă misterioasă a făcut ca în memoria tinerei protagoniste să existe o pată albă, o zonă incertă în care amintirile copilăriei se pierd. Duce o viață fericită în reședința somptuoasă a bunicii ei, Paulina del Valle, dar nopțile îi sunt bântuite de imaginile de coșmar ale unui oraș necunoscut. După experiența dureroasă a unei iubiri neîmpărtășite, Aurora își va alina singurătatea încercând să pună cap la cap frânturile de amintiri și poveștile pe care le află de la membrii familiei, descoperindu-și trecutul pentru a putea înfrunta viitorul. Evocându-și strămoșii - Eliza Sommers, medicul chinez Tao Chi'en, Lynn, victima seducătorului Matias del Valle - Aurora reconstituie epopeea fascinantă a trei generații, ale cărei personaje memorabile străbat California, Anzii chilieni și coastele fertile ale Pacificului.

„O istorie exotică, narată de o povestitoare a cărei artă insuflă viață frământatului secol XIX…” Los Angeles Times

„Un roman complex și captivant. Talentul lui Allende de a construi personaje este exceptional.” Kirkus Reviews

„Femeile memorabile transformă acest roman într-o epopee care adună laolaltă tragedii personale, speranțe, parabole morale, istoria unei familii și a unei țări.” El Periodico

„Un nou punct de referință al unei opere literare de excepție.” Publishers Weekly

Probabil că vă întrebați dacă sunt obsedată de Isabel Allende sau, mai bine zis, de stilul ei . Nu, nu sunt! Dar, recunosc, mă fascinează. Talentul ei de povestitor este deja cunoscut și apreciat. Dar pentru mine nu este doar acest aspect. Isabel Allende fascinează și datorită personajelor pe care le construiește. Sunt complexe, pline de mister, încântătoare și reale. Sunt atât de puternic construite și bine plasate în mijlocul acțiunii încât simți că ești parte integrantă din poveste. Și de data aceasta, autoarea mi-a încântat ochii și sufletul.

Portret în sepia este o carte ce s-a jucat cu emoțiile mele, ce mi-a provocat o stare de neliniște continuă pentru ca, în final, să realizez că totul a fost cu un scop, că după furtună răsare soarele, după lacrimi apare zâmbetul.

Autoarea ne surprinde cu o poveste uimitoare despre iubire, familie, fantomele trecutului, despre minciuni dar mai ales despre speranță și regăsirea de sine.

Cartea este structurată în trei părți și un epilog și, aparent, o are ca personaj principal pe tânăra Aurora del Valle. Spun aparent deoarece de-a lungul poveștii facem cunoștință cu multe personaje, unele foarte bine evidențiate și cu un rol important în formarea eroinei noastre, iar altele, pasagere, prin viața destul de agitată dar admirabilă a eroinei noastre.

Prima parte descrie copilăria Aurorei și membrii familiei sale, a doua ne-o prezintă pe Aurora la maturitate cu toate implicațiile ce decurg de aici, dar și evenimentele politice tulburătoare ale perioadei, iar în ultima parte facem cunoștință cu femeia Aurora, cu iubirile sale, dezamăgirile, iluziile, pasiunile sale.

„Am venit pe lume într-o marți din toamna lui 1880, sub acoperișul bunicilor mei materni, la San Francisco. În timp ce în casa aceea labirintică maică-mea gâfâia cu burta în sus, dar cu inima vitează și cu oasele luptând pentru a-mi deschide ieșirea, pe stradă clocotea sălbatic viața din cartierul chinezesc, cu aroma lui indelebilă de bucătărie exotică, cu torentul său gălăgios de dialecte țipate în gura mare, cu mulțimea lui nesfârșită de albine umane într-un du-te-vino grăbit.”

Așa își începe povestea tânăra Aurora sau Lai-Ming – așa cum o strigau bunicii materni – despre originea ei, despre secretele familiei sale, despre coșmarul unui trecut inexplicabil și de neînțeles. Aurora ne introduce în lumea fascinantă a secolului al XIX, ne plimbă când în Chile, când în San Francisco, ne împărtășește tristețile ei, frustrările, dar mai ales, ni le prezintă, fără menajamente, pe cele mai importante persoane din viața sa, cele care i-au marcat existența, cele care s-au jucat cu destinul său pentru ca, în final, să îi aducă liniștea, speranța și iertarea – bunicul Tao Chi’en și bunica Eliza – părinții mamei care în timpul nașterii suferă o complicație ce îi va provoca moartea și bunica din partea tatălui, Paulina del Valle, femeia care va încerca până la sfârșitul vieții să suplinească lipsa fiului său bolnăvicios, dar nestatornic, imatur și iresponsabil – tatăl Aurorei.

„Îmi pare tare rău că aceste bune doamne, bunicile mele Eliza Sommers și Paulina del Valle, mi-au hotărât soarta fără să am voie să iau parte în niciun fel. Cu aceeași voință colosală cu care la optsprezece ani evadase din mănăstire cu capul ras pentru a fugi cu iubitul ei, iar la douazeci și opt făcuse avere cărând ghețuri preistorice cu vaporul, bunică-mea Paulina s-a apucat să-mi șteargă originea. Și ar fi reușit, dacă în ultimul moment o întorsătură a destinului nu i-ar fi zădărnicit planul.”

Dacă cele două bunici i-au hotărât drumul în viață pe când era doar un copil speriat, inocent și fără discernământ, provocându-i un gol imens în suflet, amintirea bunicului Tao Chi’en, zâmbetul, dragostea lui nețărmurită, toate acestea îi vor încălzi inima ori de câte ori tristețea și singurătatea o apasă. Moartea acestuia în împrejurări tragice și de neînțeles vor declanșa evenimentele ulterioare, iar mult mai târziu, Aurora va afla că toate coșmarurile care îi bântuiau uneori nopțile aveau legătură cu cele întâmplate în ziua morții dragului ei bunic.

„De când îmi amintesc, m-a chinuit același coșmar. Imaginile visului stăruitor rămân cu mine ore în șir, stricându-mi ziua și cheful. Mereu aceeași scenă: merg pe străzile goale ale unui oraș necunoscut și exotic, de mână cu cineva căruia nu apuc niciodată să îi văd chipul, îi văd doar picioarele și vârful pantofilor lustruiți. „

Cum de există o legătură între coșmarurile Aurorei și moartea bunicului său și în ce fel o va influența acesta și dincolo de moarte, vă las pe voi să descoperiți atunci când veți citi cartea.

Remarcabil cum autoarea reușește să îmbine ficțiunea cu realitatea dând naștere unei povești pline de mister, durere și farmec, cum personajele sunt astfel construite încât le poți vizualiza cu ușurință, le poți simți. Caracteristic stilului său, și de această dată Isabel Allende aduce în prim plan evenimente tulburi din istoria poporului latino-american, cum ar fi Războiul din Pacific, confruntarea dintre Chile și Peru în timpul căreia Bolivia își pierde accesul la mare dar și toate consecințele dezastruoase ale acestor confruntări teribile, și surprinde cu acuratețe mentalitatea unei societăți greu încercate, snobismul, ipocrizia, lașitatea. 

În mijlocul acestor întâmplări, Aurora se formează sub scutul puternic al bunicii paterne Paulina del Valle, un personaj bine creionat, o femeie arțăgoasă, directă, puternică, o femeie de afaceri ce ar da clasă cu ușurință unui bărbat. De altfel, autoarea reușește să creeze un model din acest personaj, reușește să insufle admirație dincolo de duritate, complexitate, chiar și ilaritate. Paulina del Valle este o eroină enervantă pe care nu ai cum să nu o admiri. Este excentrică dar fermecătoare, este răzbunătoare dar comică, este imensă și la propriu și la figurat dar plină de inițiativă. Este o figură dominantă prin tot ceea ce spune și face, fără a se lăsa influențată de cei din jur, este omul care va surprinde întotdeauna – ultima acțiune fiind căsătoria cu majordomul ei – este cea care face și desface, având ultimul cuvânt de spus, dar mai presus de toate este omul înduioșat din și pentru iubirea pentru nepoata, Aurora.  Moartea sa va lăsa un gol, dar va aduce și împăcarea. 

Drumul Aurorei în viața este hotărât de cele două bunici, pentru ca, tot ele să hotărască și după moarte. Moartea este cea care provoacă totul, dar tot ea este cea care încheie. Este Aurora un pion? Au avut cele două bunici o forță atât de puternică încât să hotărască viitorul nepoatei lor? Sau nimeni și nimic nu se poate împotrivi sorții? 

„Trăiesc printre nuanțe difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivită pentru a-mi povesti viața seamănă mai curând cu aceea a unui portret în sepia….” 

Recomand din suflet această carte. Va fi o lectură dură, grea dar emoționantă, plină de duioșie în ciuda complexității poveștii, veți învăța câteva lecții de viață esențiale, veți cunoaște eroine ce își merită cu prisosință, fiecare în parte, statutul de – FEMEIE.

Un sfat: nu faceți ca mine . „Portret în sepia” este ultima parte din saga unei familii ce se întinde pe aproximativ 130 de ani. „Ines a sufletului meu” este cea care ne introduce în lumea dură dar plină de emoție a unei femei fascinante, „Fiica norocului” continuă istoria și ne aduce în prim plan o femeie ce are curajul să lupte cu prejudecățile și să riște totul din și pentru iubire, iar „Portret în sepia” este volumul ce încheie povestea acestor femei curajoase, sensibile, puternic marcate de viață. 

Cartea Portret în sepia de Isabel Allende poate fi comandată de pe librex.ro.