Posibilități nenumărate de Nora Roberts, Colectia Carti Romantice, Editura Litera – recenzie

Posibilităţi nenumărate 

Nora Roberts

Editura Litera/Lira

Titlu original: All the Possibilities

”Posibilităţi nenumărate” este al treilea volum al seriei The MacGregors:

1. Un pariu pe soartă  – Playing The Odds – prezentare carte 

2. Provocarea sorții – Tempting Fate – recenzia

3. Posibilități nenumărate – All The Possibilities – recenzia

4. Singurătatea unui bărbat – One Man’s Art – prezentare carte

5. Acum şi pentru totdeauna – For Now, Forever – prezentare carte

6. Miresele MacGregor – The MacGregor Brides – prezentare carte

7. Mâna câștigătoare – The Winning Hand – prezentare carte

8. Mirii MacGregor – The MacGregor Grooms – prezentare carte

9. Vecinul perfect – The Perfect Neighbor – prezentare carte

Aşteptam cu nerăbdare această carte de la chioşc. Cartea s-a dovedit a fi  ca o îngheţată într-o zi de vară  şi ce poate fi mai nimerit acum pe căldurile astea ?

Îmi făcusem deja o idee  despre ce aveam să citesc, dar ştiam şi că Nora Roberts  poate surprinde şi cuplurile ei sunt de multe ori neconvenţionale. Aşa avea să fie şi cazul ultimului roman. Cei doi eroi sunt în topul celor mai neaşteptate cupluri. Ghiciţi despre ce e vorba? Să fie un boxer şi o balerină, sau poate  o profesoară şi un instalator? Sunteţi pe aproape (!!), avem de dată asta oferta specială – un senator şi o ceramistă. Ambele bresle nu păreau a se întâlni decât poate la infinit. În timp ce lucrul în ceramică cerea multă imaginaţie, sensibilitate, simț artistic, celălalt lucra mai mult cu impresia ”artistică asupra maselor ”, voturi, calcule reci şi o disimulare a realităţii.

Am fost puţin mirată, dar mi-a trecut repede, căci mi-au plăcut încă de la primele pagini. În forţă , Nora ne deschide apetitul cu doi protagonişti  care par asemeni lui Reht și Scarlett,  veşnic într-o cursa de-a şoarecele şi pisica, dar în care nici unul nu vrea să joace rolul şoarecelui.

Shelby Campbell şi Alan McGregor locuiesc în frumosul oraş Washington, nebun, plin de zgomot, situat în  inima politicii americane, amândoi realizaţi profesional şi  celibatari ( încă ). Ea  e o ceramista de succes cu propriul magazin de trei ani, el un senator cunoscut, carismatic, de doar 35 de ani, care deşi tânăr,  este văzut că un candidat pentru funcţia de şef al statului în viitor.

Într-o bună zi ei ajung să se  întâlnească, munte cu apă, sau mai bine zis munte cu munte, căci amândoi sunt încăpăţânaţi, dând dovadă nu doar de isteţime şi spontaneitate, dar mai presus de toate de tăria propriilor convingeri.

  ,, Cel mai bun lucru la reguli este varietatea infinită în care poţi să le încalci „

,, Politica este un produs secundar, încă înainte ca Moses să  poarte dezbateri cu Ramses .”

Roşcata  cu limba ascuţită nu poate să-i fie  indiferentă, căci dispreţul ei faţă de meseria de politician pe care-l afişează cu ironie, uneori muşcătoare, loveşte în lucrul în care ţine el ce-l mai mult – politica! Timid (haida de, te-ai găsit , el un  demn urmaş al lui Daniel MacGregor !), îi face un compliment :

” Nici nu ştiam cât de plictisit eram până  să vin aici .”

Şi, ca şi când nu era de ajuns, singurul lucru pe care se pare că-l mai aveau în comun, faptul că erau amândoi scoţieni, era şi unul menit să-i despartă, căci proveneau din clanuri duşmane de secole: Campbell şi MacGregor.

,, Pentru vechile zâzanii! …fără îndoială că strămoşii noştri  s-au măcelărit unii pe alţii în sunet de cimpoaie”

,, Bunicul m-ar hrăni cu apă şi pâine  dacă ar şti că-mi pierd vremea cu tine .”

Şi totuşi , în ciuda umorului care se revarsă  în valuri în discuțiile lor, Shelby e hotărâtă :

” Nu ies cu politicieni!

–  E una din regulile lui Shelby ?

–  Da !

– Cel mai bun lucru la reguli e varietatea infinită în care poţi să le încalci , mi-a spus mie cineva „.

Prima lor întâlnire avea să fie emblematică pentru cele ce vor urma: un pas înainte, umor,  un duel verbal, o apropiere, urmat de un pas înapoi,  ca o retragere strategică.

Ca două râuri ce se unesc, revărsându-se în mare, cei doi sunt făcuţi să se reîntâlnească. Iniţiativa îi aparţine senatorului Alan, ce poposeşte în ,,regatul” lui Shelby  cu o oferta de pace – o masă împreună. Totul părea benign, safe, dar nu era nici pe departe aşa. Cremene  vs cremene, încăpăţânare vs hotărâre:

,, – Ţi-am spus  aseară care e politică mea.

– E o procedura standard că politicile să fie revizuite.”

Ce bine ar fi dacă am avea de a face doar cu o bătălie de orgolii sau un concurs de oratorie. Este o  lupta împotriva atracţie pe care o simt  unul faţă de celălalt şi propriile convingeri  despre ce li s-ar potrivi fiecăruia mai bine :

 ,, Shelby lăsă să treacă primul val de dorinţa să o străbată .”

,, Alan  era puţin surprins că pulsul nu-i era egal . Va trebui să facă ceva în legătură cu asta.”

   ,,-Nici nu a început să se simtă efectul între noi, poate ar fi mai bine să-l accepţi.

-Sunt întotdeauna  fericită să fac oamenii să se simtă bine.

– Fă-mă să mă simt şi mai bine.  „

Sărutul  nu avea nimic frăţesc sau războinic în el, era poruncitor, pătimaş  şi dornic, iar ea cedează în favoarea adversarului, căci ”nu se aştepta  la genul asta de pasiune la el”.

Seara se închide cu un armistiţiu:

” – Noapte bună d-le senator, să priveşti cu atenţie când treci strada!

– Scoţianul poate fi încăpăţânat .

– Ai uitat că sunt o Campbell ?

– Pe data viitoare !”

Numai că dată viitoare  a întârziat. Nu şi cadoul. Cum care cadou? cadoul pe care Shelby l-a primit a doua zi – un coş cu  căpşuni, roşii, pârguite, dulci, numai bune de mâncat …V-am făcut poftă? Şi ei, de el . Cum să lupţi cu cineva care-ţi trimite un cadou atât de original şi de potrivit ţie?

” – La naiba Alan , căpşunile sunt  o tactică necinstită. Ar trebui să lupţi cu orhidee sau diamante. Aş fi făcut faţă oricând unui diamant mare de prost  gust sau unui buchet de 60 de orhidee africane. „

Aţi fi zis că tactică a reuşit  şi femeia s-a predat. Poate,  dacă nu ar fi scoţiancă cu părul roşu:

” -Alan , pur şi simplu nu va funcţiona!

– Nu pari genul care să evite necazurile

– Poate , dar în cazul tău  fac o excepţie. Peste zece ani , când o să ai  zece nepoţi o să-mi mulţumeşti.

– Trebuie să aştept atâta timp că să iau masă cu tine? „

Că Alan era un bărbat altfel aveam să aflăm şi când primeşte şi celălat cadou un purcel de pluș. Ştiam că americanii sunt  o specie ciudată, dar totuşi …

Ameninţarea nu-şi atinge scopul, căci  Alan are  propriul țel de atins, acela de  a o face să se răzgândească. Şi ce ocazie mai potrivită decât o invitaţie  neutră la o recepţie. Dar din nou Shelby cade pradă ispitei:

” O să mă urăsc  pentru asta, dar vreau să te sărut din nou. „

Un dineu oficial, discursuri, ţinute de gală, tot ceea ce ura / dispreţuia Shelby.  Copil de politician, în copilărie îşi văzuse mama ţinând locul gazdei pentru astfel de reuniuni. Dar Shelby nu-şi dorea asta şi nu se consideră potrivită pentru Alan , de aceea relaţia trebuia să se sfârşească acum, când încă se mai putea, fără să-şi facă rău unul altuia.

Şi din nou un cadou, de dată asta un buchet de… baloane colorat. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu am senzaţia de deja vu… parcă mai fuseseră cadouri, dar stai, astea fuseseră acum  o săptămâna. Sosirea acestuia din urmă determina să ia o poziţie mei fermă şi de dată asta e mai hotărâtă că niciodată:

,, Vreau să nu mă mai  suni, vreau să nu mai treci pe la mine. Vreau să încetezi să-mi mai trimiţi  căpşuni, porci, baloane!

Răspunsul lui  e mai rapid că o tăietură de brici:

”- Perfect. Petrece ziua cu mine!

– Nu- i suficient de birocratic!

Dar nimic nu e atât de uşor, căci pentru fiecare replică de a ei, el are pregătită o invitaţie, un compliment:

,, Cum aş putea să fiu mai succintă?

– Ai o voce minunată la telefon. ”

Şi cum dintre doi încăpăţânaţi unul trebuie să cedeze, tot Shelby e ceea care e convinsă să meargă la întâlnire la ZOO. Romantic, nu? dar ce te poţi aştepta de la o femeie căreia şerpii i se par ”de o aroganţă abjectă„. Dacă va întrebaţi cum de locul ales nu le scade libidoul, ei bine, exclus, mai mult chiar, n-am crezut niciodată că o discuţie despre reptile purtată într-un anumit context poate fi incitantă. Să mai zică cineva ceva de beneficiile lecturii !!

,, Cu cât stăm mai mult aici, cu atât  îmi plac mai mult şerpii… coapsele lor se atinseseră.

Păcatul orginar…  şarpele a ispitit-o pe Eva şi Eva l-a ispitit pe Adam.

Slavă domnului (sau poate nu!), că următoarea  oprire sunt elefanţii cu trompa în sus (!!).

Să va mai zic de vizită la cuşcă panterei negre ?

– Îmi aminteşte de tine !

– Da?  Idolenta? Reţinută ?

-Nu , d-le senator , răbdătoare, suficient de aroganţă. ..mă întreb ce ar face dacă ar supără-o cineva. Sunt animale temperamentale.

Autoarea nu se grăbeşte şi ne plimbă prin mai toată grădina zoologică, pare cuprinsă de melancolia  vizitelor în copilărie, care se pare că au marcat-o. Astfel cuplul de îndrăgostiţi îşi încheie turneul  zoologic la maimuţe, care  ”mereu mă fac să cred  că mă aflu în sala senatului „, recunoaşte Alan .

E clar, până azi aveam impresia că o vizită la Zoo, la etatea lor, ar fi ultimul loc romantic şi pasional. Nu o să-l mai văd niciodată cu acelaşi ochi. O să sugerez conducerii grădinii Zoo, că măcar în cazul şerpilor şi panterei negre să pună bulină +18, iar elefanţii cu trompa în sus să poată fi vizitaţi de copii doar însoţiţi de un adult.

Statagema lui Shelby  eşuează, întâlnirea pe care o prevedea plictisitoare, devine o zi  plină de distracţie, pasiune şi umor. Totuşi, sunt amândoi de acord asupra unui punct, niciunul nu va ceda :

”- Odată ce am luat o hotărâre , sunt de neclintit !

– Când vreau ceva atât de urgent și de tare, nu mă îndepărtez.”

Atunci se impune o schimbare de strategie  pentru Shelby şi această nu întârzie să găsească punctul slab al adversarului – voturile pentru care un politician ar face orice. Nu se mulţumeşte doar cu atât, încântată prematur de victoria obţinută, toarnă sare pe rana şi  vrea să pună punct intâlnirii, cu indiferenţă , ca şi cum ar fi fost  o zi oarecare, mulţumindu-i şi expediindu-l acasă :

”- Mulţumesc,  Alan. Ciao!”

Dar Alan, pantera neagră (comparaţia îi aparţine lui Shelby), îi dă replica neaşteptat. Temperamentul volatil de scoţian, ţinut în frâu până acum, iese la iveală şi cu mândria  jignită răspunde diplomatic:

” – Care dracu e ideea? Nu te juca Shelby ! „

 Fără să sesizeze pericolul , Shelby joacă pe o gheaţă subţire, înfruntându-l :

”- A fost o după -amiază plăcută, o schimbare de ritm. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să mă culc cu tine.

– Crezi că asta  e tot ce am vrut? Dacă aş fi vrut doar atât, ai fi fost acolo.

– Alan nu pot !

– Crezi că poţi lovi în ceea ce fac şi sunt şi să rămâi nepedepsită ?

Şi ce pedeapsa plăcută! Să tot fi pedepsită aşa! Un sărut pătimaş, din care victima  scapă la limita resuscitării, prinsă într-o îmbrăţişare strânsă că de un urs grizzly ( din nou referinţe zoo )  şi o doză zdravănă de adevăr:

” –  Eşti orice altceva , în afară de ceea ce am nevoie. Sfidezi tot ce este vital pentru mine.”

Nici ea nu se lasă mai prejos, asemeni unei cobre îşi atacă fulgerător agresorul:

”- De ce nu mă laşi şi nu-ţi găseşti o blondă, o partenera ideală pentru un senator ca tine ?”

Urmează o săptămâna sabatică. Atât, după care asaltul reîncepe cu Alan şi o invitaţie  la masă şi nelipsitul cadou. N-o să ghiciţi în veci – un curcubeu de sticlă colorată. Ce metaforă mai bună pentru o Shelby  fascinantă şi luminoasă ca un curcubeu, dar atât de plăcută!

”…nu sunt unul dintre alegătorii tăi!

– Asta nu-mi schimbă platforma!”

De fier să fie Shelby şi tot cade pradă farmecului. După o campanie de seducţie că la carte şi propria slăbiciune care o trăda de fiecare dată când era în preajma lui, cei doi se abandonează unul inbratele celuilalt. De dată asta nu e loc de contrazicere şi contradicţii, mişcările, dorinţele, suspinele sunt la unison.

Urmează  o declaraţie de dragoste şi cererea în căsătorie:

,, – Te iubesc . Eşti singură femeie cu care vreau să-mi petrec viaţă . Am nevoie de dimineţi că astea, să mă trezesc cu tine.

( Of! scoţienii ăştia, ce romantici !)

– O faci să sune atât de simplu !

– Nu simplu, necesar, vital .”

Răspunsul ei nu este decât o amânare, o păsuire  a inevitabilului şi o încercare de a fugi din faţa realității. O realitate în care se interpune Daniel MacGregor. Pentru cei care nu au citit recenziile celor două volume anterioare, scurt CV: Daniel MacGregor: şeful clanului Macgregor, înalt masiv, o forţă a naturii, afacerist, familist convins, posesor de doi băieţi şi o faţă, dominator cu ceilalţi şi îmblânzit de nevastă, dornic de nepoţi care să-i ducă numele mai departe. Acesta vede în ziar o poză a celor doi, şi îşi sună fiul să-l ia la întrebări, cum adică, o Campbell? Discuţia telefonică începe cu tatonări:

” – Ce dracu e toată treaba asta? Presupun că e o greşeală de tipar. Moştenitorul meu îşi petrece timpul cu o Campbell? Un hoţ şi un ucigaş!

– Da şi ei îi plac cei din neamul  MacGregor.”

Grijă părintească răzbate din fiecare cuvânt:

”- Pun cureaua pe ţine , Alan Duncan macGregor. Îţi tăbăcesc pielea ! ”

Bietul ( !!??) bătrân ( !!??)  era sfâşiat între două  veşti: cea fericită, că fiul său  şi-a găsit jumătatea şi o să aibă moştenitor, şi originile nesănătoase ale alesei lui.

Numai Alan este de neclintit, o invită pe Shleby să-i viziteze locuinţa părintească . Deşi îngrijorată , ea face haz de necaz:

”- La fortăreaţa din Hyanus Port ? Neînarmată ?

– Vom arbora steagul alb .”

Sosirea la castel / palat / fortăreaţa  are acelaşi efect  ca şi asupra  cumnatei ei – o impresionează şi Shelby se trezeşte îndrăgind locul, decoraţiunile şi membrii familiei care o înconjoară cu dragoste. Nu chiar toţi şi nu de la început. Întâlnirea cu ,,moşierul’ este ca ciocnirea a două banchize:

”- Neamul meu ar pune mai curând un bursuc ln casă, decât un Campbell.

– Majoritatea celor din neamul MacGregor se simţeau în  largul lor cu bursucii în  salon.

– Barbar! Cei din neamul Campbell, toţi!

– Cei din neamul MacGregor au reputaţia că nu ştiu să piardă !”

Recunoscându-se şi plăcându-se reciproc fumează pipa păcii (glumesc, dau pe gât dintr-o singură înghiţitură un pahar de scotch). Acesta e testul suprem pe care Shelby îl trece  şi devine parte din familie. Mai împungându-se, mai tachinându-se, cei doi tineri sunt observaţi de Daniel, care decide :

”- E un bun echilibru! Ştii ce  vrei , fetiţo ! „

Şi Sheby îi face la rândul ei un compliment neaşteptat:

”- Cred că m-am îndrăgostit, dacă m-aş căsători cu un MacGregor, cred că ai fi tu acela ”.

Indiferent cât de fierbinţi ar fi nopţile şi interesante zilele, subiectul căsătoriei se cerea rezolvat. După încă o amânare şi un refuz  recunosc că mai aveam puţin şi intram în paginile carții să ciufulesc  puţin eroina. Cum putea să refuze la infinit un highlander, care îi mărturisise dragostea, şi mai era pe deasupra şi înalt, și frumos… ? Explicaţia se găsea în  anii copilăriei, când Shelby fusese martoră la moartea tatălui său, politician, la urgia presei care-i hăituise familia. Depăşise acele momente dar nu mai dorea să le trăiască niciodată.

Totuşi, conform dictonului ”dă-i scoţianului mintea cea de pe urmă”, Shelby  alege să-şi depăşească temerile, urmând drumul neprevăzut al destinului alături de Alan. În stilul ei ”conformist ” îi trimite acestuia prin curier, un cadou. Evident ( !?), era un pește portocaliu într-o pungă cu apă (vă las să descoperiţi semnificaţia), după care se înfiinţează la uşa lui:

” – Mă mai vrei ? Am distrus totul ?

– De ce te-ai răzgândit? Trebuie să ştiu că o să fii fericită.

– Bine. M-am gândit  bine la toţi de ,,dacă”  şi la toţi de… poate ” . Nu mi-au plăcut toţi, dar ceea ce urăsc cel mai mult e să trăiesc fără tine! „

                                                                       HAPPY END

Cărțile autoarei Nora Roberts pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Nora Roberts